Blog
- Home
- Blog Page 73
Mesajul Patriarhului la Duminica Mironosițelor
01.05.2020
Femeile Mironosiţe – modele de credință și curaj în vreme de încercare Hristos a înviat! În Duminica a treia după
PAȘTI 2020
16.04.2020
Iubiți credincioși Slujbele din această săptămână precum și slujba Învierii Domnului se vor oficia în sfânta biserică, FĂRĂ PARTICIPAREA CREDINCIOȘILOR.
Ghid al creștinului pentru Săptămâna Mare – acasă Mitropolitul Iosif
15.04.2020
Iubiți credincioși, Săptămâna Patimilor care începe acum, o vom petrece în casele noastre. Circumstanțele dramatice prin care trece lumea întreagă
Îndrumările Permanenței Consiliului Eparhial, privind slujbele de Florii, din Săptămâna Patimilor şi de Sfintele Paşti, în condiţiile stării de alarmă
11.04.2020
Întrucât slujbele de Florii, slujbele din Săptămâna patimilor şi de Sfintele Paşti vor fi săvârşite anul acesta, în majoritatea parohiilor





