ÎNVĂȚĂTURA DE CREDINȚĂ ORTODOXĂ

header image

Postul Paștelui 2024

Postul Paștelui va începe luni, 18 martie, și reprezintă o perioadă de pregătire duhovnicească pentru Praznicul Învierii Domnului, sărbătorit anul

Cuvânt la Înălțarea Sfintei și de viață făcătoarei Cruci – Sf. Efrem Sirul

Toată sărbătoarea și fapta Domnului nostru Iisus Hristos este mântuire și laudă pentru noi, credincioșii, iar lauda laudelor este Crucea.

Astăzi începe Postul Adormirii Maicii Domnului

An de an, ziua de 1 august înseamnă pentru rânduiala Bisericii noastre strămoșești debutul Postului Adormirii Maicii Domnului. Începem, așadar,

Pătimirea Sfîntului Slăvitului Marelui Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință

Sceptrul împărăției Romei luându-l cu nevrednicie păgânul Dioclețian, foarte mult se silea la necurata slujbă idolească. El mai întâi cinstea

Izvorul Tămăduiri – sinaxar

În Vinerea săptămânii celei luminate, prăznuim înnoirea Bisericii Preasfintei Stăpânei noastre şi Maicii lui Dumnezeu, care se numeşte izvor de

Postul Nașterii Domnului: istorie și semnificație

Postul este un act liber consimţit, reglementat de disciplina religioasă spre a pregăti creștinii pentru un eveniment important din istoria

Pomenirea Sfinților Brâncoveni

Pomenirea Sfântului Mucenic Constantin Brîncoveanu Voievod, cu fiii săi, Constantin, Ștefan, Radu, Matei și Ianache, rudenia sa, care au fost