Există drumuri care nu sunt alese doar cu mintea. Uneori ele se deschid înaintea omului și, pas cu pas, devin răspuns.
Un astfel de drum se trăiește între altar și oameni, între rugăciune și grijă, între bucuriile împărtășite și poverile purtate împreună.
Sunt zile în care cuvântul este necesar și zile în care tăcerea spune mai mult. Sunt întâlniri care aduc lumină și altele care cer răbdare, apropiere și puterea de a rămâne alături.
Nu toate lucrurile importante se văd. Unele se așază în gesturi mici, în timpul oferit, în ascultare, în rugăciunea rostită pentru cineva și în prezența discretă atunci când un om trece printr-o încercare.
Orice slujire adevărată cere și dăruire. Nu ca gest spectaculos, ci ca disponibilitate de a pune uneori nevoia celuilalt înaintea propriei comodități.
Iar rostul unui asemenea drum nu stă în ceea ce se poate spune despre el, ci în ceea ce rămâne în inimile oamenilor și în apropierea lor de Dumnezeu.
Poate că acesta este sensul cel mai simplu: să mergi înainte cu recunoștință, să porți cu responsabilitate ceea ce ți-a fost încredințat și să rămâi aproape — de Dumnezeu și de oameni.
Preot Ovidiu Hordoan