Paraclisul Sfintelor slăvitelor femei Mironosițe

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pre noi.

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi. (de trei ori)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește. (de 3 ori)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin.

Doamne, miluiește. (de 12 ori)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Veniți să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu!
Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu!
Veniți să ne închinăm și să cădem la Însuși Hristos, Împăratul și Dumnezeul nostru! (cu trei închinăciuni)

Psalmul 142:

1. Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi‑mă, întru dreptatea Ta.
2. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu‑i drept înaintea Ta.
3. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu‑m‑a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri.
4. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu.
5. Adusu‑mi‑am aminte de zilele cele de demult; cugetat‑am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m‑am gândit.
6. Întins‑am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat.
7. Degrab auzi‑mă, Doamne, că a slăbit duhul meu, nu‑Ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt.
8. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine îmi este nădejdea; arată‑mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu.
9. Scapă‑mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne.
10. Învață‑mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu; Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății.
11. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește‑mi viață, întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu.
12. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule!
Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule!
Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie! (cu trei închinăciuni)

Dumnezeu este Domnul și S-a arătat nouă. Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului. (de trei ori)

Troparele:

De-a Învățătorului iubire rănite, către mormântul cel preasfânt alergat-ați să ungeți cu evlavie al Său trup preacurat; acolo ați și auzit de la îngeri vestirea, o, Mironosițelor, a Învierii slăvite! Și-a nesimțirii piatră prăvăliți de pe a noastră trândavă inimă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Nu vom tăcea, de-Dumnezeu-Născătoare, de a grăi noi stăpâniile tale; că pentru noi de n-ai fi stat solind la Hristos, cine ne-ar fi izbăvit dintr-atâtea primejdii?; sau cine ne-ar fi păzit nerobiți până acuma?; nu vom lipsi, dar, de a te ruga, că mântui pururi, Stăpână, pe robii tăi.

Psalmul 50:

1. Miluiește‑mă, Dumnezeule, după mare mila Ta.
2. Și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea.
3. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește.
4. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea.
5. Ție Unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu.
6. Că iată, întru fărădelegi m‑am zămislit și în păcate m‑a născut maica mea.
7. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi‑ai arătat mie.
8. Stropi‑mă‑vei cu isop și mă voi curăți; spăla-mă‑vei și mai vârtos decât zăpada mă voi albi.
9. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se‑vor oasele mele cele smerite.
10. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge‑le.
11. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele.
12. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău Cel Sfânt nu‑L lua de la mine.
13. Dă‑mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește.
14. Învăța‑voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce.
15. Izbăvește‑mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura‑se‑va limba mea de dreptatea Ta.
16. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta.
17. Că de ai fi voit jertfă, Ți‑aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi.
18. Jertfa lui Dumnezeu, duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi.
19. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului.
20. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.

Cântarea 1

Glasul al 8-lea

Irmos: Apa trecând-o ca pe uscat şi din răutatea Egiptului scăpând israeliteanul, striga: Mântuitorului şi Dumnezeului nostru să-I cântăm.

Sfintelor de-mir-Purtătoare, mijlociți pentru noi!

Cu mirul cel tainic înmiresmați sufletele care pomenirea v-o prăznuiesc, și prealuminata bucurie a Învierii în inimi sădiți-ne-o.

Sfintelor de-mir-Purtătoare, mijlociți pentru noi!

Cu ardoare iubitu-L-ați pe Iisus mai presus de toate, Purtătoarelor-de-mir, de aceea și frica alungând-o, la al Său mormânt împreună ați alergat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Plinit-ați cuvintele lui Hristos cu desăvârșire, Preacinstitelor Femei, de aceea și pe noi să ne faceți sârguincioși plinitori ai acelora.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Cu milă privește către noi toți ce cântăm, Curată, pătimirea Fiului tău și dumnezeiasca Înviere, care-au lucrat mântuire celor căzuți.

Cântarea a 3-a

Irmos: Doamne, Cel Ce ai făcut cele de deasupra crugului ceresc şi ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întăreşte întru dragostea Ta, că Tu eşti culmea doririlor şi credincioşilor întărire, Unule, Iubitorule de oameni.

Sfintelor de-mir-Purtătoare, mijlociți pentru noi!

Răstignit voi văzându-L și coborât de pe Lemn, pe Cel ce-i Stăpân peste toate înmiresmatu-L-ați. Și pe noi, Sfintelor, învredniciți-ne tainic cu duhovnicescul mir să-L ungem pururea.

Sfintelor de-mir-Purtătoare, mijlociți pentru noi!

Dumnezeu în ființă ce s-a făcut om în trup pentru mântuirea de obște crezut-ați pe Hristos. Către Acela soliți ca în credința cea dreaptă să umblăm netulburați, de-mir-Purtătoarelor!

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu a „Cântării“ Mireasă, care-a strigat către Cel pe Care-L iubea cu ardoare, asemănatu-v-ați, că, tânguindu-vă, cu ale dragostei lacrimi trupul Mirelui ați uns,Mironosițelor!

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Întru-ale Patimei zile și-a punerii în mormânt, le-ai aflat pe Mironosițe cu tine-ntristându-se, și grăbindu-vă la groapă, Maică-Fecioară, pe Hristos văzutu-L-ați zicând: „Bucurați-vă!“

Acoperă cu mijlocirea Femeilor de-mir-Purtătoare pe cei ce cinstesc Patima și Învierea Ta, și-n loc de mir, harul Mângâietorului ne dăruiește.

Caută cu milostivire, de-Dumnezeu-Născătoare prealăudată, spre necazul meu cel cumplit al trupului și vindecă durerea sufletului meu.

Sedealna

Pe Mirul-Hristos cu miruri îngropatu-L-ați, și-apoi la mormânt dimineața grăbitu-v-ați, dar acolo limpede înviat văzându-L, precum a zis, de bucurie sfântă v-ați umplut, pe care și nouă dăruiți-ne-o.

Cântarea a 4-a

Irmos: Auzit-am, Doamne, Taina iconomiei Tale, înţeles-am lucrurile Tale şi am preaslăvit Dumnezeirea Ta.

Sfintelor de-mir-Purtătoare, mijlociți pentru noi!

Sufletească dârzenie celor ce-n al vieții vifor se zbuciumă dăruiți, Mironosițelor, căci cu îndrăzneală la mormânt ați mers.

Sfintelor de-mir-Purtătoare, mijlociți pentru noi!

Întrecând voi hotarele firii femeiești, de-mir-Purtătoarelor, întărire de la Dumnezeu, în a noastră luptă dăruiți-ne.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Auzirea cea veselă despre Învierea Mântuitorului cu osârdie vestiți-ne-o, o, sobor preasfânt al Miroforelor!

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Veselitu-te-au îngerii cu vestea Învierii Celui născut al tău, cu aceeași veselește dar pre cei ce te laudă cu dragoste.

Cântarea a 5-a

Irmos: Luminează-ne pe noi, Doamne, cu poruncile Tale şi cu braţul Tău Cel Înalt, pacea Ta dă-ne-o nouă, Iubitorule de oameni.

Sfintelor de-mir-Purtătoare, mijlociți pentru noi!

Întunericul risipitu-s-a, Miroforelor, prin strălucirea Învierii lui Hristos, ci luminate și pe noi luminați-ne.

Sfintelor de-mir-Purtătoare, mijlociți pentru noi!

Ca o lespede de păcate avem pe suflete, ci cu solirea voastră, Sfintelor, rostogoliți-o ca îngerul pe-a mormântului.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

A patimilor grea rușine mă împiedică să mă apropii cu căldură de Hristos, dar voi, Miroforelor, preacurat arătați-mă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Precum L-ai văzut, Preacurată, pe Iisus înviat și te-ai umplut de bucurie atunci, tot așa dă-ne și nouă vederea Aceluia.

Cântarea a 6-a

Irmos: Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul şi Lui voi spune necazurile mele, că s-a umplut sufletul meu de rele şi viaţa mea s-a apropiat de iad şi ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă.

Sfintelor de-mir-Purtătoare, mijlociți pentru noi!

Lepădat-ați pe cele vremelnice, amăgirea lor cea rea deslușind-o, și lui Hristos, Împăratul cel veșnic, a-I sluji cu credință v-ați rânduit. Pe Acela a-L urma și noi cu ale voastre soliri întăriți-ne.

Sfintelor de-mir-Purtătoare, mijlociți pentru noi!

Ale vieții graiuri auzitu-le-ați și învierea lui Hristos ați văzut-o, lumii întregi pe Acesta vestindu-L desăvârșit Dumnezeu și om de asemenea. Cu ale voastre mijlociri dintr-a Lui plinătate pliniți-ne.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Devenit-ați preasfințite trâmbițe ale Celui înviat, în toată lumea, căci risipind idoleasca-nșelare, călăuzit-ați la viață noroadele, de-aceea vă rugăm cu sârg adevărata viață să moștenim.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Idolii din pătimașa-mi inimă depărtează-i, Preacurată Fecioară, și ca pe-un dar preacinstit dăruiește-mi mântuitoarea chemare a Numelui, prin care tainic mintea mea de Hristos să se lege de-a pururea.

Acoperă cu mijlocirea Femeilor de-mir-Purtătoare pe cei ce cinstesc Patima și Învierea Ta, și-n loc de mir, harul Mângâietorului ne dăruiește.

Curată, care prin cuvânt pre Cuvântul în chip netâlcuit L-ai născut în zilele din urmă, nu înceta rugându-L, ca una ce ai îndrăznire de maică.

Condac:

Mironosițelor, Stăpânului rugați-vă pentru cei ce vi se-nchină, cerându-vă dumnezeieștile rugăciuni înălțate către El, să dea izbăvire ca un Bun din încercări și din nevoi și din toate împrejurările; toată vina să o șteargă, păcatele să le ierte și Împărăția cea de Sus să ne-o dea, milostivindu-Se.

Prochimen, glasul al 4-lea

Minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi.

Stih: Sfinţilor celor ce sunt în pământul Lui minunate a făcut Domnul toate voile Sale întru dânşii.

Evanghelia 

Din Sfânta Evanghelie de la Luca citire. (XXIV, 1-12)

În ziua cea dintâi de după sâmbătă, foarte de dimineață, ele au venit la mormânt, aducând miresmele pe care le pregătiseră. Și au găsit piatra răsturnată de pe mormânt. Și, intrând, nu au găsit trupul Domnului Iisus. Și, fiind ele încă nedumerite de aceasta, iată doi bărbați au stat înaintea lor, în veșminte strălucitoare. Și, înfricoșându-se ele și plecându-și fețele la pământ, au zis aceia către ele: „De ce căutați pe Cel viu între cei morți? Nu este aici, ci S-a sculat. Aduceți-vă aminte cum v-a vorbit fiind încă în Galileea, zicând că Fiul Omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor păcătoși și să fie răstignit, iar a treia zi să învieze.“ Și ele și-au adus aminte de cuvântul Lui. Și, întorcându-se de la mormânt, au vestit toate acestea celor unsprezece și tuturor celorlalți. Iar ele erau: Maria Magdalena și Ioana și Maria lui Iacov și celelalte împreună cu ele, care ziceau către apostoli acestea. Și cuvintele acestea au părut înaintea lor ca o aiurare și nu le-au crezut. Și Petru, sculându-se, a alergat la mormânt și, plecându-se, a văzut giulgiurile singure zăcând. Și a plecat, mirându-se în sine de ceea ce se întâmplase.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pentru rugăciunile de-mir-Purtătoarelor, Milostive, curățește mulțimea greșalelor noastre.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curățește mulțimea greșalelor noastre.

Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale şterge fărădelegea mea.

Piatra fărdelegilor întunecate și grele, ce ne-apasă sufletul, o ați răsturnat, Mironosițelor! Iară groasa negură a deznădăjduirii ca pe-un nor o ați risipit văzând voi lespedea dată la o parte de pe mormânt. Și glas ați auzit atunci zicând: „Bucurați-vă pururea!“, în lumea întreagă vestind învierea lui Hristos, Căruia grabnic rugați-vă pentru a noastre suflete.

Cântarea a 7-a

Irmos: Tinerii cei ce au mers din Iudeea în Babilon oarecând, cu credinţa Treimii văpaia cuptorului au călcat, cântând: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat!

Sfintelor de-mir-Purtătoare, mijlociți pentru noi!

Înfrângând toată frica, la mormânt ați ajuns, de-mir-Purtătoarelor, și, văzând pe cei doi îngeri la locul îngropării, de bucurie umplutu-v-ați; acesteia și pe noi părtași a fi ne faceți.

Sfintelor de-mir-Purtătoare, mijlociți pentru noi!

Rugăciune să faceți către Cel înviat, de-mir-Purtătoarelor, din suflet să ne piardă pricina întristării și să pună în locul ei a Învierii bucurie, ca toți să-L slăvim pe El.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca un alt mir să fie a lacrimilor curgere, Miroforelor, pe care dăruiți-o celor ce pomenirea v-o plinim bucurându-ne, ca să ne curățim de-a noastră întinăciune.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Întristatu-te-ai foarte pe Iisus răstignit văzându-L, Stăpâna mea; dar mare bucurie avut-ai, căci întâia înviat tu văzutu-L-ai.Această bucurie și nouă ne-o dăruiește.

Cântarea a 8-a

Irmos: Pe Împăratul Ceresc, pe Care Îl laudă Oştile îngereşti, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Sfintelor de-mir-Purtătoare, mijlociți pentru noi!

Lepădând grija pentru viața aceasta, arătați-ne, Sfintelor, vrednici ca mai întâi de toate să grijim de mântuire.

Sfintelor de-mir-Purtătoare, mijlociți pentru noi!

Pe Stăpânul L-ați urmat cu inima toată, Femeilor de-mir-Purtătoare, sădiți a Lui iubire și-n inimile noastre.

Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Domnul.

Fiind preapline de-a Învierii lumină, la aceasta părtași să ne faceți pe noi, care cu râvnă vă cinstim pomenirea.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Dragostea  Fiului tău, Preacurată, să rănească ale noastre inimi spre moștenirea raiului preadulce.

Stih: Să lăudăm, bine să cuvântăm și să ne închinăm Domnului, cântându-I și preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Irmosul: Pe Împăratul ceresc, pe Care Îl laudă îngereștile cete, cântați-L și preaînălțați-L, noroade, totdeauna.

Cântarea a 9-a

Irmos: Cu adevărat Născătoare de Dumnezeu te mărturisim pe tine, Fecioară Curată, noi cei mântuiţi prin tine, cu cetele celor fără de trup mărindu-te pe tine.

Sfintelor de-mir-Purtătoare, mijlociți pentru noi!

Zapisul să mi-l ștergeți, cel cu păcate grele, prin rugăciunile voastre la Domnul Hristos, și arătați-mă partaș al Învierii Lui.

Sfintelor de-mir-Purtătoare, mijlociți pentru noi!

Putere dăruiți-mi să merg după Stăpânul așa cum voi, Miroforelor, ați umblat, și Împărăției din ceruri învredniciți-mă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

De-a patimilor tină mintea izbăviți-mi și mă stropiți, Miroforelor, cu tainicul mir al rugăciunilor voastre aduse Stăpânului.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Fecioară preacurată, pe Fiul tău roagă-L, cu cele care L-au uns și L-au văzut înviat, să dăruiască în lume pacea și mila Sa.

Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea puru­rea fe­ricită și prea nevinovată și Maica Dumne­zeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de ase­mănare decât serafimii, ca­re fără stri­că­ciune pe Dumnezeu Cu­vântul ai născut, pe tine, cea cu ade­vărat Năs­cătoare de Dumnezeu, te mărim.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi. (de trei ori)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește. (de 3 ori)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin.
Troparele de umilință

Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns,

această rugăciune aducem Ție, ca unui Stăpân, noi păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pre noi.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh

Doamne, miluiește-ne pe noi că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici

pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii

noștri, că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău, toți lucrul mâinilor Tale

și numele Tău chemăm.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să nu pierim noi, cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Pentru rugăciunile sfinților părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin.

Despre Postul Mare cu IPS Laurențiu al Ardealului

Pastorala Sfântului Sinodal Bisericii Ortodoxe Române la Duminica Ortodoxiei din anul Domnului 2026

Postul Mare este şcoală duhovnicească a înfrânării şi a pocăinţei- Patriarhul Daniel

Astăzi este prima zi din Postul Mare sau Postul Sfintelor Paști, în care se citește o parte din Canonul Sfântului Andrei Criteanul.

Postul a fost instituit în Rai ca exercițiu de înfrânare și ca libertate a omului de‑a alege între Creatorul Dăruitor și pomul interzis de El. 

Există multe înțelesuri duhovnicești și multe metafore în care a fost descris postul. Postul Sfintelor Paști este considerat o primăvară duhovnicească a sufletului, o înnoire a lui spirituală. În Europa, perioada Postului Sfintelor Paști este o perioadă care coincide cu primăvara calendaristică. În antichitate, anul roman începea cu luna martie. Mai târziu, în anul 46 (î.Hr.), Iulius Cezar(63‑44 î.Hr.) a introdus lunile ianuarie și februarie înaintea lunii martie, încât luna ianuarie este prima lună din calendarul iulian.

Pentru noi, creștinii, semnificația duhovnicească a Postului Sfintelor Paști este legată de o înnoire duhovnicească a vieții creștinului, după o eliberare sau iertare de păcatele săvârșite, iar aceastăeliberare se face prin pocăință. Sfinții Părinți ai Bisericii ne învață că pocăința care nu e însoțită de rugăciune și post nu este suficient de puternică. Nu este suficient un simplu regret, ci este necesară o căință continuă, însoțită de cererea de iertare a păcatelor săvârșite, precum și de o schimbare a felului de a gândi, de a vorbi și de a viețui al omului.

Despre vechimea postului, Sfântul Vasile cel Mare, în celebrele sale Omilii despre Post, spune că „legea postului a fost dată în Paradis. Adam a primit întâia oară porunca de a posti. «Nu mâncați din pomul cunoștinței binelui și răului», zice Domnul. Cuvântul nu mâncați este o lege a postului și a înfrânării. Dacă Eva ar fi postit și nu ar fi mâncat din pom, nu am mai fi avut trebuință de postul de acum, că n‑au trebuință de doctor cei sănătoși, ci cei bolnavi (Marcu 2, 17). Ne‑am îmbolnăvit prin păcat. Să ne vindecăm prin pocăință. Iar pocăința fără post este neputincioasă. Îndreaptă‑te dar înaintea lui Dumnezeu prin post” (Sf. Vasile cel Mare, Despre Post, Omilia I, 3, Editura Basilica, București, 2019, pp. 14‑15).

De ce a interzis Dumnezeu gustarea din acest pom? Pentru că Adam și Eva nu erau suficient de pregătiți duhovnicește. Cunoașterea creației de către oameni se realiza în etape, ca și creșterea lor duhovnicească. Iar primul moment de încercare a primilor oameni a fost de a‑i pune să aleagă între Dăruitor și darurile Sale.

Dumnezeu, Creatorul universului și al oamenilor, i‑a pus pe oameni în fața unui examen de maturitate, și anume aveau de ales între Creator și creatură, între Dăruitor și unul dintre darurile Sale. Este vorba aici de un examen de fidelitate sau de ascultare. Dacă Adam și Eva ar fi înțeles că e mai importantă ascultarea de Dumnezeu Dăruitorul decât darurile create de El, atunci ei creșteau duhovnicește.

Însă, cartea Facerii ne arată că acești primi oameni, Adam și Eva, au fost sfătuiți cu viclenie și amăgiți de șarpe. Mai înainte, Dumnezeu a zis către Adam: „Iar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit” (Facerea 2, 17). Dar „șarpele a zis către femeie: «Nu, nu veți muri. Dar Dumnezeu știe că în ziua în care veți mânca din pom, vi se vor deschide ochii și veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul». De aceea, femeia, socotind cărodul pomului era bun de mâncat și plăcut ochiului la vedere și vrednic de dorit pentru că dă știință, a luat din el și a mâncat și a dat bărbatului său și a mâncat și el. Atunci li s‑au deschis ochii la amândoi și au cunoscut că erau goi – adică dezbrăcați – și au cusut frunze de smochin și și‑au făcut acoperăminte. Iar când au auzit glasul Domnului Dumnezeu Care umbla prin Rai în răcoarea serii, s‑au ascuns Adam și femeia lui de fața Domnului Dumnezeu printre pomii Raiului. Și a strigat Domnul Dumnezeu pe Adam și a zis: «Adame, unde ești?» (care poate fi înțeles și: în ce stare te afli?) A răspuns acesta, zicând: «Am auzit glasul Tău în Rai și m‑am temut, căci sunt gol, și m‑am ascuns». Și i‑a zis Dumnezeu: «Cine ți‑a spus că ești gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care ți‑am poruncit să nu mănânci?» Zis‑a Adam: «Femeia, pe care Tu mi‑ai dat‑o să fie cu mine, aceea mi‑a dat din pom și am mâncat». Și a zis Domnul Dumnezeu către femeie: «Pentru ce ai făcut aceasta?» Iar femeia a zis: «Șarpele m‑a amăgit și eu am mâncat». Zis‑a Domnul Dumnezeu către șarpe: «Pentru că ai făcut aceasta, blestemat să fii între toate animalele și între toate fiarele câmpului. Pe pântecele tău să te târăști și țărână sămănânci în toate zilele vieții tale. Dușmănie voi pune între tine și între femeie, între sămânța ta și sămânța ei. Aceasta îți va zdrobi capul, iar tu îi vei înțepa călcâiul»” (cf. Facerea 3, 4‑15). Întrucât în limba ebraică subiectul este un masculin, nu un feminin, se poate citi: „acela îți va zdrobi capul, iar tu îi vei înțepa călcâiul” (Facerea 3, 15). Astfel, misteriosul ACELA se referă la Hristos, Fiul Fecioarei.

Și mai spune Scriptura: „Domnul Dumnezeu l‑a scos din grădina cea din Eden pe Adam ca să lucreze pământul din care fusese luat. Și izgonind pe Adam l‑a așezat în preajma grădinii celei din Eden și a pus heruvimi și sabie de flacărăvâlvâitoare să păzească drumul către pomul vieții” (Facerea 3, 23‑24).

Din Sfânta Scriptură înțelegem că Adam și Eva au fost înșelați printr‑un sfat viclean care a venit de la șarpe. Dar cine este șarpele acesta atât de inteligent, de viclean și de prefăcut? Ne spune Sfântul Apostol Pavel când scrie: „Precum șarpele a amăgit pe Eva în viclenia lui, tot așa mă tem ca nu cumva să se abată și gândurile voastre de la curăția și nevinovăția cea în Hristos” (2 Corinteni 11, 3).

Iar Sfântul Apostol Ioan ne spune că „diavolul de la început a fost ucigător de oameni și nu a stat întru adevăr pentru că nu este adevăr întru el. Când grăiește minciuna, grăiește dintru ale sale, căci este mincinos și tatăl minciunii” (Ioan 8, 44). De asemenea, în cartea Înțelepciunea lui Solomon se spune că „Dumnezeu n‑a făcut moartea și nu Se bucură de pieirea celor vii. Dumnezeu a zidit pe om spre nestricăciune și l‑a făcut după chipul ființei Sale. Iar prin invidia diavolului moartea a intrat în lume și cei ce sunt de partea lui vor ajunge s‑o cunoască” (cf. Înțelepciunea lui Solomon 1, 13; 2, 23‑24).

Din ce motiv diavolul i‑a înșelat pe primii oameni, Adam și Eva? Diavolul, după ce a căzut din cer ca urmare a răzvrătirii și a mândriei sale, el a devenit invidios pe om, deoarece omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu și chemat la asemănarea cu Dumnezeu (cf. Facere 1, 26‑27). De aceea, diavolul are o mare răutate în sine și o invidie nețărmurită față de om.

Sfântul Ioan Evanghelistul îl numește pe diavol ucigător de oameni, tocmai fiindcă i‑a îndemnat pe oameni să încalce porunca dată lor de Dumnezeu. Într‑adevăr, protopărinții Adam și Eva, prin neascultare, adică prin ruperea comuniunii lor de iubire cu Dumnezeu, izvorul vieții, au murit mai întâi spiritual, iar după moartea spirituală a venit mai târziu și moartea fizică, deoarece Dumnezeu i‑a spus omului: „Pământ ești și în pământ te vei întoarce” (Facerea 3, 19).

Totuși, întrucât omul a fost înșelat de diavolul, Dumnezeu a arătat mai târziu milostivire față de oameni, tocmai pentru că omul nu a căzut în neascultare de Dumnezeu din proprie inițiativă, ci pentru că a fost amăgit de diavolul cel invidios.

Sfântul Maxim Mărturisitorul (†662) spune că dorința omului de a fi ca Dumnezeu nu era un păcat în sine, deoarece omul creat după chipul lui Dumnezeu avea vocația de a ajunge la asemănarea cu Dumnezeu (Facerea 1, 26‑27), ci păcat este faptul că omul voiește să fie ca Dumnezeu, fărăDumnezeu, împotriva lui Dumnezeu și în locul lui Dumnezeu, așa cum a făcut Lucifer, numit și diavolul sau satana.

Cum a ajuns diavolul dintr‑un arhanghel bun, plin de lumină, să devină un înger căzut, plin de răutate și invidie? Ne spune Sfântul Chiril al Ierusalimului, într‑una din catehezele sale baptismale (Cateheza a II‑a. Către cei ce au să se lumineze), și anume când citează pe Prorocul Iezechiel (cap. 28, 12‑13, 15, 17) zicând că, la început, acest arhanghel s‑a îndrăgostit de propria lui frumusețe și a devenit mândru: „Din pricina frumuseții tale s‑a îngâmfat inima ta, și pentru trufia ta ți‑ai pierdut înțelepciunea. De aceea te‑am aruncat la pământ” (Iezechiel 28, 17). Adică Lucifer s‑a privit pe sine, cum am zice noi, astăzi, într‑un mod narcisist, uitând pe Cel ce i‑a dăruit frumusețea, uitând pe Dumnezeu‑Creatorul.

Iar profetul Isaia vorbește despre dorința lui Lucifer de‑a pune tronul său pe norii cerului și de‑a fi ca Dumnezeu (cf. Isaia14, 13‑14). Deci, la început, mândria lui Lucifer s‑a manifestat ca iubire de sine pătimașă, privind la frumusețea proprie, pe care nu și‑a dat‑o el însuși, ci i‑a fost dată de Dumnezeu Cel care l‑a creat. Iar în loc să‑I mulțumească lui Dumnezeu pentru frumusețea și lumina și slava cu care a fost înzestrat, acesta s‑a răzvrătit și a dorit să fie ca Dumnezeu, fărăDumnezeu și în neascultare de Dumnezeu.

Astfel, diavolul a fost prima creatură care, din iubire pătimașă de sine și din mândrie, a devenit neascultător de Dumnezeu. Mai târziu, protopărinții Adam și Eva, fiind imaturi duhovnicește, au fost înșelați de diavolul, devenind și ei neascultători de Dumnezeu. De aceea, în cartea Înțelepciunea lui Solomon se spune că „prin invidia diavolului moartea a intrat în lume”.

Pentru a îndrepta sau vindeca în noi păcatul neascultării de Dumnezeu, al neînfrânării și al lăcomiei de lucruri materiale, limitate și trecătoare, urmând pilda Domnului Iisus Hristos, Biserica Sa practică postul ca fiind școală a înfrânării, luptă cu duhurile rele pentru eliberarea treptată din patimile egoiste și pentru a crește în virtuți, dar mai ales pentru a dobândi iubirea smerită și milostivă care se află în Iisus Hristos, Cel care „S‑a făcut ascultător până la moarte și încămoarte pe cruce” (Filipeni  2, 8), ca să vindece neascultarea protopărinților Adam și Eva.

Întrucât postul instituit de Dumnezeu în Rai sau Eden, pentru protopărinții Adam și Eva, nu a fost împlinit de aceștia, ei devenind neascultători, Domnul Iisus Hristos – Noul Adam, la începutul activității Sale publice, după ce a fost botezat în Iordan de către Ioan, a fost dus în pustie de către Duhul Sfânt, ca să fie ispitit sau încercat duhovnicește ca om. Acolo, după patruzeci de zile și patruzeci de nopți de post și rugăciune, Iisus a fost ispitit. Evangheliile ne arată modul cum a fost ispitit Iisus după ce a flămânzit.

Sfântul Vasile cel Mare spune că înainte nu se apropiau demonii de El, simțind dumnezeirea Lui. Dar când El a flămânzit ca un om, atunci au prins curaj și s‑au apropiat de El. El a avut de trecut trei ispite sau încercări. Dar pe toate trei, Domnul Iisus Hristos le‑a respins. Prima a fost ispita lăcomiei de averi materiale, tentația de‑a avea pâine fără muncă, fără efort, prin transformarea pietrei în pâine, în mod automat sau magic.

Însă Domnul Iisus Hristos a respins ispita aceasta, zicând că „nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4, 4). Adică nu numai cu hrană biologică sau materială se va hrăni omul, ci și cu hrană spirituală, cu ascultarea cuvântului lui Dumnezeu. Așadar, prima ispită respinsă de Iisus a fost lăcomia de averi sau ispita puterii economice.

A doua ispită a fost pofta de stăpânire asupra lumii, ispita sau tentativa puterii politice, de a stăpâni peste popoare sau națiuni. Diavolul i‑a arătat lui Iisus toate frumusețile lumii acesteia și i‑a spus că dacă Se închină lui va primi toate acestea. Însă Domnul Iisus l‑a respins zicând că numai lui Dumnezeu, făcătorul cerului și al pământului, se cuvine să ne închinăm, nu diavolului (cf. Matei 4, 10).

Iar a treia ispită pe care a respins‑o Domnul Iisus a fost ispita sau tentația slavei deșarte, supraevaluarea narcisistă a eului uman și iluzia succesului nelimitat, adică ispita de a fi atotputernic ca Dumnezeu, fărăcomuniune cu Dumnezeu sau în locul lui Dumnezeu. Aceste trei tentații au fost respinse de Domnul Iisus Hristos.

Sfinții Părinți ne arată că postul Domnului Iisus Hristos în pustie avea ca scop să ne învețe pe noi oamenii înfrânarea sau lupta duhovnicească, lupta cu ispitele care vin din partea materiei, din partea poftei de stăpânire și din obsesia de afirmare egoistă de sine sau de slavă deșartă, ca și cum am fi Dumnezeu, în locul lui Dumnezeu.

Aceste trei ispite sunt permanente în umanitate. De aceea Sfinții Părinți ai Bisericii ne învață că postul este școalăa eliberării de patimi egoiste și de creștere în virtuți, școală a libertății de a alege între Dăruitor și darurile Sale. Ce e mai important, Dăruitorul sau darurile Sale?

Din acest motiv, Postul Mare este semnul iubirii credincioșilor ortodocși față de Dumnezeu‑Dăruitorul vieții și al tuturor darurilor. Prin post arătăm că ascultarea de Dumnezeu și comuniunea cu Dumnezeu în rugăciune este mai importantă decât consumarea cu lăcomie a darurilor materiale oferite de Dumnezeu oamenilor pentru hrana trupului.

În acest înțeles, cine postește, dar nu se roagă și nu cere ajutorul lui Dumnezeu, postește doar ca exercițiu fizic, pentru a păstra linia sau, cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur: „Cine postește, dar nu face milostenie, postește ca să se îmbogățească”, adică adună rezerve pentru viitor.

Așadar, perioada Postului Mare este școală a înfrânării de bucate și păcate și a libertății omului de‑a oferi întâietate darurilor spirituale, față de darurile materiale, de‑a respinge patima lăcomiei de avere, de putere și plăcere și de‑a cultiva iubirea harnică și darnică. În acest sens, comuniunea cu Domnul Iisus Hristos și cu sfinții Lui prin rugăciune, prin hrănirea sufletului din cuvintele Scripturii și din sfintele slujbe, dar mai ales prin spovedania și împărtășirea euharistică mai deasă și prin milostenie este izvor de sfințire, de pace și bucurie în Duhul Sfânt (cf. Romani 14, 17).

În acest sens, Sfântul Vasile cel Mare spune că „postul diminuează greutatea trupului, dar arată mai puternic sănătatea sufletului”. În Postul Sfintelor Paști, ne înfrânăm de la produsele de origine animală, folosind produse vegetale, pentru a ne ruga mai ușor și pentru a ne pregăti mai bine pentru împărtășirea mai deasă cu Trupul și Sângele lui Hristos care sunt arvuna vieții veșnice (cf Ioan 6, 45).

Înțelesul și folosul Rugăciunii Sfântului Efrem Sirul în Postul Mare

În general, în timpul Postului Mare, sâmbăta se săvârșește Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, iar duminica, Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. Aceste liturghii de sâmbătă și duminică sunt liturghii euharistice depline, adică săvârșite cu invocarea Duhului Sfânt asupra darurilor euharistice, pâine și vin.

Însă mulți dintre credincioșii ortodocși au dorit să se împărtășească și în celelalte zile din Postul Mare: luni, marți, miercuri, joi și vineri. Din acest motiv, deși în aceste zile nu se săvârșește liturghia euharistică deplină, adică liturghia cu epicleză, cu invocarea Duhului Sfânt, se săvârșește totuși o rânduială a împărtășirii numită Liturghia Darurilor înainte sfințite, care nu este o liturghie euharistică deplină, tocmai fiindcă nu are epicleză euharistică.

Această rânduială a Liturghiei darurilor înainte sfințite a fost posibilă pentru că Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, în care sunt patru cereri de alungare a duhurilor răutății și patru cereri de chemare a duhurilor bunătății, deși nu este o epicleză a Liturghiei euharistice depline, este totuși o epicleză a Liturghiei de pocăință, deoarece, în timpul Postului Mare, de luni până vineri, toate slujbele laolaltă formează oLiturghie a pocăinței.

Toate slujbele formează o Liturghie a pocăinței, dar această rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, spune Sfântul Cuvios Petroniu de la Prodromu, „este epicleza liturghiei de pocăință, care nu este o invocare a Duhului Sfânt asupra pâinii și vinului, ci asupra persoanei care se pocăiește. Iar schimbarea nu este a pâinii în trupul Domnului și a vinului în sângele Domnului, ci schimbarea omului păcătos în om virtuos prin iertarea păcatelor ca urmare a pocăinței și prin împărtășirea cu Hristos prin rugăciune și prin Sfânta Taină a Împărtășaniei”.

Această formulare a Sfântului Cuvios Petroniu Tănase de la Prodromu este foarte importantă, fiind pentru prima dată expusă în scrierile sale duhovnicești, care merită să fie citite. Și anume, el spune în cartea sa „Ușile pocăinței. Meditații duhovnicești la vremea Triodului”, ediția a treia, apărută la Editura Doxologia, Iași, 2011, că Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul este epicleza liturghiei de pocăință. Și apoi explică: „Ea este mai mult decât o rugăciune. Este însăși lucrarea pocăinței, care schimbă și înnoiește pe om. Ea este o preschimbare reală, care ne duce cu mintea la preschimbarea euharistică de pe Sfântul Prestol, Euharistia de pocăință a omului. Căci așa precum la Sfânta Liturghie, prin chemarea de către preot a Sfântului Duh, pâinea și vinul aduse înainte se preschimbă în trupul și sângele Domnului, tot așa și aici, prin rugăciunea preotului care cere darurile Sfântului Duh – cele patru duhuri din rugăciune – omul păcătos se preschimbă în mod duhovnicesc, Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul fiind epicleza acestei liturghii de pocăință. Și precum epicleza euharistică este rugăciunea pe care Dumnezeu o împlinește imediat, prefăcând darurile aduse, tot așa și epicleza pocăinței, implorarea lui Dumnezeu cu smerenie, căință și credință, este ascultată și primităimediat. Ne‑o adeverește Sfânta Evanghelie”. Și dă exemple: „Vameșul a suspinat, zicând: Milostiv fii mie, păcătosul. Și degrabă s‑a îndreptat. Tâlharul pe cruce a strigat: Pomenește‑mă, Doamne, întru împărăția Ta! Și îndată a auzit: Astăzi vei fi cu Mine în Rai.

Iată dar că nevoințele Sfântului și Marelui Post sunt liturghia de pocăință, la care aducem jertfă însăși ființa noastră, pe care Dumnezeu, primind‑o, o tămăduiește, o înduhovnicește. Dar pentru că înnoirea omului, sau preschimbarea lui, nu se poate săvârși dintr‑odată, ci treptat, puțin câte puțin, și liturghia de pocăință se repetă de multe ori pe zi. Fiecare din ele însă este un pas spre plinătate, o treaptă de desăvârșire”. Iar ce spune apoi Sfântul Cuvios Petroniu de la Prodromu este, de asemenea, foarte important: „dacă Liturghia Euharistică este liturghia dragostei de oameni a lui Dumnezeu – aceea cu epicleză, din sâmbătă și duminică –, liturghia pocăinței este răspunsul omului la această dragoste a lui Dumnezeu prin dăruirea sa totală în mâinile lui Dumnezeu, cu încredere deplină și smerenie. Nu este aici o simplă asemănare. Existența și realitatea liturghiei de pocăință o mărturisește însăși tradiția liturgică a Bisericii. Se știe că, după rânduiala Bisericii Ortodoxe, pe același altar nu se pot săvârși douăliturghii într‑o zi. Or noi vedem că în toate zilele Sfântului Post, când se săvârșește liturghia pocăinței, Liturghia Euharistică – aceasta, cu epicleză – nu se săvârșește, Liturghia Darurilor înainte sfințite nefiind liturghie deplină, ci rânduială pentru primirea Sfintelor Taine”.

Iată cum românul atonit, Sfântul Cuvios Petroniu de la Prodromu, pe baza unei înțelegeri duhovnicești pe care a primit‑o prin scrierile Sfântului Maxim Mărturisitorul, spune el, a ajuns la concluzia că Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul este epicleza liturghiei de pocăință. De aceea, această rugăciune nu se rostește sâmbăta și duminica, când se săvârșește Liturghia euharistică deplină, cu epicleză.

În concluzie, Postul Mare este o școală a înfrânării și a pocăinței, a schimbării sau înnoirii vieții, prin venirea harului lui Dumnezeu în omul smerit și rugător, pentru a trăi o viață de înfrânare, pace și sfințenie, în iubire smerită față de Hristos și iubire darnică față de semeni, ca pregătire pentru slăvita și luminata Sărbătoare a Sfintelor Paști. Amin.

† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

sursa:basilica.ro

Patriarhul Daniel despre cele 16 sfinte femei românce

Sfintele Femei Românce sunt modele de evlavie, dragoste jertfelnică și curaj mărturisitor

Înaltpreasfințiile și Preasfințiile Voastre,
Preacuvioși și Preacucernici părinți,
Preacuvioase maici,
Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca anul 2026 să fie declarat Anul omagial al pastorației familiei creștine și Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, cuvioase, soții și mame) în Patriarhia Română.

Tematica anului omagial și comemorativ își propune să sublinieze rolul esențial pe care îl au familia și femeia, în formarea și păstrarea identității creștine, precum și în transmiterea credinței ortodoxe de la o generație la alta.

Cele 16 Sfinte Femei Românce, canonizate în anul 2025 și proclamate astăzi în Catedrala Patriarhală din București, sunt repere duhovnicești importante din trecutul istoric al Bisericii Ortodoxe Române, care ne arată, ca niște mame spirituale ale poporului român, calea care duce către Hristos. Ele și-au sfințit viața prin smerenie și dragoste de aproapele, prin credința lor puternică și curajul mărturisitor, prin răbdarea necazurilor, prin nevoințe și rugăciune.

Sfințenia în viața de familie

Multe dintre aceste sfinte au fost soții și mame, transmițând copiilor lor o educație profund creștină care a rodit în sfințenie. De pildă, Sfânta Doamnă Maria Brâncoveanu a crescut unsprezece copii, cultivând în sufletele lor credința în Dumnezeu și curajul mărturisitor. După ce, la 15 august 1714, la Constantinopol, a văzut pe soțul ei, Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu, și pe cei patru fii ai săi decapitați de otomani, ea a fost deportată în exil, în Anatolia, de unde a revenit apoi în țară cu fiicele sale, păstrându-și demnitatea și credința creştină nezdruncinată.

Similar, Sfânta Cuvioasă Platonida de la Argeș (fostă Despina Milița), soția Sfântului Voievod Neagoe Basarab și mamă a șase copii, le-a oferit pruncilor ei o educație aleasă, bazată pe învățăturile scripturistice și patristice. După moartea soțului, s-a călugărit la Schitul Ostrov, dedicându-se înfrumusețării sfintelor lăcașuri și ajutorării celor nevoiași.

Între aceste sfinte femei, avem și mame devotate, care au fost femei simple din popor, ce și-au crescut pruncii în iubire de Dumnezeu, precum Sfânta Cuvioasă Filofteia de la Pasărea, mamă a Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, ea crescând patru copii, iar doi dintre ei au îmbrăţişat viața monahală în Mănăstirea Cernica.

Un alt exemplu luminos este Sfânta Olimpiada din Fărcașa, mama Sfântului Cuvios Petroniu de la Prodromu și a altor șapte copii. Ea ajuta săracii, bolnavii și pe cei aflați în suferință din satul ei, practicând nevoințe duhovniceşti tainice chiar în mijlocul vieții de familie.

O altă mamă care s-a remarcat prin educația oferită copiilor ei este Sfânta Cuvioasă Filotimia de la Râmeț, mamă a doisprezece copii, între care și a Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv. Ea a trăit în smerenie adâncă, confruntându-se cu multe lipsuri și necazuri, șapte dintre copii ei murind la vârste fragede. După ce a rămas văduvă, a intrat în obștea Mănăstirii Râmeț. Sfântul Cuvios Porfirie Kavsokalivitul a mărturisit despre ea, că după moarte s-a înălțat ca un serafim la cer.

Reflectând la viețile acestor femei duhovnicești, ne dăm seama că ele au fost mame nu doar prin naștere biologică, ci și prin influența benefică în formarea copiilor lor, care la rândul lor au devenit mari duhovnici misionari, astfel ele fiind mame duhovniceşti ale poporului român. Dragostea jertfelnică a acestor femei sfinte s-a manifestat prin suferințele asumate cu încredere în Dumnezeu și prin dăruirea totală pentru ajutorarea aproapelui.

Evlavia sfintelor femei românce faţă de Sfânta Biserică

Evlavia profundă față de Biserică reprezintă o trăsătură centrală a vieților sfintelor femei românce. Aceste femei au văzut Biserica nu doar ca un lăcaș de cult, ci mai ales ca trup tainic al lui Hristos și centru al vieții lor spirituale.

Devotamentul lor s-a manifestat prin fidelitatea față de învățătura ortodoxă, participare constantă la sfintele slujbe și prin grija față de sfintele lăcașuri, soțiile de domnitori remarcându-se și ca mari sprijinitoare ale mănăstirilor și bisericilor din Țările Române și din Sfântul Munte Athos.

Monahiile proclamate azi ca sfinte și-au arătat evlavia prin smerenie, post și rugăciune. Astfel, Sfânta Cuvioasă Mavra de pe Ceahlău, mare povățuitoare isihastă, Sfintele Cuvioase Nazaria și Olimpiada de la Văratec, ucenicele Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț, Sfânta Cuvioasă Antonina de la Tismanași Sfânta Cuvioasă Elisabeta de la Pasărea au viețuit în deplină smerenie și ascultare, dobândind harisma rugăciunii neîncetate și darul facerii de minuni.

Sfânta Cuvioasă Elisabeta (Safta) Brâncoveanu de la Văratec, a avut mare râvnă în înfrumusețarea sfintelor lăcașuri, și în ajutorarea bolnavilor și a săracilor. La chilie, își împlinea cu rigurozitate canonul de rugăciune, ajungând la mare sporire duhovnicească.

Sfânta Cuvioasă Matrona de la Hurezi, ucenica Cuviosului Orest Baldovin, a luptat împotriva curentului secularizant de la începutul secolul al XX-lea și a reintrodus masa de obște în Mănăstirea Hurezi, reorganizând mănăstirea după principiile viețuirii chinoviale (de obşte).

Curajul mărturisitor al sfintelor femei românce

Curajul mărturisitor strălucește în viețile sfintelor femei românce, mai ales în perioadele de prigoană. Ele au refuzat lepădarea de Hristos, apărând credința ortodoxă. De pildă, Sfânta Cuvioasă Evloghia de la Samurcășești, singura muceniţă dintre cele 16 sfinte, a fost o mare misionară a Asociației „Miron Patriarhul”.

A vestit Evanghelia prin satele din Muntenia, trezind conștiințele, luptând împotriva învățăturilor sectare și readucând oameni în comunitățile lor euharistice ortodoxe. În satele în care ea ajungea să vorbească, mulţi oameni au părăsit cârciumile şi participau la slujbele din biserici.

Sfânta Blandina de la Iași, învățătoare, soție și mamă, care a fost o vreme deportată în Siberia, se atașase atât de mult de Catedrala Mitropolitană din Iași, unde se află moaștele Sfintei Parascheva, încât atunci când fiul ei a pus-o să aleagă între familie și Biserică, ea a ales Biserica, fiind alungată din casa fiului ei, care se temea de autoritățile comuniste.

Spăla pardoseala catedralei, cu smerenie, zi de zi, iar foștilor colegi care o judecau, considerând că se înjosește, le răspundea curajos: „Mie nu mi-e rușine să spăl picioarele Mântuitorului”.

Sfânta Anastasia Șaguna, mamă a Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, a lucrat mult pentru educația ortodoxă a celor trei copii ai ei, după ce soțul său s-a convertit la catolicism. Ea a rămas neclintită în apărarea Ortodoxiei, cu tact și înțelepciune reușind să contribuie decisiv la formarea ortodoxă a copiilor ei, în pofida presiunilor exercitate de autoritățile vremii.

Sfânta Magdalena de la Mălainița, o femeie văduvă din Banatul Sârbesc, mergea la biserică indiferent de vreme, cânta la strană și mărturisea credinţa în Dumnezeu în perioada comunistă, încurajându-i pe oamenii care îi cereau sfatul și le spunea adesea, spre mângâierea credincioșilor greu încercați de politicile atee comuniste, „Vede Dumnezeu!”.

De-a lungul timpului, sfintele femei românce au arătat că drumul spre sfințenie nu depinde de apartenența la o anumită categorie socială, ci de conlucrarea persoanei umane cu harul divin.

Aceste noi sfinte femei românce ne arată că Biserica Ortodoxă Română a fost totdeauna binecuvântată cu femei credincioase și evlavioase, care au dus lupta cea bună a credinței și au săvârșit în sfințenie călătoria lor pământească (cf. 2 Timotei 4, 7) în multe forme de slujire: mame ai căror copii au devenit sfinți, care și-au sfințit viața prin dragoste și jertfă în mijlocul familiei, al comunității eclesiale și al societății, mucenițe care au apărat credința ortodoxă cu sângele lor, monahii care s-au nevoit în smerenie, post și neîncetată rugăciune în mănăstiri și în pustie, femei mărturisitoare care au îndurat persecuțiile pentru numele lui Hristos și soții de voievozi sau domnitori care au sprijinit Biserica și neamul românesc.

Astăzi, la acest moment binecuvântat al proclamării generale a canonizării celor 16 Sfinte Femei Românce, dorim să exprimăm aprecierea și prețuirea noastră față de ierarhii, clericii, monahiile și credincioșii mireni care, cu multă dragoste, au venit să le cinstească pe acestea.

Aducem mulțumiri deosebite Sinoadelor Mitropolitane care au contribuit la documentațiile necesare pentru canonizarea celor 16 sfinte femei românce, persoanelor care au întocmit argumentele de canonizare, în mod deosebit, domnului consilier patriarhal Răzvan Clipici, imnografilor care au realizat slujbele Sfintelor Femei Românce, între care îi amintim pe ieroschimonahul Iosif Cismaș de la Mănăstirea Gai, diac. Sabin Preda și schimonahul Gavriil Bănculescu de la Mănăstirea Vatoped, din Sfântul Munte Athos, pictorilor iconari Răzvan și Mihaela Bădescu, care au realizat icoanele de canonizare și maicilor ostenitoare în atelierul de broderie al Mănăstirii Copou, coordonate de stavrofora Maria-Magdalena Vrânceanu, stareța mănăstirii, care lucrează la realizarea acoperămintelor care vor îmbrăca moaștele Sfintelor Femei Românce.

Totodată, mulțumim și delegațiilor mănăstirilor Pasărea, Samurcășești, Durău, Văratec, Râmeț, Tismana și Hurezi care au fost prezente astăzi în Catedrala Patriarhală, cinstind pe sfintele care s-au nevoit în mănăstirile din care provin. Mulțumim și membrilor familiilor Sfintelor Elisabeta de la Pasărea, Olimpiada din Fărcașa și Filotimia de la Râmeț, care au fost prezenți astăzi aici.

Ne rugăm Sfintelor Femei Românce ca, împreună cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și cu toți sfinții, să mijlocească înaintea Preasfintei Treimi să ne dăruiască tuturor pace și bucurie, sănătate și mântuire.

† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

sursa:basilica.ro

Pastorala la Nașterea Domnului 2025

† TIMOTEI

Prin harul lui Dumnezeu, Episcop al Spaniei şi Portugaliei

Cuvânt pastoral la Nașterea Domnului 2025

Către tot clerul, cinul monahal și dreptcredinciosul popordin Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei,

Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, iar din parte-mi arhierești binecuvântări!

„Minunata mergere a stelei celei noi și neobișnuite, de curând ivită, înaintea căreia se plecau cerurile, văzând-o magii, au mărturisit pe Hristos Împăratul născut pe pământ, în Betleem, spre mântuirea noastră.” 

Preacucernici și preacuvioși părinți,

Preacuvioase maici,

Iubiți credincioși,

Slujba vecerniei celei mari a Praznicului Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos începe cu un îndemn la bucurie și la a face cunoscut lumii felul în care Hristos Domnul „a rămas ce era, Dumnezeu adevărat fiind, și a luat ce nu era, om făcându-Se, din iubire de oameni”, deci, ”„veniți să ne bucurăm întru Domnul, povestind taina ce este de față”. Această mare Taină, a întrupării Fiului lui Dumnezeu, a fost de mai înainte vestită, iudeilor prin proroci, iar păgânilor prin știință și filosofie, astfel că „steaua a arătat magilor pe Cuvântul, Cel ce a venit să oprească păcatul”.

Din Sfânta Scriptură știm că magii, care au fost călăuziți de stea înspre a-L descoperi pe Cuvântul întrupat, erau trei bărbați din răsărit, după unii exegeți ei fiind astrologi zoroastrieni care locuiau în țările aflate în Orientul Persan, ai căror strămoși au avut contact atât cu iudeii, dar și cu credința lor în venirea unui mântuitor. Aceasta se datorează faptului că poporul lui Israel a fost dus în robia babilonică începând cu anul 605 îHr, robie care s-a încheiat în 538 îHr, în timpul regelui persan Cirus cel Mare, care le-a permis evreilor să-și reconstruiască templul. Deci, acolo în orient, iudeii au locuit laolaltă cu păgânii, iar după eliberarea lor din robie o mare parte dintre ei nu s-au mai întors în Palestina, ci au ales să rămână în Babilon.

Faptul că magii au pornit în căutarea lui Mesia denotă faptul că, din punct de vedere spiritual, lumea întreagă, atât iudeii cât și păgânii, trăiau într-un vid duhovnicesc. Oamenii aveau sufletele secătuite de har și tânjeau după Dumnezeu, așa cum a tânjit și împăratul David, care se ruga zicând: „Dumnezeule, Dumnezeul meu, pe Tine Te caut dis-de-dimineață. Însetat-a de Tine sufletul meu, suspinat-a după Tine trupul meu, în pământ pustiu și neumblat și fără de apă”. Prorocul Isaia, prorocind venirea Înaintemergătorului Domnului cu 500 de ani înainte de Nașterea Mântuitorului, confirma faptul că sufletul omului era pustiit. Totuși, cu multă credință și speranță, el destăinuia că acolo, în acel pustiu și în acel loc neumblat, se poate pregăti cale Domnului, atunci când a zis: „Un glas strigă: În pustiu gătiți calea Domnului, drepte faceți în loc neumblat cărările Dumnezeului nostru.”

Dragii mei,

Cu 70 de ani înainte de venirea Sfântului Ioan Botezătorul, Dumnezeu nu a mai vorbit poporului Său prin gura niciunui proroc. Irod, care era rege al iudeilor când S-a născut Pruncul Iisus, nu era iudeu de neam curat, fiind fiul lui Antipatro din Idumeea, ci un edomit convertit la iudaism. Cu toate acestea, erau încă oameni care nu și-au pierdut speranța, ci au pornit pe cale în căutarea lui Mesia, fiecare în legea lor. Astfel, cei trei magi, folosindu-se de cunoștințele lor de astronomie și matematică, călăuziți fiind de Domnul și de credința lor că steaua cea nouă și neobișnuită îi va duce la Cel ce a venit să oprească păcatul, au lăsat totul în urma lor și au plecat în căutarea lui Dumnezeu.

Atâta timp cât Magii s-au încrezut în stea și au urmat-o nu s-au abătut de la calea care ducea la Hristos. Dar, în momentul în care au trecut pe lângă Ierusalim, crezând, gândind omenește, că un fiu de împărat se cade să se nască într-un palat, ei s-au pierdut, au început să rătăcească, pierzând astfel călăuzirea. Cum frumos spune colindul românesc: „steaua lor li s-a ascuns, și le-a fost a se plimba, prin oraș a întreba”, ajungând în cele din urmă la un rege bastard, tiran și apostat, Irod, care, cum spune unul dintre părinții Bisericii primare, Sfântul Petru Crisologul, episcop de Ravena, „a pus stăpânire pe un regat, a anulat libertatea, a profanat locurile sfinte, a denaturat ordinea publică stabilită și a abolit atât disciplina, cât și cultul” . Irod simboliza, de fapt, lumea întreagă aflată într-o cumplită decădere și dezordine, care nu mai era liberă, nu se mai ruga; o lume care s-a profanat pe sine, stricând astfel tot ceea ce Dumnezeu a pus mai sfânt în om: chipul Său.

Dragi credincioși,

Cu toate acestea, descoperim, mai ales în acest gest al celor trei magi de a se porni pe cale, o taină adâncă și minunată: Dumnezeu iese în căutarea lui adam cel căzut, iar adamul pornește în căutarea lui Dumnezeu. Pe acest drum al căutării lui Dumnezeu este foarte important să pornim cu nădejde în Domnul și cu rugăciune neîncetată, așa cum ne îndeamnă regele Solomon: „Pune-ţi nădejdea în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe priceperea ta. Pe toate căile tale gândeste la Dânsul şi El îţi va netezi toate cărările tale” . În momentul în care ne bizuim pe priceperea noastră, cădem în aceeași ispită în care au căzut și cei trei magi, o ispită care, în unele cazuri, ne poate fi fatală și ucigătoare de suflete. Magii, gândind omenește, au pierdut din vedere steaua, deși ea era sus pe cer. Însă încrederea în ei înșiși, fără a mai conta cu ajutorul lui Dumnezeu, i-a orbit și i-a făcut să ajungă la Irod, simbol al răului, un om de o cruzime năucitoare, născută și alimentată de iubirea de sine, de invidie și de frica de a nu-și pierde puterea pământească, pe care o deținea nelegitim. Irod ar fi putut să le ia viața. Dar acestă rătăcire a lor cred că s-a întâmplat tot din rânduiala lui Dumnezeu, pentru ca și celor răi să li se facă cunoscută vestea cea bună, pentru ca, auzind-o, să creadă și să se mântuiască. Dar Irod era atât de puternic înlănțuit de păcat, încât s-au împlinit cu el spusele Dreptului Simeon care, ținându-l în brațele sale pe Pruncul Iisus, a zis că Hristos Domnul „este pus spre căderea și ridicarea multora în Israel” . „El este cădere pentru cei care, din pricina necredinței, cad sub smerenia cărnii, dar este ridicare pentru cei care au cunoscut statornicia iconomiei dumnezeiești” , cum ne învață Sfântul Grigore de Nyssa. Irod a căzut, magii s-au ridicat pentru că au crezut în statornicia lui Dumnezeu, în voia Lui de a-l mântui pe om. 

Și din acest episod constatăm cât de mare este puterea credinței în Dumnezeu și cât de păguboasă este necredința și lipsa speranței.

Iubiți credincioși,

Profetul Ieremia spunea: „Binecuvântat fie omul care nădăjduiește în Domnul și a cărui nădejde este Domnul. Deoarece acesta va fi ca pomul sădit lângă ape, ce-și întinde rădăcinile pe lângă râu și nu se teme când vine arșița căci frunzele lui rămân verzi nu este îngrijorat în anul secetos și nu încetează să dea roade.”  Este foarte important să fim asemenea acestui pom aflat lângă ape, pentru că, din păcate, trăim în vremuri de mare seceta duhovnicească. Nu este mare diferență între timpul venirii lui Hristos în lume și vremurile pe care le trăim noi astăzi. Și azi sunt mulți necredincioși, mulți care-L igonoră pe Dumnezeu, mulți care, chiar dacă aud vestea cea bună, rămân total indiferenți. Trăiesc și azi mulți Irozi vicleni, care doresc să-L omoare pe Hristos, dar neputând, fac tot posibilul pentru a-L eclipsa și pentru a acoperi steaua care ne călăuzește și ne luminează calea ce duce la Dumnezeu. Dar, crescând și înfingându-ne rădăcinile în pământul udat de apele harului Duhului Sfânt, urmând voia lui Dumnezeu și căutând să rămânem în comuniune cu Hristos, chiar și în aceste vremi de secetă putem aduce roade. Iar cu aceste roade putem să hrănim lumea flămândă, astfel încât, gustând și aceștia din dulceața harului lui Dumnezeu, să creadă și să se mântuiască. Diferența, care totuși există, dintre timpul dinaintea venirii lui Hristos în lume și cel de acum este următoarea: atunci a fost un moment de tăcere din partea lui Dumnezeu, dar, de la nașterea Cuvântului din Fecioara Maria, în peștera smerită din Betleemul Iudeii, Dumnezeu Tatăl ne vorbește în continuu prin Dumnezeu Cuvântul și prin lucrarea Sfântului Duh. El a cercetat pentru totdeauna poporul Său; El, Logosul divin, este „Emanuel, care se tâlcuieste: Cu noi este Dumnezeu” .

Dreptslăvitori creștini, 

Dumnezeu este cu noi, azi și în veci; nu trebuie să ne înfricoșăm de nimeni și de nimic din lumea acesta, ci să credem din toată inima noastră că singurul la care putem scăpa este la Acela care ne iubește cu nepărtinire, Hristos Domnul. Sfântul Paisie Aghioritul spunea: „Nădejdea în Dumnezeu este cea mai mare asigurare a omului. Încrederea în sine este vrăjmașul nostru cel mai mare și mai rău, care ne aruncă deodată și fără milă în aer, lăsându-ne nefericiți pe drumuri” .

Așadar, să ne punem încrederea în Domnul, așa cum s-au încrezut cei trei magi de la răsărit; să nu lăsăm încrederea în noi înșine să ne arunce nefericiți pe drumuri, pierzând călăuzirea,  ci,  ațintindu-ne ochii la steaua de la răsărit și mergând pe cale, să ajungem să-L găsim și să-L mărturisim pe Hristos Împăratul născut pe pământ, în Betleem, spre mântuirea noastră.

Vă doresc tuturor un Praznic luminos, un An Nou binecuvântat, mântuire, multă sănătate, iar Harul Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu voi cu toți! Amin!

La mulți ani!

Al vostru către Hristos Domnul rugător,

† Episcopul Timotei

Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos,

Madrid

2025

Acatistul Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.Amin. Doamne, miluiește (de 12 ori).

Troparele:

Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi.

Slavă…

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un Milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri; că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău; toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.

Și acum…, al Născătoarei de Dumnezeu:

Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Crezul

Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.

Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu făcut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut;

Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om;

Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat;

Și a înviat a treia zi, după Scripturi.

Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;

Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.

Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci.

Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică;

Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor;

Aștept învierea morților.

Și viața veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește (de 12 ori).

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Slavă…, și acum…, Aliluia (de trei ori).

Troparul Sfinților Cuvioși

Pe-ai Moldovei luceferi și pe stâlpii smereniei, care pe pământ cu credință într-un gând nevoitu-s-au, pe marele Cleopa cel smerit, pe gura tunătoare-a lui Hristos, și pe Paisie duhovnicul cel preablând cu râvnă să-i cinstim, zicând: Slavă Celui ce v-a slăvit pe voi, slavă Celui ce v-a întărit, slavă Celui ce minunați v-a arătat și rugători pentru noi.

Doamne, miluiește (de trei ori).

Psalmul 50

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți; spăla-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună-voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.

Condacul 1

Veniți, toți credincioșii, să-l cinstim cu laude pe Cuviosul Arsenie de la Prislop, cel ce, ca un apostol plin de Duhul Sfânt, a propovăduit cuvântul Evangheliei și a apărat Biserica lui Hristos în vremuri de prigoană, și să-i cântăm: Bucură-te, Cuvioase Părinte Arsenie, de Dumnezeu purtătorule!

Icosul 1

Ardealul cel mult încercat, strigând către Dumnezeu, a fost auzit și te-a primit pe tine, Cuvioase Părinte Arsenie, ca să-l luminezi cu strălucirea duhovniceștilor tale daruri și cu bogăția minunilor, pentru care cântă ție:
Bucură-te, cel ce, din pântecele maicii tale, ales ai fost;
Bucură-te, cel ce din pruncie L-ai iubit pe Hristos;
Bucură-te, a părinților tăi bucurie de negrăit;
Bucură-te, crin al Raiului, în Țara Hațegului răsărit;
Bucură-te, cel ce, prin Botez, pe Vița-Hristos ai fost altoit minunat;
Bucură-te, cel ce, prin puterea Sfintelor Taine, te-ai înălțat;
Bucură-te, cel ce cu pecetea darului Duhului Sfânt ai fost pecetluit;
Bucură-te, cel ce pe calea Împărăției cerești ai mers neclintit;
Bucură-te, tânăr înțelept, care ai luat pe umeri Crucea Domnului;
Bucură-te, cărămidă vie, pusă spre zidirea Trupului tainic al Mântuitorului;
Bucură-te, păzitor al adevărului credinței;
Bucură-te, ajutor pe cărările nevoinței;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Arsenie, de Dumnezeu purtătorule!

Condacul 2

Bogăția tainelor teologiei cercetând-o, Părinte, ai înțeles, asemenea Prorocului Moise, că apropierea de focul dumnezeiescului rug este cu putință doar prin lepădarea încălțămintei, adică a împătimirii de cele lumești. De aceea, te-ai înstrăinat de plăcerile purtătoare de moarte, prin duhovniceștile nevoințe curățitoare de patimi, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 2

Cuvântul Evangheliei auzind, care spune că viața veșnică este cunoașterea singurului Dumnezeu adevărat, ai părăsit, ca un alt Avraam, ținutul Hunedoarei și te-ai îndreptat spre locul arătat ție de Dumnezeu, ca să urci treptele desăvârșirii. Deci, având îndrumători pe învățații dascăli ai vremii, n-ai pregetat a desluși tainele înaltei teologii și a dobândi harul prin lucrarea virtuților, pentru care îți cântăm:
Bucură-te, visterie a tainelor cerești;
Bucură-te, suitor al scării duhovnicești;
Bucură-te, albină care ai adunat nectar din florile Scripturilor;
Bucură-te, stejar ce îți tragi seva din harul Dumnezeului minunilor;
Bucură-te, cel ce ai împlinit sfaturile evanghelice ale Mântuitorului;
Bucură-te, lucrător de bunăvoie în grădina Maicii Domnului;
Bucură-te, cel ce ai primit cereasca pace, prin aspră nevoință;
Bucură-te, cel ce ai căutat îndumnezeirea, pe cât este cu putință;
Bucură-te, că ostenelile și pătimirea ți-au fost laudă neîncetată;
Bucură-te, făclier aducător de lumină neînserată;
Bucură-te, ocrotitor neadormit al slujitorilor Sfântului Altar;
Bucură-te, avvă cu suflet curat, care ai dobândit har peste har;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Arsenie, de Dumnezeu purtătorule!

Condacul 3

Drept înțelegând, Părinte, că povățuirea omului pe calea mântuirii este lucru anevoios, te-ai ostenit a alcătui scrieri folositoare, prin care ai dat răspuns celor nelămuriți și ai făcut cărare spre Împărăție pentru toți cei ce voiesc să părăsească noaptea neștiinței și să trăiască după Dumnezeu, cântându-I: Aliluia!

Icosul 3

Epistolele marelui Apostol Pavel te-au învățat să te lauzi întru neputințe și să socotești bucurie mulțimea necazurilor și a suferințelor pentru Hristos, bine știind că suferința aduce răbdare și răbdarea încercare și încercarea nădejde, iar nădejdea nu rușinează, pentru că iubirea lui Dumnezeu s-a revărsat în inima ta prin Duhul Sfânt. Pentru aceasta, îți cântăm:
Bucură-te, cel ce ai alungat întunericul ispitelor cu lumina harului;
Bucură-te, propovăduitor la amvon și slujitor înaintea altarului;
Bucură-te, cel ce ai dobândit pacea lui Hristos, pe care și ucenicilor o ai dat;
Bucură-te, cel ce te-ai împotrivit filosofiei acestui veac întunecat;
Bucură-te, cel ce ai arătat că neluarea-aminte duce la înstrăinarea de Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce ne-ai învățat că smerenia și iubirea îl apropie pe om de Ziditorul Său;
Bucură-te, cel ce ai socotit nebună înțelepciunea acestei lumi;
Bucură-te, duhovnic înțelept, care spre desăvârșire pe toți îi îndrumi;
Bucură-te, templu al Duhului Sfânt, curățit de păcate;
Bucură-te, rugăciune aducătoare de roade bogate;
Bucură-te, cel ce L-ai descoperit pe Făcătorul prin făpturi;
Bucură-te, cel ce te-ai luminat, cercetând Sfintele Scripturi;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Arsenie, de Dumnezeu purtătorule!

Condacul 4

Filocalica înțelepciune dobândind în Sfântul Munte Athos, ai înțeles, de la iscusitul duhovnic Antipa, că adevărata sporire vine din lucrarea harului în minte și în inimă, care curățește de patimi și naște rugăciunea neîncetată, prin care se aduce lui Dumnezeu cântarea: Aliluia!

Icosul 4

Grăitorul de Dumnezeu, Sfântul Preot Dumitru, noul Mărturisitor, te-a numit, după dreptate, ctitor al Filocaliei românești, căci, împreună cu tine tâlcuind dumnezeieștile învățături, mult folos duhovnicesc ați adus poporului dreptcredincios, pentru care grăim ție:
Bucură-te, cel bogat în cunoștință și puternic în cuvânt;
Bucură-te, cel ce ai scris învățături insuflate de Duhul Sfânt;
Bucură-te, următor al Părinților de odinioară;
Bucură-te, minte ageră, care tânjește după a Duhului comoară;
Bucură-te, inimă înflăcărată de cărbunele nestins al harului;
Bucură-te, trăitor al Evangheliei, care ai dobândit bucuria Raiului;
Bucură-te, cel cuprins de lumina taborică, asemenea isihaștilor rugători;
Bucură-te, plămadă pusă de Dumnezeu în frământătura celor râvnitori;
Bucură-te, cel ce ai răspândit lumina Filocaliei;
Bucură-te, căutător al izvoarelor Ortodoxiei;
Bucură-te, dascăl al celor cuprinși de neștiință;
Bucură-te, povățuitor cu dreaptă socotință;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Arsenie, de Dumnezeu purtătorule!

Condacul 5

Harul chipului îngeresc și darul preoției primind, nu ai precupețit nicio osteneală spre a înmulți talanții dăruiți de Dumnezeu, până ai ajuns la starea bărbatului desăvârșit, cântând lui Hristos neîncetat: Aliluia!

Icosul 5

Ispitele și încercările începutului biruindu-le, cu multă râvnă ai urcat pe scara virtuților, purtând nădejdea întâlnirii cu Hristos. De aceea, văzând ostenelile tale încununate cu smerita cugetare, îți cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, râvnitor neostenit al virtuților monahicești;
Bucură-te, vas luminat al darurilor duhovnicești;
Bucură-te, cel ce de bunăvoie ai urmat lui Hristos, prin nevoință;
Bucură-te, cel ce făgăduințele călugărești le-ai împlinit cu sârguință;
Bucură-te, cel ce mintea și sufletul ți le-ai păzit cu smerenia;
Bucură-te, cel ce ai dobândit ascultarea, răbdarea și milostenia;
Bucură-te, cel ce ai primit slujirea împăcării cu Dumnezeu a celor ce se pocăiesc;
Bucură-te, aprig luptător împotriva patimilor ce ne înrobesc;
Bucură-te, cel ce te-ai ridicat pe treptele dumnezeiescului urcuș;
Bucură-te, candelă în altarul inimii, aprinsă din lumina cea de sus;
Bucură-te, grabnic ajutător al bolnavilor;
Bucură-te, mare lucrător al minunilor;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Arsenie, de Dumnezeu purtătorule!

Condacul 6

Întru smerenie primind darul duhovniciei în Mănăstirea Sfântului Constantin Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, aceasta ți-a devenit loc de lucrare duhovnicească aducătoare de rod, că tu, Părinte Arsenie, te-ai arătat vas ales, prin care Dumnezeu a trimis lumina cunoștinței, tămăduire bolilor și mângâiere în necazuri poporului care-I cânta: Aliluia!

Icosul 6

Jugul cel bun luând, Sfinte Arsenie, viața ta s-a asemănat unui șirag de metanii, împletit din răbdarea necazurilor și iubirea aproapelui; că, în inima ta primind lacrimile și suferințele oamenilor, pe acestea le-ai înfățișat la jertfelnicul ceresc, cerând izbăvire și mare milă, pentru care îți grăim:
Bucură-te, sprijin trimis de Dumnezeu poporului în vreme de prigoană;
Bucură-te, pildă de răbdare și a milostivirii icoană;
Bucură-te, nou Simon din Cirene, care ai purtat povara semenilor;
Bucură-te, lacrimă tainică ce spală necurăția patimilor;
Bucură-te, doctor iscusit, care vindeci orice suferință;
Bucură-te, neclintit mărturisitor pentru dreapta credință;
Bucură-te, călător pe calea mântuirii, prin fapte minunate;
Bucură-te, primitor al lui Hristos în cămara inimii curate;
Bucură-te, purtător al crucii pe drumul Golgotei spre înviere;
Bucură-te, povățuitor de suflete dăruit cu înainte-vedere;
Bucură-te, stătător de-a dreapta la înfricoșătoarea Judecată;
Bucură-te, rugător neîncetat pentru lumea toată;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Arsenie, de Dumnezeu purtătorule!

Condacul 7

Lanțurile temniței, prigonirile, amenințările și cumplitele chinuri nu te-au despărțit de dragostea lui Hristos, Părinte Arsenie, ci, întărit de harul Duhului Sfânt, ai răbdat umilințele la care te-au supus cei fără de credință și te-ai arătat sprijin celor asupriți și nedreptățiți, învățându-i să cânte lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 7

Mulțimea suferințelor din temnițe și a nedreptăților răbdate ți-au vlăguit trupul firav, dar sufletul ți-a rămas osârduitor, luminând, prin credință și dragoste, pe cei închiși împreună cu tine. De aceea, te fericim, zicând:
Bucură-te, om al lui Dumnezeu cu îndelungă răbdare;
Bucură-te, străjer al neamului, în stare de jertfă stăruitoare;
Bucură-te, cel ce ai întins mantia iubirii dumnezeiești;
Bucură-te, urmaș al martirilor din zorii creștinătății românești;
Bucură-te, duhovnic iscusit, înnoitor de lăcașuri ale Duhului Sfânt;
Bucură-te, liturghisitor evlavios, care ai coborât cerul pe pământ;
Bucură-te, cel ce ai dobândit rugăciunea curată în temniță;
Bucură-te, cel ce ai făcut să strălucească de har a inimii tainiță;
Bucură-te, al lui Hristos ostaș neînfricat;
Bucură-te, cel cu slava mărturisirii încununat;
Bucură-te, al rugăciunii învățător;
Bucură-te, de necazuri izbăvitor;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Arsenie, de Dumnezeu purtătorule!

Condacul 8

Nădejdea punându-ți în iubirea lui Dumnezeu, cu credința cea dreaptă ai străbătut calea vieții și ai ajuns la veșnicele lăcașuri, revărsând peste lume lumina Preasfintei Treimi și cântând împreună cu îngerii: Aliluia!

Icosul 8

Ocrotire și pavăză s-a arătat mormântul tău, făcând din Mănăstirea Prislop o nouă scăldătoare Vitezda, la care alini suferințele, tămăduiești bolile, alungi întristările și verși bogată milă celor ce-ți cântă unele ca acestea:
Bucură-te, cel ce strălucești în a sfinților adunare;
Bucură-te, că trupul ți l-ai sfințit prin înfrânare;
Bucură-te, cel ce ai murit cu Hristos, ca împreună cu El să înviei;
Bucură-te, că, pe cei întunecați de păcat, cu darul pocăinței îi luminezi;
Bucură-te, cel a cărui moarte a fost trecere către Împărăția cea veșnică;
Bucură-te, că mormântul tău s-a făcut fântână de binecuvântare tainică;
Bucură-te, că locul tău de îngropare a devenit izvor de vindecări;
Bucură-te, cel ce acolo ai alinat multe necazuri, lacrimi și dureri;
Bucură-te, că dai crinii bucuriei celor ce aduc flori la mormântul tău;
Bucură-te, șipot sfânt, care revarsă har și ajutor mereu;
Bucură-te, cel ce ridici la cer privirile celor aflați în primejdii;
Bucură-te, alungător al necazurilor și dătător al nădejdii;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Arsenie, de Dumnezeu purtătorule!

Condacul 9

Părinte Arsenie, cu adevărat însoțești nevăzut pe toți cei ce vin să cinstească sfintele tale moaște, căci, precum oasele Prorocului Elisei au adus la viață pe cel mort, tot așa trupul tău izvorăște minuni și tămăduiește neputințele celor ce aleargă la tine cu credință și cântă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 9

Revărsare de har și minuni felurite a lucrat Dumnezeu prin tine, Cuvioase, când s-a împlinit vremea să te arate mijlocitor fierbinte pentru popor, împlinind prin tine toată cererea de folos, pentru care te laudă și îți cântă cu dragoste:
Bucură-te, cel trimis de Dumnezeu unui popor credincios și jertfelnic;
Bucură-te, că ai dat pământului trupul, iar lui Hristos sufletul tău vrednic;
Bucură-te, îndrumător la vreme potrivită;
Bucură-te, stea cu lumină negrăită;
Bucură-te, trandafir care reverși mireasma virtuților;
Bucură-te, balsam mijlocitor al vindecărilor;
Bucură-te, fântână a înțelepciunii dumnezeiești și omenești;
Bucură-te, candelă împodobită cu străluciri nepământești;
Bucură-te, cărare care duce către cereasca cetate;
Bucură-te, însoțitor nevăzut al celor cuprinși de singurătate;
Bucură-te, nou doctor fără de arginți, care pe toți îi întreci;
Bucură-te, cel ce te-ai răstignit cu Hristos, ca să fii viu întru El în veci;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Arsenie, de Dumnezeu purtătorule!

Condacul 10

Se bucură astăzi Țara Hațegului, Sâmbăta de Sus, Bucureștiul și Sinaia, avându-te pe tine, Cuvioase Părinte Arsenie, ocrotitor și rugător înaintea Preasfintei Treimi, că, primindu-te în anii viețuirii tale, au dobândit bogăția binecuvântării tale, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 10

Știm, Sfinte Arsenie, că ești așezat acum, în ceruri, în ceata Cuvioșilor și privești slava Preasfintei Treimi, dar cunoști ispitele, primejdiile și încercările noastre de pe pământ, pe care te rugăm să ne ajuţi a le trece cu folos duhovnicesc, încât cu mulţumire să-ţi cântăm:
Bucură-te, ostenitor în ctitoria ardeleană a Cuviosului Nicodim cel Sfinţit;
Bucură-te, cel ce, ca Sfântul Ioan de la Prislop, ţi-ai săpat peştera în care te-ai nevoit;
Bucură-te, următor al Cuviosului Ştefan cel Nou, apărătorul sfintelor icoane;
Bucură-te, cel ce, asemenea Cuviosului Sofian, ai fost răbdător în prigoane;
Bucură-te, cel ce, în lupta cu gândurile răutăţii, ai urmat Cuviosului Ioan Casian;
Bucură-te, împreună cu Sfântul Dionisie Exiguul, învățatul monah dobrogean;
Bucură-te, urmaș peste veacuri al făcătorilor de minuni Epictet și Astion;
Bucură-te, vestitor al Ortodoxiei, ca Sfinții Mărturisitori Sofronie și Visarion;
Bucură-te, împreună-nevoitor cu Sfântul Serafim de la Sâmbăta de Sus;
Bucură-te, că, asemenea Cuviosului Siluan, L-ai văzut viu pe Domnul Iisus;
Bucură-te, cel ce Marelui Arsenie i-ai purtat numele cu vrednicie;
Bucură-te, cel ce pe Sfântul Dometie cel Milostiv l-ai tuns în călugărie;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Arsenie, de Dumnezeu purtătorule!

Condacul 11

Tuturor ne porți de grijă, precum ne-ai făgăduit, căci viu ești și după moarte, și ne dăruiești grabnică vindecare, reazem fiind în ispite și, cu mângâierea ta cerească, întorcând sufletele noastre spre lauda lui Dumnezeu, ca să-I cântăm: Aliluia!

Icosul 11

Ție, Dumnezeul nostru cel minunat întru sfinți, Îți aducem mulțumire și laudă pentru alesul tău între cuvioși, Arsenie cel de curând proslăvit, care înalță rugăciunile noastre înaintea Ta, spre iertarea greșelilor noastre și spre împlinirea cererilor spre mântuire, pentru care îl cinstim după cuviință, zicând:
Bucură-te, chip al asemănării cu Hristos;
Bucură-te, împlinitor al cererilor noastre de folos;
Bucură-te, cel ce duci rugăciunile noastre la Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce slujești cereasca Liturghie cu Iisus, Marele Arhiereu;
Bucură-te, pavăza noastră în fața primejdiilor și nevoilor;
Bucură-te, cel ce cunoști dorințele din inima credincioțșilor;
Bucură-te, tămăduitor al bolilor socotite de nevindecat;
Bucură-te, călăuză spre mântuire, vrednică de urmat;
Bucură-te, icoană preafrumoasă în catapeteasma Raiului;
Bucură-te, creștet împodobit cu lumina harului;
Bucură-te, cel ce ne îndemni să citim cu evlavie dumnezeiasca Scriptură;
Bucură-te, sprijinitor al tinerilor dornici de învățătură;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Arsenie, de Dumnezeu purtătorule!

Condacul 12

Uimitoare și nenumărate sunt minunile pe care Dumnezeu le-a săvârșit prin tine, Cuvioase Părinte Arsenie, că am văzut săvârșite în viața ta fapte mai presus de fire, asemenea celor auzite la sfinții de demult; pentru aceasta, cântăm Celui atotputernic: Aliluia!

Icosul 12

Vădită este slava ta, cea dăruită ție de Părintele luminilor, vădită este și viețuirea ta bineplăcută lui Hristos, Celui ce rânduiește luptele și împarte cununile; cunoaștem, Cuvioase, și iubirea ta de oameni, și grabnicul tău ajutor către cei ce te cheamă; de aceea, grăim ție:
Bucură-te, luceafăr care ne luminezi calea spre mântuire;
Bucură-te, râu care reverși neîncetat tămăduire;
Bucură-te, minte înțeleaptă coborâtă în lăcașul inimii curate;
Bucură-te, candelă aprinsă, hrănită cu untdelemnul dumnezeieștilor fapte;
Bucură-te, cel ce ai fost ca un tată pentru cei orfani și neajutorați;
Bucură-te, frate al celor împovărați de necazuri și însingurați;
Bucură-te, dascăl iscusit al tinerilor căutători ai drumului în viață;
Bucură-te, cel ce vicleniile vrăjmașilor credinței le dai pe față;
Bucură-te, cel ce niciodată nu ți-ai vândut semenii prigonitorilor;
Bucură-te, cetate de scăpare pentru cei amenințați de năvala ispitelor;
Bucură-te, pavăză a celor nedreptățiți și lipsiți de ajutor;
Bucură-te, rugător fierbinte pentru mântuirea noastră, a tuturor;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Arsenie, de Dumnezeu purtătorule!

Condacul 13

O, Sfinte Cuvioase Părinte Arsenie, făcătorule de minuni și grabnic ascultătorule, cel ce cunoști greutățile vieții noastre pământești, cere de la Dumnezeu, pentru noi, izbăvire din toate necazurile, cunoștință duhovnicească și râvna rugăciunii, ca împreună cu tine să cântăm Preasfintei Treimi: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)

Apoi se zice Icosul 1 și Condacul 1

Icosul 1

Ardealul cel mult încercat, strigând către Dumnezeu, a fost auzit și te-a primit pe tine, Cuvioase Părinte Arsenie, ca să-l luminezi cu strălucirea duhovniceștilor tale daruri și cu bogăția minunilor, pentru care cântă ție:
Bucură-te, cel ce, din pântecele maicii tale, ales ai fost;
Bucură-te, cel ce din pruncie L-ai iubit pe Hristos;
Bucură-te, a părinților tăi bucurie de negrăit;
Bucură-te, crin al Raiului, în Țara Hațegului răsărit;
Bucură-te, cel ce, prin Botez, pe Vița-Hristos ai fost altoit minunat;
Bucură-te, cel ce, prin puterea Sfintelor Taine, te-ai înălțat;
Bucură-te, cel ce cu pecetea darului Duhului Sfânt ai fost pecetluit;
Bucură-te, cel ce pe calea Împărăției cerești ai mers neclintit;
Bucură-te, tânăr înțelept, care ai luat pe umeri Crucea Domnului;
Bucură-te, cărămidă vie, pusă spre zidirea Trupului tainic al Mântuitorului;
Bucură-te, păzitor al adevărului credinței;
Bucură-te, ajutor pe cărările nevoinței;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Arsenie, de Dumnezeu purtătorule!

Condacul 1

Veniți, toți credincioșii, să-l cinstim cu laude pe Cuviosul Arsenie de la Prislop, cel ce, ca un apostol plin de Duhul Sfânt, a propovăduit cuvântul Evangheliei și a apărat Biserica lui Hristos în vremuri de prigoană, și să-i cântăm: Bucură-te, Cuvioase Părinte Arsenie, de Dumnezeu purtătorule!

Rugăciune

În Doamne, Dumnezeule atotțiitorule, Dumnezeul părinților noștri, Care de demult în Legea cea Veche ai săvârșit minuni prin Prorocul Elisei, iar, după adormirea sa, ai arătat cinstitele sale moaște purtătoare de har și făcătoare de minuni, înviind prin ele pe cel mort, care a alergat în cetate și te-a preamărit pe Tine și pe cel plăcut al Tău; Tu, Cel ce și acum, în zilele din urmă, ai arătat moaștele Cuviosului Arsenie de la Prislop izvor al vindecărilor, tămăduind pe cei ce vin cu credinţă şi cer mijlocirea lui, Ție ne rugăm: Caută şi acum spre rugăciunea noastră, pe care o aducem Ție împreună cu ocrotitorul nostru, rânduieşte cele de folos pentru Biserica Ta, pentru această țară şi poporul ei credincios, dăruieşte-ne tuturor vindecare sufletească şi trupească şi ajută-ne să fim următori ai învăţăturilor Tale şi biruitori asupra patimilor, îndreptând în pace viaţa noastră şi învrednicindu-ne a sta de-a dreapta Ta, cu sfinţii care au bineplăcut Ție, în vecii vecilor. Amin.