Parohia Ortodoxă Română Murcia
☦

domingo, 11 octubre 2026

Duminică 11 Octombrie – Duminica a XXI-a după Rusalii (a Sf. Părinţi de la Sinodul al VII-lea Ecumenic; Rugăciunea lui Iisus)

◷
Data și ora 11 octubre 2026, 09:00
⌖
Locația MURCIA

Orarul liturgic

  • 09:00 — Acatistul Domnului
  • 10:00 — Sfânta Liturghie

Evanghelia Duminicii

Ev. Luca VIII,5-15
5. Ieşit-a semănătorul să semene sămânţa sa. Şi semănând el, una a căzut lângă drum şi a fost călcată cu picioarele şi păsările cerului au mâncat-o.
6. Şi alta a căzut pe piatră, şi, răsărind, s-a uscat, pentru că nu avea umezeală.
7. Şi alta a căzut între spini şi spinii, crescând cu ea, au înăbuşit-o.
8. Şi alta a căzut pe pământul cel bun şi, crescând, a făcut rod însutit. Acestea zicând, striga: Cine are urechi de auzit să audă.
9. Şi ucenicii Lui Îl întrebau: Ce înseamnă pilda aceasta?
10. El a zis: Vouă vă este dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei lui Dumnezeu, iar celorlalţi în pilde, ca, văzând, să nu vadă şi, auzind, să nu înţeleagă.
11. Iar pilda aceasta înseamnă: Sămânţa este cuvântul lui Dumnezeu.
12. Iar cea de lângă drum sunt cei care aud, apoi vine diavolul şi ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să se mântuiască.
13. Iar cea de pe piatră sunt aceia care, auzind cuvântul îl primesc cu bucurie, dar aceştia nu au rădăcină; ei cred până la o vreme, iar la vreme de încercare se leapădă.
14. Cea căzută între spini sunt cei ce aud cuvântul, dar umblând cu grijile şi cu bogăţia şi cu plăcerile vieţii, se înăbuşă şi nu rodesc.
15. Iar cea de pe pământ bun sunt cei ce, cu inimă curată şi bună, aud cuvântul, îl păstrează şi rodesc întru răbdare.

Predică la Duminica a XXI a după Rusalii

Dumnezeu seamănă mereu. Rodește Cuvântul Lui în mine?

Evanghelia acestei duminici ne pune înainte Pilda Semănătorului.

Un semănător a ieșit să-și semene sămânța. O parte a căzut lângă drum, alta pe piatră, alta între spini, iar alta pe pământul cel bun.

Aceeași sămânță cade în patru locuri diferite. Sămânța este aceeași, dar rodul este diferit.

Hristos ne spune limpede: „Sămânța este Cuvântul lui Dumnezeu.”

Dumnezeu seamănă mereu aceeași sămânță: Cuvântul Său. Sămânța este aceeași. Ceea ce diferă este pământul care o primește.

Dar ce se întâmplă cu sămânța după ce ajunge în mine?

Cele patru locuri ne arată patru moduri diferite în care omul primește Cuvântul lui Dumnezeu.

Dar înainte de a-i căuta pe acești oameni în jurul nostru, să privim spre noi înșine și să ne întrebăm:

Ce fel de pământ am devenit?

Mai întâi este drumul.

Pământul este bătătorit, iar sămânța, deși cade peste el, nu poate pătrunde. Hristos spune că aceștia sunt cei care aud Cuvântul, dar apoi vine diavolul și îl ia din inima lor, „ca nu cumva, crezând, să se mântuiască”.

Și inima omului poate ajunge asemenea unui drum bătătorit. Auzim Cuvântul lui Dumnezeu, dar nu îl primim cu adevărat în noi. Rămâne la suprafață și, nefiind păstrat, se pierde.

Apoi este piatra.

Aici sămânța ajunge să răsară, dar nu poate prinde rădăcină. Hristos spune că aceștia sunt cei care primesc Cuvântul cu bucurie, dar „nu au rădăcină”; cred până la o vreme, iar în vreme de încercare se îndepărtează.

Cuvântul a fost primit. Ne-a mișcat, poate chiar ne-a făcut să dorim să schimbăm ceva în viața noastră. Dar dacă nu prinde rădăcini în inimă, la venirea încercării se poate pierde.

Sămânța a răsărit, dar nu a ajuns la rod.

Apoi sunt spinii.

Aici sămânța cade între spini. Răsare și începe să crească, dar spinii din jurul ei o înăbușă și nu o lasă să ajungă la rod.

Hristos ne spune care sunt acești spini: „grijile, bogăția și plăcerile vieții”.

Sămânța Cuvântului lui Dumnezeu nu este singură în inima noastră. Pentru a rodi, are nevoie de loc. Dar în aceeași inimă sunt și grijile, dorințele și preocupările noastre. Când acestea ajung să o înconjoare și să o înăbușe, sămânța crește, dar nu mai ajunge la rod.

Și, în cele din urmă, este pământul cel bun.

Hristos spune că aceștia sunt cei care, „auzind cuvântul, îl păstrează în inimă curată și bună și rodesc întru răbdare”.

Este pământul prielnic rodirii. Sămânța găsește aici ceea ce nu a găsit în celelalte locuri: condițiile pentru a ajunge la rod.

La fel este și inima omului care primește Cuvântul lui Dumnezeu și îi face loc să lucreze.

Dar cum se vede că acest Cuvânt a rodit în mine?

A rodi înseamnă ca sămânța să ajungă la ceea ce Semănătorul așteaptă de la ea.

Tot astfel, Cuvântul lui Dumnezeu rodește în mine atunci când începe să mă schimbe și să mă apropie de ceea ce Dumnezeu mă cheamă să devin.

Iar această schimbare se vede în felul meu de a fi, în relația cu ceilalți și în faptele mele.

Rodul Cuvântului lui Dumnezeu este viața mea trăită în Hristos.

Hristos mai spune despre pământul bun că „rodește întru răbdare”.

Sămânța nu ajunge la rod într-o singură zi. Are nevoie de timp pentru a prinde rădăcină, pentru a crește și pentru a rodi. La fel este și viața noastră în Hristos.

Dumnezeu seamănă mereu aceeași sămânță.

Sămânța este aceeași. Ceea ce diferă este pământul care o primește.

În trei dintre cele patru locuri, sămânța nu ajunge la rod. Numai pământul cel bun este prielnic rodirii.

Și atunci rămâne ca fiecare dintre noi să privească sincer în propria inimă și să-și dea singur răspunsul:

Ce fel de pământ am devenit?

Rodește Cuvântul lui Dumnezeu în mine?

Locația bisericii

MURCIA