EVANGHELIA ZILEI
Ev.Mt.XXVI,2-20;
2.Ştiţi că peste două zile va fi Paştile şi Fiul Omului va fi dat să fie răstignit.
3.Atunci arhiereii şi bătrânii poporului s-au adunat în curtea arhiereului, care se numea Caiafa.
4.Şi împreună s-au sfătuit ca să prindă pe Iisus, cu vicleşug, şi să-L şi să-L ucidă.
5.Dar ziceau: Nu în ziua praznicului, ca să nu se facă tulburare în popor.
6.Fiind Iisus în Betania, în casa lui Simon Leprosul,
7.S-a apropiat de El o femeie, având un alabastru cu mir de mare preţ, şi l-a turnat pe capul Lui, pe când şedea la masă.
8.Şi văzând ucenicii, s-au mâniat şi au zis: De ce risipa aceasta?
9.Căci mirul acesta se putea vinde scump, iar banii să se dea săracilor.
10.Dar Iisus, cunoscând gândul lor, le-a zis: Pentru ce faceţi supărare femeii? Căci lucru bun a făcut ea faţă de Mine.
11.Căci pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna;
12.Că ea, turnând mirul acesta pe trupul Meu, a făcut-o spre îngroparea Mea.
13.Adevărat zic vouă: Oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune şi ce-a făcut ea, spre pomenirea ei.
14.Atunci unul din cei doisprezece, numit Iuda Iscarioteanul, ducându-se la arhierei,
15.A zis: Ce voiţi să-mi daţi şi eu Îl voi da în mâinile voastre? Iar ei i-au dat treizeci de arginţi.
16.Şi de atunci căuta un prilej potrivit ca să-L dea în mâinile lor.
17.În cea dintâi zi a Azimelor, au venit ucenicii la Iisus şi L-au întrebat: Unde voieşti să-Ţi pregătim să mănânci Paştile?
18.Iar El a zis: Mergeţi în cetate, la cutare şi spuneţi-i: Învăţătorul zice: Timpul Meu este aproape; la tine vreau să fac Paştile cu ucenicii Mei.
19.Şi ucenicii au făcut precum le-a poruncit Iisus şi au pregătit Paştile.
20.Iar când s-a făcut seară, a şezut la masă cu cei doisprezece ucenici.