An de an, ziua de 1 august înseamnă pentru rânduiala Bisericii noastre strămoșești debutul Postului Adormirii Maicii Domnului. Începem, așadar, un nou urcuș duhovnicesc, o altă școală a pocăinței și recunoștinței. Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este cea mai cunoscută zi de preacinstire închinată Preasfintei Fecioare din tot anul liturgic și de aceea, în mod firesc, Biserica a rânduit o perioadă de postire întru întâmpinarea acesteia. Prin două săptămâni de ajunare ne pregătim pentru binecuvântata zi când cea care a născut Viața trece prin moarte, înviată apoi și înălțată cu trupul la Cer de Fiul ei preaiubit, ca să se bucure de nesfâr­șita lumină și fericire a vieții veș­nice. Potrivită și necesară postire, spre a ne aminti de sublimele virtuți ale Preacuratei Fecioare Maria, cea plină de har, dar și de postul cu care ea însăși s-a pregătit pentru ceasul despărțirii de această lume și de reîntâlnirea cu Dumnezeu-Omul, Cel născut dintr-însa. Aidoma celorlalte perioade de ajunare de peste an, Postul Adormirii Maicii Domnului a cunoscut un parcurs îndelungat până a ajuns la forma și durata de astăzi. Sfântul Simeon al Tesalonicului precizează că postirea de la început de Gustar este dedicată nu doar sărbătorii mariale, ci și praznicului Schimbării la Față a Mântuitorului Hristos. Sărbătoarea din 6 august este „aducătoare de lumină”, iar praznicul din 15 ale lunii prici­nuiește „milostivire și solire pentru noi”.

Din punct de vedere istoric, postul de la începutul lui Gustar a apărut odată cu statornicirea sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, după Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon, din anul 451. Comunitățile creștine nu ajunau în mod unitar: în Antiohia posteau doar o zi, la praznicul Schimbării la Față a Domnului; la Constantinopol se postea patru zile înaintea sărbătorii, iar în Ierusalim, ajunarea premergătoare praznicului Adormirii dura opt zile. Ba în unele comunități se ținea post toată luna lui august. Din pricina acestei neconcordanțe, Biserica a hotărât să uniformizeze aceste tradiții locale în privința duratei postului închinat momentului mutării Născătoarei de Dumnezeu din această viață, precum și a modului de ajunare. Astfel, în anul 1166 a avut loc la Constantinopol un sinod local, condus de Patriarhul Luca Chrisoberg, unde s-a hotărât ca „postul să înceapă în ziua de 1 august și să se termine în dimineața zilei de 15 august, când începem sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului”.

Ca să lămurim problema modului de postire trebuie să facem apel la sfintele canoane și la celelalte prevederi tipiconale prezente în învățătura Bisericii. În cartea Tipicul cel Mare și Învățătura pentru posturi din Ceaslovul Mare se prevăd următoarele reguli de postire: lunea, miercurea și vinerea se ajunează până la Ceasul al IX-lea din zi (aprox. orele 15:00-16:00), când se consumă mâncare uscată. Mar­țea și joia se consumă legume fierte, fără untdelemn, iar sâmbăta și duminica se dezleagă la untdelemn și vin. Pravila Mare dă dezlegare la vin și untdelemn și pentru zilele de marți și joi. La 6 august, când serbăm Schimbarea la Față a Mântuitorului Hristos, în orice zi ar cădea, se face dezlegare la untdelemn, pește și vin. Sfântul Simeon al Tesalonicului afirmă că ajunarea de la începutul lui Gustar „este pentru amândouă sărbătorile, cea de 6, respectiv 15 august. Prima dintre ele este pricinuitoare de lumină, iar alta, aducătoare de milostivire și solire pentru noi”. Cărțile de învățătură prevăd, de asemenea, ca rânduială specială, de-a lungul întregului post, săvâr­șirea celor două Paraclise ale Maicii Domnului. Se observă lesne o similitudine între rânduielile ajunării din postul Maicii Domnului și al Sfintelor Paști. Cred că la acest aspect se refereau bătrânii evlavioși când afirmau că postul Sfintei Mării este rupt din Postul Mare.

Importanța Adormirii Maicii Domnului în tradiția liturgică, dar și în evlavia populară, se dovedește covârșitoare. Denumirea sărbătorii, „Paștile de vară”, rămasă din strămoși, adeverește întru totul locul celebrării sale în viața Bisericii, aceasta fiind ziua în care Fecioara Maria, izvorul vieții, se mută la Viață. 

Literatura patristică confirmă importanța praznicului marial, oferindu-i spații generoase. De la apariția sărbătorii, Părinții Bisericii, în scrierile lor, au acordat spații largi momentului despărțirii sufletului de trupul cel preacurat al Născătoarei de Dumnezeu. De exemplu, Sfântul Epifanie al Ciprului, dorind să arate că întreaga existență a Sfintei Fecioare Maria a fost deosebită, spune: „Purtarea ei în pântece a fost minunată, naște­rea ei a fost mai presus de fire și lumii mântuitoare, iar adormirea a fost slăvită, cu adevărat sfântă și prealăudată”. Din acest motiv, poate, unii liturgiști consideră praznicul Adormirii Maicii Domnului drept încununarea slavei Sfintei Fecioare Maria și, totodată, „fructul copt” al învățăturii Bisericii despre ea. Cea mai veche referire la moartea Maicii Domnului ne-a lăsat-o Origen. El afirmă că „Maria a rămas fecioară până la moartea ei”. Sfântul Efrem Sirul, Fericitul Ieronim, Sfântul Grigorie de Nyssa consideră că Maica Domnului a murit de o moarte naturală, iar Sfântul Ambrozie, fără să spună explicit de ce și cum s-a petrecut sfârșitul pământesc al Născătoarei de Dumnezeu, afirmă că ea nu a murit de o moarte violentă. Dar după cuvintele bătrânului Simeon, „și prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi” (Luca 2, 35), a existat o tradiție conform căreia Fecioara ar fi murit de moarte martirică, tradiție pe care Sfântul Ambrozie o combate atunci când face afir­mația de mai sus. Inexistența, în cult, până în secolul al V-lea, a unei sărbători închinate morții Maicii Domnului ne arată că ea nu a avut o moarte martirică, știut fiind că, încă din veacurile primare, martirii erau cinstiți în ziua trecerii lor la cele veșnice. Singurul praznic închinat Fecioarei Maria, atestat înainte de Sinodul de la Efes, 431, era cel intitulat „amintirea (pomenirea) Sfintei Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioara Maria”, care celebra maternitatea ei divină și zămislirea feciorelnică.

Să postim, așadar, cu bucurie postul rânduit Adormirii Maicii Domnului căci, supunându-se rânduielilor firii, ea trece prin moarte, apoi, prin puterea Fiului ei, se înalță întru slavă. De acolo, din înaltul cerului, nu contenește a-și revărsa asupra noastră, fiii ei duhovnicești, noian de milă și îndurări.

 Arhim. Mihail Daniliuc 

sursa:ziarullumina.ro