Toată sărbătoarea și fapta Domnului nostru Iisus Hristos este mântuire și laudă pentru noi, credincioșii, iar lauda laudelor este Crucea. Și sărbătoarea sărbătorilor, bine plăcuta lui Dumnezeu, este când Hristos, pașca noastră, “Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29), pentru noi S-a Jertfit, iar, mai vârtos, când a înviat din morți.

Aceasta este doamna și împărăteasa sărbătorilor. Și celelalte toate sfinte sunt și cinstite și unele de altele se deosebesc în slavă strălucind ca fulgerul dumnezeirii. Și pe acestea le cinstește după vrednicie și le prăznuiește cu credința cel sârguitor la poruncile lui Dumnezeu. Iar cei întinați și pângăriți de păcate și în praznic sunt fără praznice. Iar sărbătoarea bună și plăcuta lui Dumnezeu este pocăință cu lacrimi și depărtarea de păcate și cunoștința lui Dumnezeu și dorirea de bunătățile cele veșnice. Și când se fac acestea, atunci și în cer bucurie se face și Biserica se bucură și săltă și cheamă împreună pe toți drepții, zicând : “Bucurați-vă împreună cu mine, că fiul meu acesta mort era cu păcatele și a înviat prin pocăință”. Sărbătoare bună și plăcuta lui Dumnezeu este atunci când, împreună cu noi, serbează Hristos, când se săvârșesc sărbătorile Lui și se cinstesc dumnezeieștile Scripturi. Și împreună serbează Hristos unde sunt adunați oameni întru numele Lui, în dragoste, fără vrajbă, nici fățărnicie. Împreună serbează Hristos unde sunt căutați săracii, unde sărmanii sunt mângâiați, unde străinii sunt odihniți. Împreună serbează Hristos, unse este cinstirea lui Dumnezeu, în psalmi, în laude și în cântări duhovnicești, deci aceștia sunt cei adunați în numele Său. Că în mijlocul acestora a făgăduit Domnul să fie și să Se afle. Fericiți sunt cei ce în acest chip sunt adunați, că pe Stăpânul în mijlocul lor avându-L, nimeni nu-i va vătăma pe dânșii.

Deci, așa să cinstim sărbătorile Domnului, nu sărbătorește, ci dumnezeiește, nu lumește, ci mai presus de lume. Nu pridvoare să încununăm, nu dănțuiri să alcătuim, nu fetele să le împodobim, nu cu fluiere și eu lăute auzul să-l îndulcim, nu cu haine moi să ne îmbrăcăm, nici cu podoabe de aur să ne mândrim, nu cu benchetuiri și cu beții. Nu pentru mâncare să strici lucrul lui Dumnezeu. Să nu te păgubești de dumnezeiască Liturghie, pentru nesățiosuI tău pântece, îndeletnicindu-te la bucătărie, ci acestea să le lăsăm acelora al căror dumnezeu este pântecele și slavă deșartă. Iar noi toți, dimpreună și mici și mari, bărbați și femei, monahi și monahii, creștinește și cu evlavie să cinstim sărbătorile Domnului, precum ne-am învățat, în psalmi, și în laude și în cântări duhovnicești. Să încununăm pridvoarele creștinește, iar nu ca păgânii, că umbra Legii a trecut, iar adevărul a înflorit, precum auzim pe Apostol, zicând : “Cele vechi au trecut, iar toate s-au făcut noi” (II Cor. 5, 17). Înșelăciunea idolilor s-a surpat, moartea s-a prădat, robia cea din iad s-a dezlegat, împărățiile înșelăciunii cele cu mulți dumnezei s-au sfărâmat, omul s-a eliberat, Dumnezeu împărătește, zidirea se veselește, Crucea domnește și toate neamurile, popoarele, semințiile și limbile i se închină și întru dânsa ne și lăudăm, împreună cu fericitul Pavel, zicând : “Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în Crucea Domului nostru Iisus Hristos” (Gal. 6, 14). Pentru aceasta, pe făcătoarea de viață Cruce să o purtăm și pe ușile noastre și pe frunte și pe ochi și pe gură și pe piept și pe toate mădularele noastre și să ne întărim cu nebiruită arma a creștinilor, cu biruitoarea morții cu nădejdea credincioșilor, cu lumina marginilor pământului, cu deschizătoarea Raiului, cu surpătoarea eresurilor, cu întărirea dreptei credințe, cu păzitoarea cea mare a credincioșilor, cu lauda cea de mântuire a Bisericii.

De aceasta, o, creștinilor, să nu ne lipsim, purtându-o în tot locul, în fiecare ceas și minut. Și fără dânsa nimic să nu săvârșim, ci și dormind și sculându-ne și lucrând și mâncând și bând și călătorind și pe mare înotând și râuri trecând, toate mădularele noastre cu făcătoarea de viață Cruce să le pecetluim. Și niciodată nu ne vom teme “de frica de noapte, de săgeată ce zboară ziua, de lucrul ce umblă în întuneric, de molimă ce bântuie întru amiaza” (Ps. 90, 5-6). Dacă totdeauna, frate, pe aceasta spre ajutorul tău o vei lua, nu vor veni către tine rele și bătaie nu se va apropia de locașul tău. Că, văzându-o pe aceasta, puterile cele potrivnice se înfioară și se depărtează. Aceasta înșelăciunea idolilor a surpat. Această lumea toată a luminat. Aceasta întunericul l-a pierdut și a întors lumina. Aceasta, neamurile de la apus și de la miazănoapte și de la mare și de la răsărit, adunându-le, le-a legat într-o Biserică și întru o credință, într-un Botez și întru o dragoste. O, ce fel de gură sau ce fel de limbă va lăuda, după vrednicie, zidul cel nebiruit al dreptcredincioșilor, pe purtătoarea de biruință armă a marelui împărat Iisus Hristos? Crucea este învierea morților, Crucea, nădejdea creștinilor, Crucea, toiagul șchiopilor, Crucea, frâul bogaților, surparea mândrilor, Crucea, semn de biruință asupra dracilor, povățuitoarea tinerilor, Crucea, prețuirea neguțătorilor, nădejdea celor deznădăjduiți, ocârmuitoarea celor ce înoată pe ape, Crucea, limanul celor înviforați, zidul celor ce li se dau războaie, Crucea, tatăl sărmanilor, sfetnicul drepților, Crucea, mângâierea scârbiților, păzitoarea pruncilor, capul bărbaților , cununa bătrânilor, Crucea, lumina celor ce stau în întuneric. Crucea, marea cuviință a împăraților, filosofia barbarilor, Crucea, slobozirea robilor, înțelepciunea neînvățaților, Crucea, propovăduirea Proorocilor, împreună-alergarea Apostolilor, lauda Mucenicilor; Crucea, întreaga înțelepciune a feciorelnicilor, bucuria preoților ; Crucea, temelia Bisericii, întemeierea lumii; Crucea, pierderea capiștelor idolești; Crucea, puterea celor neputincioși, doctorul bolnavilor; Crucea, curățirea leproșilor, îndreptarea slăbănogilor; Crucea, pâinea flămânzilor, izvorul celor însetați; Crucea, îndrăzneala monahilor, acoperământul celor goi.

Aceasta este aceea care s-a înfipt în mijlocul lumii și s-a sădit în locul Căpățânii și îndată a odrăslit strugurele vieții. Cu această sfântă armă a rupt Hristos pântecele iadului cel atotmâncător și a astupat gura cea mult măiastră a diavolului. Pe această văzându-o moartea, cutremurându-se și înfiorându-se, a slobozit pe toți cei pe care îi avea de la cel întâi zidit. Cu aceasta, întrarmându-se, fericiții Apostoli toată puterea vrăjmașului au călcat-o și pe toate neamurile, vânându-Ie, la închinarea ei le-au adunat. Cu aceasta, ca și cu o platoșă îmbrăcându-se, mucenicii și ostașii lui Hristos toate născocirile tiranilor le-au călcat și cu îndrăzneala L-au propovăduit. Pe aceasta ridicând-o și purtând-o, cei ce pentru Hristos s-au lepădat de cele din lume, cu multă bucurie, locuiesc în pustietăți și în munți și în peșteri și în crăpăturile pământului. O, ce bunătate nemăsurată și neasemănată a îndurărilor lui Dumnezeu. Câte bunătăți a dăruit prin Cruce neamului omenesc! Slavă iubirii Lui de oameni, închinăciune și stăpânire în veci. Amin.

Ați auzit, iubiților și iubitorilor de Hristos, cât de mare este puterea Crucii, câte sunt isprăvile ei, câte sunt bunătățile? Că aceasta, ca un bun cârmaci, cârmuind viața noastră de aici și împăcându-o, s-a făcut nouă pricinuitoare și de viața cea veșnică ce va să fie. Această cinstită Cruce, la a doua venire a lui Hristos, iarăși va să se arate, ca un cinstit și de viață făcător, vrednic de cucernicie și sfânt sceptru al marelui împărat Hristos, după cuvântul Stăpânului, care a zis ea : “Se va arăta pe cer’ semnul Fiului Omului”. (Matei 24, 30). Drept aceea, aceasta se va arăta întâi pe cer, împreună cu toate oștile îngerești, luminând tot pământul, până la marginile lui, mai mult decât strălucirea soarelui și vestind venirea Stăpânului Hristos. Căruia și de la noi să-I fie cinste, slavă și închinăciune, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin.