Rugăciunile începătoare:

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin

Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele nostre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.

Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Că a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Doamne miluieşte (de 12 ori). Slavă… Şi acum…

Veniţi să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu.

Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu.

Veniţi sa ne închinăm şi să cădem la însuşi Hristos, Împăratul şi Dumnezeul nostru.

După care, Psalmul 142:

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioşia Ta; auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmaşul prigoneşte sufletul meu şi viaţa mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morţii cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine şi inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Tins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoşat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ţi întoarce faţa Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se pogoară în mormânt. Fă să aud dimineaţa mila Ta, că la Tine mi-i nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmaşii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povăţuiască la pământul dreptăţii. Pentru numele Tău, Doamne, dăruieşte-mi viaţa. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpeşte pe vrăjmaşii mei şi pierde pe toţi cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Dumnezeu este Domnul şi s-au arătat nouă. Bine este cuvântat, cel ce vine întru numele Domnului (de 3 ori).

Apoi troparele acestea:

Către Născătoarea de Dumnezeu acum cu nevoinţă să alergăm noi, păcătoşii şi smeriţii, şi să cădem cu pocăinţă, strigând dintru adâncul sufletului: Stăpână, milostiveşte-te spre noi şi ne ajută; sârguieşte că pierim de mulţimea păcatelor; nu întoarce pe robii tai în deşert, că numai pe tine te avem ajutătoare. (de două ori)

Slavă… Şi acum…

Niciodată nu vom tăcea noi nevrednicii, a vesti puterile tale, Născătoare de Dumnezeu, că de nu ai fi stătut tu rugându-te pentru noi, cine ne-ar fi izbăvit dintru atâtea nevoi? Sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi? Nu ne vom depărta de la tine, Stăpână, că tu mântuieşti pe robii tăi pururea din toate nevoile.

Apoi Psalmul 50:

Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte. Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea. Ţie unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, ca să fiu îndreptăţit întru cuvintele Tale şi să biruieşti când vei judeca Tu. Că iată intru fărădelegi m-am zămîslit şi în păcate m-a născut maica mea. Că iată adevărul ai iubit; cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale, mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce faţa Ta de către păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le. Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel sfânt nu-l lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte. Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale, şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce. Izbăveşte-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, ţi-as fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viţei.

Ajutor şi acoperitor S-a făcut mie spre mântuire. Acesta este Dumnezeul meu şi-L voi slăvi pe El; Dumnezeul părintelui meu şi-L voi înălţa pe El, căci cu slavă S-a preaslăvit.

Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă. (înainte de fiecare tropar)

Din tinereţe, Mântuitorule, poruncile Tale le-am lepădat, şi mi-am petrecut toată viaţa în pofte, neîngrijindu-mă şi lenevindu-mă; pentru aceasta strig Ție, Mântuitorule: măcar la sfârşit mântuieşte-mă.

Pe mine cel lepădat înaintea uşilor Tale, Mântuitorule, măcar la bătrâneţe nu mă lăsa în iad, deşert, ci, mai înainte de sfârşit, ca un iubitor de oameni, dă-mi iertare greşelilor.

Bogăţia sufletului cheltuind-o în desfrânări, pustiu sunt de virtuţi creştineşti şi, flămânzind, strig: Părinte al îndurărilor, apucând Tu înainte, miluieşte-mă.

Eu sunt cel căzut între tâlhari prin gândurile mele; cu totul sunt rănit acum de ele şi plin de bube; dar Tu însuţi venind de faţă, Hristoase Mântuitorule, vindecă-mă.

Preotul, văzându-mă mai înainte, a trecut de mine, şi levitul, văzându-mă gol în suferinţă, nu m-a băgat în seamă; iar Tu, Iisuse, Cel ce ai răsărit din Maria, venind de faţă, miluieşte-mă.

Stih: Cuvioasă maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dă-mi har luminător din osârdia ta cea dumnezeiască de sus, ca să scap de întunericul patimilor; şi să laud din inimă faptele vieţii tale cele frumoase, Marie.

Slavă…, a Treimii:

Treime, mai presus de fiinţă, Căreia ne închinăm întru o Unime, ridică de la mine lanţul cel greu al păcatului şi, ca o milostivă, dă-mi lacrimi de umilinţă.

Şi acum…, a Născătoarei:

Născătoare de Dumnezeu, nădejdea şi ajutătoarea celor ce te laudă pe tine, ridică de la mine lanţul cel greu al păcatului şi, ca o stăpână curată, primeşte-mă pe mine cel ce mă pocăiesc.

Cântarea a 2-a, Irmosul:

Ia aminte, Cerule, şi voi grăi şi voi lăuda pe Hristos, Care a venit din Fecioară cu trup.

Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.

Alunecat-am în desfrânare ca David şi m-am umplut de noroi; dar Tu, Mântuitorule, spală-mă şi pe mine cu lacrimile mele.

Nici lacrimi, nici pocăinţă nu am, nici umilinţă; dar Tu însuţi, Mântuitorule, dăruieşte-mi acestea, ca un Dumnezeu.

Pierdutu-mi-am frumuseţea cea întâi-zidită şi podoaba mea; şi acum zac gol şi mă ruşinez.

Uşa Ta să nu mi-o închizi atunci, Doamne, Doamne! Ci să o deschizi mie, celui ce mă pocăiesc către Tine.

Ascultă suspinele sufletului meu şi primeşte picăturile ochilor mei, Doamne, şi mă mântuieşte.

Iubitorule de oameni, Cel ce voieşti ca toţi să se mântuiască, Tu mă cheamă şi mă primeşte ca un bun, pe mine cel ce mă pocăiesc.

A Născătoarei:

Preacurată Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce una eşti prealăudată, roagă-te îndelung, ca să ne mântuim noi.

Aceeași cântare, alt canon; Irmosul:

Vedeţi, vedeţi! că Eu sunt Dumnezeu, Care am plouat mană, şi apă din piatră am izvorât de demult, în pustie, poporului Meu, cu singură dreapta şi cu tăria Mea.

Vedeţi, vedeţi! că Eu sunt Dumnezeu; ascultă, suflete al meu, pe Domnul, Cel ce strigă, şi te depărtează de la păcatul cel dintâi; şi te teme, ca de un nemitarnic Judecător şi Dumnezeu.

Cui te-ai asemănat, mult-păcătosule suflete, decât numai lui Cain celui dintâi şi lui Lameh aceluia, ucigându-ţi cu pietre trupul prin fapte rele, şi omorându-ţi mintea cu pornirile cele nebuneşti?

Pe toţi cei mai înainte de lege întrecându-i, o, suflete, lui Set nu te-ai asemănat, nici lui Enos n-ai urmat, nici lui Enoh cel ce a fost mutat la cer, nici lui Noe; ci te-ai arătat sărac de viaţa drepţilor.

Tu însuţi, suflete al meu, ai deschis zăvoarele mâniei Dumnezeului tău, şi ca pământul oarecând, ţi-ai înecat trupul şi faptele şi viaţa, rămânând afară de corabia cea mântuitoare.

Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu toată osârdia şi dragostea ai alergat către Hristos, urând calea cea dintâi a păcatului, şi în pustiile cele neumblate hrănindu-te, şi poruncile Lui cele dumnezeieşti curat săvârşind.

Slavă…, a Treimii:

Treime fără început, nezidită, nedespărţită Unime, primeşte-mă pe mine cel ce mă pocăiesc şi mă mântuieşte pe mine cel ce am greşit; a Ta zidire sunt, nu mă trece cu vederea; ci mă iartă şi mă izbăveşte de osânda focului.

Şi acum…, a Născătoarei:

Preacurată Stăpână Născătoare de Dumnezeu, nădejdea celor ce aleargă la tine, şi limanul celor înviforaţi, pe Milostivul şi Făcătorul şi Fiul tău, fă-L îndurat, şi mie cu rugăciunile tale.

Cântarea a 3-a, Irmosul:

Întăreşte, Doamne, pe piatra poruncilor Tale, inima mea cea clătinată; că Însuţi eşti Sfânt şi Domn.

Binecuvântarea lui Sem nu ai moştenit, ticăloase suflete, şi moştenire desfătată n-ai luat, ca Iafet în pământul iertării.

Din pământul Haran, adică din păcat, ieşi, suflete al meu, şi vino la pământul care izvorăşte de-a pururea nestricăciune vie, pe care Avraam a moştenit-o.

De Avraam ai auzit, suflete al meu, care şi-a lăsat oarecând pămâtul părinţilor şi s-a înstrăinat. Urmează şi tu alegerii aceluia.

La stejarul din Mamvri ospătând patriarhul pe îngeri, a luat la bătrâneţe vânatul făgăduinţei.

Înţelegând pe Isaac, ticăloase suflete al meu, că a fost jertfit tainic jertfă nouă, ca ardere de tot Domnului, urmează voinţei lui.

Auzit-ai, suflete al meu, de Ismael că a fost izgonit, fiind născut din slujnică; trezeşte-te, vezi, ca nu cumva păcătuind, să suferi ceva asemenea.

Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cuprins sunt de tulburarea valurilor şi de furtuna păcatelor. Dar tu, maică, izbăveşte-mă acum şi mă scoate la limanul dumnezeieştii pocăinţe.

Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Rugăciune cu osârdie aducând şi acum, cuvioasă, către preamilostiva Născătoare de Dumnezeu, cu rugăciunile tale deschide-mi dumnezeieştile intrări.

Slavă…, a Treimii:

Treime neamestecată, nezidită, Fire fără început, Care eşti lăudată în Treimea Feţelor, mântuieşte-ne pe noi, care ne închinăm stăpânirii Tale cu credinţă.

Şi acum…, a Născătoarei:

Pe Fiul cel fără de ani din Tatăl, sub ani L-ai născut, neştiind de bărbat, Născătoare de Dumnezeu. Minune străină! Că alăptând, ai rămas fecioară.

Cântarea a 4-a, Irmosul:

Auzit-a prorocul de venirea Ta, Doamne, şi s-a temut: că aveai să Te naşti din Fecioară, şi oamenilor să Te arăţi, şi a grăit: Auzit-am auzul Tău şi m-am temut; slavă puterii Tale, Doamne.

Trupul mi-am spurcat, duhul mi-am întinat, peste tot m-am rănit; dar ca un doctor, Hristoase, amândouă prin pocăinţă le tămăduieşte. Spală-le, curăţeşte-le, Mântuitorul meu, arată-le mai curate decât zăpada.

Trupul şi sângele pentru toţi Ți-ai pus, Cuvinte, răstignindu-Te; trupul, adică ca să mă înnoieşti, iar sângele ca să mă speli. Duhul ţi-ai dat ca să mă aduci, Hristoase, Părintelui Tău.

Săvârşit-ai mântuirea în mijlocul pământului, Făcătorule, ca să ne mântuim; de bunăvoie pe lemn ai fost răstignit şi Edenul cel ce se încuiase s-a deschis; cele de sus şi cele de jos, făptura şi toate neamurile mântuindu-se, se închină ȚIe.

Fie-mi mie scăldătoare sângele cel din coasta Ta, totodată şi băutură şi apa iertării ce a izvorât, ca să mă curăţesc cu amândouă, ungându-mă şi bând, şi ca o ungere şi băutură, Cuvinte, cuvintele Tale cele de viaţă.

Biserica a câştigat pahar coasta Ta cea purtătoare de viaţă, din care a izvorât nouă îndoit izvorul iertării şi al cunoştinţei, spre închipuirea legilor celei vechi şi a celei noi, Mântuitorul nostru.

Gol sunt, spre a intra în cămara [mirelui], gol sunt şi spre a merge la nuntă şi la cină; candela mi s-a stins, fiind fără untdelemn, cămara mi s-a închis dormind eu. Cina s-a mâncat; iar eu fiind legat de mâini şi de picioare, am fost aruncat afară.

Slavă…, a Treimii:

Nedespărţită în fiinţă, neamestecată în Feţe, aşa Te teologhisim pe Tine Dumnezeire – Unime în Treime, ca pe Ceea ce eşti Una cu împărăţia şi Împreună cu tronul; şi strig Ție cântarea cea mare, ce se cânta întreit întru cele de sus.

Şi acum…, a Născătoarei:

Şi ai născut şi eşti fecioară, şi ai rămas întru amândouă cu firea, Fecioară. Cel ce S-a născut înnoieşte legile firii, iar pântecele a născut nesimţind dureri. Unde Dumnezeu voieşte, se biruieşte rânduiala firii; că face câte voieşte.

Cântarea a 5-a, Irmosul:

Dis-de-dimineaţă, Iubitorule de oameni, mă rog luminează-mă şi mă povăţuieşte la poruncile Tale, şi mă învaţă, Mântuitorule, să fac voia Ta.

Greu la minte m-am făcut, Stăpâne, ca şi Faraon cel cumplit; iar la suflet şi la trup ca Iannis şi Iamvri, cufundat fiind cu gândul! Dar ajută-mi mie, Mântuitorule.

Cu lut mi-am amestecat gândul, eu ticălosul. Spală-mă, Stăpâne, în baia lacrimilor mele, mă rog Ție, albă ca zăpada făcând haina trupului meu.

De voi cerceta faptele mele, Mântuitorule, mă văd pe mine însumi întrecând pe tot omul cu păcatele; că întru cunoştinţă gândind am greşit, iar nu întru necunoştinţă.

Cruţă, Doamne, cruţă zidirea Ta. Păcătuit-am, iartă-mă, Cel ce Singur eşti din fire curat, iar afară de Tine nimeni altul nu este fără pată.

Pentru mine ai luat chipul meu, Dumnezeu fiind; arătat-ai minuni vindecând pe cei leproşi şi întărind pe cei slăbănogi; ai oprit curgerea de sânge, Mântuitorule, celei ce s-a atins de poalele Tale.

Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Curgerile Iordanului trecându-le, ai aflat odihnă, fugind de plăcerea trupească cea cu durere; din care şi pe noi, cuvioasă, scoate-ne cu rugăciunile tale.

Slavă…, a Treimii:

Pe Tine, Treime, Te cântăm, pe Unul Dumnezeu; Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Părinte şi Fiule şi Duhule, Fiinţă neamestecată, Unime căreia pururea ne închinăm.

Şi acum…, a Născătoarei:

Din tine, cea nestricată şi fără bărbat, Maică-Fecioară, S-a îmbrăcat întru a mea frământătură Dumnezeu, Cel ce a zidit veacurile, unindu-Şi Sieși firea omenească.

Cântarea a 6-a, Irmosul:

Strigat-am cu toată inima mea către înduratul Dumnezeu şi m-a auzit din iadul cel mai de jos; şi a scos din stricăciune viaţa mea.

Ridică-te şi împotriveşte-te patimilor trupeşti, ca Iosua asupra lui Amalec, biruind pururea gândurile cele înşelătoare ca şi pe gavaoniţi.

Suflete, Dumnezeu porunceşte: treci peste firea cea curgătoare a vremii, ca mai înainte chivotul, şi te fă moştenitor pământului făgăduinţei.

Precum ai scăpat pe Petru, cel ce a strigat: scapă-mă!, aşa apucând înainte, Mântuitorule, scapă-mă şi pe mine de fiară, întinzându-Ți mâna Ta, şi mă scoate din adâncul păcatului.

Pe Tine Te ştiu liman liniştit, Stăpâne, Stăpâne Hristoase! Deci apucând înainte, scoate-mă din adâncurile cele neumblate ale păcatului şi din deznădăjduire.

Slavă…, a Treimii:

Treime sunt neamestecată şi nedespărţită, şi Unime despărţită după Feţe, dar unită după Fire. Aşa mărturiseşte [Însuşi] Tatăl şi Fiul şi Dumnezeiescul Duh.

Şi acum…, a Născătoarei:

Pântecele tău ne-a născut nouă pe Dumnezeu, cu chipul ca şi noi; deci ca Ziditorul tuturor, roagă-L, Născătoare de Dumnezeu, ca prin rugăciunile tale să fim îndreptăţiţi.

Doamne, miluieşte (de 3 ori)

CONDAC, glasul al 6-lea:

Suflete al meu, suflete al meu, scoală! Pentru ce dormi? Sfârşitul se apropie şi te vei tulbura. Deşteaptă-te dar, ca să se milostivească spre tine Hristos Dumnezeu, Cel ce este pretutindeni, şi toate le plineşte.

Cântarea a 7-a:, Irmosul:

Păcătuit-am, fărădelege şi nedreptate am săvârşit înaintea Ta; nici am păzit, nici am făcut precum ne-ai poruncit nouă; dar nu ne părăsi pe noi până în sfârşit, Dumnezeul părinţilor.4

Păcatele lui Manase ai adunat cu voinţa, suflete, punând patimile ca nişte lucruri scârbavnice şi înmulţind cele dezgustătoare; dar pocăinţei lui râvnind cu căldură, câştigă-ţi umilinţa.

Necurăţirilor lui Ahav ai râvnit, sufletul meu! Vai mie! Te-ai făcut locaş întinărilor trupeşti şi vas urât al patimilor. Dar din adâncul tău suspină şi spune lui Dumnezeu păcatele tale.

Încuiatu-s-a ţie cerul, suflete, şi foamete de la Dumnezeu te-a cuprins de vreme ce, ca şi Ahav oarecând, nu te-ai plecat cuvintelor lui Ilie Tesviteanul. Dar văduvei din Sarepta asemănându-te, hrăneşte sufletul prorocului.

A ars oarecând Ilie pe cei de două ori câte cincizeci, când a junghiat şi pe prorocii cei de ruşine ai Izabelei, spre mustrarea lui Ahav. Dar fugi, suflete, de asemănarea acestor doi şi te întăreşte.

Slavă…, a Treimii:

Treime neamestecată şi nedespărţită, Unime sfântă de-o-fiinţă; Lumini şi Lumină; şi Trei sfinte, şi Unul sfânt – aşa este cântată Treimea-Dumnezeu. Laudă deci şi preaslăveşte, suflete, viaţă şi vieţi, pe Dumnezeul tuturor.

Şi acum…, a Născătoarei:

Te lăudăm, te binecuvântăm şi te preacinstim, Născătoare de Dumnezeu, că ai născut pe Unul din Treimea cea nedespărţită, pe Unul Fiu şi Dumnezeu; şi tu însăţi ne-ai deschis nouă celor de pe pământ cele cereşti.

Cântarea a 8-a, Irmosul:

Pe Cel pe Care-L slăvesc oştile cereşti şi de El se cutremură heruvimii şi serafimii, toată suflarea şi zidirea, lăudaţi- L, binecuvântaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Drepte Judecătorule, Mântuitorule, miluieşte-mă şi mă izbăveşte de foc şi de groaza ce voi îndura la judecată, după dreptate; iartă-mă mai înainte de sfârşit, prin fapte bune şi prin pocăinţă.

Ca tâlharul strig Ție: pomeneşte-mă; ca Petru plâng cu amar: iartă-mă, Mântuitorule! Strig ca vameşul, lăcrimez ca păcătoasa. Primeşte-mi tânguirea ca oarecând pe a cananeencii.

Tămăduieşte putrejunea smeritului meu suflet, Mântuitorule, Unule, Tămăduitorule. Pune-mi doctorie vindecătoare şi untdelemn şi vin, lucrurile cele de pocăinţă, şi umilinţă cu lacrimi.

Cananeencii şi eu urmând, strig: Miluieşte-mă, Fiul lui David! Mă ating de poală, ca ceea ce-i curgea sânge; plâng ca Marta şi ca Maria pentru Lazăr.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu.

Părinte, Cel ce eşti fără început, Fiule, Cel împreună fără de început, Mângâietorule cel bun şi Duhule cel drept; [adică:] Născătorule al lui Dumnezeu-Cuvântul, Cuvinte al Tatălui celui fără început, Duhule cel viu şi făcător, Treime în Unime, miluieşte-mă.

Şi acum…, a Născătoarei:

Ca din porfiră s-a ţesut trupul lui Emmanuel înlăuntru în pântecele tău, Preacurată, ceea ce eşti porfiră înţelegătoare; pentru aceasta, Născătoare de Dumnezeu, cu adevărat pe tine te cinstim.

Cântarea a 9-a, Irmosul:

Naşterea din zămislire fără de sămânţă este netâlcuită; rodul Maicii celei fără de bărbat este nestricat; că naşterea lui Dumnezeu înnoiește firile. Pentru aceasta pe tine toate neamurile, ca pe o Maică-Mireasă a lui Dumnezeu, cu dreaptă credinţă te mărim.

Bolile tămăduind, săracilor a binevestit Hristos-Cuvântul. Pe şchiopi i-a vindecat, împreună cu vameşii a mâncat şi cu păcătoşii a vorbit; sufletul fiicei lui Iair, celei moarte mai dinainte, l-a întors cu atingerea mâinii.

Vameşul s-a mântuit şi desfrânata s-a înţelepţit, iar fariseul, lăudându-se, s-a osândit. Căci unul striga: milostiveşte-Te, şi cealaltă: miluieşte-mă. Iar fariseul se îngâmfa strigând: „Dumnezeule, mulţumescu-Ți…”, şi celelalte graiuri ale nebuniei lui.

Zaheu vameş a fost, dar s-a mântuit; Simon fariseul s-a smintit, iar desfrânata şi-a luat dezlegare de iertare de la Cel ce are puterea a ierta păcatele. Acesteia deci sârguieşte de urmează, suflete.

N-ai râvnit, ticăloase suflete, desfrânatei, care luând alabastru cu mir, cu lacrimi a uns şi cu părul a şters picioarele Domnului, Care i-a rupt zapisul păcatelor ei cele de demult.

Cetăţile cărora le-a dat Hristos bunavestire, ştii, suflete al meu, cum au fost blestemate; teme-te de pildă, să nu te faci ca acelea; pe care asemănându-le Stăpânul cu Sodoma, până la iad le-a osândit.

Să nu te arăţi deznădăjduit, o, suflete al meu, auzind credinţa cananeencei, pentru care, cu cuvântul lui Dumnezeu s-a tămăduit fiica ei. Strigă din adâncul inimii, ca şi aceea lui Hristos: „Fiul lui David, mântuieşte-mă şi pe mine”.

Slavă…, a Treimii:

Pe Tatăl să-L lăudăm, pe Fiul să-L preaînălţăm, dumnezeiescului Duh cu credinţă să ne închinăm, Treimii celei nedespărţite, Unimii după fiinţă; că Lumină eşti şi Lumini, şi Viaţă şi Vieţi, Făcătoare de viaţă şi Luminătoare marginilor [pământului].

Şi acum…, a Născătoarei:

Biserica toată o păzeşte, Preacurată Născătoare de Dumnezeu; că întru tine cu credinţă nădăjduind, întru tine se şi întăreşte, şi prin tine biruind, înfrânge toată încercarea, alungă toată rătăcirea şi călăuzeşte pe fiii ei.

Cuvioase Părinte Andree, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Andree cinstite, şi Părinte de trei ori fericite, păstorul Cretei, nu înceta rugându-te pentru cei ce te laudă, ca să ne izbăvim de toata mânia, necazul şi stricăciunea, şi de greşeli nenumărate, noi cei care cinstim pururea pomenirea ta cu credinţă.