Detalii eveniment

header image

Duminică 3 Iulie – Duminica a III-a după Rusalii (Despre grijile vieții)


Când
3 julio, 2022
08:30 - 10:30
Unde
TORRE DE LA HORADADA

TÂLCUIREA EVANGHELIEI DUMINICII A TREIA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Frați creștini,

Sfânta Evanghelie care s-a citit astăzi cuprinde multe învățături folositoare sufletului. În aceste învățături evanghelice ale Mântuitorului nostru, vedem mai întâi cum trebuie să fie sufletul omului, pentru ca să nu-l stăpânească patima iubirii de argint. După aceea, dumnezeiescul Învățător înalță inima omenească de la grijile față de lucrurile pământești, care o frământă adesea atât de mult, și aprinde în suflet încrederea desăvârșită în iubirea și purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru om. Deci ascultați cu toată luarea aminte și cu toată evlavia această cerească învățătură.

„Și a zis Domnul: luminătorul trupului este ochiul: deci, de va îi ochiul tău curat, tot trupul tău va îi luminat“. (Matei 6, 22)

Ochiul este organul cel mai delicat și cel mai însemnat al trupului omenesc. El este întocmai ca o fereastră prin care omul privește în lumea înconjurătoare și ia cunoștință de tot ce există. De aceea se zice că ochiul este lumina trupului și că de va fi ochiul tău curat, adică sănătos, tot trupul tău va fi luminat.

„Iar de va îi ochiul tău rău, tot trupul tău va îi întunecat. Deci, dacă lumina, care este în tine, este întuneric, dar întunericul, cu cât mai mult?“ (Matei 6, 23)

Dacă va fi ochiul tău rău, adică bolnav, tot trupul tău va fi întunecat, adică orice mișcare a trupului tău va fi neîndemânatică și în nesiguranță, asemenea mișcărilor pe care le facem noaptea sau într-un loc întunecos. Deci, dacă ochii tăi, care sunt lumina trupului tău, sunt întunecați, cât de nesigure și stânjenite vor fi mișcările trupului în întuneric. Care este înțelesul acestor cuvinte? Prin ochi se înțelege mintea omului, fiindcă mintea primește ceea ce vede și aude, iar trupul, potrivit stării de lumină sau întuneric ce se găsește în mintea omului, pornește fie spre fapte luminoase, adică spre fapte bune, fie spre fapte întunecate, adică spre fapte rele și urâte. Înțelesul întreg al acestor cuvinte este acesta: povățuitor al șederii sau al lucrării trupești este mintea. De va fi mintea ta curată și fără răutate, atunci lucrările trupului tău vor fi bune și plăcute lui Dumnezeu. Iar de va fi mintea ta rea, atunci toate faptele trupului tău vor fi rele și neplăcute, căci dacă mintea ta, pe care ți-a dat-o Dumnezeu spre luminarea și povățuirea ta, se va întuneca de gândurile cele rele, atunci cu mult mai mult vor fi întunecate și nestăvilite lucrările și poftele trupului tău, care sunt întuneric, fiindcă pornesc și duc totdeauna la păcat. Când cârmaciul corăbiei își va pierde lumina trebuitoare a minții, cât de mult se vor întuneca atunci și corăbierii conduși de dânsul! Când mintea omului va cugeta neîncetat la lucruri rele, faptele omului, fără îndoială, vor fi și ele pângărite și rele, pentru că mintea povățuiește, mintea cârmuiește, iar faptele urmează comanda minții. Cum sunt gândurile minții, așa sunt și faptele omului. Pentru aceasta este nevoie ca toată grija noastră s-o avem pentru păzirea curățeniei și nerăutății minții noastre. Și întrucât Domnul Hristos ne-a făcut să înțelegem că în cuvintele acestea este vorba despre un povățuitor și un povățuit, adică despre minte și trup, ca să nu ne înșelăm și să gândim că vom putea dărui mintea noastră lui Dumnezeu, iar trupul nostru deșertăciunilor, slujind astfel la doi stăpâni, El a spus în continuare:

„Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî și pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi și pe celălalt nu-l va îngriji; nu puteți să slujiți lui Dumnezeu și lui Mamona“. (Matei 6, 24)

Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni, care sunt potrivnici unul celuilalt, adică lui Dumnezeu și lui Mamona. Mamona este un cuvânt sirian, care înseamnă bogăție, vistierie cu bani câștigați în mod necinstit. Asemenea bani sunt socotiți de poporul nostru „ochiul dracului“, când zice că banul este ochiul dracului, fiindcă banii sunt prima ispită cu care diavolul îi ispitește pe oameni. Dumnezeu este drept și cere de la supușii Săi săvârșirea dreptății, după cum ne spune proorocul David: „De la Domnul pașii omului se îndreptează și calea Lui o va voi foarte“ (Psalm 36, 23). Mamona este nedrept și silește pe supușii săi ca să facă lucrurile nedreptății. Dumnezeu voiește ca „supusul Său să fie drept și milostiv; Mamona îl voiește să fie nedrept și nemilostiv. Dumnezeu poruncește supusului Său să-și aibă ațintită mintea și inima la cer, iar Mamona, să-și dea și mintea și inima, la cele pământești. Pentru aceasta nu poate același om să slujească la amândoi, căci sau pe unul va urî, adică pe Mamona, și va iubi pe celălalt, adică pe Dumnezeu, sau se va lipi de Mamona, și va uita pe Dumnezeu. Precum însă ne lipim de Mamona și ne depărtăm de Dumnezeu, tot așa cu aceeași înlesnire, de vom vrea, vom urî pe Mamona, căruia i-am slujit, și vom iubi pe Dumnezeu.

„Drept aceea, zic vouă: nu vă îngrijiți pentru viața voastră ce veți mânca și ce veți bea; nici pentru trupul vostru,cu ce vă veți îmbrăca; au nu este viața mai mult decât hrana și trupul, decât îmbrăcămintea?“ (Matei 6, 25)

Sfânta Scriptură ne spune că „a luat Domnul Dumnezeu pe omul pe care l-a făcut și l-a pus în raiul cel din Eden, ca să-l lucreze și să-l păzească“ (Facere 2, 15). De asemenea și când l-a izgonit pe el din rai, pentru păcatul săvârșit, iarăși i-a poruncit, zicând: „În sudoarea feții tale vei mânca pâinea ta“ (Facere 3, 19). Apostolul Pavel, în timpul propovăduirii, n-a încetat lucrul mâinilor sale, prin care se ajutora în trebuințele sale trupești și hrănea și pe cei ce erau împreună cu el. De aceea îl auzim poruncind în numele Domnului Iisus Hristos să ne hrănim prin osteneala noastră, zicând pentru cei ce nu vor să muncească: „Dacă cineva nu vrea să muncească, acela să nu mănânce“ (II Tesaloniceni 3, 10). Cum se face atunci că Domnul nostru poruncește să nu ne îngrijim pentru viața noastră? Altceva este lipirea vieții noastre de grija pentru hrană și pentru haine, și altceva este munca ce se face pentru hrană și pentru îmbrăcăminte. De aceea Domnul n-a zis: să nu vă îngrijiți de hrană, de băutură și îmbrăcăminte, ci a zis să nu vă îngrijiți pentru viața voastră, adică nu vă lipiți tot sufletul vostru de grijile vieții, de ce veți mânca, și de ce veți bea, și cu ce vă veți îmbrăca. Este vorba deci de grija și silința pentru felul și mulțimea hranei și îmbrăcăminții. Omul cumpătat se mulțumește cu hrana simplă de care are nevoie ca să trăiască, și cu îmbrăcămintea atât cât să-și acopere goliciunea trupului său. De aceea el se îngrijește puțin, sau chiar deloc de hrana și îmbrăcămintea lui. Cel necumpătat și iubitor de plăceri însă caută hrană multă și de multe feluri; haine multe, frumoase și de mult preț. De aceea toată inima lui este ațintită la grija aceasta. Domnul nostru nu a zis să punem mâinile noastre la piept și să ședem degeaba toată ziua, pentru că El ne va trimite hrană, băutură și îmbrăcăminte; ci a zis să nu ne facem robi pântecelui nostru și să nu ne punem toată mintea noastră numai în slujba trupului. De aceea ne-a spus nouă că nimeni nu poate să slujească la doi stăpâni, care sunt potrivnici între dânșii. Să nu ne facem robi ai pântecelui și ai desfătării noastre trupești, ci să ne facem robi ai lui Dumnezeu și Stăpânului nostru. Viața noastră este mai scumpă decât hrana și sufletul nostru este mai scump decât haina. Dumnezeu a zidit trupul nostru și a făcut sufletul nostru. Deci acest Dumnezeu, Care ne-a dat nouă tot ce a fost mai cinstit și mai scump vieții noastre, oare nu poate să ne dea și pe cele mai mici și mai de puțin preț, adică hrana și îmbrăcămintea?

„Uitați-vă la păsările cerului, că nici nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în hambare, și Tatăl vostru cel ceresc le hrănește. Oare, nu sunteți voi cu mult mai presus decât acestea?“ (Matei 6, 26)

Domnul aduce ca pildă păsările cerului, adică pe cele ce zboară în văzduh, despre care proorocul David ne spune că Dumnezeu le hrănește, căci El „dă animalelor hrana lor și puilor de corb care îl chiamă pe El“ (Psalm 146, 9). A dat această pildă cu cele mai mici spre cele mai mari, ca să mustre cugetele oamenilor puțin credincioși. Vezi, zice Iisus, păsările ce zboară în văzduh? Acestea nici nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în hambare cum fac oamenii copleșiți de atâtea griji; și Tatăl cel ceresc le hrănește pe ele. Tu ești cu mult deosebit de acestea. Tu ești cuvântător, ele sunt necuvântătoare; tu ești nemuritor, ele sunt muritoare; tu ești stăpân, ele sunt roabe, căci ele sunt făcute pentru tine, nu tu pentru ele. Deci dacă Dumnezeu le hrănește pe ele, cu atât mai mult te va hrăni și pe tine, cel ce ești împăratul lor. Iar ca să arate Domnul Hristos neputința omului și deșertăciunea grijilor lui, a întrebat:

„Și cine din voi, oricât și-ar pune mintea, poate să adauge la statul său un cot?” (Matei 6, 27)

Oricât și-ar pune mintea și s-ar strădui zi și noapte, va putea, oare, cineva dintre noi să-și adauge trupului său un cot? Nimeni, fiindcă nu istețimea minții noastre, ci Dumnezeu crește trupul nostru, iar noi nu simțim nicidecum cum crește. Nu vedem, oare, că Dumnezeu, Cel ce face să crească trupul nostru în chip atât de minunat și de desăvârșit, este Acela care ne dă hrana și băutura de care noi ne îngrijim atât de mult?

„Iar de haină de ce vă îngrijiți? Luați seama la crinii câmpului, cum cresc; nu se ostenesc, nici nu torc“. (Matei 6, 28)

Deșartă socotește Iisus și grija oamenilor pentru haine. După cum pentru grija hranei a adus pildă păsările cerurilor, tot așa pentru grija hainelor aduce ca pildă crinii câmpului, ca să arate că nu numai pentru cele însuflețite poartă Dumnezeu grijă, ci și pentru ierburile pământului. Deci, dacă pentru crin, adică pentru o floare, care se veștejește așa de ușor, Dumnezeu poartă grijă și o împodobește cu atâta podoabă și frumusețe, cu atât mai mult poartă El grijă pentru îmbrăcămintea oamenilor, care sunt făcuți după chipul Lui. Dintre toate ierburile, luându-i pe crini, îi dă ca pildă, pentru că ei sunt cunoscuți drepți și albi și ridicați de la pământ, închipuind dragostea, curăția și ridicarea deasupra lucrurilor pământești. După cum Domnul n-a zis despre hrană să nu muncim, să nu semănăm și să nu secerăm, ci a zis numai să nu ne îngrijim, tot așa și despre haine n-a zis să nu ne ostenim, să nu toarcem, ci a zis numai: „Ce vă îngrijiți?“ Când zice acestea, Domnul nu se gândește la încetarea ostenelilor în lucrarea pământului, la încetarea lucrării mâinilor, ci la încetarea multelor griji pentru lucrurile cele pământești. Dorința lui Dumnezeu este ca omul să se îngrijească întâi de cele dumnezeiești, nu de cele pământești; ca să slujească lui Dumnezeu, nu lui Mamona, fiindcă grijile noastre, fără ajutorul lui Dumnezeu, sunt zadarnice, căci Dumnezeu este cel ce le face pe toate. De aceea El ne zice și astăzi tuturor: ce vă îngrijiți atât de mult pentru haine? Uitați-vă cu luare aminte la crinii câmpului; aceștia nici nu se ostenesc, nici nu torc.

„Și totuși, vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre ei“. (Matei 6, 29)

Prin meșteșug se copiază lucrurile din natura înconjurătoare, dar niciodată nu se poate întrece frumusețea lor. Cine dintre pictori a putut picta vreodată o haină albă ca crinul? Vestit era Solomon în toate părțile lumii pentru înțelepciunea lui și pentru bogăția lui, cum ne spune Scriptura, zicând: „Și astfel regele Solomon a întrecut pe toți împărații pământului în bogăție și în înțelepciune“ (II Paralipomena 9, 22). El însă iubea hainele albe ca pe unele ce erau semnele curăției și sfătuia pe oameni să poarte totdeauna haine albe, zicând: „În toată vremea să fie hainele tale albe“. El însuși se îmbrăca cu haine albe. Dar înțelepciunea lui n-a aflat vreun meșter și nici bogăția lui. n-a găsit vreun mijloc pentru alcătuirea unei culori albe ca a crinului. Frumusețea crinului a biruit toată slava lui Solomon. Cel mai înțelept decât toți oamenii a rămas mai prejos decât această mică floare a câmpului, pentru că lucrurile firii sunt făpturi ale lui Dumnezeu, iar cele făcute de meșteri sunt alcătuiri ale oamenilor. Deci, arătând Domnul că slava lui Solomon este mai prejos decât frumusețea crinilor, aduce îndată mustrare, zicând:

„Deci, dacă pe iarba câmpului, care astăzi este și mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare, nu cu mult mai mult pe voi, o, puțin credincioșilor?” (Matei 6, 30)

Ce este crinul? O iarbă a câmpului; astăzi o vezi în câmp, mâine se usucă și o arunci cu celelalte ierburi în cuptor. Dacă Dumnezeu împodobește așa de frumos această iarbă vremelnică a câmpului, încât podoaba ei covârșește frumusețea hainelor prea slăvitului Solomon, cu cât i mai mult se va îngriji de îmbrăcămintea voastră! Voi sunteți zidirea Lui nemuritoare și veșnic închinători ai Dumnezeirii Lui. Pentru voi a dat legi, a rânduit prooroci, a trimis pe Fiul Său în lume, a pregătit Împărăția cea fără de sfârșit. Vedeți câtă putere și câtă purtare de grijă are Dumnezeu pentru iarba câmpului, care astăzi este și mâine se usucă? Vedeți crinul atât de împodobit și tot vă mai îndoiți că Dumnezeu poate să vă dea hrana trebuincioasă și îmbrăcămintea de care aveți nevoie? Atunci, într-adevăr puțină este credința voastră.

„Deci nu duceți grijă, zicând: ce vom mânca, sau ce vom bea, sau cu ce ne vom îmbrăca!“ (Matei 6, 31)

Iată scopul și înțelesul cuvintelor Mântuitorului, care nu zice să nu ne îngrijim nicidecum, sau să ședem degeaba și să așteptăm să se pogoare din cer hrana noastră și îmbrăcămintea noastră; nu zice acestea, ci oprește grija cea multă, vrând să se elibereze oamenii de robia pântecelui și de ostenelile multelor griji deșarte pentru hainele de prisos. Porunca aceasta au păzit-o și Sfinții Apostoli, care nu ne-au zis niciodată să lepădăm orice grijă, fiindcă Dumnezeu ne-ar trimite nouă din cer hrană și îmbrăcăminte,ci toată grija lor și-au dat-o în primul rând rugăciunii și propovăduirii Evangheliei, rânduind șapte bărbați să le pregătească cele de trebuință hranei, cum ne încredințează Faptele Apostolilor, zicând: „Atunci cei doisprezece au chemat mulțimea ucenicilor și le-au zis: nu este potrivit ca noi, părăsind cuvântul lui Dumnezeu, să slujim la mese; drept aceea, fraților, căutați șapte bărbați dintre voi, bine văzuți, plini de înțelepciune și de Duhul Sfânt, pe care noi să-i rânduim la treaba aceasta. Iar noi vom stărui în rugăciune și în slujirea cuvântului“ (Fapte 6, 2-4). Așadar, grija cea multă pentru cele trupești și preocupările prea mari cu lucrurile pământești nu ne sunt îngăduite.

„Căci după toate acestea se străduiesc păgânii știe doar Tatăl vostru cel ceresc, că aveți nevoie de ele“. (Matei 6, 32)

După acestea se străduiesc păgânii, adică cei ce nu cred în adevăratul Dumnezeu și a căror minte este preocupată toată de mâncări, băuturi și îmbrăcăminte. Unii dintr-înșii, socotind că norocul sau întâmplarea conduc lucrurile în această lume și necrezând că Dumnezeu este Cel ce poartă grijă de cele trebuincioase omului, se străduiesc, cât pot, ca să-și adune cât mai repede și pe orișice cale cele necesare traiului lor, fără muncă; iar alții, neașteptând judecata Domnului și nici în învierea morților nădăjduind, își au toată grija lor la plăcerile și desfătările vieții acesteia, zicând: să mâncăm și să bem pentru că mâine vom muri. Dar nouă, creștinilor, care credem că Dumnezeu poartă grijă de toți și așteptăm Judecata viitoare și viața veșnică, nu ni se cuvine să viețuim așa.

Noi, având credință sfântă, se cade să avem și obiceiuri sfinte. Domnul Iisus ne spune să credem în adevăratul Dumnezeu, Care este Tatăl nostru și Care știe că avem trebuință de hrană, de băutură și de îmbrăcăminte; iar dragostea Lui cea atotvăzătoare ne ocrotește și ne ajută. Deci, ca un Dumnezeu Atotputernic, E] poate orice; ca un purtător de grijă pentru toate, El știe cele de care avem trebuință; ca un Tată iubitor față de fiii Săi, El ne dă cele de folos; și ca un Dumnezeu îndurător, El ne sfătuiește pe noi, zicând:

„Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și toate acestea se vor adăuga vouă“. (Matei 6, 33)

Cuvântul dreptate înseamnă faptele cele bune. Această înțelegere o vedem în cuvintele lui Iisus, când spune: „Fericiți cei ce flămânzesc și însetează de dreptate“ (Matei 5, 6) … „Fericiți cei ce sunt prigoniți pentru dreptate“ (Matei 5, 10), adică cei ce sunt dornici de fapte bune, sau cei ce sunt prigoniți pentru faptele lor bune, care se săvârșesc cu ajutorul lui Dumnezeu, fiindcă Dumnezeu este izvorul tuturor faptelor bune și de la Dânsul au oamenii puterea de a face fapte bune. Sfătuindu-ne, Domnul nostru, să căutăm mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și săvârșirea faptelor bune, a adăugat: „Și toate acestea se vor adăuga vouă“. Dacă vom cere de la Dumnezeu să ne dea Împărăția Lui și să ne învrednicească să săvârșim fapte bune, El făgăduiește să ne dea pe deasupra și hrană și băutură și îmbrăcăminte și toate cele trebuincioase trupului nostru pământesc, zicând: Creștine, caută cele cerești și Eu îți voi da ție nu numai cele cerești, ci și cele pământești. Nemuritor fiind tu, nu cere mai întâi de la Mine lucruri trecătoare, pământești, ci cere mai întâi Împărăția Mea și puterea de a săvârși în viața ta fapte bune și Eu îți voi da ție, pe lângă acestea, și toate bunătățile pământului. Amin!

 

Comments

No comments