Blog

header image
4 julio, 2015 @ 10:10 by admin

Rugaciunea – Calea unirii cu Dumnezeu

Problema vietii cotidiene este, ascetic vorbind, legata de frica de Dumnezeu. Aceasta este un dar extrem de pretios. Prin ea cerem lui Dumnezeu sa ne povatuiasca in viata de zi cu zi, in fiecare clipa. Printr-o actiune a harului care scapa logicii noastre, intram pe nesimtite in libertatea copiilor lui Dumnezeu.
Sa ramanem in fiecare moment in frica de Dumnezeu. Astfel, vom ajunge sa slujim pe semenii nostri si sa lucram la mantuirea noastra.
Nu incetati, in fiecare zi, sa-L rugati pe Dumnezeu sa va daruiasca Duhul Sfant, harul pentru a implini si a ne insusi poruncile lui Hristos, pana ce ele devin a doua natura.
Scopul final este ca mintea noastra sa se gaseasca mereu unita cu inima. Aceasta unire a inimii si a mintii este chiar locul rugaciunii.
Practic, cel mai adesea, stand asezati rostim rugaciunea fara glas, in locul inimii. La inceput, trebuie sa legam rugaciunea de respiratie. Cand inspiram, spunem: «Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu». Apoi, cu expiratie, spunem: «miluiește-mă «. Ne concentram toata atentia asupra numelui lui Hristos si asupra cuvantului «miluieste-ma». Sa nu acceptam nici un alt gand. La inceput, acest act, in aparenta atat de simplu, este dificil; in loc sa fim linistiti, luptam. Totusi, putin cate putin, ne obisnuim sa ne pastram atentia pe locul cel mai inalt al inimii. Ne vom obisnui treptat cu rugaciunea.
Cand incepem sa rostim numele lui Hristos, o multime de «ganduri» ne invaluie. De indata ce rugaciunea se termina, atacul dispare. Iesim cu sufletul eliberat, atunci cand, in timpul rugaciunii, «gandurile» ne asalteaza. Rugaciunea dezvaluie patimile care sunt in noi. Aceste atacurile dezvaluie, de obicei, continutul fiintei noastre. In momentul rugaciunii, noi luptam cu toate aceste imagini, cu toate aceste patimi si griji pentru a rosti numele lui Hristos cu o minte curata.
Daca simtim o anumita antipatie fata de cineva, cel mai bine este sa nu ne gandim nici la chipul acestei persoane, nici la cauza acestei uri, ci sa ne rugam independent de toate acestea. Prin aceasta lucrare interioara, putem sa trecem peste antipatia noastra, sa refuzam imaginea nascuta din patimile noastre.
Daca ne ataca «gandurile» si ne impiedica sa ne rugam curat, trebuie sa rabdam si sa strigam: «miluiește-mă pe mine !». Prin aceasta impotrivire activa, transformam, putin cate putin, natura umana cazuta, care face din noi copiii primului Adam. Luptam, si aceasta lupta trebuie sa fie, cu adevarat, profunda, sa imbrace o forma cosmica. Nu, noi nu suntem doar niste indivizi atacati de «ganduri». Cu rabdare sa strigam: «Miluiește-mă, miluieste-ma!». Iata maniera de a rezista «gandurilor» urate si de a le impiedica sa ne stapaneasca.
Nu va descurajati prea repede, ci repetati rugaciunea, pana cand ea se va intipari in mintea voastra.
«Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi». Cand rostim aceasta rugaciune, stabilim cu Hristos o relatie personala care scapa ratiunii noastre. Viata lui Hristos patrunde treptat in noi.
Unii se roaga cu gandul, cu mintea. Or, nu poate exista rugaciune acolo unde nu e participarea inimiii. In rugaciune, inima si mintea sunt, in mod indisolubil, unite.
Rugati-va in camera voastra. Unii vor putea sa se scoale cu o ora mai devreme, altii cu o jumatate de ora, altii cu un sfert de ora sau zece minute. Asta depinde de puterile fiecaruia. Dar trebuie s-o faceti. Astfel, inima si mintea voastra se vor obisnui sa traiasca mereu si pretutindeni cu rugaciunea. Cand rostiti rugaciunea lui Iisus, impiedicati orice alt gand sa va atace. Cei care sunt incepatori in viata duhovniceasca trebuie sa invete sa lupte impotriva poftelor trupesti.
Rugati-va seara, dimineata si in celelalte clipe ale vietii voastre de zi cu zi. Rugati-va pentru altii. Numai prin unitate in Duhul Sfant veti fi capabili sa lucrati mantuirea voastra. Rugati-va pentru semeniii vostri si cereti lui Dumnezeu sa va binecuvinteze prin rugaciunile lor.
Cand ne rugam pentru o persoana bolnava, rostim numele ei si ne gandim la ea cerand lui Dumnezeu sa o vindece. Nu este o iluzie, ci o realitate. Nu este un pacat, ci o atitudine de iubire crestineasca pentru fratele nostru.
Cand sufletul nostru este in intregime indreptat spre Dumnezeu, toate intrebarile inceteaza. Nu mai exista decat o intrebare: Cum sa dobandim pe Duhul Sfant in noi si sa-L pastram?
In zborul sufletului spre Dumnezeu, putem atinge sfera rugaciunii curate. Cand rugaciunea devine curata, o altfel de vedere se naste in om. Tot ceea ce a asimilat in aceasta lume, prin experienta sau prin studii, este depasit. In starea de rugaciune, omul nu-si cunoaste nici varsta, nici starea sociala sau ierarhica. Toate detaliile vietii pamantesti sunt depasite. Intelegem mai bine sensul cuvintelor lui Hristos: Si in ziua aceea, nu Mă veți mai intreba despre nimic.
Arhimandrit Sofronie – Aforisme duhovnicești

About the author

Related posts

Comments

No comments