Detalii eveniment

header image

Duminică 29 Mai – Duminica a VI-a după Paști (a orbului din naștere)


Când
29 mayo, 2022
09:00 - 12:00
Unde
MURCIA



TÂLCUIREA EVANGHELIEI DUMINICII ORBULUI

Frați creștini,

Două lucruri de seamă cuprinde Sfânta Evanghelie de astăzi; deschiderea ochilor orbului din naștere și cugetul viclean al fariseilor. Domnul Iisus a luminat pe cel orb; invidia a întunecat pe cei ce vedeau. Domnul Iisus a deschis ochii orbului; invidia a orbit pe cei ce vedeau. Binecuvântați creștini, ascultați cu toată luarea aminte tâlcuirea Sfintei Evanghelii de astăzi, ca să vedeți că pe cât Dumnezeu luminează pe om, pe atâta îl întunecă patimile, și să înțelegeți că unii oameni pătimesc în lumea aceasta, pentru ca să se slăvească Dumnezeu. Astfel Sfânta Evanghelie ne spune că:

„În vremea aceea, trecând Iisus, a văzut pe un orb din naștere“. (Ioan 9, 1)

Dar, oare, ce fel de orbire avea orbul acesta? Oare, îi erau deschise pleoapele și vătămați ochii? Sau erau închise de tot pleoapele și sănătoși ochii? Sau erau și pleoapele închise și ochii vătămați? Sau nu avea nici pleoape și nici ochi? Din spusele evanghelistului, când zice: «Și a deschis ochii lui» (Ioan 9, 6), se arată că orbul avea ochi, dar pleoapele îi erau închise. Același lucru îl arată și cuvintele celor ce-l întrebau, după tămăduirea lui minunată: «Cum ți s-au deschis ochii?” (Ioan 9, 10).

Iar ucenicii Lui, L-au întrebat, zicând: Învățătorule, cine a păcătuit, acesta sau părinții lui, de s-a născut orb“? (Ioan 9, 2)

Această întrebare este greu de înțeles, pentru că orbul, născut așa din pântecele maicii sale, când ar fi putut greși, ca să se nască orb, din cauza păcatelor lui? Înainte de a se naște, el nu putea greși. De asemenea, adaosul cuvintelor „sau părinții lui“ nu este potrivit la întrebarea apostolilor, pentru că ei știau din Sfânta Scriptură că Dumnezeu nu pedepsește pe nimeni pentru păcatele părinților lui, ci pedepsește pe fiecare pentru păcatele sale, după cuvântul Scripturii, care zice; „Sufletul care a greșit acela va muri“ (Iezechil 18, 4). Fără îndoială, apostolii au făcut întrebarea aceasta, luându-se după socotința greșită a fariseilor, care credeau că, după moarte, sufletul omului intră în alt trup, pentru curățirea păcatelor lui. Deci, după această greșită credință, bănuiau și ei că orbul a văzut când s-a născut întâia dată, dar că, trăind în trupul său cel dintâi, a săvârșit păcate grele; pentru aceasta s-a născut a doua oară orb, fiind pedepsit în felul acesta, ca să-și curățească păcatele sale. De aceea ucenicii Mântuitorului au pus întrebarea aceasta: „Cine a păcătuit, acesta sau părinții lui?“

„Iisus a răspuns: nici acesta n-a păcătuit, nici părinții lui, ci s-a născut orb ca să se arate lucrurile lui Dumnezeu într-însul“. (Ioan 9, 3)

Prin acest scurt răspuns, Domnul a înlăturat credința înșelătoare despre suflet a elinilor și a fariseilor și toată socotința amăgitoare a iudeilor despre păcat. „Nici acesta, zice El, n-a păcătuit, nici părinții lui; ci s-a născut orb ca să se arate lucrurile lui Dumnezeu într-însul“. Dar care lucruri ale lui Dumnezeu s-au arătat în acel orb? S-a arătat puterea lui Dumnezeu, care a prefăcut întunericul orbului în lumină. S-a arătat puterea Sa de Ziditor, care a făcut ochi luminoși din tină și din scuipat. Dar pentru ce era nevoie de o astfel de vătămare ca să se arate într-însul lucrurile lui Dumnezeu? Pentru ca el să primească îndoiți ochi: ochi trupești, prin care a văzut cele ce sunt în lume, și ochi sufletești, prin care a cunoscut pe Ziditorul lumii. Deci orbirea ochilor trupești a fost cauza luminării ochilor sufletului său. De aceea, după ce Mântuitorul Iisus Hristos a dezlegat nedumerirea apostolilor, prin răspunsul acesta, a spus mai departe:

„Mie Mi se cade să fac lucrurile Celui ce M-a trimis pe Mine, până este ziuă; vine noaptea, când nimenea nu poate să lucreze“. (Ioan 9, 4)

Eu, zice Domnul, cât timp vor fi zilele vieții Mele în această lume, se cade să fac lucrurile lui Dumnezeu, ale Tatălui Meu, Care M-a trimis în lume, adică, propovăduirea credinței și minunile mântuitoare de suferințe și de păcate. Vine noaptea, adică vine moartea, și atunci nimenea nu poate să mai facă vreo faptă bună. N-a zis Domnul că vine noaptea când Eu nu pot să mai lucrez, ci a zis că vine noaptea când nimenea nu poate să lucreze, fiindcă El, și după moartea Sa cea trupească și după Învierea Sa cea din morți și până acum, lucrează. Când a zis că vine noaptea, când nimenea nu poate să lucreze, s-a gândit la oamenii care nu mai pot să facă nimic după moartea lor, de vreme ce credința încetează, pocăința este nefolositoare și ostenelile pentru fapte bune sunt neputincioase. Așa cum ne vom afla în ceasul morții, așa și rămânem. Cum însă lucrul cel dumnezeiesc pe care voia să-l facă Mântuitorul nostru, în împrejurarea de față, era luminarea orbului; de aceea, vorbind despre lumină, zice:

„Câtă vreme sunt în lume, Eu sunt lumina lumii“. (Ioan 9, 5)

Iisus Hristos este lumina lumii nu numai ca Dumnezeu, Care răsare soarele și stelele, zidește ochii oamenilor și ai tuturor viețuitoarelor din lume și luminează, nevăzut, pe tot omul care vine în lume; ci și ca om era în lume lumina tuturor faptelor bune, lumina preaslăvită a minunilor, lumina orbilor, lumina sfântă a credinței, care pe mulți i-a luminat și i-a sfințit. Și spunând că este lumina lumii, El arată îndată, și prin faptă, că este Făcătorul luminii și Cel ce dă lumină oamenilor.

„După ce a zis așa, a scuipat jos și a făcut tină din scuipat și a uns cu tina ochii orbului“. (Ioan 9, 6)

Oare, nu putea Iisus să lumineze și pe orbul acesta numai prin cuvânt, ca pe Bartimeu, căruia i-a zis: „Credința ta te-a mântuit“ (Marcu 10, 52)? Fără îndoială că Atotputernicul putea. Pentru ce face, dar, tină din scuipatul Lui și din țărână și unge ochii orbului? Ca să arate că El însuși este făcătorul și ziditorul omului. Precum a făcut trupul omului, la vremea zidirii, luând țărână din pământ, tot așa a luat tină când a refăcut ochii orbului. Atunci, a dat omului suflet și viață, suflând în țărână; acum, a dat orbului lumina ochilor, scuipând în țărână. Deci pentru aceasta a scuipat și a făcut tină, ca să arate că Însuși El este Ziditorul și al omului și al luminii. Și astfel, cu tina făcută a uns ochii orbului.

„Apoi i-a poruncit: mergi de te spală la scăldătoarea Siloamului (care se tâlcuiește: trimis). Deci s-a dus și s-a spălat și a venit văzând“. (Ioan 9, 7)

Izvorul Siloamului curgea către zidurile dinspre răsărit ale Ierusalimului într-o scăldătoare mare, pentru trebuința locuitorilor de acolo, care se numea scăldătoarea Siloamului. La acest izvor a trimis Domnul pe orb, ca să se spele. Dar ce nevoie era de spălarea aceasta, când apa izvorului nu putea să deschidă ochii orbului? Pentru ce, dar, l-a trimis la scăldătoare? Pentru ca să se facă și mai vădită minunea, să fie cunoscută de toți, și să nu mai fie nici o îndoială, de vreme ce toți câți s-au aflat pe drum, au văzut pe orb mergând și uns cu tină la ochi; de asemenea și cei ce se aflau la izvor. După aceea toți l-au văzut pe el întorcându-se vindecat. Și l-a mai trimis pe el la izvor, ca să încerce credința și ascultarea lui. Neeman Sirul n-a crezut și nici nu s-a supus, când i s-a poruncit de Elisei să se scalde în Iordan, ci s-a supus de-abia după multa rugăminte a slugilor lui (IV Regi 5, 10-14); dar orbul acesta s-a supus îndată Domnului și a crezut că va dobândi lumina prin spălarea în apa izvorului Siloamului, care preînchipuia apa Sfântului Botez, fiindcă precum orbul, spălându-se într-însa, a lepădat orbirea și a dobândit vederea, tot așa și cei ce se botează în apa Botezului se curăță de păcat și se îmbracă cu lumina harului dumnezeiesc. Pentru aceasta Sfântul Botez se mai numește și luminare. Deci s-a spălat orbul în scăldătoarea Siloamului și s-a întors sănătos și văzând.

„Iar vecinii și cei ce-l văzuseră mai înainte că era orb se întrebau: au nu este acesta cel ce ședea și cerșea? Unii ziceau că acela este, iar alții ziceau că seamănă cu el. Dar el zicea: eu sunt!“ (Ioan 9, 8-9)

Dumnezeiescul evanghelist a însemnat, pe lângă altele, și faptul că acest orb „ședea și cerșea“. Deci orbul acesta era atât de sărac și de lipsit încât ședea la drum și cerea milostenie. Cât de mare era iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Care nu trecea cu vederea nici pe oamenii cei mai nebăgați în seamă, ci îi miluia cu îndurare și ca un Tată le făcea bine, ca să ne învețe pe noi milostivirea față de cei săraci și deznădăjduiți! Iar vecinii orbului și cei ce-l cunoșteau pe el, convinși fiind că acesta este cu adevărat orbul „cel ce ședea și cerșea“, voiau să afle cum s-a vindecat.

„Deci îl întrebau: atunci, cum s-au deschis ochii tăi“? (Ioan 9, 10)

Precum se vede, pleoapele ochilor orbului fuseseră închise. Pentru aceasta ziceau ei către dânsul: cum ți s-au deschis ochii, cum ai văzut, cum s-a vindecat suferința ochilor tăi, și cum vezi acum, orb fiind tu până astăzi?

„El le-a răspuns: un om care se numește Iisus a făcut tină și a uns ochii mei; apoi mi-a zis: mergi la izvorul Siloamului și te spală. Și m-am dus, m-am spălat și am dobândit vederea“. (Ioan 9, 11)

Cu mare îndrăzneală, pe scurt și deschis, el a arătat pe Doctorul său și a lămurit chipul vindecării lui.

„L-au mai întrebat: unde este acela? Nu știu, le-a răspuns el“. (Ioan 9, 12)

Întrebarea este vicleană, căci se vede lămurit că nu din evlavie, ci din răutate îl întrebau, ca să afle cine este anume Doctorul său și să-l pârască pe acela ca pe un defăimător al sâmbetei.

„L-au dus la farisei pe cel ce fusese oarecând orb“. (Ioan 9, 13)

L-au dus ca să-l cerceteze și să defăimeze minunea și pe Iisus, fiindcă minunea aceasta se făcuse într-o zi de sărbătoare.

„Căci era într-o zi de sâmbătă, când Iisus a făcut tină și a deschis ochii orbului“. (Ioan 9, 14)

Evanghelistul a însemnat ziua în care Iisus a făcut tină, ca să arate că iudeii s-au tulburat, fiindcă Domnul a făcut tină, a uns ochii orbului și l-a trimis să se spele în apa Siloamului, în ziua sâmbetei. Dar pentru ce Domnul Iisus i-a vindecat în ziua sâmbetei, nu numai pe orbul din naștere, ci și pe omul cu mâna uscată și pe femeia gârbovă și pe cel bolnav de dropică în casa fariseului și pe slăbănogul de la scăldătoarea oilor? Pentru ca să îndrepte credința cea greșită a iudeilor cu privire la ziua sâmbetei și să arate că El este Domnul și Stăpânul Legii și al sâmbetei. De aceea El i-a mustrat pe iudei când s-au tulburat, văzând pe ucenici că smulg spice de griu în ziua sâmbetei, spunându-le: „Sâmbăta s-a făcut pentru om, iar nu omul pentru sâmbătă… că Domn al sâmbetei este Fiul Omului“ (Marcu 2, 27-28).

„Deci din nou l-au întrebat fariseii cum a dobândit vederea? El le-a răspuns: tină a pus pe ochii mei și m-am spălat și văd“. (Ioan 9, 15)

„Și unii dintre farisei ziceau: Acest om nu este de la Dumnezeu, fiindcă nu păzește sâmbăta. Dar alții ziceau: Cum poate un om păcătos să facă asemenea minuni? Astfel, era dezbinarea între ei“. (Ioan 9, 16)

Fariseii invidioși ziceau că Iisus Hristos nu este om trimis de Dumnezeu, fiindcă nu păzește sâmbăta. Alții, mai înțelepți, ziceau însă că un om păcătos nu poate să facă astfel de minuni. De aceea era neunire între dânșii.

„Deci, iarăși, au pus întrebare celui ce fusese orb: Tu ce zici despre El, că ți-a deschis ochii? Iar el a răspuns: Eu zic că este prooroc.“ (Ioan 9, 17)

Au întrebat pe cel ce fusese mai înainte orb, nu pentru că doreau să afle de la el cine este Hristos, ci pentru că orbul auzise când fariseii au zis că omul acesta nu este de la Dumnezeu, fiindcă nu păzește sâmbăta. Pentru aceasta l-au și întrebat cu stăruință, socotind că și orbul va osândi pe Iisus Hristos de călcarea sâmbetei și că astfel minunea aceasta va rămâne neluată în seamă. Dar orbul a rămas neschimbat și fără frică le-a mărturisit credința lui că Acela care i-a dăruit lumina ochilor este prooroc, știind că proorocii aveau și darul de a face minuni.

„Dar iudeii n-au crezut despre el că a fost orb și și-a căpătat vederea, până ce n-au chemat pe părinții celui vindecat de orbire“; (Ioan 9, 18)

Oare, după chemarea și încredințarea primită din partea părinților orbului, crezut-au ei? N-au crezut, ci au rămas necredincioși, precum ne arată cele povestite de Sfânta Evanghelie, mai departe:

„Așadar i-au întrebat și le-au zis: acesta este fiul vostru despre care ziceați că s-a născut orb? Deci cum vede el acum?“ (Ioan 9, 19)

Cu vicleșug i-au întrebat fariseii, căutând să-i înfricoșeze pe părinții orbului, ca să tăgăduiască adevărul, zicându-le: Voi ziceți că s-a născut orb, dar nici noi, nici altcineva nu crede aceasta.

„Atunci părinții lui au răspuns aceste vorbe: știm că acesta este fiul nostru și că s-a născut orb; dar cum vede el acum, noi nu știm; sau cine i-a deschis ochii lui, noi nu știm. Întrebați-l pe el, este în vârstă; va vorbi singur despre sine. Acestea le-au spus părinții lui, pentru că se temeau de iudei, căci iudeii puseseră acum la cale că, dacă vreunul va mărturisi despre Iisus că este Hristos, să fie dat afară din sinagogă. De aceea au zis părinții: este în vârstă; întrebați-l pe el“. (Ioan 9, 20-23)

După ce au văzut fariseii că, nici prin cel ce fusese mai înainte orb și nici prin părinții lui, n-au putut să-și ajungă scopul, ei nu s-au lăsat înfrânți.

„Deci fariseii au chemat a doua oară pe omul care fusese orb și i-au zis: Dă slavă lui Dumnezeu! Noi știm că omul acesta este păcătos“. (Ioan 9, 24)

Fariseii, văzând că nu pot ascunde minunea, uneltesc în chip fățarnic și viclean. Nu zic către cel ce fusese orb să tăgăduiască pe Hristos care l-a vindecat, ci, în chip evlavios și fățarnic, se sârguiesc să-l convingă că Iisus Hristos, ca un călcător de Lege, pentru că făcuse aceasta într-o zi de sâmbătă, este un om păcătos. Dă slavă lui Dumnezeu, zic ei, pentru că El ți-a dat ție lumina ochilor, iar Hristos n-a făcut nimic. El nu te-a vindecat pe tine. Noi știm că El este un păcătos, fiindcă nu păzește sâmbăta.

„El însă le-a răspuns: de este păcătos nu știu; un lucru știu: că eram orb și acum văd“. (Ioan 9, 25)

Oare, s-a îndoit orbul, sau s-a temut când a zis: „De este păcătos, nu știu“? Nici nu s-a îndoit, nici nu s-a temut, pentru că el mărturisise înaintea fariseilor că Hristos este prooroc; ci fiindcă fariseii erau dascălii Legii iar el era neînvățat. Mărturisind că el nu știe dacă Iisus este păcătos sau drept, el a potolit discuția și, arătând din nou minunea care s-a făcut cu el, a dovedit că Hristos este atotputernic. Este Hristos păcătos sau drept, eu nu știu, răspunde orbul; eu aceasta știu, că El mi-a dăruit mie lumina ochilor. Răspunsul i-a rușinat atât de mult pe farisei, că au început din nou a-l întreba.

„Deci au zis către el: ce ți-a făcut? Cum a deschis ochii tăi?“ (Ioan 9, 26)

Fariseii repetau, cu vicleșug, aceleași întrebări, nădăjduind că orbul, sau va uita vreuna din întâmplările povestite, rămânând în felul acesta mincinoasă mărturia lui, sau, povestind din nou despre facerea tinei, ungerea și spălarea ochilor, va dovedi călcarea sâmbetei și ei îl vor putea osândi pe Iisus, ca pe cel ce nu păzește sâmbăta. Ascultați însă cu câtă înțelepciune răspunde orbul, tâlcuind el a doua întrebare a fariseilor.

„El le-a răspuns: acum v-am spus și n-ați auzit! Ce voiți să mai auziți? Nu cumva voiți și voi să vă faceți ucenicii Lui?” (Ioan 9, 27)

Nu cumva întrebați iarăși, le răspunde orbul, vrând și voi, ca și mine, să vă faceți ucenici ai Lui?

„Atunci l-au ocărât și i-au zis: tu ești ucenicul Lui; noi suntem ucenicii lui Moise“. (Ioan 9, 28)

Atâta ură aveau fariseii pe Hristos, că niciodată nu-i pomeneau numele Lui, ci îl pomeneau cu cuvintele: acest om, dânsul, acela și așa mai departe. În zadar se mândreau că ei sunt ucenicii lui Moise, căci dacă ar fi ascultat și ar fi înțeles învățăturile lui Moise, ar fi ascultat și pe Hristos și s-ar fi făcut ucenici ai Lui. Moise a spus despre Hristos zicând: „Prooroc din mijlocul tău și din frații tăi, ca și mine, îți va ridica Domnul Dumnezeul tău; pe Acela să-L ascultați“ (Deuteronom 18, 15). „Iar cine nu va asculta cuvintele Mele pe care Proorocul acela le va grăi în numele Meu, aceluia îi voi cere socoteală“ (Deuteronom 18, 19). Pentru aceasta și Domnul nostru zicea către iudei: „Moise, în care voi v-ați pus nădejdea, este acela care vă învinuiește pe voi. Că dacă ați fi crezut pe Moise, M-ați crede și pe Mine, căci despre Mine a scris acela“ (Ioan 5, 45-46). În trufia lor, fariseii nu-l recunosc pe Hristos.

„Noi știm că Dumnezeu a vorbit lui Moise. Pe acesta însă nu-L știm de unde este“. (Ioan 9, 29)

Zicând ei că nu-L știu pe Hristos de unde este, nu s-au gândit nici la neamul Lui și nici la patria Lui, căci aceste lucruri le cunoșteau toți iudeii și ar fi primit de la oricine răspuns, de care s-ar fi rușinat pentru minciuna lor. De unde știau ei însă că Dumnezeu a vorbit lui Moise? Oare, nu din Scriptură? Dar Scripturile învață și despre locul de unde venea Hristos. Osebit de aceasta și Sfântul Ioan Botezătorul și Însuși Iisus a spus că a venit din cer, fiind trimis în lume de la Dumnezeu Tatăl. Slăvitele Sale minuni mărturiseau aceasta. Ascultați însă cum întâmpină orbul minciunile fariseilor:

„Omul le-a răspuns și le-a zis: tocmai în aceasta stă minunea, că voi nu știți de unde este; și totuși El a deschis ochii mei“. (Ioan 9, 30)

Iată cum înțelepțește Dumnezeu pe cei neînvățați! Iată cum se împlinește cuvântul proorocului David, care spune: „Domnul înțelepțește orbii“ (Psalm 145, 8). Orbul cel neînvățat, mustră pe fariseii ce se credeau înțelepți, arătând totodată sfințenia și puterea lui Iisus Hristos, zicându-le: Lucru ciudat și cu totul straniu mi se pare că voi, dascălii care cugetați în Legea lui Dumnezeu și vă lăudați cu sfințenia, nu știți de unde se trage acest Om, făcător de minuni! Dar Acesta, pe Care voi nu-L știți, a deschis ochii mei!

„Și noi știm că pe păcătoși Dumnezeu nu-i ascultă, ci de este cineva temător de Dumnezeu și face voia Lui, pe acesta îl ascultă“. (Ioan 9, 31)

Însăși Sfânta Scriptură ne arată că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoși, zicând: „când ridicați mâinile voastre către Mine, Eu îmi întorc ochii Mei de la voi și când înmulțiți rugăciunile voastre, nu le ascult… pentru că mâinile voastre sunt pline de sânge“ (Isaia 1, 15). Acestea le zice Dumnezeu însă pentru cei nepocăiți, care trăiesc în păcat și niciodată nu se gândesc la pocăință și la îndreptare. Dumnezeu ascultă însă, îndată, rugăciunile celor care aleargă la pocăință, așa cum a ascultat rugăciunea tâlharului de pe cruce, rugăciunea smerită a vameșului și rugăciunea cea cu lacrimi a desfrânatei. Însuși Domnul Hristos a rânduit ca să cerem iertare păcatelor noastre, zicând: „Și ne iartă nouă greșelile noastre“ (Matei 6, 12). Dumnezeu ascultă rugăciunile de mântuire ale tuturor celor ce-L cinstesc pe El și păzesc poruncile Lui, după cum ne arată Duhul Sfânt prin gura proorocului, zicând: „Aproape este Domnul de toți cei ce-L cheamă pe El, de toți cei ce-L cheamă pe El întru adevăr. Voia celor ce se tem de El o va face și rugăciunea lor o va auzi și-i va mântui pe dânșii“ (Psalm 144, 18-19). Orbul, sigur de sfințenia lui Iisus, slăvește minunea vindecării lui, spunând fariseilor:

„Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii vreunui orb din naștere. De n-ar fi Acesta de la Dumnezeu, nimic n-ar îi putut face“. (Ioan 9, 32-33)

Într-adevăr nimeni dintre drepții cei mai dinainte, nici dintre sfinții prooroci, nici dintre apostolii și ucenicii lui Hristos și nimeni, niciodată, n-a săvârșit o astfel de minune. Dacă Hristos, zice orbul, nu ar fi fost om trimis de la Dumnezeu, nimic n-ar fi putut face. Puternic este răspunsul orbului, care tulbură pe farisei.

„Ei însă au răspuns și i-au zis: în păcate tu te-ai născut cu totul; și tu ne înveți pe noi? Și l-au dat afară din sinagogă“. (Ioan 9, 34)

După cuvântul proorocului David, care zice: „Că iată întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea“ (Psalm 50, 6), însemnând păcatul lui Adam cu care toți ne naștem, într-adevăr orbul s-a născut în păcate. Dar fariseii n-au spus aceste cuvinte în sensul acesta. Ei se gândeau la acele păcate despre care au întrebat Sfinții Apostoli, zicând: „Învățătorule, cine a păcătuit: acesta sau părinții lui, de s-a născut orb?“ (Ioan 9, 2) Adică, ziceau fariseii, că sufletul orbului a păcătuit în alt trup, pe care l-a avut mai înainte de a se muta în trupul lui cel orb de astăzi, după cum și părinții lui, la fel erau păcătoși. Deci zic ei către orb: tu, fiind un păcătos de felul acesta, ne înveți pe noi, cei ce suntem curați și sfinți? Și acestea zicând ei, l-au gonit afară din sinagogă.

„Și a auzit Iisus că l-au dat afară. Deci, găsindu-l, l-a întrebat: crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?”. (Ioan 9, 35)

Orbul este batjocorit de farisei, dar este prețuit de Dumnezeu. S-a lipsit de biserica lui și a aflat pe Stăpânul Bisericii. S-a despărțit de oameni și s-a unit cu Dumnezeu. Prin cuvintele „a auzit Iisus“, învățăm că atunci când suntem ocărâți pentru dragostea Lui, Iisus aude ocările și vine întru mângâierea și sprijinirea noastră. Domnul a întrebat pe cel orb dacă crede, vrând să-l învețe și să-i descopere că El este Fiul lui Dumnezeu și să audă din gura Lui mărturisirea credinței sale, fiindcă cunoștea credința orbului.

„El a răspuns și a zis: dar cine este, Doamne, ca să cred într-Însul?” (Ioan 9, 36)

Din aceste cuvinte se vede lămurit că orbul nu știa că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, ci el îl socotea numai prooroc și bărbat sfânt. De aceea L-a întrebat pe Iisus, cine este Fiul lui Dumnezeu, ca să creadă într-Însul.

„Iar Iisus a grăit către el: L-ai și văzut, căci Cel care vorbește cu tine, Acela este“. (Ioan 9, 37)

Pentru ce n-a răspuns Domnul de-a dreptul: „Eu sunt“, ci i-a răspuns. prin cuvintele: „L-ai și văzut, căci Cel care vorbește cu tine, Acela este“? Pentru ca să-i aducă aminte de minune și să-i arate că Fiul lui Dumnezeu nu este Cuvânt fără de trup, adică o nălucă, ci Însuși Hristos, Cel ce s-a întrupat: omul, pe care-L vede și pe care-L aude vorbind cu el, este Fiul lui Dumnezeu.

„Iar el a zis: cred, Doamne! și s-a închinat Lui“. (Ioan 9, 38)

Nu numai că a mărturisit îndată că el crede în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ci i-a adus și închinăciune.

Așa și nouă, Doamne Iisuse Hristoase, ajută necredinței noastre, ca neîncetat să Te mărturisim ca și orbul cel din naștere și pururea să ne închinăm Ție și Celui fără de început al Tău Părinte și Prea Sfântului și de viață purtătorului Sfânt Duh. Amin!

Comments

No comments