Detalii eveniment

header image

Duminică 28 Mai – Duminica a VII-a după Paști (a Sf. Părinți de la Sinodul I Ecumenic)


CAZANIA DUMINICII SFINȚILOR PĂRINȚI (Despre rugăciune)Frați creștini,Fiindcă toate câte a făcut Domnul nostru Iisus Hristos, le-a făcut „lăsându-ne pildă, ca să pășim pe urmele Lui“ (I Petru 2, 21), de aceea și rugăciunea Lui care s-a citit astăzi în Sfânta Evanghelie este o pildă desăvârșită și sfântă pentru rugăciunile noastre. De vom cerceta această rugăciune, pe care Iisus, ca om, a adus-o lui Dumnezeu Tatăl, vom găsi în ea cele trei părți ale rugăciunii: lauda, mulțumirea și cererea. Începe cu lauda, prin cuvintele: „Ca și Fiul Tău să Te preamărească“ (Ioan 17, 1); apoi, mărturisind facerile de bine ale lui Dumnezeu pentru Dânsul, îi aduce mulțumire, zicând: „Ai dat Lui stăpânire peste toată făptura“ (Ioan 17, 2); iar după aceasta, adaugă cererea Sa pentru Dânsul, zicând: „Și acum Mă preamărește Tu, Părinte“ (Ioan 17, 5), apoi pentru ucenicii Săi, grăind: „Eu pentru aceștia Mă rog“ (Ioan 17, 9) și puțin mai departe, și pentru toți cei ce vor crede într-Însul: „și nu numai pentru aceștia Mă rog, ci și pentru cei ce vor crede, prin cuvântul lor, în Mine“ (Ioan 17, 20)Aceste părți ale rugăciunii, le găsim și în psalmii proorocului David, pentru că și el cântând, aduce uneori slavă, zicând: „Lăudați numele Domnului“ (Psalm 134, 1); alteori mulțumește lui Dumnezeu, spunând: „Te voi înălța, Doamne, că m-ai ridicat pe mine“ (Psalm 29, 1); iar alteori cere, rugându-se: „Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta“ (Psalm 50, 1). Deci asemenea cântărilor proorocești din psalmi și rugăciunilor domnești rostite de Iisus, și-a alcătuit și Sfânta noastră Biserică Ortodoxă toate rugăciunile ei.Frați creștini,Cine a întins cerul albastru deasupra capului nostru și pământul ca o temelie sub picioarele noastre? Cine a rânduit soarele, pentru luminarea zilei și luna cu stelele, pentru luminarea nopții, ca niște făclii atât de trebuitoare lucrărilor mâinilor noastre? Cine a făcut atâtea roade, pentru hrana noastră și atâtea flori, pentru desfătarea noastră? Cine a zidit trupul nostru și ne-a dat sufletul nostru și ne-a alcătuit pe noi cu ochi ca să vedem, cu urechi ca să auzim, cu gură ca să vorbim, cu mâini ca să lucrăm și cu picioare ca să umblăm? Cine ne-a dat nouă minte ca să cercetăm, înțelegere ca să cunoaștem și înțelepciune ca să ne conducem? Cine a supus sub picioarele noastre oile și boii și toate dobitoacele câmpului, păsările cerului și peștii mării? De unde avem hrana, sănătatea și viața? Cine s-a făcut om, Dumnezeu fiind, ca să ne facă pe noi una cu Dumnezeu; a pătimit pe pământ, ca să ne înalțe pe noi la cer; a murit pe cruce, ca să ne învieze pe noi și să ne dăruiască Împărăția cea veșnică? Nimeni altul, decât numai Unul Dumnezeu. Dacă ne vom gândi la toate acestea, este cu neputință să nu recunoaștem că avem o mare datorie, ca neîncetat, după cum zice Apostolul Pavel (I Tesaloniceni 5, 17), rugându-ne, să aducem cântări de laudă și mulțumire Dătătorului celui prea bun, Care revarsă asupra noastră atâtea bunătăți. Această datorie au cunoscut-o și au adus-o la îndeplinire toți drepți cei de peste veac. Întâi, cei mai înainte de Legea scrisă, dată lui Moise. Astfel Avel, cel dintâi, slăvește și aduce mulțumire lui Dumnezeu, jertfind din oile cele întâi-născute ale lui (Facere 4, 4). Apoi, Noe laudă și mulțumește lui Dumnezeu, aducându-i jertfă din toate dobitoacele cele curate și din toate păsările cele curate (Facere 8, 20). Avraam, pentru lauda și mulțumirea lui Dumnezeu a zidit jertfelnic, s-a rugat și a chemat numele Domnului (Facere 22, 9). De asemenea, și Isaac, fiul lui; iar patriarhul Iacov „a făcut stâlp și a turnat untdelemn și a adus rugăciune“ (Facere 28, 18).Pentru că oamenii s-au lenevit, după aceea, de la acest fel de lucrare dumnezeiască, Dumnezeu s-a pogorât în muntele Sinai și a dat tablele Legii; atunci a legiuit felurite jertfe: jertfa arderii de tot, a ispășirii pentru păcate, cea pentru sâmbătă și altele. A mai rânduit ca să I se aducă Lui daruri de roade: unele din aceste jertfe se aduceau spre mărirea lui Dumnezeu și altele pentru cereri și rugăciuni de iertarea păcatelor; iar darurile, dările și roadele, pentru mulțumirea facerilor de bine ale lui Dumnezeu. Prin toate acestea, Dumnezeu îndemna pe oameni ca să se roage adeseori. Mai înainte de Legea lui Moise, simțirea singură a omului îi arăta facerile de bine ale lui Dumnezeu și-l îndemna spre rugăciune. Apoi, nu numai simțirea, ci și Legea îl îndemna pe om la împlinirea acestei datorii. De aceea, în urma Legii, a crescut datoria rugăciunii, căci dacă simțirea omului adormea, îl deștepta glasul Legii, glasul Bisericii.A trecut însă umbra Legii și adevărul harului a venit. Au încetat toate jertfele de dobitoace, o dată cu vestirea Sfintei Evanghelii, care a legiuit o singură jertfă, Jertfa cea fără de sânge, jertfa laudei, a mulțumirii și a rugăciunii: Jertfa Trupului și Sângelui Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Prin această jertfă lăudăm, binecuvântăm, ne închinăm, slăvim, mulțumim, slujim și ne rugăm Dumnezeului nostru. A venit adevărul harului, a venit Mântuitorul lumii. El a legiuit întâi, prin cuvânt, rugăciunile, zicând: „Privegheați și vă rugați!“ (Matei 26, 41), învățându-ne și chipul rugăciunii, spunând: „Iar tu, când te rogi, intră în cămara ta și încuind „ușa ta, roagă-te Tatălui tău în ascuns” (Matei 6, 6), dându-ne El însuși, ca pildă, rugăciunea: „Tatăl nostru care ești în ceruri.. Iar după aceea, s-a rugat uneori singur în munte, iar alte ori, în alte locuri, deși ca Dumnezeu nu avea trebuință de rugăciune. În vremea Patimilor Lui, ridicându-și ochii Săi la cer, s-a rugat, iar când era spânzurat pe lemnul crucii, s-a rugat de asemenea, zicând: „Părinte, iartă-le lor că nu știu ce fac!“ (Luca 23, 34) Prin toate acestea, Iisus ne-a învățat și ne-a arătat cât de mare este datoria rugăciunii pentru toți creștinii.La această datorie, se adaugă și nevoia rugăciunii. În vremea necazului și a primejdiei, către cine înălțăm mâinile noastre? Către cer. La fiecare neputință și durere, către cine ridicăm ochii noștri? Către cer. În vremea nevoii, pe cine chemăm? Pe Dumnezeu. Și ce rostim? Doamne, mântuiește-ne! De voim să facem fapte bune, fiindcă nici un lucru nu putem face fără Dumnezeu, să-L rugăm pe El, ca să îndrepte pașii noștri în calea faptelor bune. Iar de zăcem în adâncul păcatului, fiindcă nimeni altul nu poate să ne ridice fără numai Unul Dumnezeu, să alergăm la El și să-I cerem mila Lui. Fără rugăciune nici nu putem dobândi iertarea păcatelor și nici nu putem să ne învrednicim de ajutorul și harul lui Dumnezeu.Dacă avem credință, fraților, orice vom cere de la Dumnezeu, vom lua, după cum Însuși Dumnezeu ne spune, zicând: „Toate câte veți cere, rugându-vă cu credință, veți primi“ (Matei 21, 22). Ioachim și Ana s-au rugat către Domnul, plângând și cerând să dezlege neputința lor, și Dumnezeu le-a dat la bătrânețe pe Sfânta Fecioara Maria. Ilie s-a rugat ca să nu plouă și n-a plouat pe pământ trei ani și șase luni; dar iarăși s-a rugat și cerul a dat ploaie și pământul a scos la iveală roada sa. Elisei a înviat prin rugăciune pe fiul șunamitencii; Daniil a astupat gurile leilor, iar cei trei tineri fiind aruncați în cămin au stins văpaia focului. Zaharia și Elisabeta s-au rugat neîncetat Domnului să le dea un fiu și la adânci bătrânețe Elisabeta a născut pe Sfântul Ioan Botezătorul.Dar aceștia, vor zice unii, au fost sfinți și de aceea i-a ascultat pe ei Dumnezeu. Dumnezeu ascultă însă și pe cei păcătoși, când aceștia se roagă cu stăruință și pocăință. O rugăciune scurtă: „Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului!“ (Luca 18, 13), a îndreptat pe vameșul care să căia de păcatele sale, în biserică. Un glas de rugăciune ca acesta: „Pomenește-mă, Doamne, când vei veni întru împărăția Ta!“ (Luca 23, 42), a deschis tâlharului de pe cruce ușile raiului, căci acesta a auzit îndată răspunsul Mântuitorului: „astăzi vei fi cu Mine în rai“ (Luca 23, 43).Dar eu, poate că vei zice tu, creștine, de multe ori cu credință și umilință rugându-mă și îndreptând cererea mea la Dumnezeu, n-am primit nimic, pentru aceea zadarnic mă rog. Nimeni, nici credința ta nu o a cumpănit, nici lacrimile tale nu le-a cercetat, nici rugăciunile tale nu le-a încercat, ca să-și dea seama dacă sunt desăvârșite, plăcute și bineprimite de Dumnezeu. Copilul de multe ori strigă, plânge și cere cuțitul din mâna ta, ca să se joace. Dar tu, nici plânsul nu-i auzi, nici lacrimile nu i le vezi, pentru că te temi ca nu cumva sau pe altul să rănească, sau chiar el pe sine să se vatăme. La fel face și Dumnezeu cu tine, când ceri de la Dânsul cele ce-ți fac rău ție sau semenilor tăi. El nu se teme, ci vede și cunoaște că ceea ce ceri tu de la Dânsul vatămă sau sufletul tău, sau viața ta, sau și pe amândouă deodată, sau pe semenii tăi. Pentru aceasta, Dumnezeu nu ascultă rugăciunea ta, deși tu te rogi, strigi și plângi. Dar aceasta nu este un motiv ca să uiți datoria ta de a te ruga neîncetat.Frați creștini,Simțirea sufletului, Legea cea scrisă și dată de Dumnezeu lui Moise, legea Evangheliei, pilda sfinților, rugăciunile lui Iisus Hristos, cugetul nostru, nevoia, folosul, toate ne îndeamnă pe noi la rugăciune, nu însă la rugăciune fățarnică, ci la rugăciune adevărată; nu la rugăciunea pe care o grăiește gura, iar sufletul nu o aude, ci la aceea care întâi se naște în minte, apoi, sau rămâne acolo, sau vine în gură și se rostește cu limba. Sfântul Apostol Pavel ne învață despre aceasta, zicând: „Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga și cu mintea. Voi cânta cu duhul, dar voi cânta și cu mintea“ (I Corinteni 14, 15).Multă deosebire au însă rugăciunile noastre, de rugăciunea cea adevărată, căci mulți vin ca să se roage, aducând în biserică numai trupul lor, iar mintea lor o lasă acasă, în târg sau la treburile lor lumești. Alții se roagă cu buzele lor, zicând: „Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri“, dar mintea lor se gândește cum să facă rău celor ce le-au greșit și cum să umilească pe vrăjmașii lor. Gura lor se roagă, zicând: „Ci ne izbăvește pe noi de cel rău“ (Matei 6, 12-13), iar cugetul lor gândește cum să săvârșească lucrurile cele rele, plăcute diavolului. Gura strigă: „Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule“ (Psalm 50, 11), dar din inima lor izbucnesc necurățiile păcatului. O astfel de rugăciune nu este rugăciune adevărată, ci fum, plin de miros urât.Ascultați, iubiții mei frați, glasul Domnului Dumnezeului nostru, care ne învață pe noi cum trebuie să fie adevărata rugăciune, zicând: „Iar tu, când te rogi, intră în cămara ta și, încuind ușa ta, roagă-te Tatălui tău întru ascuns“ (Matei 6, 6), adică să închidem ușa grijilor noastre trupești și să ațintim mintea noastră la Dumnezeu. Dar poate, vei zice că este foarte greu acest lucru. Deși voiești și te străduiești ca mintea ta să stea nemișcată și ațintită la Dumnezeu, totuși ea, având aripi, neîncetat se mișcă, cu anevoie stă un minut, după aceea zboară îndată încoace și încolo, se suie, coboară, fuge, aleargă, străbate peste tot locul și ajunge de multe ori chiar la gânduri rele.Ascultă, creștine, sfătuirea înțeleptului Sirah pe care, de o vei păzi, rugăciunea ta va fi bine primită și plăcută lui Dumnezeu: „Nu slăbi în rugăciunea ta și nu îndoi cuvântul tău“ (Înțel. Sirah 7, 11). Pentru ca să înțelegi ce învață acest sfânt dascăl, să știi mai întâi că orice om are două cuvinte: pe cel din minte și pe cel din gură. Pe cel din lăuntru îl zămislește mintea, iar pe cel grăit îl naște gura. Cel din lăuntru, adică din minte, este ascuns și neauzit, iar cel grăit, este auzit. Când cuvântul din minte se unește cu cel grăit când ceea ce gândește mintea, aceeași grăiește și gura, atunci unul și același este cuvântul tău; iar când altul este cuvântul minții și altul este cel grăit, când adică alta gândești și alta grăiești, atunci ai două cuvinte. Deci, când te rogi, dacă cuvântul pe care-l grăiește gura ta, pe același îl gândește și mintea ta, atunci nu îndoiești cuvântul tău, fiindcă același cuvânt îl ai și în minte și în gură. Iar dacă în vremea rugăciunii, alta grăiește gura ta și alta gândește mintea ta, atunci îndoit este cuvântul tău, fiindcă ai două cuvinte, unul în gură și altul în minte. Deci, când te rogi, fii cu luare aminte și silință mare, ca să audă urechile tale și să simtă sufletul tău tot ceea ce grăiește gura ta, iar mintea ta să gândească toate cele ce zice gura ta. Atunci cu adevărat ai intrat în cămara ta și ai închis ușa ta; atunci, cu adevărat rugăciunea ta se ridică ca e tămâie înaintea Domnului și aduce din cer iertarea păcatelor tale și harurile cele mari ale Iubitorului de oameni Dumnezeu, în Hristos Iisus Domnul nostru, a Cărui slavă și putere este în vecii vecilor. Amin.

Comments

No comments