Troparul Sfântului Cuvios Antonie cel Mare, glasul al 4-lea:
Asemănându-te cu obiceiurile râvnitorului Ilie și urmând Botezătorului pe drepte cărări, Preacuvioase Părinte Antonie, te-ai făcut locuitor pustiului și ai întărit lumea cu rugăciunile tale. Pentru aceasta, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.
Cântarea 1, glasul al 8-lea. Irmos: Pe prigonitorul Faraon…
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Antonie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
La nemurire și la viață veșnică ajungând cu adevărat și de Raza Cea Întreit Strălucitoare, părinte, din plin fiind luminat, roagă-te, să fie luminat sufletul meu cel întunecat, cu luminarea harului, ca după vrednicie să te laud pe tine.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Antonie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Tânăr fiind cu vârsta trupului și pe calea cea nouă a faptei bune apucând, ai călătorit pe dânsa, fără primejdie, plecându-te Legii celei noi a Mântuitorului, de trei ori fericite și poruncilor Evangheliei celor de viață purtătoare ai urmat.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Cu Lumina cea de trei ori mai Strălucitoare decât soarele luminat fiind, preaînțelepte, vrăjmășeasca întărâtare a demonilor, fericite și gurile căscate ale fiarelor și durerile vătămătorilor, ca pe o pânză de păianjen le-ai sfărâmat, aprins fiind de Dumnezeiasca dragoste.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Având îndrăzneală, ca o Maică a lui Dumnezeu, către Cel Ce S-a născut din tine, Cuvântul Cel Unul-Născut, împreună fără de început cu Tatăl și deoființă cu Duhul, nu înceta a-L ruga, Ceea ce ești cu totul fără de prihană, să izbăvească din nevoi pe cei ce te măresc pe tine, de Dumnezeu Născătoare.
Catavasie:
Pământul cel roditor de adâncime, uscat l-a trecut oarecând soarele; căci ca un zid s-a închegat apa de amândouă părțile, trecând poporul marea pedestru și lui Dumnezeu cu plăcere cântând: să cântăm Domnului, căci cu Slavă S-a preaslăvit.
Cântarea a 3-a. Irmos: Celui Ce ai întărit cerurile…
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Antonie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu cuget întărit și cu minte statornică potolind văpaia patimilor, te-ai îmbrăcat în luminata haină a nepătimirii, Sfinte Antonie și în veșmântul mântuirii, părinte.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Antonie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu năvăliri preatari demonii îndrăznind și în fiare prefăcându-se, ai defăimat puterea lor cea slabă, că ai avut Ajutor pe Cel tare în războaie.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Purtătorul de Dumnezeu, Preacuviosul Părinte Antonie, biruind căpeteniile și stăpâniile întunericului cu înfrânare tare s-a făcut purtător de izbândă biruitor, mărirea pustnicilor și lauda călugărilor.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Mintea mea cea robită de patimi, ridică-o, Curată, cu Puterea de viață care S-a arătat lumii din tine și la viață o povățuiește, Ceea ce Singură ai sfărâmat porțile morții, cu nașterea ta.
Catavasie:
Întărirea celor ce nădăjduiesc spre Tine, întărește, Doamne, Biserica Ta, pe care o ai câștigat cu Scump Sângele Tău.
Cântarea a 4-a. Irmos: Tu ești Tăria mea, Doamne…
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Antonie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Scară Dumnezeiască de fapte bune făcându-ți, la înălțime te-ai suit, părinte și ai văzut pe Dumnezeu sprijinindu-Se pe dânsa și daruri preabogate împărțind, celor ce cu credință cântă: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Antonie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu totul te-ai sfințit lui Dumnezeu, Sfinte Preacuvioase Părinte Antonie, singur cu EI unindu-te, preaînțelepte, prin fapta bună și grăind împreună, și de arătarea lui Dumnezeu ca un curat învrednicindu-te; că de pământ și de cele pământești depărtându-te, după vrednicie ai aflat Cereasca Desfătare.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Mintea și sufletul curătindu-ți, Părinte Antonie, ai vădit înșelăciunea cea de suflet pierzătoare, părinte și meșteșugirile și amăgirile cele amare și nălucirile vrăjmașilor; că pătimind te-ai învățat, și ajungând la cunoștință ai învățat mulțimile călugărilor, preafericite.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Pe Dumnezeu, Cel Ce S-a Întrupat din tine, Care Neschimbat a rămas precum a fost și firește deoființă fiind, este întocmai cu Tatăl și cu tine, roagă-L, Ceea ce L-ai născut, să dăruiască iertare de greșeli și mântuire sufletelor celor ce te laudă pe tine cu credință.
Catavasie:
Acoperit-a cerurile bunătatea Ta, Hristoase; că ieșind din Chivotul Sfințirii Tale, din Maică Nevătămată, în Biserica Slavei Tale Te-ai arătat ca un Prunc în brațe purtat; și s-au umplut toate de lauda Ta.
Cântarea a 5-a. Irmos: Pentru ce m-ai lepădat…
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Antonie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Locuitor întru tine având pe Dumnezeu, Cel Ce pe toate le vede, fericite, Care te-a învățat și te-a luminat și te-a înțeleptit, de trei ori fericite, suișurile sufletelor celor curate și fericite a le vedea te-ai învrednicit.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Har de tămăduiri asupra bolilor celor de multe feluri și putere asupra duhurilor celor necurate ți-a dăruit ție, Hristos, înțelepte; că firea biruind, părinte, te-ai împărtășit de darurile Duhului, cele mai presus de fire.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cei ce te avem pe tine Zid și cu apărarea ta suntem înconjurați, care ne lăudăm cu Dumnezeiasca ta mărire, pe tine te fericim; că tu, Preasfântă, izvorăști sufletelor noastre bucurie și veselie.
Catavasie:
Când a văzut Isaia, în vedenie, pe Dumnezeu pe Scaun Preaînalt, de Îngerii Slavei înconjurat, a strigat: O, eu ticălosul! Că am văzut mai înainte pe Domnul Întrupat, pe Cel Ce stăpânește pacea și lumina cea adevărată.
Cântarea a 6-a. Irmos: Adâncul păcatelor…
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Antonie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Din fragedă copilărie luând asupră-ți felul de viață cel după Lege, de Dumnezeu insuflate, l-ai păzit până la sfârșit și ca un Dumnezeiesc biruitor ai luat cunună de biruință de la Împăratul tuturor.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Avându-te pe tine, fericite, rugător preaputernic către Dumnezeu, părtaș al grijilor noastre, ocrotitor și apărător și mijlocitor binevoitor, ne mântuim de toate nevoile, de ispite și de primejdii.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Înălțat-ai cu adevărat firea omenească cea căzută, născând fără sămânță pe Fiul Cel Văzut, pe Cel cu Chip Dumnezeiesc și deopotrivă cu Tatăl, de Dumnezeu Născătoare.
Catavasie:
Strigat-a Ție bătrânul, văzând cu ochii mântuirea, care a venit popoarelor de la Dumnezeu: Hristoase, Tu ești Dumnezeul meu.
CONDAC, glasul al 2-lea. Podobie: Căutând cele de sus…
Lepădând tulburările lumești, viața sihăstrească ai dus-o până la capăt, Botezătorului urmând îndeaproape, preacuvioase. Deci împreună cu dânsul te cinstim, părinte al părinților, Sfinte Antonie.
Cântarea a 7-a. Irmos: De pogorârea lui Dumnezeu…
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Antonie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Și făcutu-s-au obrajii tăi ca niște vase de miresme pline de bunul miros al faptelor bune, îmbălsămând de mântuire, întocmai ca o pajiște înflorită, pe cei ce strigă cu dragoste: bine ești cuvântat, Dumnezeul părinților noștri.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Harul Preasfântului Duh sălășluindu-se întru tine, părinte, te-a făcut alungător al duhurilor viclene și învățător călugărilor, strigând: bine ești cuvântat, Dumnezeul părinților noștri.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Pe Maria cea Preacurată și Preasfântă să o lăudăm; că printr-însa ne izvorăște harul darurilor celor mai presus de minte, ca dintr-un Izvor al Dumnezeieștii bunătăți. Pe care cu gând cucernic, acum să o fericim.
Catavasie:
Pe Tine, Cel Ce ai răcorit în foc pe tinerii care Dumnezeu Te-au numit și în Fecioară Nepătată Te-ai Sălășluit, Dumnezeu Cuvântul, Te lăudăm, cântând cu dreaptă credință: bine este cuvântat Dumnezeul părinților noștri.
Cântarea a 8-a. Irmos: De șapte ori cuptorul…
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Antonie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Sfinte Antonie, neadormit fiind în rugăciuni, întărit în ajunări și răbdător întru ispite, ai petrecut curat la cuget ca un înger și lui Dumnezeu ai strigat: tineri binecuvântați-L, preoți lăudați-L, popoare preaînălțați-L întru toți vecii.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Antonie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu cereri stăruitoare și cu rugăciuni, apropiindu-te neîncetat de Dumnezeu, spre înălțimea cerească ai alergat, cuvioase; scăpând din cursele demonilor și din tirania lor eliberându-te, de Dumnezeu insuflate, ai cântat: preoți lăudați, popoare preaînălțați pe Hristos întru toți vecii.
Binecuvântăm pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, Domnul.
Ca un nou Moise făcându-te, biruință ai ridicat în pustiu asupra vrăjmașilor și a celor ce se luptau cu tine, mergând în fruntea poporului ce alcătuia adunarea sihaștrilor, care cu veselie și cu cinstită viață au strigat Stăpânului: preoți lăudați, popoare preaînălțați pe Hristos întru toți vecii.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
De Dumnezeu Născătoare, Preacurată, curățește rănile sufletului meu și semnele păcatului, spălându-le cu izvoarele cele din coasta Celui Născut al tău și curățindu-le cu apele cele dintr-însa; căci către tine strig și la tine caut adăpost și pe tine te chem, Ceea ce ești Plină de har.
Catavasie:
Să lăudăm, bine să cuvântăm și să ne închinăm Domnului, cântându-I și preaînălțându-L pe Dânsul întru toți vecii.
În focul cel mistuitor uniți fiind tinerii, cei ce au fost cei dintâi în cinstirea de Dumnezeu, dar de văpaie nefiind vătămați, cântare Dumnezeiască au cântat: binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul și-L preaînălțați întru toți vecii.
Cântarea a 9-a. Irmos: Înfricoșatu-s-a de aceasta…
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Antonie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Sosit-a sărbătoarea ta cea purtătoare de lumină, Preafericite Părinte Antonie, plină de bucurie, plină de duhovnicească veselie, plină de Duh Sfânt, plină de bună mireasmă și de luminare; și acum câștigându-te pe tine îndreptar sihăstriei șilegiuitor, ne bucurăm.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Antonie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Nu înceta rugând pe Izbăvitorul, preacinstite părinte, să dăruiască, celor ce săvârșesc cu evlavie sfințită pomenirea ta, iertare de greșeli, împărțire de daruri, Dumnezeiască ocrotire, sufletelor mântuire și veșnică izbăvire.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Întocmai ca un înger viețuind pe pământ, ai aflat Luminarea cea întocmai cu îngerii; că te-ai împărtășit de Strălucirea lor Cea Dumnezeiască. Cu care împreună te și bucuri neîncetat, ca un Dumnezeiesc prooroc, ca un mucenic de cunună purtător, ca un mai mare al călugărilor.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Zămislit-ai, Fecioară, fără sămânță, fără pofte trupești, pe Cuvântul lui Dumnezeu, Cel Ce a zidit toate și fără stricăciune și fără dureri de maică L-ai născut. Pentru aceasta pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cu inima și cu graiul mărturisindu-te, te mărim.
Catavasie:
În Lege, în umbră și în Scriptură închipuire vedem noi credincioșii: toată partea bărbătească, ce deschide pântecele, Sfânt lui Dumnezeu este. Deci pe Cuvântul Cel mai înainte Născut, Fiul Tatălui Celui fără de început, Cel Întâi-Născut din Maică fără ispită bărbătească, Îl slăvim.
SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină…
Chemării Domnului tău ai urmat, lepădându-te de lume și de toate frumusețile ei, Preafericite Părinte Antonie; povara pustniciei cu osârdie ai răbdat și taberele demonilor cu bărbăție le-ai alungat. Pentru aceasta, cu credință și cu cântări, cinstim pururea pomenirea ta.
SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înțelepciunea și Cuvântul…
Crucea Domnului ridicând, înțelepte și Lui până la sfârșit urmând, mintea nu ți-ai întors la lume, de Dumnezeu înțelepțite; ci, cu înfrânarea și cu ostenelile, patimile ți-ai omorât și pe tine însuți te-ai gătit biserică Domnului. Pentru aceasta ai luat răsplătire darurile de a vindeca bolile și a alunga duhurile, de Dumnezeu purtătorule, Părinte Antonie. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu iertare de greșeli să dăruiască, celor ce prăznuiesc cu dragoste, sfântă pomenirea ta.
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înțelepciunea și Cuvântul…
Ca o Mireasă cu totul fără prihană a Făcătorului, ca o Maică Nenuntită a Izbăvitorului, ca Una ce ești Locaș Mângâietorului, Prealăudată, pe mine cel ce sunt locaș întinat al fărădelegii și întru cunoștință batjocură demonilor m-am făcut, grăbește de mă izbăvește de lucrarea lor cea rea, locaș luminat prin fapta bună făcându-mă, Ceea ce ești de Lumină Primitoare, Curată. Alungă negura patimilor și mă învrednicește de Împărtășirea cea de sus și de Lumina Cea Neînserată, cu rugăciunile tale.
Comments
No comments