Blog

header image
2 mayo, 2022 @ 22:29 by admin

SFÂNTUL CUVIOS IRODION DE LA LAINICI

Acest cuvios părinte a fost unul din marii Stareți ai monahismului românesc care a strălucit în mănăstirile Olteniei în a doua jumătate a secolului XIX. Era de loc din București. Intrând de mic în nevoința călugărească la Mănăstirea Cernica, în puțină vreme a deprins bine meșteșugul luptei duhovnicești, încât pe mulți întrecea cu rugăciunea, cu smerenia și ascultarea. Apoi a primit marele și îngerescul chip al schimniciei cu numele de Irodion. 

Sfântul Ierarh Calinic, pe când păstorea Eparhia Râmnicului, cunoscând petrecerea Cuviosului schimonah Irodion, în vara anului 1853 l-a hirotonit diacon și preot și l-a numit egumen la Schitul Lainici de pe Valea Jiului. Apoi l-a făcut arhimandrit și îl avea de sfetnic și duhovnic. Și atât de mult îl iubea și se cucerea de sfințenia vieții lui, că adeseori îl vizita la schit, numindu-l „luceafărul de la Lainici”. Numele acesta a rămas în graiul poporului până astăzi. De la Cuviosul Irodion se întorcea Sfântul Calinic peste munți spre Râmnicu-Vâlcea, în vara anului 1854, când i s-a descoperit de la Dumnezeu moartea arhimandritului Nicandru, starețul Cernicăi253. 

Pentru multa lui smerenie, arhimandritul Irodion s-a învrednicit de la Hristos de darul preasfintei rugăciuni și al izgonirii duhurilor necurate. De aceea, nu puțini bolnavi și neputincioși de prin satele Olteniei și Transilvaniei alergau la el și se vindecau, încât numele său se făcuse cunoscut peste tot. Acest mare stareț se învrednicise și de darul înaintevederii. Că multora le spunea gândurile cele de taină și le vestea cele viitoare. 

Odată, o femeie i-a adus, după obicei, un vas cu lapte de la capra ei. Iar cuviosul i-a răspuns: 

– Nu primesc laptele, că nu este de la capra ta! 

– Ba da, părinte – a zis femeia -, de la capra mea este. 

– Dar n-ai dat-o ieri diavolului? Cum să primesc, că nu mai este capra ta! Deci, vădită fiind femeia, și-a mărturisit păcatul și, luând binecuvântare, din ziua aceea n-a mai drăcuit. 

Așa a trăit Sfântul Irodion, totdeauna arzând pentru dragostea lui Hristos, ca o făclie în sfeșnic, mângâind, vindecând și folosind duhovnicește atât pe mireni, cât și pe călugări. Și a fost duhovnic și egumen vestit la Schitul Lainici peste 35 de ani, adunând în jurul său cam la 30 de ucenici. 

Deci, ajungând în vârstă de 79 de ani și simțindu-și aproape sfârșitul, a chemat la sine pe toți și le-a dat binecuvântarea cea mai de pe urmă, zicând: 

– Fiii mei, să știți că puțin după ducerea mea, schitul acesta va rămâne mulți ani pustiu. Voi, însă, îngropați lângă altar trupul meu și nu uitați făgăduințele călugărești ce le-ați dat lui Hristos! 

Apoi s-a mutat la cele veșnice în primăvara anului 1900, pentru a lua plata ostenelilor sale. 

În toamna anului 1916 s-a împlinit prezicerea Cuviosului Irodion, căci, fiind lupte grele pe Valea Jiului, Schitul Lainici a rămas pustiu 13 ani. Chiliile au fost arse, odoarele jefuite, iar biserica transformată în grajd pentru cai. Abia în anul 1929 Schitul Lainici a luat din nou ființă prin grija Protosinghelului Visarion Toia. 

Noul stareț, auzind de viața și faptele Cuviosului Irodion Ionescu, l-a dezgropat în toamna aceluiași an și a găsit trupul său întreg și nevătămat ca al unui adevărat sfânt. Dar, luând poruncă de la episcopul Râmnicului, l-a îngropat din nou în mormântul său. În anul 2009 moaștele sale au fost descoperite și așezate spre închinare, iar în anul următor Biserica Ortodoxă Română l-a trecut în rândul sfinților cu zi de prăznuire 3 mai.

About the author

Related posts

Comments

No comments