Evanghelia Duminicii a XXII-a dupa Rusalii ne prezinta pilda bogatului nemilostiv si a saracului Lazar. Aceasta pericopa este plina de învățături duhovnicești care ne arata ca, dupa moartea trupului, sufletul trăiește și își aduce aminte de toate faptele săvârșite in timpul vieții pe pământ. Avem, deci, in Evanghelia de astăzi mărturia clara a Mântuitorului privind existenta si viata sufletului dupa despărțirea sa de trup, dupa moartea fizica a omului.

Starea sufletului dupa moarte

Evanghelia ne spune adevăruri fundamentale pentru înțelegerea legăturii care exista intre viața pământeasca a omului și viața de dincolo de mormânt a sufletului uman. Ea ne arata ca sufletul omului, dupa ce se desparte de trup, merge fie in comuniunea dreptilor si a sfintilor, adica in fericita existenta a raiului, fie in nefericita existenta a iadului. Aceasta precizare este deosebit de importanta deoarece ea ne arata valoarea vietii omului pe pamant. Desi viata omului pe pamant este una trecatoare, de ea depinde viata sufletului dupa moarte, dupa despartirea sa de trup. Vedem din pericopa evanghelica de astazi ca sufletul omului dupa despartirea sa de trup nu sta intr-o stare de nepasare, de indiferenta, intr-un somn sau intr-o amortire, ci sufletul are constiinta luminata si comunica acolo cu alte suflete, cu sufletele dreptilor care au trait pe pamant in credinta, implinind voia lui Dumnezeu, iar in viata de dupa moartea trupului se bucura de harul sau de prezenta iubirii lui Dumnezeu, ca raspuns al implinirii voii Lui in viata lor pamanteasca.De asemenea, vedem ca sufletele dupa moarte sunt constiente de starea in care se afla si de deosebirea dintre rai si iad. Focul despre care vorbește Evanghelia de astăzi, văpaia in care se afla sufletul bogatului nemilostiv, a fost talcuita de catre Sfinții Părinți ai Bisericii ca fiind o mustrare a conștiinței, un regret, o suferință a conștiinței pentru raul săvârșit sau pentru binele pe care putea sa-l faca omul pe pământ, dar nu l-a facut.

Dumnezeu respecta libertatea omului de a alege intre bine si rau

Intr-adevar, pilda bogatului nemilostiv ne arata, intr-o forma concentrata, taina vieții omului, valoarea inestimabila a vietii pământești care, desi trecătoare, determina fericirea sau nefericirea veșnică a sufletului nemuritor, creat dupa chipul lui Dumnezeu Cel nemuritor sau veșnic viu.Bogatul nemilostiv si saracul Lazar reprezinta doua persoane diferite, doua stari sociale diferite si doua stari spirituale diferite. Bogatul, spune Evanghelia, traia toate zilele sale in multa si mare slava. Era imbracat in porfira, adica matase scumpa, in vison si in haine de in, de asemenea scumpe. Toata ziua se afla in veselie, in ospete, pe cand saracul Lazar era bolnav, plin de bube, suferind, iar la suferinta sa se adauga si singuratatea. El nu mai era un om printre oameni, ci un om printre caini, pentru ca numai cainii erau aproape de el si ii lingeau bubele ca si cum i le-ar fi pansat. Cainii din jurul lui devenisera mai omenosi decat omul bogat si nemilostiv care nu vedea pe Lazar ca pe un om, ci ca pe un vietuitor intre animale. Vedem doua stari de viata umana diferite, una traita in lux, ospete si veselie, iar alta in saracie, suferinta si singuratate.Aceasta prezentare a doua stari sociale si sufletesti opuse, traite de doi oameni diferiti, ne arata ca Dumnezeu respecta libertatea omului de a-si trai viata pe pamant in mod diferit. Insa, dupa ce viata pamanteasca a bogatului s-a sfarsit, acesta a fost inmormantat. Ca atare, Evanghelia vorbeste doar de trupul bogatului inmormantat, fiindca bogatul era numai trup, a trait numai biologic. De multa vreme, el isi ingropase sufletul in trup, traind numai trupeste, nu duhovniceste. Sufletul sau, in loc sa induhovniceasca trupul sau, a devenit cu totul trupesc, ‘s-a facut țărâna’ inca din timpul vietii. Pe de alta parte, despre moartea saracului Lazar, Evanghelia spune ca sufletul acestuia a fost dus de ingeri in ceruri, in sanul lui Avraam, adica in fericita comuniune a dreptilor care in timpul vietii lor pamantesti au implinit voia lui Dumnezeu, rugandu-se Lui si rabdand toate incercarile, necazurile si suferintele cu nadejdea in ajutorul Sau.

Moartea schimba starea vieții omului

In partea a doua a Evangheliei vedem cum se schimba stările vieții bogatului si săracului. Bogatul nemilostiv, cel care pe pamant a trait numai in placeri materiale, in consum de alimente si in confort de haine frumoase, acum se chinuieste in vapaia iadului. Iar saracul Lazar, cel care a trait in foame si sete, bolnav si neglijat de oameni, se afla acum in sanul lui Avraam, adica in comuniunea dreptilor care si-au pus nadejdea numai in ajutorul lui Dumnezeu.Ne intrebam ce fapte a facut unul sau altul dintre acesti doi oameni pe care ni-i prezinta Evanghelia. In general se spune ca fiecare om va fi judecat dupa faptele sale, incat va fi partas al fericirii raiului, daca a facut fapte bune, iar daca a facut fapte rele, se va chinui in iad. Nu cunoastem nici faptele rele ale bogatului nemilostiv, nici faptele bune ale saracului Lazar; Evanghelia nu le pomeneste. Nu se spune pentru care fapte rele a fost trimis bogatul nemilostiv in iad, nici pentru care fapte bune a fost trimis saracul Lazar in rai. Se spune doar ca se cuvenea ca cel care a trait in fericire trecatoare pe pamant sa fie acum nefericit, iar cel care a suferit pe pamant sa se bucure acum in ceruri.La prima lectura, Evanghelia ne ajuta sa intelegem ca exista o dreptate a lui Dumnezeu, o lege a compensatiei, a echitatii. Cei care s-au bucurat prea mult de cele materiale in lumea aceasta, fara a multumi lui Dumnezeu pentru darurile primite si fara a fi milostivi cu cei mai saraci decat ei, nu se vor mai bucura de fericire in viata de dincolo de mormant. Daca citim totusi mai atent, observam ca cei doi oameni, bogatul nemilostiv si saracul Lazar, nu au fost judecati in primul rand dupa faptele lor, ci dupa starea duhovniceasca a vietii lor. Bogatul nemilostiv a trait intr-o stare spirituala de totala decadere. El nu multumea lui Dumnezeu pentru ca i-a dat bogatie, sanatate si viata fara tulburare, nici nu avea mila de cei saraci. Prin urmare, nerecunostinta, nepasarea si nemilostivirea l-au coborat pe bogatul nemilostiv in iad, pentru ca el devenise deja inuman sau subuman. A fost dus in starea de singuratate a iadului, fiindca n-avea in suflet nici un dram de iubire smerita si milostiva, ca sa se poata apropia de Dumnezeu Cel milostiv si de sfinții Lui cei milostivi.

Nerecunoștința și nemilostivirea – semne ale decăderii spirituale a omului

Decăderea spirituala a bogatului nemilostiv sau starea sa de dezumanizare se vede in faptul ca el nu a trăit pe pământ dupa chipul lui Dumnezeu Cel milostiv, dupa cum ne spune Mântuitorul: ‘Fiți milostivi, precum si Tatal vostru este milostiv’ (Luca 6, 36). Deci, pe langa faptul ca era nerecunoscator lui Dumnezeu pentru darurile vietii, bogatul nemilostiv a devenit si insensibil sau nepasator fata de suferinta semenilor sai. El a devenit indiferent fata de suferinta saracului Lazar pe care il vedea zilnic zacand aproape de casa sa. Astfel, fiindca n-a trait in comuniune milostiva cu semenii sai, bogatul nu poate sa ajunga in comuniunea celor milostivi, adica in rai, in Imparatia lui Dumnezeu Cel milostiv, ci sufletul lui coboară la starea nefericita a iadului spre care s-a indreptat in mod liber prin nepăsare spirituala si lăcomie materiala.Toata atentia bogatului nemilostiv se concentra asupra propriei persoane, încât el trăia intr-o stare de autosuficienta, de mulțumire de sine, de apreciere de sine, de lauda de sine. El nu se mai gandea nici la Dumnezeu, nici la saracii care aveau nevoie de ajutorul lui. Intr-un cuvânt, putem spune ca bogatul nemilostiv a fost osândit nu atât pentru faptele lui rele, cat pentru nerecunoștința, nepăsare si nemilostivire, pentru binele pe care putea sa-l faca, dar nu l-a făcut.

Dumnezeu vede nu numai faptele omului, ci și starea sufletului său

Pe de alta parte, vedem pe saracul Lazar care este dus de îngeri in rai nu atât pentru ca ar fi făcut multe fapte bune, cat pentru starea îmbunătățită a sufletului sau. Binele pe care l-a savarsit saracul Lazar consta in curatirea, luminarea si imbogatirea sufletului sau prin virtutea rabdarii cu nadejde in Dumnezeu, fara razvratire, prin neosandirea aproapelui, nici macar a bogatului nemilostiv, prin tacerea sa smerita si pasnica. Desi sarac din punct de vedere material, Lazar si-a imbogatit sufletul cu virtuti multe; deși vietuitor in lume, el a trait in singuratate ca un pustnic, care imblanzeste sau pacifica animalele prin pacea sufletului sau.

Săracul Lazar este răsplătit pentru starea sfântă a sufletului sau.

Intrucat avea inainte de moarte un suflet bun, el se bucura acum de bunătățile cerești cele netrecatoare. Desi sarac si bolnav, El nu s-a suparat pe Dumnezeu, nu s-a razvratit, nu a cartit, nu a zis: ‘Doamne, de ce eu sunt atat de sarac, iar bogatul acesta nemilostiv atat de avut? De ce eu sunt atat de bolnav, iar el atât de sănătos? De ce esti nedrept cu noi?’ Ci, in tacere pasnica si smerita rabdare, saracul Lazar si-a intarit, luminat si modelat sufletul sau in bunatate. Desi era foarte singur, saracul Lazar nu s-a plans de singuratatea sa, ci s-a bucurat de prietenia cainilor care devenisera mai solidari sau mai omenosi cu el decat oamenii indiferenti si nemilostivi. Evanghelia de astazi ne descopera un adevar fundamental. Şi anume ca in fata lui Dumnezeu nu conteaza numai multimea faptelor bune, ci in primul rand conteaza bunatatea sufletului. Daca multele fapte bune pe care le-am savarsit ne duc la mandrie si lauda de sine, atunci nu ne-am imbogatit cu adevarat sufletul. Numai cand faptele bune sunt unite cu smerenia, cu rabdarea, cu rugaciunea, cu zidirea duhovniceasca a sufletului bun, atunci starea sufletului nostru este o stare binecuvantata si mantuitoare. Cu alte cuvinte, vedem ca iadul sau raiul incepe inca din lumea aceasta in sufletul nostru . Cand cultivam bunatatea si milostivirea, ne deschidem spre rai , spre bunatatile netrecatoare ale lui Dumnezeu. Iar cand in sufletul nostru cultivam nepasarea, nemilostivirea, rautatea, egoismul, atunci noi insine, in mod liber, ne indreptam spre iad ca existenta chinuita, egoista sau individualista, fara comuniune de iubire.

Evanghelia ne mai arata ca sufletul bogatului nemilostiv din iad se afla in comunicare spirituala cu Avraam si cu dreptii din rai, fara ca intre cele doua stari sa fie vreo cale de trecere dintr-o parte in cealalta. Cererea bogatului nemilostiv catre Avraam de a-i alina suferinta cauzata de vapaia focului nu primeste raspuns pozitiv. De asemenea, cererea sa ca cineva din morti sa mearga in lume sa spuna celor cinci frati ai lui sa se pocaiasca nu este ascultata: ‘Şi i-a zis Avraam: daca nu asculta de Moise si de prooroci, nu vor crede nici daca ar invia cineva din morti’ (Luca 16, 31). Desi Avraam cel din istorie a trait cu mult timp inainte de Moise si de proorocii prin care Dumnezeu a facut minuni si i-a chemat pe oameni la mantuire, totusi Avraam cel din rai, parintele spiritual al credintei si al multor popoare credincioase, cunoaste si toate evenimentele sfinte petrecute in istorie dupa moartea sa trupeasca, pentru ca sufletul sau nemuritor este pururea viu in comuniunea sa cu Dumnezeu. Aici se confirma adevarul ca ‘dreptul din credinta va fi viu’ (Avacum 2, 4; Romani 1, 17 si Galateni 3, 11).Avraam, Parintele spiritual al credintei sau al tuturor celor care cred in adevaratul Dumnezeu, Facatorul cerului si al pamantului, ne spune in Evanghelia de astazi ca omul trebuie sa implineasca voia lui Dumnezeu urmand pilda si invatatura dreptilor si sfintilor, nu asteptand minuni la tot pasul si mai ales invieri din morti. De ce? Pentru ca invierea sufletului din moartea pacatului prin rugaciune, pocainta si fapte bune este mai necesara decat a vedea morti inviind din mormant. Din ce motiv? Deoarece invierea mortilor din morminte este darul exclusiv al lui Dumnezeu, insa invierea sufletului din moartea pacatului cere si osteneala din partea omului , dupa cum spune Sfantul Isaac Sirul.

Milostenia – cale spre mantuire

Sa ne ajute Bunul Dumnezeu ca din aceasta Evanghelie sa intelegem ca judecata lui Dumnezeu este dreapta si ca ea tine seama de libertatea noastra de a alege viata traita in comuniune cu Dumnezeu sau separat de Dumnezeu, de a trai viata in milostivire, in ajutorare, in iubire frateasca, milostiva fata de semeni, sau in nepasare, neajutorare, nemilostivire fata de aproapele . Dumnezeu este vesnic fericit deoarece este vesnic milostiv. Iar daca si noi devenim milostivi, ne bucuram pururea de fericirea raiului, de iubirea Lui milostiva.Raiul sau iadul, asa cum se vede si in picturile unor manastiri din Bucovina (Voronet, n.a.), ca stari spirituale diferite sunt legate de taina libertatii si a iubirii omului. Daca iubim sau nu iubim pe Dumnezeu, daca iubim sau nu iubim pe semenii nostri, atunci ne vom impartasi de fericirea raiului sau de nefericirea iadului ca existenta chinuita, marcata de mustrarea constiintei pentru pacatele nepocaite sau pentru binele pe care am fi putut sa-l facem, dar nu l-am facut . Deci, iadul este suferinta neimplinirii, durerea vidului spiritual ca nu am raspuns iubirii lui Dumnezeu cat timp am trait pe pamant. De aceea, trebuie sa ne rugam lui Dumnezeu ca sa ne daruiasca puterea de a ne aduce aminte de El tot timpul, de a-I multumi pentru binefaceri si a-I cere ajutorul, de a fi sensibili la suferinta semenilor nostri care sunt saraci, bolnavi si intristati.

Şi din Evanghelia de astazi s-a inspirat Biserica noastra cand a organizat camine pentru batrani, pentru copii, pentru orfani, cantine pentru saraci, bolnite, farmacii, cabinete medicale si spitale. Evanghelia ne arata ca de modul in care noi traim taina iubirii milostive in mod liber aici pe pamant depinde fericirea sau nefericirea noastra vesnica.

Sa ne ajute bunul Dumnezeu sa intelegem cat de pretioasa este viata noastra pe pamant ca pregatire pentru viața veșnică fericita . Prin cuvantul bun, rugaciunea pentru altii, ajutorarea saracilor, cercetarea bolnavilor, realizam ceea ce spune poporul nostru luminat de Sfanta Evanghelie: ‘Dar din dar se face rai’ . Daruind noi altora din cele ce am primit de la Dumnezeu si le-am cultivat, prin rugaciune si munca, dobandim raiul sau fericirea vietii vesnice fericite, spre slava lui Dumnezeu si bucuria ingerilor. Amin.

Patriarhul Daniel

sursa:ziarullumina.ro