Blog

header image
17 enero, 2022 @ 11:16 by admin

Acatistul Sfântului Antonie cel Mare

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin!

Apoi Rugăciunile începătoare:

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi. (de trei ori cu trei închinăciuni)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește. (de 3 ori)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Preotul: Că a Ta este împărăția și puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Strana: Amin.

iar de nu este preot, se zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin.

Apoi Troparele de umilință, glasul al șaselea:

Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi, că nepricepându-ne de niciun răspuns, această rugăciune aducem Ţie, ca unui Stăpân, noi păcătoşii robii Tăi, miluieşte-ne pe noi.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Doamne, miluieşte-ne pe noi că întru Tine am nădăjduit, nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută şi acum ca un milostiv şi ne izbăveşte pe noi de vrăjmaşii noştri, că Tu eşti Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul Tău, toţi lucrul mâinilor Tale şi numele Tău chemăm.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

A Născătoarei de Dumnezeu:

Uşa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne izbăvim prin tine din nevoi, că tu eşti mântuirea neamului creştinesc.

Apoi Crezul:

Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor.
Şi întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toţi vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.
Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om.
Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat şi a pătimit şi S-a îngropat.
Şi a înviat a treia zi, după Scripturi.
Şi S-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui.
Şi iarăşi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii, a Cărui Împărăţie nu va avea sfârşit.
Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă făcătorul, Care de la Tatăl purcede, Cela Ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin prooroci.
Întru una, sfântă, sobornicească şi apostolească (apostolică) Biserică.
Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor.
Aştept învierea morţilor.
Şi viaţa veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește. (de 12 ori)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Veniți să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu!
Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu!
Veniți să ne închinăm și să cădem la Însuși Hristos, Împăratul și Dumnezeul nostru! (cu trei închinăciuni)

Psalmul 142:

1. Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi‑mă, întru dreptatea Ta. 
2. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu‑i drept înaintea Ta. 
3. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu‑m‑a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. 
4. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. 
5. Adusu‑mi‑am aminte de zilele cele de demult; cugetat‑am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m‑am gândit. 
6. Întins‑am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. 
7. Degrab auzi‑mă, Doamne, că a slăbit duhul meu, nu‑Ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. 
8. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine îmi este nădejdea; arată‑mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. 
9. Scapă‑mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. 
10. Învață‑mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu; Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. 
11. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește‑mi viață, întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. 
12. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău. 

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule!
Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule!
Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie! (cu trei închinăciuni)

Dumnezeu este Domnul și S-a arătat nouă. Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului. (de trei ori)

Troparul Sfântului Antonie cel Mare

Glasul 4

Râvnitor lui Ilie cu obiceiurile asemănându-te, Botezătorului cu drepte cărări urmând, Părinte Antonie, pustiului te-ai făcut locuitor și lumea ai întărit-o cu rugăciunile tale. Pentru aceasta roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Glasul 4

Asemănându-te cu obiceiurile râvnitorului Ilie și urmând Botezătorului pe drepte cărări, Preacuvioase Părinte Antonie, te-ai făcut locuitor pustiului și ai întărit lumea cu rugăciunile tale. Pentru aceasta, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.

Doamne, miluiește. (de 12 ori)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Psalmul 50:

1. Miluiește‑mă, Dumnezeule, după mare mila Ta. 
2. Și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. 
3. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. 
4. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. 
5. Ție Unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. 
6. Că iată, întru fărădelegi m‑am zămislit și în păcate m‑a născut maica mea. 
7. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi‑ai arătat mie. 
8. Stropi‑mă‑vei cu isop și mă voi curăți; spăla-mă‑vei și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. 
9. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se‑vor oasele mele cele smerite. 
10. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge‑le. 
11. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. 
12. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău Cel Sfânt nu‑L lua de la mine. 
13. Dă‑mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. 
14. Învăța‑voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. 
15. Izbăvește‑mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura‑se‑va limba mea de dreptatea Ta. 
16. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. 
17. Că de ai fi voit jertfă, Ți‑aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. 
18. Jertfa lui Dumnezeu, duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. 
19. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. 
20. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței. 

Condac 1: Glasul al 8-lea: 

Podobie: Apărătoare Doamnă… 

Fugind de întunericul cel negru al Egiptului, ai căutat pământul cel de viață dătător al pustiului. Prin înfrânare și nevoință veștejind săltările trupului Prealăudate, te-ai făcut pildă monahilor, de Dumnezeu cugetătorule, celor ce strigă: Bucură-te, Părinte Antonie! 

Icos 1 

Om cu firea te-ai arătat, Părinte, dar te-ai văzut împreună-cetățean cu îngerii, căci ai viețuit pe pământ ca fiind fără de trup, Preacuvioase Antonie, lepădând toată purtarea de grijă a trupului; pentru aceasta strigăm ție:
Bucură-te, odrasla cucernicului părinte;
Bucură-te, ramura credincioasei maici sfinte;
Bucură-te, vlăstarul cel neveștejit al Egiptului;
Bucură-te, povățuitorul cel mare al pustiului;
Bucură-te, că din tinerețe lui Hristos ai urmat;
Bucură-te, că firește de trup te-ai depărtat;
Bucură-te, arătătorule al căilor monahicești;
Bucură-te, cel ce voiești mântuirea muritorilor;
Bucură-te, izbăvitorul din înșelăciuni al celor mulți;
Bucură-te, dătătorul râurilor de tămăduiri;
Bucură-te, cel prin care Dumnezeu S-a preaînălțat;
Bucură-te, cel prin care satana s-a rușinat;
Bucură-te, Părinte Antonie! 

Condac 2 

Văzându-te vrăjmașul pe tine, de Dumnezeu purtătorule, la înălțime ridicat, se ispitea a te împiedica de la toate faptele bune; însă după puțin, s-a rușinat de sporirea ta prin care, nevoindu-te cu trupul și înălțându-te cu sufletul, strigai lui Dumnezeu: Aliluia! 

Icos 2 

Având cunoștința celor ce sunt ca și cum nu ar fi, ai trecut cu vederea pe cele trecătoare desfătări ale vieții; deci în mormânt închizându-te, prin multe necazuri te-ai înțelepțit, nădejdea spre Dumnezeu punându-ți; pentru care auzi acestea:
Bucură-te, insuflătorule al nădejdii în Dumnezeu;
Bucură-te, pierzătorule al nebuniei vrăjmașului;
Bucură-te, cel ce nu te înspăimânți de rănirile lui;
Bucură-te, biruitorul uneltirilor lui;
Bucură-te, lauda cea vestită a pământului Egiptului;
Bucură-te, cel mai strălucit decât toți monahii, lumina cea strălucită;
Bucură-te, floarea cea de Dumnezeu împodobită a cuvioșilor;
Bucură-te, frumusețea cea preastrălucită a sfinților;
Bucură-te, înțelepte deslușitor al înțelepților;
Bucură-te, luceafărul luminător al luceferilor;
Bucură-te, izvorul cel viu al pustiei;
Bucură-te, glasul cel puternic, risipitor al trândăviei;
Bucură-te, Părinte Antonie! 

Condac 3 

Puterea Celui preaînalt tare te-a făcut în toate, Antonie fericite, că, văzând pornirea vrăjmașilor cea neputincioasă venind asupra ta, neclintit ai rămas și, cu darul înconjurat fiind de toate părțile, strigai lui Dumnezeu: Aliluia! 

Icos 3 

Având dumnezeiască dorință încă mai mult a fi necăjit, Cugetătorule de Dumnezeu, ai văzut dumnezeiescul har; că din cer lumină pogorându-se te-a cercetat pe tine în nevoință, și glas ai auzit întărindu-te, iar noi grăim către tine:
Bucură-te, fiu al dumnezeieștii lumini;
Bucură-te, locaș al Duhului Sfânt;
Bucură-te, făclia cea nestinsă a liniștii;
Bucură-te, canonul cel preadrept al înfrânării;
Bucură-te, privirea cea preadulce a îngerilor și a oamenilor;
Bucură-te, mărirea cea lăudată a celor aleși;
Bucură-te, izgonitorule al patimilor omenești;
Bucură-te, îmbogățitorule de dumnezeiesc har;
Bucură-te, Părinte, întâistătător al Părinților;
Bucură-te, preacinstite iscusit păzitor al celor neînsoțiți;
Bucură-te, cel ce covârșești întru cunoștință pe cei înțelepți;
Bucură-te, cel ce întărești pe credincioșii cei căzuți, ridicându-i;
Bucură-te, Părinte Antonie! 

Condac 4 

Aprins fiind de dumnezeiasca dorință, către muntele pustiului ai alergat, Antonie, bucurându-te; iar cel nărăvit întru răutate un disc mare de argint a pus înaintea ta, însă tu, ca pe un gunoi defăimându-l, strigai lui Dumnezeu: Aliluia! 

Icos 4 

Nevoindu-te mai presus de fire, Părinte Antonie, și biruind relele vicleșuguri diavolești, mai presus de acestea te-ai arătat; deci, făcându-te cetățean al pustiei, auzi de la noi acestea:
Bucură-te, canonul și temelia pustnicilor;
Bucură-te, plângerea împotriva răilor vrăjmași;
Bucură-te, slujitorul slujbelor celor mai bune;
Bucură-te, dătătorule al celor care cer cele dumnezeiești;
Bucură-te, că rău ai pătimit, vrăjmașului împotrivindu-te;
Bucură-te, că, împreunându-te cu Dumnezeu, te-ai veselit;
Bucură-te, minunea cea preaveselitoare a îngerilor;
Bucură-te, cel ce ești rana grea a demonilor;
Bucură-te, credinciosule slujitor al lui Dumnezeu;
Bucură-te, înaintestătător al credincioșilor;
Bucură-te, cel prin care s-au deșertat cetățile;
Bucură-te, prin care munții în cetăți s-au schimbat;
Bucură-te, Părinte Antonie! 

Condac 5 

Vrând a trece Nilul, Părinte de Dumnezeu purtătorule Antonie, luntre neaflându-se, te-ai suit pe un crocodil, mergând spre cercetarea rugătorilor tăi, strigând împreună cu dânșii lui Dumnezeu: Aliluia! 

Icos 5 

Văzându-te tinerii Egiptului în pustie locuind, ca pe unul mai presus de oameni, și auzind învățătura ta, s-au schimbat cu dumnezeiască schimbare; pentru care, slăvind pe Dumnezeu, strigăm ție:
Bucură-te, cel ce ești om între îngeri;
Bucură-te, cel ce ești înger între oameni;
Bucură-te, cel ce, prin pildele tale, pământul l-ai făcut cer;
Bucură-te, cel ce, prin faptele tale, ai slujit lui Dumnezeu;
Bucură-te, că ai surpat sprânceana demonilor;
Bucură-te, cel ce ai înălțat viața muritorilor;
Bucură-te, tăinuitorule al dumnezeieștii Stăpânii cea în trei Sori;
Bucură-te, povățuitorule al dumnezeieștii petreceri;
Bucură-te, ridicarea celor căzuți;
Bucură-te, mântuirea multora;
Bucură-te, că ne povățuiești pe noi a urma ție;
Bucură-te, că, urmând povețele tale, adunăm sufletului bogăție;
Bucură-te, Părinte Antonie! 

Condac 6 

Propovăduitor al dreptei credințe te-ai arătat celor fără de Dumnezeu și, voind a te face mucenic, cu bărbăție în oraș ai intrat; dar, neîmplinindu-ți dorința, cu singură bunăvoință te-ai făcut desăvârșit nevoitor, cântând lui Dumnezeu: Aliluia! 

Icos 6 

Ca un luceafăr în pustiul Egiptului strălucind, întunericul înșelăciunii ai gonit și, săvârșind pururea tămăduiri, prin tine Dumnezeu S-a preaslăvit; pentru care primești de la noi acestea:
Bucură-te, cel prin care se împodobesc cuvioșii;
Bucură-te, cel prin care oamenii se mântuiesc;
Bucură-te, dumnezeiasca mângâiere a bolnavilor;
Bucură-te, harul cel dumnezeiesc al călătorilor;
Bucură-te, că ai vindecat prin rugăciune pe cea îndrăcită;
Bucură-te, preafericite, cel ce de toți te-ai depărtat;
Bucură-te, că îndată în pustie ai fugit;
Bucură-te, cel ce ai râvnit la viața îngerească;
Bucură-te, cel ce te-ai făcut dumnezeiesc slujitor;
Bucură-te, cel ce te-ai arătat pentru noi mijlocitor către Domnul;
Bucură-te, povățuitorul poporului către Dumnezeu;
Bucură-te, împăciuitorul oamenilor cu Dumnezeu;
Bucură-te, Părinte Antonie! 

Condac 7 

Rămânând în munții pustiului Marele Antonie, hrană de la cei de altă credință avea; apoi, lucrând pământul, cu grâu și cu finice se hrănea, fiarele înfricoșându-se, iar pe credincioși îndemnându-i a cânta lui Dumnezeu: Aliluia! 

Icos 7 

Nou oraș ai arătat adâncimea pustietății, Antonie fericite, cel deopotrivă cu îngerii; căci ca un alt Ierusalim și Sinai muntele tău s-a preamărit și, ca un alt Moise și Ilie arătându-te, auzi acestea:
Bucură-te, al doilea Moise cu faptele;
Bucură-te, al doilea Ilie cu chipurile;
Bucură-te, cel ce blândeții lui David te-ai asemănat;
Bucură-te, cel ce cărările Botezătorului ai urmat;
Bucură-te, cel ce ai izvorât apă monahilor în loc însetat;
Bucură-te, cel ce lui Pavel cel simplu te-ai asemănat;
Bucură-te, cel ce în fiecare zi ai sfătuit pe monahi;
Bucură-te, cel ce ai povățuit îndeosebi pe cei greșiți;
Bucură-te, cel ce ai vindecat pe cei orbi;
Bucură-te, cel ce ai îndreptat pe cei slăbănogi;
Bucură-te, cel ce ai gonit patimile cele sufletești;
Bucură-te, cel ce ai vindecat durerile cele trupești;
Bucură-te, Părinte Antonie! 

Condac 8 

Străină minune! Văzând vânarea în multe feluri, nicidecum nu te-ai spăimântat, de trei ori fericite; iar vânătorul, dumnezeiasca ta față văzând, de frică fiind cuprins, îndată a murit, făcându-te tu pildă tuturor celor ispitiți a striga lui Dumnezeu: Aliluia! 

Icos 8 

Cu totul vesel te-ai arătat, văzând înălțarea sufletului lui Ammun, pe care ai arătat-o celor împreună cu tine întrebat fiind de dânșii, de Dumnezeu purtătorule Antonie; pentru aceea, văzând sfințenia ta, minunându-ne, strigăm ție:
Bucură-te, însuți văzătorule al tainelor;
Bucură-te, trecătorule cu vederea al pământeștilor lucruri;
Bucură-te, luminarea adevărată a celor necunoscători;
Bucură-te, grabnica supunere a supușilor;
Bucură-te, că pe cele viitoare, ca pe cele de față le vedeai;
Bucură-te, că arătai cu putință pe cele cu neputință;
Bucură-te, că ai mântuit pe tinerii cei îndrăciți;
Bucură-te, cel ce ai tămăduit pe cei bolnavi de ochi;
Bucură-te, cel ce vedeai înălțarea sufletelor;
Bucură-te, cel ce mai înainte spuneai ieșirea lor;
Bucură-te, toiagul cel bun al monahilor;
Bucură-te, cinstita împodobire a credincioșilor;
Bucură-te, Părinte Antonie! 

Condac 9 

Tot darul cel dumnezeiesc ca și Pavel ai primit, ca cel ce te-ai făcut și tu, toate tuturor, pe toți covârșindu-i, Antonie, până și în văzduh te-ai răpit, Cuvioase; pentru care, încutremurat cu totul strigai lui Dumnezeu: Aliluia! 

Icos 9 

Pe ritorii cei mult vorbitori ca pe niște pești fără de glas i-ai arătat prin cuvintele tale, de Dumnezeu purtătorule, că, ritorisind despre Dumnezeu, cuvintele tale asemănându-le cu lucrurile, te-ai făcut minunat și slăvit; pentru aceasta cântăm ție:
Bucură-te, versul înțelepciunii lui Dumnezeu;
Bucură-te, vistieria cuvintelor Lui;
Bucură-te, cel mai înțelept decât toți filozofii;
Bucură-te, cel mai iscusit și mai înalt în cuvinte;
Bucură-te, preaslăvită auzire și grăire a celor înțelepți;
Bucură-te, preacinstită oglindire a monahilor și a tuturor celor ce te caută;
Bucură-te, cel ce veselești auzul credincioșilor;
Bucură-te, cel ce ai dezlegat împleticirile filosofilor;
Bucură-te, fiu al lui Dumnezeu, după împărtășire;
Bucură-te, înălțarea preacuvioșilor după străduire;
Bucură-te, cel prin care s-a înființat monahismul;
Bucură-te, cel prin care s-au îndreptat credincioșii;
Bucură-te, Părinte Antonie! 

Condac 10 

Grăbindu-te, de Dumnezeu purtătorule Părinte, după porunca dinainte primită de la Dumnezeu, te-ai dus către Pavel Tebeul; și, împiedicându-te de multe ispite, nu te-ai înfricoșat de relele întâmplări; și, dobândind ceea ce doreai, ai încetat întristarea, strigând lui Dumnezeu: Aliluia! 

Icos 10 

A doua oară făcând călătoria Marele Antonie și grăbindu-se către Pavel Tebeul, a văzut înălțarea sufletului lui; deci alergând și găsindu-l mort, l-a îngropat, luându-i îmbrăcămintea; pentru care strigăm lui:
Bucură-te, înger purtător de trup;
Bucură-te, omule cel ce cu Dumnezeu ai vorbit;
Bucură-te, cel ce ai văzut nevoințele lui Pavel;
Bucură-te, slujitorul îngropării lui;
Bucură-te, cel ce ai istorisit viețuirea lui;
Bucură-te, cel ce te-ai îmbogățit cu a lui făptură bună;
Bucură-te, cel ce mai înainte ai cunoscut înșelăciunea eresurilor;
Bucură-te, cel ce ai alinat tulburarea Bisericilor;
Bucură-te, cel ce ai gonit primejdia eresului;
Bucură-te, părtașul dreptei cunoștințe;
Bucură-te, buna mireasmă a pustiurilor;
Bucură-te, buna insuflare a monahilor;
Bucură-te, Părinte Antonie! 

Condac 11 

Nevoind Valens, cel de cele arienești cugetător, a recunoaște pe Fiul Dumnezeu Preaînalt, te-ai pornit împotriva lui, Antonie; și el, ticălosul, luând cele după faptele sale, de cal a fost ucis, iar tu lui Dumnezeu strigai: Aliluia! 

Icos 11 

Lumină trimisă de Luminătorul cel mare arătându-te tu, Antonie, ai luminat pe toți, și pe ucenicii tăi sfătuind, mai înainte le-ai arătat mutarea ta din viața de aici; iar ei, de întristare fiind cuprinși, cântau ție acestea:
Bucură-te, mângâierea noastră;
Bucură-te, încurajarea tuturor;
Bucură-te, hrănitorul celor flămânzi de cele cerești;
Bucură-te, sfătuitorul celor doritori de cele sufletești;
Bucură-te, că ieșirea ta mai înainte ai cunoscut-o, de Dumnezeu purtătorule;
Bucură-te, următorule al înțelepțiților de Dumnezeu Apostoli;
Bucură-te, cel prin care pământenii se laudă;
Bucură-te, cel prin care înțelepții se apără;
Bucură-te, desfătarea slavei celei negrăite;
Bucură-te, amintirea hranei tale celei sfinte;
Bucură-te, că învățăturile tale cu drag le primim;
Bucură-te, că ne mântuim sufletul urmându-ți sfaturile;
Bucură-te, Părinte Antonie! 

Condac 12 

De mare dar s-a învrednicit marele Atanasie, luând amândouă hainele tale, de Dumnezeu purtătorule Antonie; și scriind dumnezeiască viața ta, cea de una sută și cinci ani, striga lui Dumnezeu: Aliluia! 

Icos 12 

Cânți acum împreună cu îngerii, ca mai înainte cu oamenii, în ceruri veselindu-te, Fericite, cântarea cea întreit-sfântă lui Dumnezeu, pe Care roagă-L pentru cei ce te cinstim pe tine, Antonie, și cu dragoste cântăm acestea:
Bucură-te, locuitorul celor cerești;
Bucură-te, împodobitorul celor pământești;
Bucură-te, cel ce împreună-petreci cu îngerii;
Bucură-te, împreună-vorbitorule cu sfinții;
Bucură-te, pururea lăudătorule al Preasfintei Treimi;
Bucură-te, fierbinte mijlocitorule al tuturor către Dumnezeu;
Bucură-te, povățuitorul și sprijinitorul celor ce te laudă pe tine;
Bucură-te, strălucitule păstor și învățătorule al ucenicilor tăi;
Bucură-te, înaintestătător al tuturor cuvioșilor;
Bucură-te, preacinstitule conducător al celor necăsătoriți;
Bucură-te, cel ce ești cald mijlocitor al celor ce poartă numele tău;
Bucură-te, mare apărător al celor ce te cinstesc pe tine;
Bucură-te, Părinte Antonie! 

Condac 13 

O preaînțelepte de Dumnezeu purtătorule Antonie, căpetenia părinților și slava cuvioșilor, primește de la noi aceste laude ce cu tot sufletul le aducem ție și roagă-te lui Dumnezeu pentru noi cei ce strigăm: Aliluia! (acest Condac se zice de trei ori) 

Icos 1 

Om cu firea te-ai arătat, Părinte, dar te-ai văzut împreună-cetățean cu îngerii, căci ai viețuit pe pământ ca fiind fără de trup, Preacuvioase Antonie, lepădând toată purtarea de grijă a trupului; pentru aceasta strigăm ție:
Bucură-te, odrasla cucernicului părinte;
Bucură-te, ramura credincioasei maici sfinte;
Bucură-te, vlăstarul cel neveștejit al Egiptului;
Bucură-te, povățuitorul cel mare al pustiului;
Bucură-te, că din tinerețe lui Hristos ai urmat;
Bucură-te, că firește de trup te-ai depărtat;
Bucură-te, arătătorule al căilor monahicești;
Bucură-te, cel ce voiești mântuirea muritorilor;
Bucură-te, izbăvitorul din înșelăciuni al celor mulți;
Bucură-te, dătătorul râurilor de tămăduiri;
Bucură-te, cel prin care Dumnezeu S-a preaînălțat;
Bucură-te, cel prin care satana s-a rușinat;
Bucură-te, Părinte Antonie! 

Condac 1: Glasul al 8-lea: 

Podobie: Apărătoare Doamnă… 

Fugind de întunericul cel negru al Egiptului, ai căutat pământul cel de viață dătător al pustiului. Prin înfrânare și nevoință veștejind săltările trupului Prealăudate, te-ai făcut pildă monahilor, de Dumnezeu cugetătorule, celor ce strigă: Bucură-te, Părinte Antonie! 

Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și prea nevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi. (de trei ori cu trei închinăciuni)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește. (de 3 ori)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Preotul: Că a Ta este împărăția și puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Strana: Amin.

iar de nu este preot, se zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin.

Troparul Sfântului Antonie cel Mare

Glasul 4

Râvnitor lui Ilie cu obiceiurile asemănându-te, Botezătorului cu drepte cărări urmând, Părinte Antonie, pustiului te-ai făcut locuitor și lumea ai întărit-o cu rugăciunile tale. Pentru aceasta roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Glasul 4

Asemănându-te cu obiceiurile râvnitorului Ilie și urmând Botezătorului pe drepte cărări, Preacuvioase Părinte Antonie, te-ai făcut locuitor pustiului și ai întărit lumea cu rugăciunile tale. Pentru aceasta, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.

Preotul (sau diaconul) zice ectenia:

Miluiește-ne pe noi, Dumnezeule, după mare mila Ta, rugămu-ne Ție, auzi-ne și ne miluiește.

Strana: Doamne, miluiește. (de 3 ori)

Înca ne rugăm pentru mila, viața, pacea, sănătatea, mântuirea, cercetarea, lăsarea și iertarea păcatelor, buna-sporire și ajutorul robilor lui Dumnezeu (N, cei pentru care se face rugăciunea) și pentru ca să li se ierte lor toată greșala cea de voie și cea fără de voie.

Strana: Doamne, miluiește. (de 3 ori)

Încă ne rugăm ca să se păzească sfânt locașul acesta, țara aceasta, orașul (satul) acesta și toate mănăstirile, orașele și satele, de boală, de foamete, de cutremur, de potop, de foc, de sabie, de venirea altor neamuri asupra noastră și de războiul cel dintre noi; pentru ca milostiv, blând și lesne iertător să ne fie nouă Bunul și Iubitorul de oameni Dumnezeul nostru, să îndepărteze și să împrăștie toată mânia care se pornește asupra noastră, să ne izbăvească pe noi de mustrarea Lui cea dreaptă, care este asupra noastră, și să ne miluiască pe noi.

Strana: Doamne, miluiește. (de 40 de ori)

Auzi-ne pe noi, Dumnezeule, Mântuitorul nostru, nădejdea tuturor marginilor pământului și a celor ce sunt pe mare departe, și, Milostive, milostiv fii nouă, Stăpâne, pentru păcatele noastre și ne miluiește pe noi.

Strana: Doamne, miluiește. (de 3 ori)

Preotul zice ecfonisul: Că milostiv și iubitor de oameni Dumnezeu ești și Ție slavă înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Strana: Amin.

În lipsa preotului, încheiem, zicând: 

Doamne, miluiește. (de 40 de ori)

Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.

About the author

Related posts

Comments

No comments