Ev.Ioan 11, 1-45

,, Biserica sărbătoreşte în Sâmbăta Floriilor minunea învierii lui Lazăr, care este văzută de tradiţia patristică drept o adeverire a învierii de obşte de la Parusie. Acest adevăr teologic este exprimat sintetic de tropar: „Învierea cea de obşte mai înainte de Patima Ta încredinţând-o, pe Lazăr din morţi l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule”. Lucru întărit şi de concluzia sinaxarului Sâmbetei lui Lazăr: „Dacă el a înviat la cuvântul lui Hristos şi a trăit din nou, tot aşa și omul, deşi a murit, la trâmbiţa cea din urmă, va învia şi va trăi veşnic”.

Prin minunea învierii lui Lazăr, Domnul nostru Iisus Hristos ne arată învierea noastră de la sfârşitul veacurilor. Dacă El l-a înviat pe Lazăr cel mort de patru zile, la fel va învia şi trupurile noastre putrezite, la a doua Sa venire când va judeca toate neamurile. Realitate mărturisită şi prin cântările Utreniei din Sâmbăta Floriilor: „Pe Lazăr cel mort de patru zile l-ai înviat, Hristoase, din iad, mai înainte de moartea Ta, sfărâmând puterea morţii, şi printr-însul mai înainte vestind slobozirea tuturor oamenilor din stricăciune. Pentru aceasta, închinându-ne Stăpânirii Tale celei atotputernice, grăim: Bine eşti cuvântat, Mântuitorule, miluieşte-ne pe noi”.

Învierea lui Lazăr ne este prezentată pe larg de Sfântul Evanghelist Ioan (11, 1-45). Datele aghiografice legate de Lazăr sunt din Sfânta Evanghelie, dar şi din Tradiţie. Toate aceste elemente le găsim sintetizate în sinaxarul zilei, în Triod. De aici aflăm că Lazăr, din localitatea Betania, era fratele Martei şi al Mariei. Ei erau copiii fariseului Simon, în casa căruia a poposit de mai multe ori Mântuitorul. Lazăr era prieten al Domnului nostru Iisus Hristos.

Despre boala şi moartea lui Lazăr ne vorbesc cântările din cursul săptămânii a şasea din Postul Mare. Încă de luni, imnurile din Triod au vorbit despre suferinţa lui Lazăr: „Astăzi, trecând Hristos dincolo de Iordan, I s-a arătat boala lui Lazăr şi, ca un mai înainte cunoscător, a zis: Boala aceasta nu este spre moarte”. Şi imediat anunţă minunea învierii lui Lazăr: „Găteşte-te, Betanie, împodobeşte-ţi dumnezeieşte intrările tale, măreşte-ţi încăperile, că iată vine Stăpânul cu Apostolii, ca să învieze pe cela ce l-ai crescut”. Tot imnologia de luni teologhiseşte despre sensurile şi înţelesurile învierii lui Lazăr: „Deschisu-s-au uşile cele dinaintea învierii lui Lazăr; că vine Hristos să ridice pe cel mort, ca din somn, şi să biruiască cu viaţa pe moarte”.

Hristos, în calitatea Sa de Fiu al lui Dumnezeu, este Domn al Vieţii şi vine în Betania să biruiască cu Viaţa moartea şi înviind pe Lazăr să prevestească Învierea Lui de Viaţă dătătoare neamului omenesc.

Miercuri, cântările Triodului ne-au vestit moartea lui Lazăr: „Astăzi şi-a dat sufletul Lazăr şi l-a plâns pe dânsul Betania, pe carele l-ai ridicat din morţi, Mântuitorul nostru, adeverind mai înainte prin prietenul Tău cele ce au urmat Învierii Tale celei înfricoşate: omorârea iadului şi viaţa lui Adam. Pentru aceasta Te lăudăm”.

Imnograful inspirat mărturiseşte despre rolul de prevestire a Învierii Domnului pe care-l are minunea învierii lui Lazăr, dar şi consecinţele în planul mântuirii ale Învierii lui Hristos, care sunt omorârea iadului şi dăruirea vieţii lui Adam (tuturor celor născuţi din Adam).

Despre mărturia liturgică a morţii lui Lazăr vorbeşte şi ieromonahul Makarios Simonopetrinul: „Lazăr moare miercuri (cu patru zile înainte de învierea sa) şi, aflând acest lucru de data asta nu de la mesageri umani, pentru a-Şi arăta pogorământul Său, ci în virtutea atotştiinţei Sale dumnezeieşti, Hristos Se îndreaptă spre Iudeea, începând astfel mersul Său spre Pătimirea cea de bunăvoie” (Triodul explicat, p. 371).

Mântuitorul ajunge în Betania după patru zile de la moartea lui Lazăr. Este întâmpinat de surorile lui Lazăr care Îi spun: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele nostru n-ar fi murit. Dar şi acum, dacă ai voi, îl înviezi, căci poţi!”

Sinaxarul din Triod continuă cu minunea învierii lui Lazăr: „Iisus a întrebat poporul: Unde l-aţi pus? Şi îndată toţi au pornit la mormânt. Când au ridicat piatra de pe mormânt, Maria a spus: Doamne, miroase, căci este de patru zile în groapă! La urmă, Iisus s-a rugat şi vărsând lacrimi a strigat cu voce mare: Lazăre, ieşi afară! Şi îndată a ieşit mortul; iar după ce a fost dezlegat, a plecat acasă”.

 „Înviind pe Lazăr, Mântuitorul arată cu fapta, ceea ce spusese Martei, că El este Învierea şi Viaţa şi Stăpânul Atotputernic al vieţii şi al morţii. Minunea este totodată o anticipare a Învierii Sale şi o întărire a ucenicilor pentru vremea de încercare care îi aşteaptă”, ne spune părintele Petroniu Tănase.

Minunea învierii lui Lazăr este prezentată în Noul Testament doar de Sfântul Apostol Ioan, pentru că el fiind ultimul care şi-a redactat Evanghelia a dorit să arate că „Hristos a fost Fiul lui Dumnezeu şi Dumnezeu, că a înviat şi că va fi învierea morţilor. Iar lucrul acesta se dovedeşte mai cu seamă prin învierea lui Lazăr” (Sinaxar Sâmbăta lui Lazăr).

Pentru învierea lui Lazăr poporul Îl primeşte triumfal pe Hristos în Ierusalim, eveniment pe care îl prăznuim în Duminica Stâlpărilor. Din Evanghelia după Ioan aflăm: „Deci da mărturie mulţimea care era cu El, când l-a strigat pe Lazăr din mormânt şi l-a înviat din morţi. De aceea L-a şi întâmpinat mulţimea, pentru că auzise că El a făcut minunea aceasta” (Ioan 12, 17-18).

Sâmbăta lui Lazăr şi Duminica Floriilor sunt strâns unite. Lucru mărturisit şi de imnografia Triodului de la sărbătoarea Stâlpărilor: „În­sem­nându-ne nouă mai înainte cin­stită Învierea Ta, ai ridicat, Bunule, din mormânt, cu porunca Ta, pe prietenul Tău Lazăr, fiind mort fără suflare de patru zile şi mirosind greu. Pentru aceasta şi pe mânz încă­lecând, spre închipuire, Te-ai purtat ca într-o căruţă, pe păgâni arătând, Mântuitorule. Pentru aceea şi laudă aduce Ţie, Israelul cel iubit, din gu­rile celor ce sug şi ale pruncilor celor fără de răutate, care Te-au văzut pe Tine, Hristoase, intrând în Sfânta Cetate, mai înainte de Paşti cu şase zile”.

Din această stihire de la Vecernia Floriilor remarcăm mai multe în­ţe­lesuri teologice. Primul este că minu­nea făcută de Hristos prin învierea lui Lazăr cel mort de patru zile pre­ves­teşte Învierea Lui. Al doilea înţe­les este legat de intrarea triumfală a Domnului în Ierusalim ca urmare a învierii minunate a lui Lazăr.

Cinstind în Sâmbăta Stâlpărilor învierea lui Lazăr, vedem în această minune şi învierea noastră cea de obşte. De aceea, în bisericile noastre, în această sâmbătă, încheiem şi pomenirile celor adormiţi în Domnul din Postul Mare. Pentru noi, cei trecuţi la Domnul sunt la fel ca Lazăr şi aşteptăm, la fel ca pe el, să-I învie şi pe ei Hristos, dar nu doar pentru lumea aceasta, ci pentru veşnica Împărăţie a lui Dumnezeu.”

sursa:ziarullumina.ro