Parohia Ortodoxă Română Murcia

Pastorală la Învierea Domnului 2026

Loading Viewer...

Pastorala Sfântului Sinod la prima Duminică din Postul Nașterii Domnului 2022

Loading Viewer...

Astăzi începem Postul Mare – 2022

Astăzi am intrat în Postul Mare, vremea potrivită pocăinţei. Biserica în ansamblul ei îmbracă o haină cernită ce trimite la aspectul penitenţial al vieţii liturgice și duhovnicești. Suntem chemaţi la călătoria postului, prin rânduieli şi slujbe speciale, dar şi prin autentică viețuire în Hristos. Să cerem şi să dăm iertare tuturor şi să ne îndreptăm cu paşii rugăciunii către sărbătoarea Învierii Domnului!

Cu Duminica Vameşului şi a Fariseului a debutat perioada liturgică a Triodului. De atunci a început să se prefigureze postul şi am început să ne pregătim cum se cuvine pentru această călătorie. Hotarul dintre perioada pregătitoare a postului şi postul propriu-zis îl constituie Duminica Izgonirii lui Adam din Rai. De aceea, prima săptămână este o vreme de ajunare completă, de post aspru, cu zile aliturgice (luni și marți), în care predomină asceza şi rugăciunea. 

Duminica de ieri a fost numită de Sfinţii Părinţi şi Duminica iertării, pentru a ne arăta că nimeni nu poate intra cum se cuvine în rânduiala postului dacă nu este în pace cu semenii, pentru că de multe ori e uşor să iertăm cu buzele, superficial, dar e destul de greu să iertăm adevărat, din tot sufletul, dând întâietate întru toate fraţilor noştri: „Să-i mulţumeşti fratelui care te-a ocărât sau te-a întristat căci prin el ţi-ai cunoscut boala; să te rogi pentru el şi să primeşti cele ce-ţi vin de la el ca pe nişte leacuri date de Însuşi Domnul. Dacă însă te vei mâhni, e ca şi cum I-ai spune lui Iisus: nu voiesc leacurile Tale” (Sfântul Ioan Casian). Cântările Vecerniei acestei duminici au anunțat începutul postului, iar la sfârşitul ei cei prezenţi și-au cerut iertare unii de la alţii, într-o rânduială emoţionantă, întâlnită mai ales în mănăstiri. Imnologia liturgică a Duminicii Izgonirii lui Adam din Rai însumează, într-adevăr, întreaga pregătire pentru post. Aflăm din cântări şi din toate stihurile citite că omul a fost creat pentru Rai, pentru cunoaşterea lui Dumnezeu, pentru comuniunea harică cu El, iar nu pentru păcat şi pentru depărtarea de la cele sfinte şi sfinţitoare: „Raiule preacinstite, podoaba cea frumoasă, locaşul cel de Dumnezeu zidit, veselia cea nesfârşită şi desfătare, mărirea drepţilor, frumuseţea profeţilor şi sălăşluirea sfinţilor, cu sunetul frunzelor tale roagă pe Ziditorul tuturor să-mi deschidă uşile pe care cu neascultare le-am închis şi să mă învrednicesc a mă împărtăşi de pomul vieţii şi al bucuriei cu care mai înainte întru tine m-am desfătat” (Imn în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai).

Istoria mântuirii omului cuprinsă în perioada Postului Mare

Biserica recuperează întreaga istorie în Postul Mare începând cu izgonirea lui Adam din Rai şi sfârşind cu Răstignirea, Moartea şi Învierea lui Hristos Dumnezeu. Perioada în care ne aflăm evocă postul de patruzeci de zile al Mântuitorului Iisus Hristos în pustie pentru a ne învăța smerenia și lupta duhovnicească, lepădarea păcatelor și neputințelor noastre, și unirea cu Dumnezeu. În post suntem îndemnați la răstignirea patimilor egoiste pentru a dobândi învierea sau ridicarea sufletului din păcat și bucuria împărtășirii cu Hristos Cel răstignit și înviat. Postul Sfintelor Paști este menționat prima dată ca fiind o practică obișnuită a Bisericii în canonul 5 al Sinodului I Ecumenic de la Niceea din anul 325. 

Perioada cea mai profundă a Triodului este o vreme de participare mistică la Pătimirile lui Hristos, alcătuită din şase popasuri duminicale până în ziua Măritei Învieri. Duminicile din Postul Mare sunt trepte duhovniceşti ale smeritului nostru urcuş către Golgota. Slujbele sunt deosebite, multe dintre ele sunt unice, specifice numai acestei perioade. Ele sunt mai lungi, metaniile se înmulţesc, hrana se împuţinează, postul cunoaşte o asprime şi aduce după sine şi rugăciune multă. Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, Pavecerniţa Mare, Deniile sunt unele din slujbele specifice care dau frumuseţe cultului şi ne îndeamnă la trăire duhovnicească şi liniştire sufletească. Cântări de o frumuseţe rară şi cunoscute mai de toţi creştinii: „Cu noi este Dumnezeu…”, „Doamne al puterilor…”, „Suflete al meu, suflete al meu, scoală! Pentru ce dormi?…”, ne fac să fim cu sufletul plin de bucurie pentru această perioadă a anului.

Liturghie specială, care se oficiază numai în Postul Mare

Pentru împărtășirea euharistică mai deasă a celor care se nevoiesc pe această cale pregătitoare spre Înviere s-a rânduit săvârșirea Liturghiei Darurilor înainte sfințite în timpul săptămânii, de luni până vineri, conform canonului 49 Laodiceea și 52 Trulan. Sâmbăta se săvârșește Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, iar în primele cinci duminici ale acestui post Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. 

Spre finalul călătoriei, în săptămâna Sfintelor Pătimiri, slujbele se caracterizează prin cântări de tânguire ce evidenţiază pocăinţa şi durerea sufletească, printr-un dramatism prezent şi în rânduiala slujbelor, şi în sufletele credincioşilor. Acum ni se cere să arătăm roadele faptelor din timpul „alergării celor 40 de zile” şi să primim pe Hristos la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie din noaptea Învierii.

Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului începe în Duminica Floriilor, seara, la Denie, iar Constituţiile Apostolice, precum şi Sfinţii Părinţi poruncesc să postim în această săptămână gustând numai pâine, sare, legume şi apă. Se dezleagă la untdelemn şi vin numai în Sfânta şi Marea Joi. În Vinerea Mare, dacă sănătatea îngăduie, nu se va gusta nimic până seara. Pentru cei neputincioşi sau prea bătrâni care nu pot posti atât de aspru se recomandă să ţină post după putere, potrivit sfatului duhovnicului.

În toată perioada de postire până la ziua slăvitei Învieri facem un exerciţiu de autocontrol, foarte bine-venit. Este un exerciţiu de verificare şi de întărire a puterii noastre, de stăpânire a dorinţelor, a poftelor trupului și a tuturor celorlalte care ne țin legați de cele ale lumii.

O nouă șansă acordată omului

Acum, la început de post, trebuie să ne propunem să nu pierdem noua șansă ce o avem înainte spre a ne cerceta cugetul cum se cuvine, spre a ne regăsi adevărata noastră identitate de fii ai lui Dumnezeu. Întreaga perioadă a Postului Sfintelor Paști ne ajută să ne subțiem firea și să dobândim vederea lucrurilor duhovnicești. Asftel, ajungem să înţelegem că a exista nu înseamnă numai a ne hrăni organismul cu cele necesare vieţii biologice, ci existenţa poate fi dusă la un nivel mult mai ridicat, pe care îl numim spiritual sau duhovnicesc.

Astăzi, în pragul noului început duhovnicesc să ne rugăm Mântuitorului Hristos să ne dăruiască ploaiede lacrimi ca să plângem și să ne curățim întinăciunea trupului și a sufletului, sârguindu-ne a smeri trupul și a ne îndulci viața cu bucuria rugăciunii. „Venit-a postul, maica curăției, cea care învinovățește păcatul și este vestitoarea pocăinței, purtarea îngerilor și mântuirea oamenilor; să strigăm credincioșii: Dumnezeule, miluiește-ne pe noi!” (Stihiră de la Stihoavna Utreniei de luni, prima săptămână a Postului Mare)

sursa:ziarullumina.ro

Ziua Națională a României este un simbol al unității de neam și de credință

1 decembrie este Ziua Naţională a României. Această zi marchează unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România, în anul 1918, și reprezintă un simbol al unității de neam și de credință.

Data de 1 decembrie a fost adoptată ca Zi națională în anul 1990 și reprezintă evenimentul principal din istoria României, atunci când Marea Adunare de la Alba-Iulia a adoptat o rezoluţie prin care atesta unirea tuturor românilor din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș cu România. Legea Unirii a fost ratificată ulterior prin decret de lege, în 11 decembrie 1918 de regele Ferdinand, fiind votată de Adunarea Deputaţilor în şedința din 29 decembrie 1919.

Proiectul Unirii a fost susținut cu dăruire de Biserica Ortodoxă Română, care a constituit un liant atât prin promovarea unității cât și prin fapte concrete sprijinind actele eroice care au dus la realizarea acestui ideal.

„Realizarea marilor idealuri ale unității şi demnității naționale ale românilor, cum a fost şi Marea Unire de la 1918, au fost posibile şi prin contribuția deosebită a Bisericii Ortodoxe Române”, a specificat în repetate rânduri Părintele Patriarh Daniel.

„Prin rugăciune, prin cuvânt rostit, prin cărți tipărite, prin prezența personală şi fapta concretă a slujitorilor ei, Biserica a fost activă în lucrarea de unire a poporului român într-un stat român unitar”.

Idealul de unire a fost sprijinit în Biserică nu doar la nivel de instituție, ci și prin implicarea concretă a credincioșilor:

„Biserica s-a implicat în realizarea acestui ideal prin ierarhi cărturari, preoţi şi diaconi patrioţi, profesori de teologie şi studenți în teologie, aceștia având talent oratoric, putere de convingere şi de mobilizare, dar şi prin călugări sau călugărițe care au îngrijit soldații răniți, prin mănăstiri şi parohii care au organizat colecte de bani şi de alimente, toţi împreună încurajând moral şi ajutând material pe luptătorii români pentru libertate şi unitate națională”, a subliniat Patriarhul Daniel.

Astăzi, „toți cetățenii României, toate instituțiile statului şi toate cultele religioase avem datoria să păstrăm şi să cultivăm darul unității naţionale ca fiind un simbol al demnității poporului român, obținut cu multe jertfe de vieți omenești şi multe eforturi spirituale şi materiale, spre binele României şi bucuria românilor de pretutindeni”.


1 decembrie nu este prima zi naţională a României. Între anii 1866-1947, 10 mai a fost considerată sărbătoarea şi ziua naţională a României, deoarece Prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a depus în ziua de 10 mai 1866 jurământul în faţa adunării reprezentative a Principatelor Române Unite. În amintirea acestui eveniment, la 10 mai 1877, Carol a proclamat în faţa parlamentului independenţa României.

După abdicarea regelui Mihai I, în 30 decembrie 1947, a fost proclamată Republica Populară Română și a fost adoptată drept sărbătoare naţională ziua de 24 august.

Anul acesta, atât la București, cât și la Alba Iulia ceremoniile militare de 1 Decembrie vor fi mult mai restrânse și fără public din cauza restricțiilor cauzate de pandemie. La Catedrala Patriarhală va fi oficiată cu acest prilej o slujbă de Te Deum, începând cu ora 12:00.

Sursa:basilica.ro

Îndrumările Permanenței Consiliului Eparhial, privind slujbele de Florii, din Săptămâna Patimilor şi de Sfintele Paşti, în condiţiile stării de alarmă

Întrucât slujbele de Florii, slujbele din Săptămâna patimilor şi de Sfintele Paşti vor fi săvârşite anul acesta, în majoritatea parohiilor doar de slujitorii bisericeşti, cu o participare limitată a credincioşilor mireni, sau în casele preoților, acolo unde nu le este permis preoților să slujească în biserici, pentru a diminua riscul unor manifestări necontrolate, având în vedere restricțiile impuse de autoritățile competente din țările în care trăim și care sunt ușor diferite de acele din România, parohiile din Episcopia noastră vor proceda după cum urmează:

1. În Duminica Floriilor Sfânta Liturghie se va săvârși în biserică, în privat, cu o participare limitată: doar preotul slujitor și un număr foarte restrâns de credincioși necesari pentru a se asigura slujirea liturgică în condiții canonice (de regulă, preotul împreună cu cântărețul și paraclisierul). După terminarea Sfintei Liturghii, acolo unde este posibil, credincioșii vor putea merge la biserică doar pentru nevoi ce nu suferă amânare, solicitând telefonic acest lucru, în prealabil, după un orar stabilit de comun acord cu preotul paroh, respectând cu strictețe normele de protecție impuse de autorități (mască, mănuși, etc.). La timpul potrivit, preotul slujitor va binecuvânta stâlpările. Credincioșii care participă de acasă la slujbă sunt rugați să-și pregătească din timp câte o stâlpare pe membru de familie, iar în momentul în care preotul binecuvântează stâlpările în biserică, capul familiei, sau în lipsa acestuia unul din membrii familiei, cu frică de Dumnezeu și evlavie, stropește cu agheasmă stâlpările.

2. Deniile din Săptămâna Patimilor se vor oficia în biserică, în privat, cu o participare limitată: doar preotul slujitor și un număr foarte restrâns de credincioși mireni necesari pentru a se asigura slujirea liturgică în condiții canonice (de regulă, preotul împreună cu cântărețul și paraclisierul). Acestea vor începe cel târziu la orele 17.00 pentru a se termina înainte de orele 21.00.

În Joia patimilor, Sfânta Liturghie se va săvârșii în condițiile specificate mai sus, pentru a se scoate Sfântul Agneț pentru împărtășirea bolnavilor pe parcursul anului. (recomandăm, ca acolo unde Sfânta Liturghie se săvârșește în casa preotului, sau unde nu există posibilități de a se păstra acesta în condițiile cerute de sfintele canoane, să nu se scoată Sfântul Agneț pentru bolnavi.)

3. Sfânta Liturghie din Sâmbăta Mare se va săvârși dimineața în condițiile specificate la Duminica Floriilor.

Acolo unde preotul se poate organiza, biserica se va deschide după terminarea Sfintei Liturghii pentru acei credincioși care doresc și pot să meargă la biserică pentru a se împărtăși cu Sfintele taine. Acest lucru se va desfășura după un orar stabilit de comun acord cu preotul paroh, respectând-se cu strictețe normele de protecție impuse de autorități (mască, mănuși, etc.).

4. Utrenia Învierii se va săvârși sâmbătă seara nu mai târziu de orele 17.00.

Credincioșii mireni care participă de acasă la slujbă sunt rugați să-și pregătească din timp câte o lumânare, iar în momentul în care preotul rostește îndemnul „Veniți de primiți lumină!” fiecare membru al familiei să-și aprindă lumânarea de la candela aflată la icoană, de preferat Icoana Pogorârii la iad a Mântuitorului (Icoana Învierii), sau de la o lumânare aprinsă pusă într-un sfeșnic la icoană. Pâinea binecuvântată, numită „Paşti”, va fi sfinţită în biserică, în cadrul Slujbei Utreniei Învierii, după cântarea „Ziua învierii, să ne veselim popoare …”. Credincioșii mireni, care participă de acasă la slujbă, sunt rugați să-și pregătească din timp într-un bol pâine tăiată mărunt și o sticluță cu vin. Când preotul va binecuvânta pâinea și vinul pregătite în biserică, capul familiei sau în lipsa acestuia unul din membrii familiei, cu frică de Dumnezeu și cu evlavie, va stropi cu agheasmă pâinea pregătită și vinul. La fel se va proceda și cu binecuvântarea, ouălor, a brânzei și a cărnurilor. Pentru consolarea credincioșilor, rânduiala de binecuvântare a pâinii, numită „Paşti”, se va repeta în biserică în Duminica de după Înjumătățirea Praznicului (17 mai) sau în Duminica de dinaintea Odovaniei Praznicului Învierii Domnului (24 mai), în funcție de ridicarea restricțiilor impuse de către autoritățile civile.

5. Sfânta Liturghie din prima zi de Paști, Prima Duminică de după Sfintele Paști, care de regulă se săvârșește duminica noaptea după Utrenia Învierii, se va săvârși duminica dimineața în condițiile specificate la Duminica Floriilor. Acolo unde preotul se poate organiza, biserica se va deschide după terminarea Sfintei Liturghii, pentru ca acei credincioși care doresc și pot să meargă la biserică, să aibă posibilitatea de a se împărtăși cu Sfintele Taine. Acest lucru se va desfășura după un orar stabilit de comun acord cu preotul paroh, respectându-se cu strictețe normele de protecție impuse de autorități (mască, mănuși, etc.).

Tot în prima zi de Paşti, slujba Vecerniei sau „A doua Înviere”, se va săvârşi în biserici, acolo unde se poate, începând cu ora 17.00, în condițiile specificate mai sus.

În sfintele mănăstiri slujbele vor fi oficiate conform tipicului bisericesc. Preacucernicii părinți, care slujesc în biserici, pentru menținerea credincioşilor mireni în comuniune liturgică cu preotul lor paroh, vor folosi toate metodele pe care le au la dispoziție pentru a transmite în direct sfintele slujbe pe internet. Credincioșii mireni, care urmăresc de acasă sfintele slujbe, sunt rugați să participe activ, cântând împreună cu preotul slujitor Denia Prohodului Domnului, Canonul Învierii, Hristos a Înviat, cântările de la Sfintele Liturghii, precum și orice cântare pe care o cunosc, ținând în mâini lumânări aprinse. Acei părinți care nu au posibilitatea de a transmite sfintele slujbe în direct, precum și aceia care nu au posibilități tehnice necesare, sau slujesc în casele proprii și nu au condiții pentru a sluji după toate rânduielile tipiconale și liturgice, vor îndruma credincioșii mireni să participe la sfintele slujbe care vor fi oficiate la Centrul eparhial de la Mânăstirea Cenicientos, și care vor fi transmise în direct pe facebook Frăția NEPSIS și Obispado Ortodoxo, după următorul program:

Sâmbăta lui Lazăr
09.00 Sfânta Liturghie și parastas
18.00 Vecernia cu litie.
Duminica Floriilor
09.00 Utrenia
10.00 Sfânta Liturghie
Luni, Marți și Miercuri în Săptămâna Patimilor
11.00 Liturghia Darurilor mai înainte sfințite
18.00 Slujba deniei
Joia din Săptămâna Patimilor
10.00 Sfânta Liturghie
17.00 Denia celor 12 Evanghelii
Vinerea din Săptămâna Patimilor
09.00 Ceasurile Împărătești
13.00 Vecernia și scoaterea Sfântul Epitaf
17.00 Denia Prohodului Domnului
Sâmbăta din Săptămâna Patimilor
10.00 Sfânta Liturghie a Învierii
23.30 Canonul Sâmbetei Mari
00.00 Utrenia Învierii și Sfânta Liturghie
Prima duminică după Învierea Domnului – prima zi de Paști
12.00 slujba Vecerniei sau „A doua Înviere”

Să ne rugăm Mântuitorului Hristos, Cel mort și înviat, Preacuratei Maicii Sale şi tuturor sfinţilor, ca întristarea cauzată de încercarea prin care trece acum toată lumea să înceteze cât mai curând și să se transforme în bucurie.

Azi a început Postul Mare

A început Postul Mare, perioadă de postire care precede Praznicul Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, serbat anul acesta în data de 28 aprilie. 

Postul Paştilor, Păresimile sau Patruzecimea, adică postul dinaintea Învierii Domnului, este cel mai lung şi mai aspru dintre cele patru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe. De aceea în popor e numit, în general, Postul Mare sau Postul prin excelenţă.

Perioada de post premergătoare Sfintelor Paşti este de luni, 11 martie, până sâmbătă, 27 aprilie, inclusiv.

În primele trei secole, durata şi felul postirii nu erau uniforme peste tot. Astfel, după mărturiile Sfântului Irineu, ale lui Tertulian, ale Sfântului Dionisie al Alexandriei ş.a., unii posteau numai o zi sau două înainte de Paşti, alţii trei zile, alţii o săptămână, iar alţii mai multe zile, chiar până la şase săptămâni înainte de Paşti.

Ultima dintre cele şapte săptămâni de post deplin, Săptămâna Sfintelor Patimi, nu era integrată în postul Păresimilor, ci se socotea aparte.

sursa:basilica.ro