Blog

header image
29 junio, 2022 @ 05:04 by admin

Pomenirea Sfinților Apostoli Petru și Pavel (+67)

Pentru acești doi Apostoli, pricina de laudă nu va afla nimeni mai mare alta, decât lauda, pe care le-a dat-o, Domnul Însuși, fiecăruia. Că, pe Petru l-a fericit, pentru mărturisirea Lui, numindu-l «Piatră» și pe adevărul mărturisirii lui a zidit Biserica Sa; iar, pe Pavel l-a numit «Vas ales», care avea să poarte numele Domnului, înaintea tiranilor și a împăraților. Dar, iată, alte câteva cuvinte despre aceste slăvite căpetenii ale Apostolilor.

Sfântul Apostol Petru, mai întâi, era pescar din Betsaida, la Marea Galileii și se chema Simon, înainte de a se întâlni cu Domnul. Era frate cu Sfântul Apostol Andrei, «Cel întâi chemat» la slujirea credinței. Era cel mai vârstnic dintre cei doisprezece ucenici și, deseori vorbea în numele Apostolilor, rugând pe Învățătorul să le tâlcuiască înțelesul tainelor credinței. Era o fire înfocată, cinstită și plină de rodire pentru Hristos și gata, oricând, la uitarea de sine. Cu toată dragostea pentru Iisus Hristos, nu și-a putut învinge slăbiciunea, lepădându-se de trei ori de Domnul său, tocmai când Acesta era batjocorit și purtat de la Ana la Caiafa. Dar, cu multe lacrimi și cu mult zbucium, a ispășit el întreită lui lepădare de Domnul, iar, la cea de a treia arătare a Domnului Înviat, ucenicilor Săi, Petru redobândește vrednicia de Apostol, mărturisind de trei ori dragostea lui către Mântuitorul.

După Înălțarea la cer a Domnului și după pogorârea Duhului Sfânt, a început strădania, cea fără odihnă, pentru răspândirea credinței și, ca și ceilalți Apostoli, Sfântul Petru nu a precupețit nici o osteneală pentru împlinirea poruncii Mântuitorului, de a vesti adevărul mântuirii. A străbătut drumuri lungi și grele, propovăduind Evanghelia în Iudeea, în Antiohia și în Pont, în Galatia, în Capadochia și în Bitinia, ajungând până la Roma. Deși, mai vârstnic, se supune întru totul, hotărârilor luate la Sinodul Apostolilor din anul 51. Peste tot, a întemeiat biserici, a învățat, a mângâiat, a întărit credința și nădejdea primilor creștini. Când n-a putut ajunge la frați, a luat până și a scris cele două Epistole din Noul Testament, comori de învățătură, care depășesc aurul și pietrele scumpe.

Marele pescar și-a încheiat strădania și viața la Roma, cetatea cezarilor. La anul 67, în ziua de 29 iunie, Sfântul Petru a îndurat moarte de Mucenic, în vremea prigoanei împotriva creștinilor, dezlănțuită de crudul împărat Nero. Pe colina Vaticanului, acolo unde astăzi se înălță strălucită basilică ce-i poartă numele, verhovnicul Apostolilor a fost răstignit cu capul în jos, pecetluind, cu sângele său, credința și dragostea lui față de Mântuitorul Hristos.

Să privim, acum, spre cealaltă căpetenie a Apostolilor, Sfântul Apostol Pavel. A fost bărbat învățat, fariseu și rabin în religia evreilor, ucenic al lui Gamaliel și cunoscător al întregii învățături din vremea sa. Se numea Saul înainte de a veni la credința și era de fel din Tarsul Ciliciei. Împuternicit de sinedriul din Ierusalim, Pavel a prigonit cumplit pe cei ce mărturiseau credința în Hristos și propovăduiau Învierea Lui. Pe când călătorea, spre cetatea Damascului, spre a prinde pe creștinii de acolo, Saul a văzut pe Domnul, Care i S-a arătat în chip minunat, și a crezut în El, lepădând rătăcirea în care trăise până atunci. Din clipa aceea, Saul s-a dovedit un neînfricat propovăduitor al credinței creștine și sub noul nume de Pavel, a fost unul din cei mai mari Apostoli ai lui Hristos. El a dus vestea cea bună a Evangheliei Domnului printre popoarele păgâne, binevestind în multe locuri din Răsărit, trecând prin Grecia, la Atena, la Corint, în Asia și în Macedonia și ajungând până la Roma.

În lungile și obositoarele lui călătorii, a îndurat nenumărate primejdii, a suferit bătăi, a fost întemnițat, a îndurat foamea și setea. Nici o suferință nu i-a micșorat râvna de propovăduire a credinței, nici o primejdie nu l-a înspăimântat. Prin toate cetățile, pe unde a trecut, a întemeiat obști creștine, de care s-a îngrijit tot timpul, sfătuindu-le și îndrumându-le prin epistolele, pe care le trimitea către frați, când se afla departe, epistole din care ni s-au păstrat patrusprezece, ca un adevărat tezaur al vieții lui Hristos, ca o adevărată știință a mântuirii. Sfântul Apostol Pavel a fost numit «Apostolul Neamurilor», ca unul ce a vestit cel mai mult pe Hristos, printre popoarele păgâne din acele timpuri, iar sfârșitul său a fost cu moarte de mucenic tăindu-i-se capul cu sabia, în aceeași zi cu Sfântul Petru și sub același împărat Nero, la marginea Romei, pe drumul ce duce de la Roma spre mare.

Să cinstim necontenit pe acești mari ctitori ai credinței noastre. Cât vor dura cerul și pământul, faptele și măreția Sfinților Apostoli nu se vor șterge din istoria mântuirii. Să-i chemăm în rugăciunile noastre și să fim recunoscători. Prin credință, suntem de-a pururea ucenicii Apostolilor.

About the author

Related posts

Comments

No comments