Detalii eveniment

header image

Duminică 9 Octombrie – Duminica a XX-a după Rusalii (Învierea fiului văduvei din Nain)


Când
9 octubre, 2022
09:00 - 12:00
Unde
TORRE DE LA HORADADA

TÂLCUIREA EVANGHELIEI DUMINICII A DOUĂZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Frați creștini,

Istoricii povestesc despre Sfântul și de Dumnezeu grăitorul Evanghelist Luca, cum că a fost medic și că a fost zugrav. Noi însă vedem că a fost în același timp și un foarte bun și înțelept scriitor, căci a scris cu atâta bună rânduială istorisirile sale și a arătat atât de lămurit toate întâmplările, în Evanghelia Sa, încât ni se pare nu că citim o carte, ci că vedem o icoană în care sunt zugrăvite toate lucrurile pe care ni le istorisește. Acest lucru se întâmplă și cu istorioara pe care ați auzit-o astăzi, în legătură cu văduva din Nain. Suferința cea mare a văduvei, milostivirea cea nemăsurată a Domnului nostru Iisus Hristos, cum și minunea cea preaslăvită a Dumnezeirii Lui, sunt zugrăvite de sfântul evanghelist în culori atât de vii, încât numai auzind-o, ochii noștri se umplu de lacrimi și sufletul de umilință. De aceea nădăjduim că și tâlcuirea ei, pe care o vom face acum, va fi pentru toți cei ce o vor asculta roditoare de alese fapte bune și de suflet mântuitoare.

În Sfânta Evanghelie de astăzi, Sfântul Evanghelist Luca ne spune că Domnul Iisus, după ce a vindecat, prin cuvânt, pe servitorul sutașului:

„În ziua următoare, s-a dus într-un târg numit Nain și cu El împreună mergeau mulți ucenici de-ai Lui și mult popor“. (Luca 7, 11)

Aproape de muntele Taborului era un orășel care se numea Nain. Ieșind Iisus din Capernaum, unde vindecase pe servitorul sutașului, a doua zi, mergea spre orășelul Nain. Împreună cu El mergeau, pe același drum, mulți dintre ucenicii Lui și mulțime multă de oameni. În mulțimea ucenicilor erau nu numai cei doisprezece apostoli și cei șaptezeci de ucenici, ci și cei care mergeau la început după El și ascultau cu cucernicie învățăturile Lui, apoi se întorceau la casele lor, propovăduind altora cele ce învățaseră. Mulțimi de oameni mergeau întotdeauna după Dânsul, unii ca să asculte învățătura Lui, iar alții ca să se vindece de diferite boli. Din cele povestite în Sfânta Evanghelie, vedem însă că nu din întâmplare, ci din rânduiala Proniei dumnezeiești se ducea Domnul în orășelul Nain. Căci a venit acolo, ca și pe mort să-l învieze, și pe văduvă să o mângâie, și mulțimea de oameni să o lumineze, prin credința în El.

„Iar când s-a apropiat de porțile târgului, iată scoteau un mort, singurul fecior al maicii sale; și ea era văduvă, iar popor din târg era mult cu ea“. (Luca 7, 12)

Fiindcă, după Legea evreiască, cei care se atingeau de trupurile oamenilor morți, se socoteau necurați, pentru aceasta evreii aveau cimitirele lor afară din orașe și sate, unde își îngropau morții lor. Deci, când s-a apropiat Domnul de poarta orășelului Nain, atunci scoteau pe poartă, afară din oraș, pe un mort ca să-l îngroape. Și mortul era singurul fiu al unei femei văduve, foarte tânără, și, precum se vede, foarte cinstită, pentru că mulțime mare de orășeni mergeau împreună cu dânsa, petrecând pe fiul ei până la groapă. Păzirea legii pentru necurățenia trupurilor moarte a încetat la creștini, după venirea lui Iisus Hristos, ca și tăierea împrejur și sâmbăta și celelalte păziri, ale Legii vechi. Iar obiceiul de a petrece pe cei morți până la mormânt, fiind un lucru al dragostei, s-a ținut și se ține până astăzi, căci prin acest obicei și rudeniile sunt mângâiate și mortul este cinstit, și dragostea se săvârșește. Dar ce a făcut Mântuitorul lumii, întâmpinând pe mort și văzând pe mama lui tânguindu-se și plângând?

„Văzând-o pe ea Domnul, I s-a făcut milă de ea și i-a zis: nu mai plânge!“ (Luca 7, 13)

Nici mama mortului nu s-a rugat, și nici altcineva n-a intervenit, ci milostivul Iisus Hristos, cuprins de milă, văzând-o pe dânsa jelindu-se și plângând pe unicul său fiu, a mângâiat-o întâi prin cuvânt, zicându-i: „nu plânge“, apoi și prin faptă, înviind pe fiul ei, singurul ei sprijin. Prin aceasta Mântuitorul ne-a învățat și pe, noi, fapta cea bună a adevăratei milostiviri, ca și noi să nu așteptăm rugăminți și mijlociri, când vom vedea starea celor necăjiți și deznădăjduiți din jurul nostru, ci de bunăvoia noastră să le întindem îndată mână de ajutor. Ascultați acum chipul în care Stăpânul tuturor a făcut bine îndureratei mame:

„Atunci apropiindu-se, s-a atins de sicriu, iar cei ce îl duceau au stat locului și Iisus a rostit: Tânărule, ție îți zic, scoală-te!“ (Luca 7, 14)

Pentru ce Domnul, n-a ținut seama de Legea evreilor, care învăța că cel care se atinge de trupul mortului, sau de casă, sau de vasele lui, devine și el necurat, ci s-a apropiat de mort și s-a atins de sicriul în care era mortul? După cum Domnul a vindecat într-o sâmbătă pe femeia gârbovă și pe cel care avea mâna uscată, mustrând în același timp exagerata cinstire a sâmbetei de către iudei, tot așa, vrând să învieze pe fiul văduvei, n-a ținut seamă de rânduiala legii pentru necurățenie, arătând prin aceasta că mila covârșește păzirea legii. Deci s-a apropiat de mort și a pus mâinile Sale pe sicriu; iar cei care duceau mortul au stătut, opriți fiind de dumnezeiasca putere a Domnului Iisus. Atunci Iisus a strigat cu glas atotputernic: „Tânărule, ție îți zic, scoală-te!“. A vorbit celui mort precum vorbim noi celor vii. A strigat pe cel fără suflare, precum noi strigăm pe cei care dorm. »Tânărule“, a zis Iisus, „ție îți zic“ ție celui mort, „scoală-te!“, înviază din morți.

„Și cel ce fusese mort s-a ridicat și a început să vorbească, iar Iisus l-a dat mamei sale“. (Luca 7, 15)

O, preaslăvită minune! Mortul a ascultat glasul Stăpânului; sufletul s-a întors îndată în trupul cel mort; sângele și duhul cel viețuitor îndată au reluat mișcarea lor cea obișnuită; s-au mișcat toate mădularele și părțile trupului; a înviat îndată tânărul din morți, s-a sculat și vorbea cu cei ce stăteau împrejur. Iisus a săvârșit această preaslăvită minune, nu prin insuflare și chemarea lui Dumnezeu, ca Ilie, nici prin rugăciune și îngenuncheri, ca Elisei, ci numai prin glas poruncitor: „Tânărule, ție îți zic, scoală-te!“ Înviindu-l, l-a dat mamei sale, ca să arate că l-a înviat pentru lacrimile ei, și ca să facă și cunoscut dreptul pe care-l are mama, învățând în același timp pe toți respectul și ascultarea ce se cuvin părinților. Așa a făcut și Ilie, când a înviat pe copilul văduvei din Sarepta Sidonului, căci și el l-a dat, după cum spune dumnezeiasca Scriptură, mamei sale (III Regi 17, 20-23). Tot așa și Elisei, când a înviat pe fiul șunamitencei, zicându-i: „Ia pe fiul tău!“ (IV Regi 4, 34-36). Dar ce a făcut mulțimea de oameni, văzând că cel mort a înviat, când l-a chemat Iisus, și că vorbea cu cei din jurul său?

„Frica i-a cuprins pe toți și preamăreau pe Dumnezeu, zicând: prooroc mare s-a ridicat între noi și Dumnezeu a cercetat poporul Său“. (Luca 7, 16)

Mulțimea de oameni, care erau împrejur, văzând minunea, s-au înfricoșat toți de puterea lui Iisus Hristos și preamăreau pe Dumnezeu, zicând: Mare prooroc s-a arătat în mijlocul nostru și Dumnezeu a cercetat și a miluit pe poporul Său, adică pe neamul lui Israel. Cuvintele slăvirii lor sunt asemenea cu ale proorocului Moise, care, mai înainte, vestind fiilor lui Israel cercetarea dumnezeiască, care avea să fie prin venirea Fiului lui Dumnezeu în lume, a grăit lor ca din partea lui Dumnezeu, zicând: „Prooroc voi scula lor dintre frații lor, cum ești tu, și voi da cuvintele Mele în gura Lui și El le va grăi lor după cum îi voi porunci Eu“ (Deuteronom 18, 18). Pentru aceasta se poate crede că ei au cunoscut atunci, că Iisus Hristos este Mesia cel așteptat și care mai înainte a fost vestit de Moise și de ceilalți prooroci, ca Mântuitor și ca Izbăvitor al neamului lor și al tuturor oamenilor de pe pământ, adică și al nostru, celor care credem în El și ne rugăm neîncetat să fie îndurător și milostiv cu noi, în toate necazurile și durerile noastre. Amin!

Comments

No comments