Predică la Duminica a IV a după Rusalii

Oricine vede în toată Evanghelia lui Hristos cât de devotat a fost poporul Acestuia. Pentru că, şi când vorbea, oamenii îl ascultau tăcuţi fără să intervină, fără să întrerupă şirul cuvintelor Lui şi nici nu se străduiau să afle pretext să-L osândească, precum fariseii. Şi toţi urmăreau învăţătura Lui, minunându-se. Tu ia însă seama, te rog, la înţelepciunea Domnului, cum rânduieşte în felurite chipuri folosul celor prezenţi, mutându-se de la minuni la cuvinte şi din nou revenind de la cuvintele învăţăturii la minuni. Pentru că şi înainte să urce pe munte i-a vindecat pe mulţi, pregătind terenul pentru toate câte trebuia să spună,şi după întregirea acestei învăţături îndelungate de pe munte revine iarăşi la minuni, întărind cuvintele cu faptele Lui. Şi, pentru că a învăţat „ca Unul care are putere»243, ca să nu se creadă despre modul învăţăturii Lui că este lăudăroşenie şi aroganţă, face la fel şi cu faptele: vindecă „ca Unul care are putere», ca să nu se tulbure văzându-L învăţând în acest fel, după ce în acelaşi chip a făcut şi minunile.’

Aşadar, când a coborât din munte, atunci a ajuns leprosul, în timp ce acest sutaş a intrat în Capernaum mai târziu. Din ce pricină, însă, nici acesta, nici acela nu s-a urcat în munte? Nu din trândăveală, pentru că credinţa amândurora era fierbinte, ci ca să nu întrerupă învăţătura. Când s-a apropiat, îi spune: „Fiul meu este în casă, rău chinuindu-se». Deci, unii zic că, răspunzând, s-a referit la pricina pentru care nu l-a adus împreună cu el. Pentru că nu era cu putinţă, zice, să-l transporte în pat,de vreme ce era paralitic şi suferea, aflându-se la ultima răsuflare. Despre faptul că era pe patul morţii, Sfântul Luca ne spune: „Era să moară». Eu însă văd că aceasta este dovada marii lui credinţe, care era cu mult mai mare decât a acelora care l-au coborât pe celălalt paralitic prin acoperiş. Pentru că ştiind clar că doar porunca Lui este de ajuns să-l ridice pe cel bolnav, a socotit de prisos să-l aducă acolo.
Deci, ce a făcut Iisus? Ceea ce nu făcuse în nicio situatie mai înainte. Adică, în timp ce în tot locul a urmărit intenţia celor care II lăudau, aici se grăbeşte şi nu promite doar să-l vindece, ci şi să meargă acasă. Şi săvârşeşte aceasta ca să aflăm despre virtutea sutaşului. Pentru că, dacă nu-i dădea această făgăduinţă, ci îi spunea: „Du-te, robul tău se va vindeca!», n-am fi aflat nimic din toate acestea. într-adevăr, ceva pe măsură a săvârşit şi în situaţia femeii feniciene, chiar dacă la prima vedere a făcut invers. Pentru că aici, chiar dacă nu este invitat acasă, din propria Sa dorinţă făgăduieşte că va merge, ca să afli despre credinţa şi multa smerenie a sutaşului. în situaţia cananeencei, refuză binefacerea
şi arată mare mirare pentru stăruinţa ei, deoarece, ca medic înţelept şi priceput, ştie să le vindece pe cele opuse cu cele potrivnice. Şi aici, prin această prezenţă de bună voie, şi acolo, prin întârzierea prelungită şi prin refuz, descoperă credinţa femeii. La fel a făcut şi cu Avraam, zicând: „Tăinui-voi Eu, oare, de Avraam, sluga mea, ceea ce voiesc să fac?», ca să afli iubirea Aceluia şi grija Lui pentru sodomiţi. Şi în situaţia lui Lot, cei trimişi refuză să intre în casa lui, ca să vădească mărimea iubirii de
străini a dreptului.
Şi ce zice sutaşul? „Nu sunt vrednic să intri sub acoperământul casei mele». Să auzim, cei care trebuie să-L primim pe Hristos, pentru că putem să-L primim şi acum. Să-l ascultăm şi să luăm pildă din râvna lui şi să-L primim cu aceeaşi dispoziţie largă. Pentru că şi când îl primeşti pe sărac, pe cel însetat şi pe cel gol, pe El îl primeşti şi îl hrăneşti. „Ci zi doar cu cuvântul şi se va vindeca sluga mea». Ia seama că şi acesta, întocmai ca şi leprosul, are părerea potrivită despre Domnul. Pentru că nici acela nu i-a zis: „roagă-te», nici „imploră-L pe Dumnezeu», ci doar „porunceşte». După aceea, înfricoşat, ca nu cumva din modestie să fie refuzat, spune: „Că şi eu sunt om sub stăpânirea altora şi am sub mine
ostaşi şi îi spun acestuia: Du-te şi se duce şi celuilalt: Vino şi vine; şi slugii mele: Fă aceasta şi face».
Şi ce importanţă are, ar zice cineva, că sutaşul a făcut toată această descriere? Ceea ce s-a urmărit era faptul dacă Hristos o primeşte şi o preţuieşte Este bun şi foarte corect ceea ce spui. Aşadar, să vedem aceasta şi vom afla că s-a întâmplat şi aici acelaşi lucru ca şi în situaţia leprosului. Pentru că, aşa cum leprosul a zis: „dacă voieşti» (şi nu se bazează doar pe lepros afirmaţia noastră despre puterea lui Hristos, ci şi pe cuvintele lui Hristos, pentru că nu numai că n-a risipit bănuiala, ci şi mai mult a
întărit-o, adăugând ceea ce era de prisos să spună, zicând: „Vreau, curăţeşte-te!», ca să pecetluiască credinţa aceluia), la fel şi aici, este de folos să cercetăm dacă se întâmplă ceva asemănător. Şi, într-adevăr, vom afla că iarăşi se întâmplă la fel. Pentru că, atunci când sutaşul a zis acestea şi a recunoscut această stăpânire, Domnul nu numai că nu l-a mustrat, ci l-a şi încuviinţat şi a făcut încă ceva mai mult decât încuviinţarea. Intr-adevăr evanghelistul n-a spus că în mod simplu l-a lăudat pe cel pe care l-a cercetat, ci, arătând şi mărirea laudei, zice că s-a şi minunat. Şi nu numai doar că s-a minunat, dar l-a arătat ca pildă întregii mulţimi şi altora, încât să dorească să-l urmeze.
Vezi cum este admirat de către Domnul cel care mărturiseşte puterea Lui? Pentru că, cu puţin înainte Evanghelistul a zis: „Iar când Iisus a sfârşit cuvintele acestea, mulţimile erau uimite de învăţătura Lui.
Că îi învăţa pe ei ca Unul ca are putere, iar nu cum îi învăţau pe ei cărturarii lor.» Şi nu numai că nu i-a mustrat, ci şi luându-i S-a coborât de pe munte şi a chezăşuit părerea lor, prin modul în care l-a curăţat pe lepros. Acela, din nou, a zis: „Dacă voieşti, poţi să mă curăţeşti» şi nu numai că nu l-a certat, dar l-a şi curăţat, vindecându-1, aşa cum a zis acela. Sutaşul grăieşte din nou: „zi doar cu cuvântul şi se va vindeca sluga mea» şi Domnul, minunându-se de acesta, i-a zis: „La nimeni în Israel n-am găsit atâta credinţă!».
Ca să te convingi de aceasta şi din punct de vedere opus, ascultă: pentru că Maria nu spusese ceva asemănător, ci, dimpotrivă, „dar şi acum ştiu că oricâte vei cere de la Dumnezeu, Dumnezeu îţi vada», nu numai că n-a fost lăudată, cu toate că era cunoscută şi iubită şi dintre persoanele cele mai dăruite Lui, ci a fost şi mustrată şi îndreptată de Acesta, pentru că nu vorbise corect. De aceea, i-a zis: „Nu ţi-am spus că, dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?» mustrând-o în felul acesta pentru faptul că încă nu crezuse. Iarăşi, pentru că a zis: „toate câte vei cere de la Dumnezeu îţi va da», ca s-o îndepărteze de această concepţie şi ca s-o înveţe că nu trebuie să-l primească pe altul, ci că El este
izvorul bunurilor, îi zice: „Eu sunt învierea şi Viaţa», ceea ce înseamnă „nu aştept să primesc lucrarea, ci Eu le lucrez pe toate de la Mine».
Acesta este motivul pentru care se şi minunează de sutaş şi-l aşază înaintea tuturor şi îl cinsteşte, făgăduindu-i să-i dăruiască împărăţia Lui şi pe ceilalţi îi cheamă spre imitarea râvnei Lui. Şi ca să te
convingi că pentru acest scop le-a spus pe acestea, pentru ca să-i înveţe şi pe ceilalţi ca să creadă astfel, ascultă acrivia evanghelistului cum îl laudă: „Auzind Iisus, S-a minunat şi a zis celor ce veneau după El: adevărat grăiesc vouă, la nimeni în Israel n-am găsit atâta credinţă». Prin urmare, să aibă cineva o părere drept măritoare despre El este cea mai mare dovadă a credinţei, căci în acelaşi timp aduce şi împărăţia şi celelalte bunuri.
De altfel, lauda nu s-a limitat doar la cuvinte, ci răsplătindu-i credinţa lui, i l-a dat pe bolnav vindecat şi a împletit cunună strălucitoare şi a făgăduit mari daruri, zicând: „Şi zic vouă că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov în împărăţia cerurilor. Iar fiii împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul cel mai dinafară, acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.» Aşadar, pentru că le-a arătat multe minuni, le grăieşte acum cu şi mai mare îndrăzneală. După aceea,
ca să nu creadă cineva că acestea sunt cuvinte de linguşeală, ci să afle toţi că într-adevăr aceasta era dispoziţia lăuntrică a sutaşului, îi zice: „Du-te! Fie ţie după cum ai crezut!» şi imediat a urmat vindecarea încuviinţată de voia Lui: „Şi s-a însănătoşit sluga lui în ceasul acela.» Lucru care s-a întâmplat şi femeii din părţile Tirului şi ale Feniciei, pentru că şi aceleia i-a zis: „O, femeie! Mare este credinţa ta, fie ţie precum voieşti. Şi s-a vindecat fiica ei în ceasul acela».

Deoarece Sfântul Luca, atunci când descrie această minune, se referă şi la multe altele care dau impresia de confuzie, este necesar să vă lămuresc şi această chestiune. Aşadar, ce spune Sfântul Luca? Că sutaşul a trimis pe preoţii iudeilor la Acesta, rugându-L să vină, în timp ce Matei spune că a venit sutaşul însuşi şi a zis că nu este vrednic. Unii zic că acesta nu este una şi aceeaşi persoană, chiar dacă sunt multe asemănări. Pentru că despre acela ne zice pe de o parte: „Căci iubeşte neamul nostru
şi ne-a zidit sinagoga», în timp ce despre acesta Iisus însuşi zice: „Nici în Israel n-am aflat atâta credinţă» şi în cazul aceluia ne-a zis: „că mulţi de la răsărit vor veni», lucru care lasă să se bănuiască că este iudeu. Deci ce vom spune? Că această dezlegare este uşoară, pe de o parte, dar ceea
ce ni se cere este faptul dacă este adevărat.
Eu am însă părerea că este vorba despre una şi aceeaşi persoană. Deci cum a zis Matei că acesta a grăit: „Nu sunt vrednic să intri sub acoperişul casei mele», în timp ce Luca spune că a trimis să-L cheme? Mie îmi pare că Luca vrea să arate linguşeala iudeilor şi că cei care se află
în suferinţă, deoarece înăuntrul lor stăpâneşte nestatornicia, îşi schimbă lesne părerea. Pentru că este uşor de înţeles că, atunci când sutaşul a vrut să vină el însuşi, a fost oprit de către iudei, care, voind să-l linguşească, i-au spus: vom merge noi să-L aducem. Deci, ia seama că şi rugămintea lor este plină de linguşeală, „căci iubeşte neamul nostru», zic ei, „şi el ne-a zidit sinagoga». Nici măcar nu ştiu cum să-l laude pe bărbat.
Pentru că trebuiau să spună: a vrut el însuşi să vină să Te roage, dar noi l-am oprit, văzând suferinţa lui şi trupul paralizat, şi astfel să vădească mărimea credinţei lor. Ei nu zic însă aceasta, căci nu voiau, din pricina invidiei, să descopere credinţa bărbatului, ci preferau mai ales să ascundă virtutea lui – lucru pentru care au şi venit singuri să-l roage, ca să nu pară că acela care l-a rugat era vreo persoană importantă – ci proclamând credinţa aceluia să izbândească în lucrul pentru care veniseră. Pentru că este cu putinţă ca invidia să întunece mintea. Dar Domnul, care cunoaşte cele negrăite, în pofida voinţei lor, a propovăduit virtutea lui. Şi pentru ca să te încredinţezi că acesta este adevărul, ascultă-1 din nou pe însuşi Luca cum descrie aceasta. Pentru că spune următoarele: „nefiind El acum departe de casă, a trimis la El prieteni, zicându-I: Doamne, nu te osteni, că nu sunt vrednic ca să intri sub acoperământul meu», adică atunci când a scăpat de stăruinţa lor, a trimis oamenii lui înainte şi-I zice:
„să nu crezi că din lenevie n-am venit, ci m-am socotit pe mine însumi nevrednic să te primesc în casa mea.»
Dacă Matei spune că aceasta n-a vestit-o prin prietenii săi, ci personal, lucrurile nu se schimbă cu nimic, pentru că ceea ce se urmăreşte este dacă fiecare dintre evanghelişti a arătat râvna bărbatului şi faptul că avea o părerea cuviincioasă despre Hristos. Era firesc ca, după ce i-a trimis pe prietenii săi, să meargă el însuşi să-I spună. Dacă Sfântul Luca nu s-a referit la aceasta, dar nici Matei la cealaltă problemă, nu înseamnă că există diferenţe între ei, ci că fiecare completează ceea ce lipseşte celuilalt. Ia seama şi cum în alt fel Luca a propovăduit credinţa sutaşului, spunând că robul său urma să moară, dar aceasta nici nu l-a dus la disperare, nici nu l-a făcut să deznădăjduiască. Dacă acum Sfântul Matei
spune că Hristos a zis: „Nici în Israel n-am aflat atâta credinţă», vădind în felul acesta că omul nu era israelit, iar Luca că „a zidit sinagoga», nici aceasta nu este o contradicţie. Pentru că este cu putinţă ca nici iudeu să nu fie, să zidească şi sinagoga şi să iubească şi poporul. Tu însă nu cerceta doar cuvintele bărbatului, ci să ai în vedere şi demnitatea lui şi atunci vei înţelege virtutea lui. Pentru că este mare aroganţa celor sus puşi şi nici măcar suferinţele nu-i smeresc. Iată, slujitorul regesc amintit de către
Ioan îl aduce pe Domnul în casa sa şi zice: „Doamne, coboară-te înainte de a muri copilul meu». Sutaşul acesta însă n-a zis aşa, ci se arată mult mai evlavios şi decât cei care au coborât patul prin acoperiş. Pentru că nici nu caută prezenţa trupească a medicului, nici nu aduce bolnavul
aproape de el, lucru care-1 arată pe omul care nu are puţină consideraţie faţă de Domnul, ci îl vede Dumnezeu, de aceea şi zice: „zi doar cu cuvântul». Nici nu spune de la început „zi cu cuvântul», ci doar povesteşte suferinţa, pentru că din multa sa smerenie nu se aştepta ca Domnul să consimtă degrabă şi să ceară să meargă acasă. De aceea când L-a auzit spunând: „Eu voi veni să-l vindec pe acesta», atunci a adăugat „zi doar cu cuvântul». Şi suferinţa nici nu s-a făcut pricină să-şi piardă sângele rece, ci şi filozofează în aceasta, luând seama nu atât la sănătatea slugii, cât să nu i se considere că săvârşeşte ceva lipsit de evlavie. Desigur că,dincolo de toate acestea, nu L-a constrâns el pe Hristos, ci Acela însuşi a făgăduit să meargă la casa lui. Şi în ciuda acestora se teme ca nu cumva să i se acorde prea multă cinste şi, astfel, să se împovăreze pe sine.
Ai văzut înţelepciunea lui? Ia seama şi la nesăbuinţa iudeilor, care zic: „vrednic este cel care se află în afara harului». în timp ce trebuiau să cheme iubirea de oameni a lui Iisus, aceştia pun înainte valoarea omului şi nici nu ştiu cum să îndreptăţească cererea lor. Acela însă nu face la fel, ci mai mult mărturiseşte despre sine că este cu desăvârşire nevrednic, nu numai să primească binefacerea, dar şi să-L primească pe Domnul în casa sa. De aceea şi când a zis: „Doamne, sluga mea zace în casă» n-a adăugat: „spune», ci doar i-a vestit suferinţa. însă când L-a văzut pe Hristos gata pentru binefacere, nici atunci nu s-a purtat fără discernământ, ci din nou se înfrânează, păstrând modestia lui plină de cuviinţă.
Dacă cineva se întreabă din ce pricină Hristos nu i-a răspuns cu cinste, vom răspunde că l-a cinstit, şi mai ales foarte mult. în primul rând, prin faptul că i-a descoperit starea lui lăuntrică, lucru care s-a făcut vădit din faptul că n-a mers El însuşi la casa lui. în al doilea rând, prin faptul că îl aduce în împărăţia Lui şi îl preferă întregului popor iudeu. Pentru că a fost socotit vrednic de împărăţia cerurilor şi s-a bucurat de bunuri cu care s-a desfătat Avraam, deoarece s-a socotit pe sine nevrednic să-Lprimească pe Hristos în casa lui.
Şi pentru ce pricină, zice, leprosul n-a fost lăudat, de vreme ce a arătat credinţă mai mare decât sutaşul? într-adevăr, acela n-a zis: „spune cu cuvântul», ci ceva mult mai mare: „Doamne, dacă voieşti», lucru pe care profetul îl spune despre Tatăl că „toate câte a voit, a făcut». Dar şi leprosul a fost lăudat, pentru că, atunci când a zis: „adu darul tău, pe care l-a rânduit Moise spre mărturia lor», nu se înţelege nimic altceva decât că „Tu vei deveni judecătorul lor, prin credinţa pe care ai arătat-o».
Pe de altă parte nu este acelaşi lucru să creadă un iudeu şi altul de alt neam. Şi faptul că sutaşul nu era iudeu apare şi din cuvintele: „nici în Israel n-am aflat atâta credinţă». Era un lucru foarte mare ca omul care  nu aparţinea neamului iudeu să ajungă la un sens atât de înalt despre Hristos. Pentru că, aşa după cum cred, s-a făcut cu ochii sufletului său văzător al oştilor cereşti, a înţeles că patimile oamenilor şi moartea şi toate sunt supuse Acestuia, precum soldaţii lui însuşi. De aceea a şi zis: „Că
şi eu sunt om sub stăpânirea altora şi am sub mine ostaşi», înţelegând că eu sunt stăpânit de alţii, Tu însă de nimeni. Deci dacă eu, care sunt om şi mă aflu sub stăpânirea altora, am atâtea puteri, cu mult mai mult Cel Care este Dumnezeu şi mai înalt decât orice stăpânire. Adică vrea să convingă, punând înainte diferenţa nemăsurată dintre ei şi nu se măsoară pe sine cu Hristos, ci arată prin cuvintele acestea că îl socoteşte incomparabil mai înalt. Vrea să zică aşa: dacă mie, care sunt egal în cinste cu
subordonaţii mei şi mă aflu eu însumi sub stăpânirea altora, această mică superioritate îmi oferă atâtea posibilităţi şi nimeni nu mi se împotriveşte, ci toate câte le poruncesc sunt aduse la îndeplinire, („şi îi spun acestuia du-te şi se duce şi celuilalt vino şi vine»), cu mult mai multe puteri vei avea Tu. Unii citesc acest verset şi în acest fel: „Căci dacă eu, om fiind», şi punând aici semn de punctuaţie, continuă: „având sub stăpânirea mea soldaţi».
Tu însă ia seama, te rog, cum a arătat sutaşul că Hristos stăpâneşte şi moartea, şi îi porunceşte ca Domn al ei. Pentru că atunci când zice „vino, şi vine, şi du-te, şi se duce» cuvintele aceasta înseamnă: dacă vei porunci morţii să nu vină la sluga mea, nu va veni. Ai văzut cât de credincios era? Intr-adevăr, ceea ce urma să se facă vădit tuturor mai târziu, aceasta a arătat el încă de pe acum, anume că are stăpânire asupra morţii şi a vieţii şi „închide porţile iadului şi le deschide»259 Şi nu s-a referit doar
la exemplul soldaţilor, ci şi al slugilor, ca să arate deplina ascultare. Dar deşi avea atâta credinţă, s-a socotit pe sine nevrednic. Hristos, arătându-1 vrednic ca să intre în casa lui a făcut ceva mult mai mare: l-a admirat, a propovăduit virtutea lui şi i-a dat mai mult decât ceruse. Acela a venit să ceară sănătatea trupească a slugii sale şi a plecat primind împărăţia Cerurilor.
Ai văzut cum s-au împlinit cuvintele: „Căutaţi mai întâi împărăţia cerurilor şi toate celelalte se vor adăuga vouă»? Deoarece a arătat multă credinţă şi smerenie, i-a dăruit şi cerul şi i-a adăugat şi sănătatea lui. Şi nu l-a cinstit doar prin aceasta, ci şi prin faptul că a arătat cine sunt cei care vor fi scoşi şi vor intra în aceasta. încă de pe acum face cunoscut minune tuturor că mântuirea va veni din credinţă şi nu din ţinerea Legii. Tocmai de aceea darul îi are în vedere nu doar pe iudei, ci şi pe neamuri, şi mai ales pe aceştia. Pentru că zice: să nu credeţi că aceasta s-a întâmplat doar cu sutaşul, ci este valabil pentru întreaga lume. Şi a spus aceasta profeţind despre neamuri şi dându-le bune speranţe. într-adevăr, printre aceştia care-L urmau erau şi cei care proveneau din ţinutul Galileii, regiune locuită de neamuri. A spus-o ca să ferească neamurile de deznădejde, dar şi ca să smerească cugetul iudeilor. Nu aduce cuvântul mai devreme despre neamuri, nici acum nu se referă clar la aceştia, ci după ce mai întâi îl are ca pretext pe sutaş, şi aceasta ca să nu-i jignească prin cuvintele sale pe ascultători, nici ca să nu le dea pricină de osândire. Pentru că n-a zis: „Mulţi dintre neamuri», ci „Mulţi de la răsărit şi de la apus», înţelegând neamurile, fără însă să-i jignească pe ascultători, prin felul tainic în care a grăit. Şi nu moderează în acest fel doar părerea că prin această învăţătură face inovaţii, ci şi prin faptul că se referă la sânurile lui Avraam în locul împărăţiei, deoarece evreilor nu le era cunoscută noţiunea acesta, şi mult mai mult îi rănea faptul că se referea la Avraam. Din pricina aceasta şi Ioan n-a vorbit niciodată de la început despre gheenă, ci despre ceva care îi întrista mult mai mult: „Să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: Părinte avem pe Avram».

Împreună cu acestea se îngrijeşte şi de altceva: să nu fie socotit că este potrivnic Vechiului Testament, pentru că Acesta care se minunează de patriarhi şi numeşte sânurile acelora ca împărăţia din urmă a bunurilor, elimină orice bănuială. Aşadar, nimeni să nu creadă că ameninţarea este una singură, ea este îndoită, şi pentru iudei există iadul şi pentru neamuri desfătarea. Pentru că, pe de o parte, iudeii nu numai că au rămas afară, ci au rămas în afara bunurilor lor, iar neamurile nu numai că s-au desfătat de împărăţie, ci mai mult s au bucurat de ceva de care nu se aşteptau. Şi, în afară de aceasta, ei au primit ceea ce se proorocea despre iudei. Prin fiii împărăţiei se înţeleg cei pentru care era pregătită împărăţia, lucru care i-a rănit în mod special. Adică, după ce mai întâi le-a arătat că, conform cu făgăduinţa şi cu promisiunea, se găsesc în sânurile lui Avraam, atunci îi scoate de acolo. Apoi, deoarece ceea ce s-a spus era prevestire, o confirmă prin minune, aşa cum stau ca mărturie şi minunile din profeţia care a urmat. Deci, cel care se arată necredincios faţă de vindecarea care a avut loc atunci asupra slugii, să creadă din profeţia care s-a adeverit astăzi, chiar dacă profeţia a fost întărită din
primul moment prin minunea care s-a întâmplat atunci. Tocmai de aceea l-a vindecat pe paralitic, după ce mai înainte a prevestit aceea, încât să întărească cele viitoare din cele prezente şi lucrul cel mai mic din lucrul cel mai mare. Pentru că, a se bucura de bunuri cei virtuoşi şi a suferi cele triste cei păcătoşi nu este deloc lucru de mirare, ci foarte firesc şi logic, dar să fie întărite mădularele slăbănogului şi să învieze din morţi262 era ceva care depăşea legile fireşti. Dar la această întâmplare mare şi minunată sutaşul n-a contribuit doar puţin, şi aceasta a arătat-o şi Hristos, zicând: „Du-te, şi fie ţie după credinţa ta». Ai văzut cum sănătatea slugii a vestit şi puterea lui Hristos şi credinţa sutaşului şi a întărit şi acestea care se vor întâmpla în viitor? Toate împreună au adeverit puterea lui
Hristos, pentru că n-a îndreptat doar trupul slugii, ci şi sufletul sutaşului l-a tras la credinţă prin minunile acestea.
Tu însă să nu iei seama doar la acestea, că sutaşul a crezut şi sluga s-a vindecat, ci minunează-te şi de repeziciune. Pe aceasta o vădeşte evanghelistul când zice: „Şi s-a vindecat sluga lui în ceasul acela», exact aşa cum a zis şi în cazul leprosului că „îndată s-a curăţit». Pentru că Şi-a arătat puterea Lui nu numai vindecând, ci şi făcând-o într-un chip uimitor, şi, mai ales, fulgerător. Şi nu s-a folosit doar în acest fel, ci şi prin faptul că, continuu, a legat de minunile sale învăţăturile despre împărăţia Cerurilor şi i-a tras pe toţi către ea. Deoarece şi pe cei pe care i-a ameninţat că-i va scoate din împărăţie i-a ameninţat nu ca să-i scoată, ci ca să le pricinuiască frică prin cuvintele Sale şi astfel să-i atragă către
aceasta. Dacă nici în acest fel nu se foloseau, vina ar fi fost în întregime a lor şi a tuturor celor care suferă de aceeaşi neputinţă. Şi aceasta poate s-o vadă cineva nu numai la iudei, ci şi la credincioşi. într-adevăr, şi Iuda a fost fiul împărăţiei şi a auzit împreună cu ceilalţi ucenici că „vor şedea pe cele 12 scaune», dar s-a făcut fiul gheenei, în timp ce etiopianul265, chiar dacă era om de alt neam, dintre cei care se trăgeau „de la răsărit şi de la apus», se va bucura de cununi împreună cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov.
La fel se întâmplă acum şi cu noi. Pentru că spune: „Căci mulţi dintre cei dintâi vor fi pe urmă, iar cei din urmă vor fi cei dintâi». Spune aceasta pentru ca nici aceia să nu se lenevească, ca nu cumva să nu poată să-şi revină, nici aceştia să nu prindă curaj, ca şi cum ar fi neclintiţi. Acest lucru l-a vestit şi Sfântul Ioan Botezătorul, zicând la început: „Dumnezeu poate şi din pietrele acestea să-i ridice fii lui Avraam». Deoarece aceasta urma să se întâmple, propovăduieşte de dinainte, încât nimeni să nu fie
tulburat de acest lucru uimitor. Dar acela, pe de o parte, vorbeşte despre aceste lucruri ca posibile, pentru că se găsea încă la început, în timp ce Hristos prevesteşte ca pe ceva sigur, oferind mărturia prin faptele Lui.
Aşadar, să nu avem încredere în noi înşine, cei care ne numărăm printre credincioşi, ci să spunem: „Cel căruia i se pare că stă, să ia seama să nu cadă». Nici să deznădăjduim în căderile noastre, ci să spunem în sinea noastră: „Oare cei ce cad nu se mai scoală?»Pentru că mulţi, chiar dacă s-au înălţat pe culmile cerului şi au arătat bărbăţie şi au cuprins pustiurile şi nici în vis n-au văzut femeie, dar au arătat pentru moment nepăsare, au fost biruiţi şi au căzut în însăşi vâltoarea răutăţii.
Alţii, de acolo, de jos, s-au înălţat la cer şi au sărit de la teatru şi muzică la viaţa îngerească. Mai ales au arătat o atât de mare credinţă, încât au ajuns să alunge şi demonii si să săvârşească multe alte lucruri minunate.
Scripturile sunt pline de istoriile lor, dar şi viaţa noastră este plină de exemple potrivite. Vedem firi desfrânate şi neputincioase închizând gurile ereticilor manihei, care pretindeau că răutatea este neclintită, slujind astfel diavolului şi paralizând mâinile celor care voiau să lupte, întorcând cu susul în jos în modul acesta toate lucrurile în viaţă. Pentru că cei care sunt convinşi de această teorie despre lume nu se vatămă doar referitor la viaţa viitoare, ci şi aici pe pământ le fac pe toate amalgam, atât cât depinde de aceştia.
Noi însă, de vreme ce avem atâtea exemple din Scripturi şi din viaţa noastră, să luăm bine seama şi să ne ostenim, ca să nu cădem atât de jos. Şi, dacă uneori cădem, să nu rămânem în această stare. Pentru că dacă dreptul David, de vreme ce un moment a fost în nepăsare, a primit asemenea lovituri270, ce vom pătimi noi, care ne arătăm nepăsători în fiecare zi? Să nu priveşti că a căzut şi să te lipseşti de nădejde, ci cugetă ce a făcut în continuare, câte tânguiri a arătat, câtă pocăinţă, adăugând zile şi nopţi la izvoarele lacrimilor pe care le-a vărsat, spălându-şi cu acestea patul lui şi, în afară de acestea, înveşmântându-se cu sacul pocăinţei.
Dacă acela avea nevoie de o atât de mare întoarcere, cum vom putea să ne mântuim noi, cei rămaşi nepăsători după atâtea păcate? Pentru că cel care are multe izbânzi cu uşurinţă ar putea prin acestea să-şi acopere păcatele, în timp ce cel care este gol, oriunde ar primi înţepătura, rana se arată de moarte.
Pentru ca să nu se întâmple însă aceasta, să ne înarmăm pe noi înşine cu fapte bune, încât, chiar de vom cădea în vreun păcat, să-l acoperim prin acestea şi astfel să ne învrednicim, de vreme ce trăim
viaţa de aici spre slava lui Dumnezeu, să ne bucurăm şi de cea viitoare, pe care fie toţi să o dobândim cu harul şi cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, a Căruia este slava şi puterea în veci vecilor.Amin

Sf. Ioan Gură de Aur