Evanghelia s-a dat tuturor structurilor sufleteşti, s-a dat tuturor claselor sociale, tuturor vârstelor şi tuturor neamurilor pământului. Neamurile încă n-au dezvoltat toată bogăţia Creştinismului şi Creştinismul încă n-a pus în valoare de mântuire toate structurile neamurilor. Pe scurt: care-i sămânţa menită să rodească ? Mai întâi e toată învăţătura Evangheliei: tot ceea ce trebuie să ştim despre noi şi Dumnezeu spre asigurarea mântuirii noastre. Dar sămânţa caracteristic divină e însuşi Iisus: omul cel nou, făptura cea nouă, omul ceresc. El locuieşte real în făptura noastră duhovnicească de la Botez. Dar, ca această cunoaştere să nu ducă greşit la un fel de autodivinizare luciferică a omului – cum s-a întâmplat de altfel cu un întreg curent de gândire, idealismul, – Biserica învaţă, dogmatic, că Iisus este şi deosebit de noi, e Mijlocitorul între Dumnezeu şi oameni. In parte îl avem fiecare pe Iisus şi pe Sfântul Duh; întreg e în Biserică, în obştea luptătoare şi triumfătoare; iar desăvârşit în veacul viitor, când: „Dumnezeu va fi totul în toate”. Noi oamenii nu ne dăm seama ce lucruri mari ne-aşteaptă în privinţa prelucrării noastre, prin mijlocirea cerescului Semănător, şi a descoperirii valorii noastre eterne ! Prea suntem oameni, înfăşuraţi la ochi cu materia de pe noi şi cu structura noastră pământeană, care ne cam cheltuie toată vremea de aici şi ne scurtează zarea. Trebuie să fim mai decişi pentru afirmarea lui Dumnezeu, de la care avem obârşia, fiindcă ceilalţi, care afirmă numai materialitatea lumii, o afirmă mai tare. Şi ni se cade nouă, creştinilor, ca pe aceeaşi măsură să-i afirmăm totodată şi spiritualitatea. „CUVINTE Vii” 143 Necredincioşii, – spre ruşinea noastră – îşi cred necredinţa lor mai tare decât credem noi credinţa noastră. (Să n-aveţi nici o teamă: mintea, prin puterile sale numai, nu poate dovedi constrângător, nici că este, nici că nu este Dumnezeu). De aceea, pentru că puterile omului sunt hotărât mărginite, de aceea a venit Iisus, Dumnezeu, personal, să ne vorbească El cele ale eternităţii noastre. Aceasta este siguranţa noastră în plus. împotriva lui Iisus oamenii n-au putut nimic, fie că purtau toga filosofilor, fie că purtau hlamida împăraţilor. Dar, lucru de ţinut seamă e că: apartenenţa noastră la Iisus e supusă încercărilor, prigonirilor, ba chiar şi osândirii la moarte. Aceasta ne-a spus-o El cu toate prilejurile. Aşa trebuie să fie: nimeni nu poate crede în Iisus nepedepsit ! Dacă Iisus ne-a răscumpărat din moarte veşnică cu preţul vieţii, noi de asemenea câştigăm viaţa Lui lepădând pe-a noastră, dacă vremea o va cere. De aceea sunt îngăduite încercările fiindcă numai ele „coc” sămânţa pe pământ a „dumnezeilor după dar”. Aceştia sunt creştinii, în care Iisus aduce rodul însutit. Şi interesează rodul – sensul dat vieţii şi morţii – şi nu interesează pământul de pe el.
Să înţelegem aceasta !
Prislop 16.X.49
sursa : Parintele Arsenie Boca – Cuvinte vii
Comments
No comments