Detalii eveniment

header image

Duminică 27 Noiembrie – Duminica a XXX-a după Rusalii (Dregătorul bogat – păzirea poruncilor


Când
27 noviembre, 2022
09:00 - 12:00
Unde
MURCIA

Predica la Duminica a 30 a după Rusalii

Frați creștini,

Învățăturile cuprinse în Evanghelia de astăzi i-au înfricoșat atât de mult pe cei ce-L ascultau pe Iisus Hristos, încât ei L-au întrebat, zicând: „Atunci cine poate să se mântuiască?“ (Luca 18, 26) Din răspunsul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, lucrul acesta este foarte greu și aproape cu neputință puterilor firești ale omului bogat. Dar este cu putință, totuși, prin lucrarea harului atotputernic al lui Dumnezeu. Ca să înțelegem răspunsul lui Iisus, să ascultăm tâlcuirea celor povestite de Sfânta Evanghelie, care ne spune că:

„În vremea aceea un dregător L-a întrebat pe Iisus, zicând: Învățătorule bun, ce să fac, ca să moștenesc viața cea de veci?“ (Luca 18, 18)

Dregătorul acesta bogat a venit la Iisus Hristos nu ispitindu-L, ca legiuitorul, ci s-a apropiat cu respect și smerenie de Iisus Hristos, zicându-l: „Învățătorule bun!“ N-a venit nici cu fățărnicie și nici cu vicleșug. Dregătorul acesta a auzit, după cum se vede, despre binefacerile Domnului și cum învăța învățături cu privire la viața veșnică. De aceea a venit la El ca să audă și să învețe cum ar putea să intre în viața cea veșnică. El credea că Iisus este un dascăl și un om bun; nu credea însă că El este și Dumnezeu adevărat. Aceasta se vede din răspunsul Domnului Iisus, căci,

„Atunci Iisus i-a zis: pentru ce Mă numești bun? Nimeni nu este bun, decât numai Unul Dumnezeu; știi prea bine poruncile“. (Luca 18, 19)

Dacă dregătorul acesta ar fi crezut că Iisus Hristos este Dumnezeu, n-ar fi zis Iisus către el: „Pentru ce mă numești bun?“ I-a zis aceasta, ca și cum i-ar fi spus: fiindcă tu nu crezi că sunt Dumnezeu, pentru ce mă numești bun? Nu numai omul nu este bun din fire, ci nici îngerul nu este, pentru că și oamenii și îngerii nu au din fire bunătatea, ci din darul bunătății lui Dumnezeu. Numai Unul Dumnezeu are din fire bunătatea cea desăvârșită și neschimbată, EI fiind izvorul bunătății și dătătorul a toată bunătatea. Deci, după ce i-a spus Iisus acestea, i-a răspuns apoi la întrebarea tânărului: „Ce să fac ca să moștenesc viața cea de veci?“ prin cuvintele: „Știi prea bine poruncile“. Din acest răspuns învățăm că voința omului singură nu ajunge pentru mântuire, ci este nevoie și de păzirea poruncilor lui Dumnezeu, căci cel care voiește mântuirea sa și păzește poruncile lui Dumnezeu, acela fără îndoială se mântuiește, după cum a asigurat Iisus pe dregător, prin cuvintele: „Știi prea bine poruncile“:

„Să nu ucizi; să nu fii desfrânat; să nu furi să nu mărturisești strâmb; cinstește pe tatăl tău și pe mama ta“. (Luca 18, 20)

Dregătorul acela socotea că alte fapte bune duc pe om în viața veșnică, nu împlinirea dumnezeieștilor porunci din Legea lui Moise. De aceea a întrebat: „Ce să fac ca să moștenesc viața cea de veci?“. Dar Domnul Iisus Hristos îi pune înainte, pe scurt, poruncile lui Dumnezeu, care se cuprind pe larg în Legea lui Moise. În răspunsul Domnului vedem înțelepciunea Sa cea nemărginită, fiindcă mai lesnicioasă este fuga de păcat, decât săvârșirea faptelor bune. Pentru aceasta El pune întâi poruncile care învață pe om îndepărtarea de păcate, zicând: „Să nu ucizi; să nu fii desfrânat; să nu furi; să nu mărturisești strâmb“; apoi pune poruncile care cer săvârșirea faptelor bune: „Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta“.

„El însă a răspuns: toate acestea le-am păzit din tinerețile mele“. (Luca 18, 21)

Dregătorul zicea acestea nefățărnicindu-se și nici ispitind pe Iisus Hristos. Într-adevăr, el a păzit poruncile legii lui Moise din tinerețile sale. I se părea însă că osteneala vremelnică, depusă pentru păzirea de păcate, este puțină și nu este de ajuns pentru a avea drept răsplată moștenirea vieții de veci.

„Auzind Iisus, i-a zis: îți mai lipsește un lucru: Vinde câte ai și împarte la săraci, și vei avea comoară în cer. Apoi vino și urmează-Mi Mie“. (Luca 18, 22)

Într-adevăr, păzirea dumnezeieștilor porunci care se cuprind în Legea lui Moise mântuiește pe cel care crede în Hristos și-l duce în viața cea veșnică. Însă poruncile din Legea lui Moise nu pot să-l înalțe pe om la desăvârșirea despre care învață Sfânta Evanghelie. Aceasta ne-o spune și Sfântul Apostol Pavel, când zice: „Într-adevăr, Legea, având umbra bunătăților viitoare, iar nu însuși chipul lucrurilor, nu poate niciodată — cu aceleași jertfe aduse neîncetat, în fiecare an — să facă desăvârșiți pe cei cese apropie“ (Evrei 10, 1)

Înseamnă deci că alta este slava celor ce s-au mântuit și alta este slava sfinților, care s-au învrednicit de desăvârșirea evanghelică, pentru că păzitorilor poruncilor le-a făgăduit Domnul întrarea în viața cea veșnică, iar celor desăvârșiți comoară în cer, adică slava cea dumnezeiască care este în ceruri, după cum Domnul făgăduiește dregătorului, zicându-i: împlinește poruncile Evangheliei „și vei avea comoară în cer“. Cei desăvârșiți, adică sfinții, nu numai că moștenesc viața cea veșnică ca și cei mântuiți prin păzirea poruncilor Legii lui Moise, ci dobândesc și visteriile dumnezeieștii slave, după cum, într-alt loc a zis Mântuitorul nostru: „Eu am venit, ca lumea viață să aibă, și mai mult să aibă“ (Ioan 10, 10), adică, Eu am venit ca sfinții să aibă nu numai viața cea veșnică ca și cei mântuiți, ci mult mai mult: desfătarea cea bogată a dumnezeieștii slave. Treptele slavei și fericirii fii le-a arătat Însuși Domnul, zicând: „În casa Tatălui Meu, multe locașuri sunt“ (Ioan 14, 2). Și, precum nu toți oamenii văd deopotrivă lumina, ci unii mai mult, iar alții mai puțin, după măsura puterii ochilor lor, tot așa și drepții nu toți dobândesc, deopotrivă, slava lui Dumnezeu, ci unii mai multă, iar alții mai puțină, după măsura faptelor lor bune. Din acestea învățăm că fără păzirea poruncilor Legii nimeni nu poate să se mântuiască. Mântuirea nu este condiționată de desăvârșirea evanghelică, ci numai de păzirea poruncilor dumnezeiești. De vom păzi poruncile, ne mântuim, intrând în viața veșnică, iar de le vom călca, vom fi osândiți la chinurile veșnice. De ne vom ridica însă la desăvârșirea evanghelică, ne vom face ucenici ai lui Iisus Hristos și sfinți, proslăvindu-ne în ceruri, după cuvintele Lui: „vei avea comoară în cer“. Iată cum, prin puține cuvinte, Domnul nostru a arătat cum putem ajunge la desăvârșirea evanghelică, zicând: „Vinde toate câte ai și împarte la săraci, apoi vino și urmează-Mi Mie“. Știut este că cei care au părăsit lumea și au urmat lui Hristos și Evangheliei Lui, aceia sunt oamenii cei desăvârșiți și sfinți.

„Iar el auzind acestea s-a întristat, că era foarte bogat“. (Luca 18, 23)

Nu este de mirare că dregătorul bogat, văzând că nu poate fi desăvârșit, s-a întristat și a plecat fără să mai grăiască ceva. „Duhul este osârduitor, dar trupul este neputincios“ (Matei 26, 41), spune Domnul. Duhul tânărului voia desăvârșirea și întreba ce-i lipsește ca s-o împlinească și să ajungă la înălțimea ei. Trupul însă se împotrivea. Avuțiile cele multe îi țineau legată voința. De aceea s-a dus întristat, pentru că nu s-a supus sfatului ceresc al Învățătorului și nici nu s-a învrednicit harului care se dă celor desăvârșiți și sfinți.

„Și văzându-l Iisus că s-a întristat, a zis: cât de anevoie vor intra întru Împărăția lui Dumnezeu cei ce au averi! Că mai lesne este pentru cămilă să treacă prin urechile acului, decât pentru bogat să intre în Împărăția lui Dumnezeu“. (Luca 18, 24-25)

Văzând Iisus că dregătorul n-a primit învățăturile care-l făceau desăvârșit, ci s-a întristat, a încetat vorbirea cu dânsul, grăind îndeobște despre mântuirea bogaților. Ca să arate cât de greu șe mântuiesc bogații, a dat pilda acului și a cămilei. Într-adevăr, mare este osteneala și aproape cu neputință ca să se facă un ac cu urechi așa de mari prin care să poată trece cămila, dar mult mai mare și cu multe nevoințe este osteneala unui bogat, care trăiește în desfătări, să intre în Împărăția cerurilor, căci greu se desparte de poftele trupului, de lăcomia pântecelui și a iubirii de bani. Câtă tărie de suflet pentru un bogat, ca să nu fie biruit de deșertăciunea lumii care îl împresoară totdeauna! Într-adevăr acest lucru este cu neputință fără ajutorul și sprijinul dumnezeiesc.

„Iar cei ce au auzit acestea, au zis: atunci cine poate să se mântuiască“? (Luca 18, 26)

Cei ce au auzit acestea, s-au mirat și s-au spăimântat, fiindcă priveau numai la puterile omului și nu se gândeau la puterea harului Celui atotputernic. Dacă ei erau săraci, iar vorbirea lui Iisus privea pe cei bogați, pentru ce au întrebat, zicând: „Atunci, cine poate să se mântuiască“? Prin aceasta și-au arătat îngrijorarea lor de păstori sufletești și purtarea lor de grijă pentru mântuirea a toată lumea.

„Iar Iisus a zis: cele ce nu sunt cu putință la oameni sunt cu putință la Dumnezeu“. (Luca 18, 27)

Ochiul cel dumnezeiesc al Domnului Iisus, care a privit la ucenicii Săi, și cuvintele Lui cele dumnezeiești au dezlegat nedumerirea și au potolit îngrijorarea lor. Această mântuire, care este cu neputință puterii omului, zice Iisus, este cu putință lui Dumnezeu celui atotputernic. Omul cel bogat ca și cel sărac, numai cu a sa putere, nu poate să se mântuiască; fiind însă povățuit și ajutorat de dreapta cea atotputernică a lui Dumnezeu, poate să se mântuiască. Tot așa și pe noi, călcătorii poruncilor Tale și săraci în fapte bune, ne ajută, Doamne, cu dreapta Ta cea atotputernică, să ne îndreptăm greșelile noastre și să ne mântuim sufletele noastre. Amin!

Comments

No comments