Blog

header image
19 junio, 2015 @ 17:16 by admin

Despre grijile vieţii

– Părinte Teofil, în zilele noastre mai mult ca niciodată, omul este prins de grijile vietii, de serviciu, familie, probleme si multe altele. Există însă si griji mântuitoare?

– Da, există griji mântuitoare. «Toată grija cea lumească de la noi s-o lepădăm», se spune la slujbă, la Sfânta Liturghie. Deci, grijile lumesti trebuie astupate cumva cu încrederea în Dumnezeu si în bunătatea Lui, făcându-ne datoria, pentru că dacă nu-ti faci datoria, grijile se înmultesc si îngrijorarea creste. Dar există si o grijă pentru a deveni bun, o grijă pentru împlinirea voii lui Dumnezeu, grija de a trăi corect, grija de a face ceea ce esti dator să faci. Există si griji mântuitoare, griji care te ridică, te angajează în viata sfântă, grija de a-ti împlini datoriile pe care le ai prin situatia în care te găsesti. De exemplu, cineva care are familie, grija de copii, de a-i creste, de a-i educa frumos si bine, grija de a le da o înzestrare spirituală care să-i păzească de necazurile vietii, pentru că necazurile vietii vin de pe urma păcatelor. Ceea ce vrea Dumnezeu cu noi este ca în fiecare zi să trăim o viată frumoasă si linistită, o viată din care să lipsească îngrijorarea pentru lucruri pământesti, dar în care să se facă vădită grija de a-I sluji lui Dumnezeu si de a-I face voia Lui. Si în felul acesta omul este angajat spre bine si nu este asuprit de rău.

– Cum întelegeti cuvântul din Evanghelie «Să nu ne îngrijim pentru ziua de mâine» (Mt. 6, 34)?

– Îl înteleg în sensul acesta: să nu ne îngrijorăm pentru ziua de mâine, dar să ne facem datoria în ziua de azi. Dacă ne facem datoria în ziua prezentă, ziua de mâine este rezolvată cu problemele care le-ar aduce dacă nu ne-am împlini datoria în ziua de astăzi. Bineînteles că toate acestea le avem în vedere cu gândul la Dumnezeu, care l-a făcut pe om si cu posibilitatea de a se îngriji. Si chiar si cu posibilitatea de a se îngrijora. Dar Domnul Hristos vrea să-l despovăreze pe om de îngrijorarea păgubitoare si să-l angajeze cu grija mântuitoare.

– Părinte Teofil, în viata duhovnicească e bine să avem anumite principii si repere?

– Da, neapărat. Pentru că altfel duci o viată cumva în gol si n-ai posibilitatea să te dirijezi, n-ai posibilitatea să te orientezi. E bine să ai niste principii la care să tii si pe care să le urmezi si niste repere pentru verificare. Dacă n-ai nici un reper, atunci te poti crede bun înainte de a fi bun, te poti crede credincios fără să fii credincios, te poti crede întelept fără să fii întelept, poti să ai păreri despre tine care nu consună cu realitatea. Or, având în vedere niste principii si tinând seama de niste repere, te poti modela după principiile respective si după reperele pe care le ai în vedere. Mi-aduc aminte, când eram copil am auzit la biserică citindu-se la Apostol, din epistola Sfântului Apostol Pavel către Romani. Aveam vreo 12-13 ani atunci si am auzit cuvântul: «Datori suntem noi cei tari să purtăm slăbiciunile celor slabi, si nu nouă să plăcem, ci fiecare să facă spre plăcerea aproapelui întru ce-i bine spre zidirea lui» (Rom. 15, 1-2). Si când am auzit cuvintele acestea, le-am luat în seamă si am ajuns într-o împrejurare în care n-as fi vrut să fac un bine pe care-l impunea situatia. Mama mea pleca la câmp, tata era absent din gospodărie, parcă era-n armată, nu mai stiu ce s-a-ntâmplat si trebuia să meargă mama cu cineva la lucru. Si atunci mama m-a rugat să am grijă de copiii femeii aceleia, să stau cu ei acasă si să le port de grijă si pe mine mă cam incomoda lucrul acesta. Dar mi-am adus aminte de cuvântul Sfântului Apostol Pavel «Nu nouă să plăcem, ci fiecare să facă spre plăcerea aproapelui». În felul acesta te ajută un principiu.

– Ne mai puteti da câteva principii concrete pentru viata duhovnicească?

– Da. Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieste răul cu binele. Cel ce se smereste va fi înăltat, cel ce se înaltă va fi smerit… Sunt foarte multe principii în cuprinsul Vechiului Testament si-n Evanghelie. Sfântul Apostol Pavel, de exemplu, în epistolele sale, are cuvântul: «Ori de mâncati, ori de beti, ori altceva de faceti, toate spre mărirea lui Dumnezeu să le faceti» (I Cor. 10, 31). Domnul Hristos a zis: «lasă acum să împlinim toată dreptatea» (Mt. 3, 15). «De nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât a cărturarilor si a fariseilor, nu veti intra în împărătia lui Dumnezeu» (Mt. 5, 20). «Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca El să slujească si să-Si dea sufletul Său pret de răscumpărare pentru multi» (Mt. 20, 28). «Cel ce vrea să vină după mine să se lepede de sine, să-si ia crucea si să-mi urmeze Mie» (Mt. 16, 24). Sunt foarte multe principii de viată, principii după care ne putem dirija viata, ne putem orienta.

– Părinte, cum trebuie să ne îngrijim de trup? Adică, există griji pentru trup si griji pentru suflet?

– Da, există griji pentru trup si Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Efeseni îi îndeamnă pe bărbati să-si iubească sotiile cum îsi iubesc trupurile lor (Efes. 5, 28). Sfântul Apostol Pavel zice că nimenea nu si-a urât vreodată trupul său, ci fiecare îl hrăneste si-l încălzeste precum si Hristos Biserica (Efes. 5, 29). Deci, nu e normal ca cineva să-si neglijeze trupul. E normal să-si îngrijească trupul. Domnul Hristos, de pildă, când era înconjurat de multime, multime care nu mai avea de mâncare, a zis că nu vrea să-i lase să lâncezească pe drum. Deci a intervenit, dându-le hrană. E o rânduială a Bisericii noastre ca să ne ajutăm unii pe altii, să ne îngrijim de sănătatea trupului ca să fie si sufletul în conditia de a se manifesta bine în cele spirituale. Deci, Sfântul Apostol Pavel, când compară iubirea fată de sotie cu iubirea fată de propriul trup, are în vedere o îngrijire de trup, care este templul lui Dumnezeu, pe care-l dorim sănătos, împreună slujitor cu sufletul, chiar dacă, cum zice părintele Arsenie Boca referindu-se la trup, «fiecare dintre noi ducem un necredincios în spate».

– Dar de suflet cum trebuie să se îngrijească un crestin practicant, un crestin ortodox?

– Un crestin parcticant trebuie să-si împlinească datoriile care tin de viata spirituală, de rugăciune, de meditatie, de participarea la sfintele slujbe, de punere în valoare a calitătilor sufletesti pentru binele lui si pentru binele altuia, de acumularea de învătături sfinte, mai ales din Sfânta Evanghelie, cuvintele cele vesnice ale Mântuitorului, de acumularea de gânduri manifestate în cuvânt de Sfintii Apostoli. Toate lucrurile acestea sunt spre binele sufletului si aduc apoi si buna chivernisire a trupului.

– Părinte Teofil, în ce măsură rugăciunea este o împlinire a vietii, a grijilor vietii?

– Aici, Domnul Hristos a spus că după lucrul veacului acestuia, care aduce griji si îngrijorări, se străduiesc cei care nu stiu de Dumnezeu. Or, noi, crestinii, stim că avem trebuintă de ele si stim că avem un Tată care se îngrijeste de noi, si atunci rugăciunea ne întăreste în constiinta aceasta că Dumnezeu este cu noi, că ne ajută, că găseste Dumnezeu mijloacele de a se rezolva lucruri si mai presus de posibilitătile noastre. Ne rugăm lui Dumnezeu, de exemplu, pentru îmbelsugarea roadelor pământului, la cununie ne rugăm ca să umple Dumnezeu cămările celor care se căsătoresc de grâu, de vin, de untdelemn. La Litie ne rugăm lui Dumnezeu să binecuvânteze pâinile, grâul, vinul si untdelemnul si să le înmultească în locasul acesta, în tara aceasta si în toată lumea. Deci, rugăciunea ne angajează spre bine si este o împlinire si, în acest sens, că ne dă o întărire, o întemeiere în gândul că nu suntem singuri în această lume, ci «cu noi este Dumnezeu… acum si pururea si-n vecii vecilor. Amin». Acestea nu sunt simple formule de ritual, ci sunt cuvinte pe care trebuie să ne întemeiem viata.

– Părinte, în Evanghelia după Matei, în capitolul zece când Mântuitorul îi trimite pe Apostoli la propovăduire, le spune că «voi, atunci când veti fi prinsi, să nu vă îngrijiti de ce veti vorbi…»

– Da, «că Duhul Sfânt vă va da vouă ce trebuie să spuneti» (Mt. 10, 19).

– Cum să întelegem noi, astăzi, aceste cuvinte?

– Tot asa cum au înteles Sfintii Apostoli. Adică, noi acumulăm în suflet anumite lucruri pe care le putem folosi, inspirati fiind si de Duhul Sfânt, în împrejurări nedorite si în împrejurări neasteptate. Sfântul Apostol Petru în epistola sa sobornicească zice să fim gata să dăm răspuns tuturor celor ce ne cer socoteală, însă cu blândete si cu cuviintă (I Ptr. 3, 15-16). Să căutăm să fim în asa fel orientati, încât să creăm în jurul nostru o atmosferă care să impună respect si celor care altfel ar fi potrivnicii nostri.

– Părinte, de obicei grijile vietii, nu întotdeauna, dar de multe ori, duc la probleme în familie, probleme între prieteni. Ce cale le recomandati să urmeze în aceste situatii?

– Mi-aduc aminte că atunci când eram copil se spunea în familie că si din pricina sărăciei, si din pricina necazurilor vin certurile. Si mi se întâmplă si acum să-mi spună oamenii că se ceartă pentru lipsurile în care trăiesc. Si eu zic întotdeauna: Bine, dar dacă vă certati, le rezolvati, treceti de lipsuri prin ceartă? Si toti mărturisesc că nu. Deci, cearta nu e un mijloc de înlăturare a răului, ci e o slăbiciune a celor care se angajează în felul acesta, pentru că nu câstigi nici un ban când te certi, nu realizezi nici un avantaj când nu esti în limitele bunei cuviinte. Asa că oamenii trebuie să evite tot ce nu aduce nimic pozitiv, ci aduce multă nemultumire si mult negativ în viata de toate zilele.

– Munca este un lucru necesar pentru familie, pentru om, în general?

– Sigur că da. Munca este o binecuvântare a lui Dumnezeu. Pentru împrejurarea în care trăieste fiecare, Sfântul Apostol Pavel reglementează că «cine nu vrea să muncească, acela nici să nu mănânce» (II Tes. 3, 10). Spune că el însusi a câstigat pentru el si pentru cine era cu el cele de trebuintă (Fapte 20, 34). Munca este o necesitate, este un mijloc de îmbunătătire sufletească, este un mijloc de retinere de la împrăstiere. În pilda cu lucrătorii tocmiti la vie, către unii care au stat până seara fără lucru, Domnul Hristos a zis: «De ce ati stat toată ziua fără lucru?» (Mt. 20, 6). Când eram eu copil, în familia noastră era o vorbă: Nu sta fără lucru că-i păcat. Munca e o binecuvântare a lui Dumnezeu pentru om. E mare lucru să fii constient de aceasta, că esti dator cu munca. Să ai constiinta că «cu nădejdea fără muncă, nu-ti răsare grâu-n luncă, dar cu amândouă-n plug, umpli lunca de belsug» (Vasile Militaru, «Vorbe cu tâlc»). Sau, este o rugăciune de seară, scrisă tot de Vasile Militaru de la care-i cuvântul aceasta: «Să pornesc la muncă sfântă cum pornesc albinele, să pot umple ca si ele fagurii cu binele» (Vasile Militaru, «Rugăciune de seară»).

– Părinte, există mai ales între tineri o rezervă în a se angaja în muncă, si aceasta considerând că nu sunt în stare, că nu pot să facă fată. Ce să-i îndemnăm pe acesti oameni?

– Să-i îndemnăm să muncească pentru ca să aibă să-i ofere ceva lui Dumnezeu, pentru ca să aibă Dumnezeu ce să binecuvânteze, asa cum tânărul acela despre care pomeneste Evanghelistul Ioan, a oferit Mântuitorului cinci pâini si doi pesti din care Domnul Hristos a săturat multime de oameni (In. 6, 9). Fiecare dintre noi trebuie să oferim ceva Mântuitorului, să-i dăm ceva Mântuitorului ca să binecuvânteze si să înmultească pentru binele altora. E important de luat aminte faptul că Domnul Hristos, când i-a spus diavolul să facă din pietre pâine, n-a făcut, dar din pâine a făcut mai multă pâine. Si aceasta e o idee în sensul că Dumnezeu binecuvântează munca omului si nu-i dă omului gândul că ar putea să-i dea, să-i ofere pâine pe nemuncite, să facă din piatră pâine, desi Domnul Hristos poate să facă si din piatră pâine, dar n-a făcut din piatră pâine, pentru că ceea ce a făcut Domnul Hristos a făcut în fata lumii întregi, în fata tuturor credinciosilor si atunci oamenii ar fi putut ajunge la gândul că asa cum a făcut odinioară din piatră pâine, poate să facă si altă dată la fel. Or, când Domnul Hristos a avut pâini în fată, a înmultit pâinile, pentru că în pâine se întâlneste binecuvântarea Domnului cu munca omului. Domnul Hristos binecuvântează. Când a binecuvântat cele cinci pâini la înmultirea pâinilor, a binecuvântat toată munca pe care o face omul până are pâinea pe masă. Noi, astăzi, nu avem totdeauna constiinta aceasta, noi, care cumpărăm pâine, o luăm gata, n-avem constiinta ostenelii pe care o face omul până când ajunge să aibă pâinea pe masă. Or, Domnul Hristos, când a binecuvântat pâinile, a binecuvântat toată osteneala, toată munca. Si munca pe care o face omul când pregăteste pământul, si munca pe care o face când seamănă, si munca pe care o face când pliveste holda, munca pe care o face când seceră, munca pe care o face când macină, munca pe care o face când plămădeste aluatul, munca pe care o face când arde cuptorul, când pune pâinea în cuptor, când o scoate din cuptor si o lasă după aceea să se ducă la Dumnezeu. Când eram eu copil, era o vorbă că nu-i voie să te atingi de pâine si să mănânci pâine înainte de a se duce la Dumnezeu. De ce? Pentru că oamenii aveau constiinta aceasta că pâinea n-o realizează omul din puterea lui, ci pâinea o realizează omul si din puterea lui si cu binecuvântarea lui Dumnezeu. Or, gânduri de felul acesta nu mai sunt si pentru că s-a schimbat foarte mult viata oamenilor si fata societătii, pentru că sunt alte conditii. Or, omul acela care îsi pregăteste el pâinea, care ajunge el să aibă pâinea pe masă stie că în pâine se întâlneste lucrarea omului cu binecuvântarea Domnului. Asa că oamenii din vremea noastră, tinerii nostri, trebuie educati în sensul acesta că munca este o datorie, că nu-i voie să stai fără muncă. Că fiecare dintre noi trebuie să oferim ceva lui Dumnezeu din partea noastră, ca Dumnezeu, cu ceea ce oferim noi să lucreze pentru altii si să primească ceea ce oferim noi. De pildă, la binecuvântarea colivei, care este grâu fiert si îndulcit cu miere sau cu zahăr, se duce înaintea lui Dumnezeu, se face rugăciune si pentru cei care au oferit-o lui Dumnezeu, care ne-a dat roadele pământului spre desfătarea si hrana noastră, si după aceea se roagă preotul pentru cei care au înfrumusetat acestea, cei care au adus acestea înaintea lui Dumnezeu. Pentru că se consideră că lucrurile acestea nu le poti avea asa numai de undeva luându-le, ci le ai pentru că ai muncit pentru ele. Ei, constiinta aceasta cam lipseste la tineri, e multă comoditate. De multe ori nu se angajează, nu pentru că se gândesc ei la niste neangajări ale lor, ci nu se gândesc la datoria de a munci. E foarte simplu să nu faci ceva din comoditate si să astepti să facă altii pentru tine, pentru că de multe ori pe tineri i-au învătat părintii asa. Nu i-au lăsat să facă anumite lucruri prin care s-ar fi format pentru viată. Noi, la tară, când eram în familie, părintii ne puneau să facem lucrurile pe care le puteam face. Un copil când putea tine sapa în mână, deja si săpa împreună cu părintii. S-a crescut într-un cult al muncii. Deci era o practică a muncii, pe care cei de la oras nici nu o au pentru că nu au de unde s-o aibă. Ei sunt lăsati doar să învete, să asculte muzică, să-si facă ceva de lucru asa ca să nu lenevească, făcând nimica toată si de aceea nu se ajunge la niste calităti pe care le are omul si pe care le poate avea omul dacă se angajează normal si firesc în lucruri care odinioară erau de la sine întelese. Nu se concepea să stai fără lucru când ti-a dat Dumnezeu putere să faci ceva. În Pateric este o prezentare a unei situatii, care ar fi bine s-o avem în vedere cu totii, si anume, un părinte a fost întrebat de un cuvânt de învătătură si el a spus că de aseară si până acum a împletit foartă multă funie si, zice el, «asta am făcut-o ca să nu zică Dumnezeu că nu am lucrat cu puterile pe care mi le-a dat».

Interviu înregistrat la 3 mai 1998 si difuzat
în 27 iunie 1998 la Radio România Actualităti,
în cadrul emisiunii «Cuvânt si suflet

About the author

Related posts

Comments

No comments