Detalii eveniment

header image

Duminică 25 Septembrie- Duminica a XVIII-a după Rusalii (Pescuirea minunată)


Când
25 septiembre, 2022
09:00 - 12:00
Unde
TORRE DE LA HORADADA

                   Păzirea dumnezeieștilor porunci este dătătoare și de bunătățile cele pământești

Frați creștini,

În Sfânta Evanghelie de astăzi am văzut că două sunt poruncile lui Dumnezeu, pe care le-au ascultat Petru și ceilalți ucenici ai lui Iisus Hristos: „Aruncați mrejele voastre pentru pescuire“ (Luca 5, 4) este cea dintâi și „Nu te teme, de acum vei fi pescar de oameni!“ (Luca 5, 10) sau, după cum spun Evangheliștii Matei și Marcu: „Veniți după Mine și vă voi face pe voi pescari de oameni“ (Matei 4, 19, Marcu 1, 17) este cea dea doua poruncă. Supunându-se îndată ucenicii la porunca cea dintâi, au avut bun spor, prinzând mulțime mare de pește; supunându-se îndată și la cea de a doua poruncă, au ajuns împreună-șezători pe scaune cu Iisus Hristos, în Împărăția cerurilor. Aceasta ne arată din destul că cei care se supun dumnezeieștilor porunci moștenesc nu numai Împărăția veșnică, ci și în această viață vremelnică au bun spor. Sunt însă unii care socotesc că neamul omenesc, din cauza păcatului strămoșesc, fiind izgonit în pământul acesta, de-a pururea trebuie să sufere și să se chinuiască. Li se mai pare lor că toate legile și poruncile lui Dumnezeu nu urmăresc nicidecum pacea și fericirea omului în lumea aceasta, ci numai mântuirea noastră sufletească, în lumea cea veșnică. De aceea este de folos să vorbim astăzi împotriva acestor greșite păreri, arătând că cei care au asemenea gânduri, se împotrivesc nu numai învățăturilor dumnezeieștilor Scripturi și pildelor care se povestesc și care se văd în Sfintele Evanghelii, ci și dreptei noastre judecăți.

Frați creștini, nenumărate sunt spusele dumnezeieștilor Scripturi, care făgăduiesc păzitorilor dumnezeieștilor porunci răsplătirile cele cerești, împreună cu cele pământești. Vom aminti numai două din Scriptura cea Veche și numai două din cea Nouă, fiind destule pentru încredințarea unui om, cu mintea sănătoasă.

Întâi amintim cele vestite de proorocul Isaia, când a fost trimis ca să propovăduiască dumnezeiasca hotărâre pentru cei ce păzesc poruncile Domnului. El a spus: „Dacă veți vrea, și Mă veți asculta, bunătățile pământului veți mânca; iar dacă nu veți vrea și nu Mă veți asculta, atunci sabia vă va mânca, căci gura Domnului a grăit aceasta“ (Isaia 1, 19-20). Acum vom aminti ceea ce a propovăduit sfântul prooroc și împărat David, când a vorbit despre răsplătirile care se dau omului drept. Arătând întâi răsplătirea cea pământească, el a zis: „Cu lungime de zile îl voi umple pe el“, apoi, arătând și pe cea cerească, a zis: „Și voi arăta lui mântuirea Mea“ (Psalm 90, 16).

Iisus Hristos, Care a venit pe lume, nu ca să strice, ci ca să împlinească Legea cea veche, prin învățături desăvârșite, care nu se cuprind în Legea veche, fiindcă cei care au primit-o nu aveau putința de înțelegere a lor, a zis: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea se vor adăuga vouă“ (Matei 6, 33); iar când a vorbit despre cei care își lasă averile și rudeniile pentru dragostea față de El, a învățat că unii ca aceștia sunt răsplătiți și în viața aceasta, zicând: „Amin, grăiesc vouă, nu este nimeni care să-și fi lăsat casă, sau frați, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau țarine, pentru Mine și pentru Evanghelie, și să nu primească însutit acum, în viața aceasta cu prigoniri: case, frați, mame, copii și țarine, iar în veacul viitor viața veșnică“ (Marcu 10, 29-30). Cel care crede în Dumnezeu și este încredințat că cuvintele dumnezeieștilor Scripturi sunt cuvintele lui Dumnezeu nu are nici o îndoială că pentru ascultarea dumnezeieștilor porunci va lua îndoită răsplată: pământească și cerească, vremelnică și veșnică.

După cuvintele dumnezeieștilor Scripturi și pildele ei, dreapta noastră judecată ne silește să credem că este adevărat ceea ce ne învață, căci dacă Dumnezeu nu dăruiește bunătățile pământului celor care îl iubesc pe El, Îi păzesc poruncile și fac voia Lui, atunci cui le va dărui? Vrăjmașilor Lui, care calcă legile și poruncile Lui și nesocotesc voia Lui cea dumnezeiască? Nu! Aceasta este cu neputință, fiindcă ar fi o nedreptate. Iar dacă aici prietenii, nici vrăjmașii, nu dobândesc bunătățile pământești, atunci în zadar a făcut Dumnezeu atâtea flori, atâtea roade, atâtea dobitoace, atâta aur și argint, atâtea pietre scumpe, atâtea felurite și nenumărate făpturi; în zadar i-a dat omului atâta înțelepciune în minte și atâtea meșteșuguri în mâini, pentru facerea atâtor nenumărate lucruri, care-i aduc toată mulțumirea și bucuria. Dar cine va crede vreodată că Dumnezeu, fiind atât de înțelept și atât de purtător de grijă pentru oameni, a făcut atâtea lucruri nefolositoare și atâtea făpturi, în zadar? Este drept că păcatul strămoșului Adam ne-a făcut pe noi stricăcioși și ne-a gonit din rai. Este iarăși drept că pentru păcatul strămoșului, a blestemat Dumnezeu pământul, zicând: „Blestemat va fi pământul pentru tine; cu osteneală să te hrănești din el în toate zilele vieții tale! Spini și pălămidă îți va rodi el“ (Facerea 3, 17-18). Acest blestem a fost dat însă pentru păcat, pentru păcatul primului om. Dar, dacă va lipsi păcatul și în locul lui vor veni faptele bune, atunci va mai fi, oare, blestemat pământul și viața omului pe pământ va mai fi plină de necazuri, de spini și de pălămidă? Nu! Faptele bune ridică pe om la starea pe care a avut-o Adam înainte de păcat, adică la starea binecuvântării, bucuriei și mulțumirii. În această stare se afla David când făcea voia lui Dumnezeu, iar când a făcut păcatul, atunci a simțit blestemul pământului cu scârbele, spinii și pălămizile lui. De aceea, rugându-se cu lacrimi, zicea: „Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește” (Psalm 50, 13). Acest duh dumnezeiesc, pe care-l avea omul înainte de păcat, vine iarăși în inima lui, după săvârșirea faptelor bune. Acest duh dumnezeiesc îl duce pe om mai sus decât toate făpturile de pe pământ. Acest duh dumnezeiesc întărește atât de mult pe om, încât și blestemul pământului cu necazurile, spinii și pălămizile lui, îi aduc bucurie, după cum spune Sfântul Apostol Pavel, despre sine, după ce a ajuns la săvârșirea faptelor bune, zicând: „Acum mă bucur de suferințele mele“ (Coloseni 1, 24). Ni se arată deci că cel care dorește bunătățile lumii acesteia trebuie să umble în calea faptelor bune, iar noi, păcătoșii, credem că, alergând prin locurile pierzării, găsim acolo îndestularea bunătăților vieții acesteia. Bunul Dumnezeu a dat oamenilor Legea Sa, povățuitoare spre o viață fericită, împărțind-o în zece porunci și zicând: Slujește și iubește numai pe Dumnezeul cel adevărat și niciodată să nu te închini, nici să slujești lucrurilor făpturii; dar noi uităm pe Dumnezeu și ne lipim inima noastră de făpturi, adică de moșii, de vii, de grădini și de podoabe, închinându-ne aurului și argintului, ca lui Dumnezeu. Să nu te juri, zice o altă poruncă a Legii, pe numele Meu; dar noi facem jurăminte pentru lucruri de nimic, de cele de mai multe ori mincinoase, pe care le păzim sau le călcăm. Păzește ziua Domnului, adică sărbătoarea, zice Dumnezeu: iar noi, nu numai că nu venim la biserică în sărbători, să ascultăm cuvântul lui Dumnezeu și să cerem iertare păcatelor noastre, ci le așteptăm ca să dezlegăm frâul curățeniei, și să săvârșim tot felul de păcate. Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, poruncește mai departe Dumnezeu; iar noi nu băgăm în seamă pe părinții noștri, chiar atunci când ei au trebuință de ajutorul nostru. Dimpotrivă, de multe ori, cu multă îndrăzneală îi și ocărâm. Să nu râvnești la femeia altuia, să nu furi, să nu ucizi, să nu mărturisești strâmb, să nu dorești lucru străin, poruncește Dumnezeu! (Ieșire 20, 1-17); dar noi pângărim casa altuia, ne hrănim cu avutul altora, ne mânjim mâinile în sângele fratelui nostru, mărturisim strâmb și răpim lucrurile semenilor noștri.

Dacă voiești bogăție, dacă dorești cinste, dacă cauți fericire, dacă dorești bunătățile lumii acesteia, slujește totdeauna Domnului și păzește cu toată luarea aminte și silința toate poruncile Lui, ne călcând nici una din ele. Să nu te lauzi niciodată cu înțelepciunea ta, cu puterea ta și cu bogăția ta, ținând seamă de sfatul proorocului Ieremia, care zice: „Să nu se laude cel înțelept cu înțelepciunea sa; să nu se laude cel puternic cu puterea sa; nici cel bogat să nu se laude cu bogăția sa. Și de se laudă cineva, să se laude numai cu aceea că pricepe și Mă cunoaște, că Eu sunt Domnul, Cel ce fac milă și judecată și dreptate pe pământ, căci numai aceasta-i plăcut înaintea Mea, zice Domnul“ (Ieremia 9, 23-24), cum și de îndemnul Sfântului Apostol Pavel, care zice: „Cine se laudă, în Domnul să se laude“ (I Corinteni 1, 31). Întru aceasta să te lauzi, recunoscând că toate sunt de la Dumnezeu și El este Dătătorul bunătăților, și al celor pământești și al celor cerești, pentru cei ce-l slujesc Lui. Caută totdeauna, din tot sufletul tău și din toată inima ta, Împărăția lui Dumnezeu, săvârșind numai fapte bune și fii încredințat pururea că făcând acestea, vei dobândi și bunătățile pământești, după cum te încredințează Milostivul Dumnezeu, zicând: „Căutați Împărăția lui Dumnezeu, și toate acestea se vor adăuga vouă“ (Matei 6, 33; Luca 12, 31). Amin!

Comments

No comments