† TIMOTEI
Cu harul lui Dumnezeu, Episcop al Spaniei şi Portugaliei

Cuvânt pastoral la Învierea Domnului
2016

Hristos este rodirea noastră întru răbdare
Către tot clerul şi poporul binecredincios
din Episcopia Spaniei şi Portugaliei

Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, iar din parte-mi, arhiereşti binecuvântări!

 
„Iar cea [sămânţa] de pe pământ bun sunt cei ce,
cu inimă curată şi bună, aud cuvântul, îl păstrează
şi rodesc întru răbdare” (Luca 8, 15).
Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,
Iubiţi credincioşi,
Hristos a înviat!

Mi-am început cuvântul pastoral, în această zi binecuvântată a Învierii lui Hristos, cu un fragment din pilda semănătorului. Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Cel înviat din morţi, Care ne umple de bucurie, este nimeni altul decât sămânţa semănată şi sălăşluită tainic în inimile noastre, care rodeşte la vreme potrivită întru răbdare. El este asemenea bobului de grâu care, semănat în pământul cel bun, moare, apoi învie şi dă rod înmulţit .

Prin Învierea Sa, Hristos dăruieşte lumii întregi roade bogate, oferindu-Se şi împărtăşindu-Se pe Sine fiecăruia, în mod deplin şi personal. Dacă omul Îl primeşte în inima sa și dacă inima omului este curată şi bună, Hristos aduce mult rod întru răbdare. El ne iubeşte atât de mult, încât îşi împarte viaţa Sa cu noi, ne răscumpără din păcat şi din moarte, ne iartă mereu şi moare, pentru ca noi să fim vii, să moştenim toate darurile Sale şi să ne bucurăm pururea împreună cu El.

Dragii mei,

Anul 2016 este declarat de către Biserica noastră Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox şi, tot în acest an, îl comemorăm în mod special pe Sf. Antim Ivireanul, de la al cărui martiriu se împlinesc 300 de ani. Praznicul de azi este o ocazie potrivită pentru a vă aminti cât de importantă şi cât de necesară este educaţia creştină a copiilor și a tinerilor, precum și de nevoia intensificării ei. Copiii și tinerii sunt viitorul societăţii noastre. Dacă societatea noastră va redescoperi valorile creştine, va dăinui, în mod contrar se va distruge.

Misiunea cea mai importantă pe care o aveți, ca părinţi trupeşti, este de a vă educa pruncii pe care Dumnezeu vi i-a încredinţat spre creştere şi mântuire. Desigur, un rol important în educarea lor îl au şi părinţii duhovniceşti, preoţii duhovnici, care sunt datori să vegheze ca educaţia religioasă să nu le lipsească, respectând, bineînțeles, cu multă delicateţe, libertatea personală a fiecăruia. Este foarte important să-i ajutăm pe tineri să nu se piardă datorită tentaţiilor pe care le oferă lumea necreştină şi tulbure în care trăim, ci să-și găsească, fiecare în parte, vocaţia şi drumul în viaţă și să se zidească pe temelia Adevărului, care este Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Copiii și tinerii sunt seminţe spre rodire care au chemare de la Dumnezeu de a creşte. Ei au toate şansele să devină creştini buni și oameni de omenie, doar dacă ne vom strădui să-i ajutăm, fiecare după priceperea şi putinţa lui. Este esenţial să le fim modele de urmat, să le fim aproape, să-i sfătuim cu blândeţe, mai ales la vârstele fragede, când încă se mai poate, să le punem la dispoziţie cărţi, muzică şi filme duhovnicești care să-i zidească sufleteşte; să fim foarte atenţi la alegerea unei alimentaţii sănătoase pentru ei şi să-i învățăm să iubească natura, creație a lui Dumnezeu, și să aibă grijă de ea.

Cu siguranţă ştiți că organizaţia Nepsis, a tinerilor ortodocşi din întreaga Mitropolie, cu o filială importantă şi în Episcopia noastră, activează cu mare entuziasm şi cu foarte bune rezultate. Această grupare a tinerilor a fost creată de părintele nostru Mitropolit Iosif şi are ca scop educarea copiilor și tinerilor în duhul Evangheliei. Aşa s-au născut iniţiative dintre cele mai diverse: de la tabere, pelerinaje, conferinţe, cateheze şi întruniri tematice și sportive, până la ateliere de pictură a icoanelor, de învăţare şi aprofundare a cântărilor de strană şi organizarea unor concerte de colinde.

Este încurajator să-i vedem pe tinerii noştri preocupaţi de activităţi ziditoare de suflet şi animaţi de scopuri atât de înălţătoare. Le vom fi alături mereu, iar în acest an le vom dedica o serie de conferinţe şi cateheze speciale. Ca părinţi, nu trebuie să uităm că avem datoria de a le oferi prin noi înșine bune exemple şi, pentru aceasta, trebuie să ne întărim la rându-ne în credinţă, evlavie şi învăţătura cea bună și trebuie să ne într-armăm cu multă răbdare, care este virtutea de căpătâi mult necesară în depăşirea greutăţilor de tot felul. Să nu uităm că fiecare faptă bună pe care o săvârşim ne modelează viitorul, iar faptele bune le putem săvârşi doar zidiţi fiind în Cuvântul cel Bun care este Hristos, din care răsare gândul cel bun, ce va încolți fapta cea bună întru răbdare, precum grâul.

Dragii mei,

Răbdarea, ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur, este „cea mai puternică armă în ispite” , iar Sfântul Efrem Sirul ne asigură că „cel care rabdă îndelung totdeauna este vesel şi bucuros. Cel ce rabdă îndelung este departe de mânie. Răbdarea nu are măsură dacă este amestecată cu umilința” . Tot Sfântul Efrem Sirul ne învaţă să-I cerem lui Dumnezeu, în rugăciune, ca alături de duhul curăţiei, al gândului smerit şi al dragostei, să ne dăruiască duhul răbdării, ca fiind esenţial pentru înaintarea noastră duhovnicească.
Traducem termenul hupomoné din greacă, prin răbdare sau suportare (îndurare), dar el ne conduce, vom vedea, la înţelesuri mult mai adânci. Cunoaştem şi termenul de îndelungă-răbdare, care este o calitate a dragostei celei adevărate, a dragostei lui Dumnezeu şi a celor cărora le-o dăruieşte Dumnezeu. „Dragostea îndelung rabdă (…) Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă” . Sf. Apostol Iacov ne învaţă că: „încercarea credinţei voastre lucrează răbdarea” , iar Sf. Apostol Pavel adaugă: „El – adică Domnul – nu va îngădui ca să fiţi ispitiţi mai mult decât puteţi, ci o dată cu ispita va aduce şi scăparea din ea, ca să puteţi răbda” .

Sf. Ioan Gură de Aur ne desluşeşte, ca nimeni altul, că „răbdarea în suferinţă este o faptă bună atât de mare, încât ea, chiar şi pe cei mai mari păcătoşi, îi slobozeşte de datoria lor cea grea”, referindu-se la păcatele pe care le săvârșim. Este foarte important ca răbdarea noastră să fie nu atât cu aşteptarea în tristeţe a unui sfârşit, cât mai ales cu speranţă şi încredere, să fie o răbdare dornică de un nou început. Omul care rabdă, după voia lui Dumnezeu, este omul plin de nădejde, omul de ispravă, omul pe care te poţi bizui la nevoie. Cunoaştem răbdarea emblematică a lui Iov, care în final i-a adus înapoi acestuia cinstea şi bunăstarea; răbdarea îndelungată a dreptului Simeon, care i-a adus mulţumirea şi binecuvântarea de a-L ţine în braţe pe pruncul Iisus; sau pe cea a săracului Lazăr din pilda bogatului nemilostiv din Evanghelie, care nu și-a pierdut speranța şi Dumnezeu l-a miluit. Îi cunoaştem pe slăbănogul de la scăldătoarea Vitezda, care a pătimit 38 de ani, pe femeia gârbovă şi pe nenumăraţi alţii. Chiar şi noi gustăm zilnic din rodul răbdării având nădejdea că Dumnezeu ştie de rostul fiecăruia dintre noi şi astfel vedem cât de minunat este ca prin rânduiala lui Dumnezeu, nimic să nu fie zadarnic.

Mulţi oameni, însă, îşi pierd răbdarea. Aşadar, în sens negativ, cunoaştem şi termenul de nerăbdare, care îi aduce celui care o încearcă, multă tulburare şi declin. Nu este necesar să dăm exemple, pentru că este plină lumea de oameni nerăbdători. Chiar noi înşine gustăm din nerăbdare uneori. Nimeni n-a ajuns la răbdare, decât prin înfruntarea lipsei de răbdare. Răbdarea, pusă mereu la încercare, o dobândim printr-o hotărâre statornică, născută din voinţă şi, bineînţeles, doar cu ajutorul şi bunăvoinţa lui Dumnezeu.
Întorcându-ne la cuvântul de început, vedem mai limpede că roada, pe care Dumnezeu ne-o promite bogată, a seminţei sau a Cuvântului Său pătruns în mintea şi inima noastră, se poate împlini doar întru răbdare şi că tot acest proces este unul firesc, de conlucrare a noastră cu voinţa lui Dumnezeu. Mişcarea vie a gândirii noastre ne conduce mereu spre Dumnezeu cu elan şi credinţă, atâta vreme cât nu ne pierdem răbdarea şi încrederea că Dumnezeu ne-a inclus pe fiecare într-un măreţ plan al Său, pe care îl putem numi simplu: mântuire. Să nu uităm nicicând că acesta este scopul şi menirea noastră de creştini, vieţuitori în lumea aceasta trecătoare, orientaţi spre viaţa veşnică şi fericită, în Dumnezeu.

Cu aceste gânduri şi având certitudinea Învierii lui Hristos, vă îmbrăţişez cu drag pe toţi şi vă adresez părinteşti binecuvântări.
Hristos a Înviat!

Al vostru către Hristos-Domnul rugător,

† Episcopul Timotei
Madrid, Învierea Domnului 2016