Detalii eveniment

header image

Duminică 31 Iulie – Duminica a VII-a după Rusalii (Vindecarea a doi orbi și a unui mut din Capernaum)


Când
31 julio, 2022
08:00 - 10:00
Unde
TORRE DE LA HORADADA

TÂLCUIREA EVANGHELIEI DUMINICII A ȘAPTEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, fă și cu noi minunile despre care am auzit astăzi în Sfânta Evanghelie! Precum ai dăruit lumină ochi lor celor doi orbi, așa luminează și ochii sufletului nostru, ca, ascultând, să înțelegem puterea Ta cea nemărginită! Tu, Doamne Iisuse, Care ai deschis urechile celui surd, deschide și auzul sufletului nostru, ca să ascultăm învățătura Ta cea dumnezeiască și mântuitoare de suflet! Tu, Doamne, Care ai vindecat atunci orice boală și orice neputință, tămăduiește și acum patimile cele de multe feluri ale fiecăruia din cei ce stau de față și ascultă cu smerenie și cu evlavie propovăduirea Sfintei Tale Evanghelii. Pentru că patimile, uneori, întocmai ca omizile, mănâncă tot ce a odrăslit din sămânța dumnezeiescului Tău cuvânt în inimile noastre: iar alteori, ca niște păsări flămânde și hrăpitoare, smulg îndată din sufletele noastre sămânța aceasta a cuvântului Tău, celui mântuitor, Fiule al lui David, miluiește-ne și pe noi, ca pe cei doi orbi din Evanghelie! Deoarece credem că Tu, ca un Milostiv și Îndurat, asculți rugăciunile celor ce Te cheamă pe Tine, pentru mântuirea sufletului lor, de aceea și noi, cerând dumnezeiasca Ta milă, pentru ascultătorii noștri îi rugăm să ia aminte cu toată sârguința, la tâlcuirea Sfintei Evanghelii de astăzi, care spune:

„În vremea aceea, trecând Iisus, doi orbi se i țineau după Dânsul, strigând și grăind: miluiește-ne pe noi, Fiul lui David!“ (Matei 9, 27)

Frați creștini,

Când Domnul nostru Iisus Hristos trecea de la casa lui Iair la o altă casă, atunci doi orbi s-au luat după Dânsul, strigând: „miluiește-ne pe noi, Fiul lui David!“ Din ce fel de stare de oameni, bogați sau săraci, erau acești doi orbi; cum li s-a întâmplat suferința orbirii și cât timp au fost fără vedere, Sfântul Evanghelist Matei nu ne arată. Însă, mai înainte de a-i vindeca pe ei, Domnul a înviat pe fiica lui Iair. Vestea acestei mari minuni s-a răspândit în toate părțile acelea. Despre minunea aceasta, auzind orbii, s-au luat după Iisus Hristos, cerând, cu mare glas mila Lui și nădăjduind că vor dobândi și ei lumina ochilor, precum fiica lui Iair a dobândit viața. Ei numeau pe Iisus Hristos, Fiu al lui David, nu numai pentru că pe David toți îl cinsteau și-l slăveau ca pe un împărat și prooroc sfânt al lui Dumnezeu, ci și pentru că toți credeau că Mesia, după proorocirile sfinților prooroci, trebuia să se nască din urmașii lui David. Deși orbii strigau în gura mare pe cale, miluiește-ne pe noi, Fiul lui David, Iisus însă, ferindu-se de lauda oamenilor, nu le-a dat nici un răspuns, până ce a intrat în casa către care se îndrepta.

„După ce a intrat în casă, au venit la Dânsul orbii și Iisus i-a întrebat: „Credeți că pot să fac Eu aceasta?“ Grăit-au Lui: „da, Doamne!“ (Matei 9, 28)

Iisus Hristos, ca Dumnezeu cunoscător al inimilor omenești, cunoștea credința și vedea evlavia orbilor. El nu avea nici o trebuință de această întrebare, însă i-a întrebat peci așa, ca să cunoaștem și noi că fără credință nu se dă nici un har „oamenilor, și că, precum a cerut de la orbi credință ca să le dea vederea lucrurilor celor pământești, așa și de la noi El cere credință, ca să ne dăruiască cunoașterea lucrurilor celor cerești, căci mai întâi este credința, apoi cunoștința. De aceea și proorocul grăia: „Crezut-am, pentru aceea am grăit“ (Psalm 115, 1), iar Apostolul zice: „Și noi credem, pentru aceea și grăim“ (II Corinteni 4, 13). Deci, când orbii au arătat credința lor mărturisind: „Da, Doamne!“

„Atunci s-a atins de ochii lor, zicând: după credința voastră, facă-se vouă!“ (Matei 9, 29)

Atunci a pipăit ochii lor și a zis: deoarece credeți, după credința voastră facă-se vouă ceea ce doriți! Numai prin cuvântul „facă-se vouă!“ ar fi putut Domnul Iisus să lumineze ochii orbilor, fiindcă prin acel cuvânt El a făcut lumina, zicând: „Să se facă lumină! și lumină s-a făcut“ (Facere 1, 3). Însă El s-a atins și de ochii lor, ca să arate că El nu este fără de trup, cum a fost atunci când a făcut lumina, ci întrupat și om desăvârșit. Prin aceasta a mai făcut cunoscut că, după cum este atotputernică porunca Lui cea dumnezeiască, tot așa atotputernică este și dreapta trupului Său, despre care așa de luminos a proorocit psalmistul, zicând: „Dreapta Domnului și-a arătat puterea!“ (Psalm 117, 15). Așa precum, când Dătătorul de lumină a zis: „Să se facă lumină!“, s-a făcut îndată lumina, tot așa și când a zis: „după credința voastră, facă-se vouă!“, îndată orbii au dobândit lumina ochilor.

„Și s-au deschis ochii lor. Iar Iisus le-a poruncit cu asprime, zicând: vedeți, nimeni să nu știe!“. (Matei 9, 30)

Și s-au deschis ochii lor, adică s-a vindecat boala ochilor lor și orbii vedeau curat. Poate că erau închise și luminile și pleoapele ochilor; de aceea Evanghelistul a zis că s-au deschis ochii lor. Pentru că simțurile noastre sunt ca niște uși, prin care intră în minte cunoștința lucrurilor celor pământești, de aceea, când organul simțirii este sănătos, atunci ușa este deschisă, iar când este vătămat de vreo boală, atunci ușa este închisă. Deci, când a zis Evanghelistul că s-au deschis ochii orbilor, se înțelege că Stăpânul tuturor a deschis ușile acelea care, fiind încuiate de patima orbirii, opreau intrarea luminii. Domnul le-a poruncit lor ca să nu trâmbițeze, nu despre vindecare, pentru că acest lucru era cu neputință, nici să ascundă tămăduirea de cei ce îi cunoșteau pe ei, ci le-a poruncit ca nimeni să nu știe cine este doctorul lor. Domnul se ferea de lauda oamenilor, învățîndu-ne prin aceasta ca și noi să fugim de laudele deșarte ale oamenilor.

„Însă după ce au ieșit, au vestit numele Lui în tot pământul acela“. (Matei 9, 31)

Orbii, după ce s-au tămăduit, n-au ascultat porunca. Minunata binefacere, bucuria cea peste măsură și luminarea sufletului lor, sunt pricinile acestei neascultări. După ce au ieșit din casa în care au dobândit lumina ochilor lor, îndată au vestit minunea; au alergat propovăduind în toate părțile pământului aceluia că Iisus Hristos a deschis ochii lor și le-a dăruit lor lumina. Iată puterea faptei bune: oricât am acoperi-o noi, și am ascunde-o, cu atât mai mult ea se descoperă și se arată.

„După plecarea lor, iată, au adus la Dânsul pe un om mut, având demon. Și demonul fiind scos afară, cel mut a grăit“. (Matei 9, 32-33)

Minunile au urmat una după alta. Când ieșeau din casă orbii vindecați, a intrat înăuntru, adus fiind de alții, un om mut și îndrăcit. Văzându-l Domnul și făcându-I-se milă de el, l-a vindecat, gonind demonul dintr-însul. Îndrăcitul acesta, fiind mut, în mod firesc era și surd. Demonul îi legase și limba și auzul. Pentru aceasta, când demonul a ieșit din omul îndrăcit, atunci îndată mutul a grăit. Asemenea îndrăcit, adică mut și surd, a mai vindecat și altă dată Iisus Hristos prin cuvânt, zicând: „Duh mut și surd, Eu îți poruncesc ție: ieși afară din copil și de acum să nu mai intri în el“ (Matei 9, 25). Prin aceasta ni se arată că toți cei ce fac voile diavolului și prin păcate și nepocăință se fac robii lui sunt întocmai ca niște surzi și muți: surzi, fiindcă niciodată nu aud cuvântul lui Dumnezeu; muți, fiindcă niciodată nu grăiesc vreun cuvânt despre învățătura dreptății și a faptelor bune. Aceste minuni ale Domnului, deși aveau destulă putere să încredințeze pe toți că El este Dumnezeu adevărat, unii se minunau, iar alții îl osândeau și-L cleveteau pentru ele.

„Iar mulțimile de oameni se minunau, zicând că niciodată nu s-au arătat așa lucruri pentru Israel. Dar fariseii ziceau: cu domnul demonilor scoate pe demoni“. (Matei 9, 33-34)

Poporul se luminează de faptele mai presus de fire ale Domnului, iar fariseii îl clevetesc pentru ele. Poporul recunoaște adevărul, zicând că niciodată nu s-au arătat în neamul lui Israel astfel de minuni. Și într-adevăr așa este, pentru că minuni au făcut și proorocii, mai cu seamă Moise, Ilie, Elisei, însă nici unul n-a făcut atâtea, câte a făcut Iisus. Apoi, aceia făceau minunile prin rugăciuni către Dumnezeu, iar Iisus Hristos prin simplă poruncă. Proorocii le făceau cu harul lui Dumnezeu; Iisus Hristos cu a Sa putere și stăpânire. Fiecare dintre prooroci a făcut anumite minuni; Iisus Hristos a făcut însă tot felul de minuni. De aceea fariseii, în chip cu totul nedrept și mincinos, spuneau despre Mântuitorul Iisus Hristos că prin puterea domnului demonilor gonește pe demoni, căci, dacă Satana ar goni pe Satana, atunci fără îndoială s-ar dezbina cu totul între ei și de aceea și-ar pierde stăpânirea și puterea. Prin astfel de minuni Domnul Iisus a astupat și altă dată gurile acelorași farisei și cărturari. Dar pentru ce poporul de rând, fiind neînvățat, judecă mai drept decât dascălii, adică decât fariseii? Pentru că totdeauna ura întunecă mintea celor învățați ca și pe a celor neînvățați. Poporul fiind lipsit de ură, judecă drept; fariseii, fiind invidioși și răi, vorbesc nebunește și rău. Pentru ce Mântuitorul n-a răspuns nimic nici poporului, nici fariseilor, așa cum le-a răspuns altă dată? Acum, fiind ocupat cu propovăduirea învățăturii Sale, a lăsat să răspundă minunile Sale, faptele Sale duhovnicești.

„Și Iisus străbătea toate orașele și satele, învățând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia Împărăției și vindecând toată boala și toată neputința în popor“. (Matei 9, 35)

Iată cum se întinde mila lui Dumnezeu deopotrivă și la cei mulți și neînvățați, și la cei puțini și slăviți. Iisus Hristos străbătea orașele în care locuiau cei bogați și slăviți, și satele în care se găseau cei mulți și lipsiți. Și intrând în sinagogile lor, unde se aduna poporul, propovăduia Evanghelia Împărăției cerești, celei fără de sfârșit, tuturor celor ce credeau: gonea întunericul necredinței, lumina sufletele și tămăduia orice boală și neputință trupească, arătându-se binefăcător și mântuitor sufletului și trupului, de a Cărui milă și îndurare să ne învrednicim și noi, prin al Său har și a Sa iubire de oameni, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Comments

No comments