Author: admin
- Home
- Author Archives: admin (Page 72)
Îndrumările Permanenței Consiliului Eparhial, privind slujbele de Florii, din Săptămâna Patimilor şi de Sfintele Paşti, în condiţiile stării de alarmă
Întrucât slujbele de Florii, slujbele din Săptămâna patimilor şi de Sfintele Paşti vor fi săvârşite anul acesta, în majoritatea parohiilor
Predică în vremea bisericilor goale – P.S. Daniil
Preacucernice Ziduri, Preacuvioşi Pereţi, Preacuvioase Strane şi Scaune, din bisericile noastre ortodoxe, De sute de ani, de zeci de ani,
Canonul cel Mare – Denia
JOI în a cincea săptămână a Sfântului şi Marelui Post Se toacă pe la al patrulea ceas
Rugăciuni la vreme de boală şi necaz
„În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea”, ne încurajează Domnul Iisus Hristos prin cuvintele Sfintei Scripturi
Pământul s-a oprit în loc – IPS Iosif
Dincolo de panică și frica, de nebunia cumpărăturilor făcute fără rost, de glumele uneori nesărate (ce vin tot dintr-o teamă
Arhimandritul Zaharia de la Essex – Cuvânt de mângâiere la vreme de pandemie
Mulți oameni sunt confuzi și alții se panichează din pricina amenințării epidemiei de Coronavirus care a cuprins toată lumea. Eu





