Blog

header image
18 junio, 2022 @ 12:52 by admin

Acatistul Tuturor Sfinților

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin!

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi. (de trei ori cu trei închinăciuni)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește. (de 3 ori)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin.

 Troparele de umilință

Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi, că nepricepându-ne de niciun răspuns, această rugăciune aducem Ţie, ca unui Stăpân, noi păcătoşii robii Tăi, miluieşte-ne pe noi.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Doamne, miluieşte-ne pe noi că întru Tine am nădăjduit, nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută şi acum ca un milostiv şi ne izbăveşte pe noi de vrăjmaşii noştri, că Tu eşti Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul Tău, toţi lucrul mâinilor Tale şi numele Tău chemăm.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

A Născătoarei de Dumnezeu:

Uşa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne izbăvim prin tine din nevoi, că tu eşti mântuirea neamului creştinesc.

 Crezul:

Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor.

Şi întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toţi vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.

Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om.

Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat şi a pătimit şi S-a îngropat.

Şi a înviat a treia zi, după Scripturi.

Şi S-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui.

Şi iarăşi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii, a Cărui Împărăţie nu va avea sfârşit.

Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă făcătorul, Care de la Tatăl purcede, Cela Ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin prooroci.

Întru una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică.

Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor.

Aştept învierea morţilor.

Şi viaţa veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește. (de 12 ori)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Veniți să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu!

Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu!

Veniți să ne închinăm și să cădem la Însuși Hristos, Împăratul și Dumnezeul nostru! (cu trei închinăciuni)

Psalmul 142:

1. Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi‑mă, întru dreptatea Ta. 

2. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu‑i drept înaintea Ta. 

3. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu‑m‑a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. 

4. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. 

5. Adusu‑mi‑am aminte de zilele cele de demult; cugetat‑am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m‑am gândit. 

6. Întins‑am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. 

7. Degrab auzi‑mă, Doamne, că a slăbit duhul meu, nu‑Ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. 

8. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine îmi este nădejdea; arată‑mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. 

9. Scapă‑mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. 

10. Învață‑mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu; Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. 

11. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește‑mi viață, întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. 

12. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău. 

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule!

Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule!

Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie! (cu trei închinăciuni)

Dumnezeu este Domnul și S-a arătat nouă. Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului. (de trei ori)

Doamne, miluiește. (de 12 ori)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Psalmul 50:

1. Miluiește‑mă, Dumnezeule, după mare mila Ta. 

2. Și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. 

3. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. 

4. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. 

5. Ție Unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. 

6. Că iată, întru fărădelegi m‑am zămislit și în păcate m‑a născut maica mea. 

7. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi‑ai arătat mie. 

8. Stropi‑mă‑vei cu isop și mă voi curăți; spăla-mă‑vei și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. 

9. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se‑vor oasele mele cele smerite. 

10. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge‑le. 

11. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. 

12. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău Cel Sfânt nu‑L lua de la mine. 

13. Dă‑mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. 

14. Învăța‑voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. 

15. Izbăvește‑mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura‑se‑va limba mea de dreptatea Ta. 

16. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. 

17. Că de ai fi voit jertfă, Ți‑aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. 

18. Jertfa lui Dumnezeu, duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. 

19. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. 

20. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței. 

Apoi se zic condacele şi icoasele:

 
Condacul 1: 

Celor aleşi ai lui Dumnezeu, Tuturor Sfinţilor, care din veac au strălucit în toată lumea şi au primit în cer cununi de slavă, cântare de laudă aducem. Şi ca cei ce aveţi îndrăzneala către Dumnezeu, din toate nevoile sloboziţi-ne pe noi, ca să grăim către voi: Bucuraţi-vă, Sfinţilor toţi, rugători fierbinţi către Dumnezeu, pentru toată lumea!

Icosul 1:

Soborul îngeresc, micşorat prin căderea îngerilor celor cu trufie, s-a împlinit iar de către voi, toţi Sfinţii. În ziua prăznuirii voastre, cetele îngereşti minunat vă prăznuiesc şi pe toată lumea o cheamă spre veselie duhovnicească. Iar noi, urmând lor, cu bucurie grăim către voi:

Bucuraţi-vă, sfinţilor din veac, de Dumnezeu aleşi şi asezaţi în slava cea cerească;

Bucuraţi-vă, că prin alegerea voastră, cu ostenelile cele bune credinţă aţi săvârşit;

Bucuraţi-vă, că prin faptele voastre cele cele bune, calea cea dreaptă către cer ne-aţi arătat-o;

Bucuraţi-vă, cei ce mai înainte de legea lui Dumnezeu cea scrisă, după legea cugetului aţi vietuit;

Bucuraţi-vă, că în urma Legii, cu evlavie viaţa aţi săvârşit;

Bucuraţi-vă, cei din Legea nouă, care luminat prin fapte bune aţi strălucit;

Bucuraţi-vă, cei ce în vremurile de pe urmă, bine aţi plăcut lui Dumnezeu, şi plata cu cei dintâi aţi primit;

Bucuraţi-vă, că de la necazurile cele pământeşti aţi trecut la odihna cea cerească;

Bucuraţi-vă, că v-aţi învrednicit a vedea slava lui Dumnezeu cea negrăită;

Bucuraţi-vă, cei ce pururea vă rugaţi pentru cei ce va cinstesc pe voi;

Bucuraţi-vă, Sfinţilor toti, rugători fierbinţi către Dumnezeu, pentru toată lumea!

Condacul al 2-lea:

Văzându-se, pe sine, Biserica lui Hristos cea dreptmăritoare, înfrumuseţată cu o mare ceată de sfinţi, ca nişte prea frumoase flori de rai, luminat cinsteşte pomenirea lor şi împreună cu ei cinsteşte pe Preacurata Maica Domnului, preaslăvind pe Cel născut dintr-însa, Hristos Dumnezeul nostru, şi cântându-l Lui cântare de laudă: Aliluia!

Icosul al 2-lea:

Minţii noastre, să cereţi de la Domnul lumină, Sfinţilor plăcuţi ai lui Dumnezeu, ca, lepădând slăbiciunea cea omenească, cu inima şi cu gândul să ne înălţăm la locaşurile raiului cele de voi moştenite, iar nouă făgăduite şi să glăsuim către voi cu bucurie aşa:

Bucuraţi-vă, strămoşilor şi patriarhilor din Legea veche, străbunii după trup ai lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu;

Bucuraţi-vă, ca, prin binecuvântarea Domnului, s-a înmulţit neamul vostru ca stelele cerului;

Bucuraţi-vă, că, în mijlocul vechiului întuneric al păgânătăţii, aţi păstrat credinţa cea dreaptă în adevăratul Dumnezeu;

Bucuraţi-vă, cei ce cu nădejde aţi aşteptat pe Răscumpărătorul cel făgăduit;

Bucuraţi-vă, că din neamul vostru a strălucit prea luminoasă făclie, Născătoare de Dumnezeu, Sfântă Fecioară Maria;

Bucuraţi-vă, că dintr-însa S-a născut Biruitorul morţii şi al iadului;

Bucuraţi-vă, că prin credinţa voastră în Hristos, Cel ce avea să vină, aţi câştigat mântuire;

Bucuraţi-vă, ca, în locul blestemului celui de demult, binecuvântarea prin El aţi primit;

Bucuraţi-vă, cei ce şi în iad venirea lui Hristos aţi aşteptat;

Bucuraţi-vă, că din chinurile iadului prin El v-aţi izbăvit;

Bucuraţi-vă, căci cu slavă la ceruri v-aţi ridicat;

Bucuraţi-vă, că împreună cu cetele îngereşti, în locaşurile Tatălui ceresc v-aţi sălăşluit;

Bucuraţi-vă, Sfinţilor toţi, rugători fierbinţi către Dumnezeu, pentru toată lumea!

Condacul al 3-lea:

Cu puterea Celui de sus umbriţi fiind, Sfinţilor, cu îndrăzneală v-aţi întrarmat împotriva începătorilor şi stăpânitorilor răutăţii celei de sub cer; şi biruind vicleşugurile lor, toate începuturile voatre cele bune le-aţi săvârşit cântând Atotputernicului, Iubitorului de oameni: Aliluia!

Icosul al 3-lea:

Având, sfinţilor prooroci, locaşuri prea mărite, în curţile casei Tatălui ceresc, şi luminaţi fiind cu lumina cea pururea fiitoare a feţei lui Dumnezeu, vă desfătaţi cu toţi Sfinţii, în fericirea cea negrăită, de care noi păcătoşii, dorind a fi părtaşi, vă lăudăm pe voi aşa:

Bucuraţi-vă, sfinţilor prooroci, alesi de Dumnezeu înainte de naşterea voastră;

Bucuraţi-vă, căci cu credinţa aţi slujit Domnului până la întruparea lui Hristos;

Bucuraţi-vă, că din pruncie cu darul Sfântului Duh sunteţi sfinţiţi;

Bucuraţi-vă, cei trimişi de Domnul ca să înţelepţiţi pe fiii lui Israel cel ce rătăcise;

Bucuraţi-vă, cei ce mai dinainte aţi vestit preaslăvita naştere a lui Hristos din Fecioara;

Bucuraţi-vă, stelelor, care v-aţi arătat înaintea venirii soarelui celui adevărat;

Bucuraţi-vă, că pe împăraţii lui Israel, cei călcători de lege, i-aţi mustrat;

Bucuraţi-vă, cei ce toată necurăţia omenească, cu sabia Cuvântului lui Dumnezeu, fără cruţare aţi tăiat;

Bucuraţi-vă, robi credincioşi ai Domnului, care toată voia Lui aţi împlinit;

Bucuraţi-vă, cei ce înainte stăpânitorilor fără frică adevărul aţi vorbit;

Bucuraţi-vă, cei ce în lume multe scârbe şi necazuri aţi răbdat;

Bucuraţi-vă, cei ce întru slava cea veşnică, cu toţi aleşii, în cer prăznuiţi;

Bucuraţi-vă, Sfinţilor toţi, rugători fierbinţi către Dumnezeu, pentru toată lumea!

Condacul al 4-lea:

De viforul vieţii izbăvindu-vă, Sfinţilor toţi, în odihna cea cerească vă aflaţi, în loc cu verdeaţă şi de răcoare, unde sunt râurile dulceţii celei nespuse, hrana slavei lui Dumnezeu cea nestricăcioasă, cântările şi glasurile celor ce prăznuiesc acolo; şi voi cu toate puterile îngereşti vă veseliţi, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea:

Ochii n-au văzut, urechea n-a auzit şi în inima omului pământesc n-a intrat, bucuria şi dulceaţa în care voi acum vă desfătaţi, Sfinţilor Apostoli. Pentru aceasta, cu bună cucernicie, grăim către voi:

Bucuraţi-vă, Sfinţilor Apostoli, care, cu Ioan Botezătorul, sunteţi mai aproape stătători, de prestolul Sfintei Treimi;

Bucuraţi-vă, cei ce aţi vestit lumii taina răscumpărării noastre;

Bucuraţi-vă, cei ce cu lumina credinţei lui Hristos aţi luminat popoarele cele întunecate;

Bucuraţi-vă, cei ce aţi semănat în inimile oamenilor sămânţa Cuvântului lui Dumnezeu;

Bucuraţi-vă, că roada ostenelilor voastre seceraţi, în cămara cea cerească;

Bucuraţi-vă, sfinţilor părinţi, care la cele şapte soboare din toată lumea mărturisirea credinţei celei adevărate aţi mărturisit şi întărit;

Bucuraţi-vă, cei ce viforul vicleşugurilor cele ereticesti aţi liniştit;

Bucuraţi-vă, cei ce aţi lămurit noua dogmă credinţei celei adevărate;

Bucuraţi-vă, cei ce şi până acum, cu învăţătura voastră, Biserica lui Hristos de eresuri şi de dezbinari o apăraţi;

Bucuraţi-vă, sfinţilor ierarhi, care cu cuvântul şi cu viaţa luminos aţi strălucit;

Bucuraţi-vă, că în lumina cea neînserată, cu fiii voştri cei duhovniceşti locuiţi;

Bucuraţi-vă, Sfinţilor toţi, rugători fierbinţi către Dumnezeu, pentru toată lumea!

Condacul al 5-lea:

Rascumparati fiind, prin scurgerea Sangelui Tau cel dumnezeiesc, Mântuitorule, şi cu dreptate slujind Tie toţi sfinţii pe pământ, acum ca niste stele prea luminoase stralucesc pe taria Bisericii, şi pe noi, care înotam în marea păcatelor acestei vieţi, la calea cea dreaptă ce duce la patria cerească ne povăţuiţi. Pentru această mulţumire lui Dumnezeu îi aducem, cu bucurie, cântând: Aliluia!

Icosul al 5-lea:

Văzând, sfinţilor mucenici, că în lumea aceasta toate sunt deşertăciune şi supuse stricăciunii, v-aţi silit preavesnicului Dumnezeu să-l placeţi şi să schimbaţi prin cumplitele chinuri, cele stricăcioase. Pentru aceasta, v-aţi învrednicit a sta aproape de înfricoşătorul scaun, în slava cea veşnică, de unde să nu ne uitaţi pe noi, cei ce săvârşim pomenirea voastră şi grăim către voi unele ca acestea:

Bucuraţi-vă, sfinţilor mucenici, răbdător de patimi, care cu sângele vostru aţi pecetluit credinţa vostră cea dreaptă în Hristos;

Bucuraţi-vă, că nu v-aţi temut de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă;

Bucuraţi-vă, cei ce chinuri înfricoşătoare aţi răbdat;

Bucuraţi-vă, cei ce patimile lui Hristos cu osârdie aţi râvnit;

Bucuraţi-vă, cei ce aţi biruit cruzimea chinuitorilor celor cumpliţi;

Bucuraţi-vă, cei ce prin foc şi prin apă aţi trecut şi în odihnă veşnică aţi intrat;

Bucuraţi-vă, mărturisitorilor şi sfinţilor mucenici, care pentru dreapta credinţă şi pentru cinstirea sfintelor icoane aţi pătimit;

Bucuraţi-vă, preacuvioşilor mucenici, care cu Domnul în rugăciune aţi vorbit şi cu patimile Sale pe diavol aţi biruit;

Bucuraţi-vă, că pentru slava şi cinstea Împăratului ceresc aţi luptat;

Bucuraţi-vă, că slavă biruinţei de la Hristos din ceruri aţi primit;

Bucuraţi-vă, cei ce multe şi felurite minuni, întru slava lui Dumnezeu, pe pământ aţi săvârşit;

Bucuraţi-vă, Sfinţilor toţi, rugători fierbinţi către Dumnezeu, pentru toată lumea!

Condacul al 6-lea:

Neamurile creştineşti propovăduiesc mărirea voastră, Sfinţilor. Căci voi ca un rai sădit v-aţi arătat în mijlocul Bisericii, având pom de viaţă pe Însuşi Domnul, din care, gustând dulceaţa raiului, aţi trecut cu vederea toate cele stricăcioase în lumea aceasta şi cu bucurie în lumea cea cerească aţi intrat, cântând: Aliluia!

Icosul al 6-lea:

Credinţa cea dreaptă şi faptele cele bune ale cuvioşilor părinţi, ca izvoarele limpezi la toată lumea strălucesc, şi calea cea întunecată a vieţii acesteia nouă ne-o luminează, ca să nu rătăcim în pustiul păcatelor şi ale eresurilor cele de suflet pierzătoare. Pentru aceasta cu laude le cântăm lor:

Bucuraţi-vă, cuvioşilor părinţi, care lumea şi toate cele din lume, pentru dragostea lui Hristos Dumnezeu, de bună voie le-aţi lepădat;

Bucuraţi-vă, cuvioaselor maici, care călătoria vieţii pământesti, zi şi noapte luptând, aţi săvârşit;

Bucuraţi-vă, pustnicilor, care în peşteri şi în munţi cu fiarele aţi vieţuit;

Bucuraţi-vă, postitorilor, care vremelnică viaţă în foame şi în sete aţi petrecut;

Bucuraţi-vă, stâlpnicilor, care gerul şi zăduful pentru împărăţia cea cerească aţi răbdat;

Bucuraţi-vă, schivnicilor, care în liniştea inimii pe Dumnezeu aţi cântat;

Bucuraţi-vă, fecioarelor, care fecioria aţi păzit şi lui Hristos Mielul cel fără prihană aţi urmat;

Bucuraţi-vă, slujitorilor aleşi, care smerenia lui Hristos aţi dobândit;

Bucuraţi-vă, cei ce viaţa cea de obşte, în dragoste frăţească ca îngerii aţi petrecut;

Bucuraţi-vă, cei înţelepţi şi blânzi, care povăţuitori călugărilor aţi fost;

Bucuraţi-vă, că prin truda iubitorilor de străini bunătăţile cele de sus le-aţi câştigat;

Bucuraţi-vă, cei ce în odihna Domnului aţi intrat;

Bucuraţi-vă, Sfinţilor toţi, rugători fierbinţi către Dumnezeu, pentru toată lumea!

Condacul al 7-lea:

Voind preabunul Dumnezeu să arate lumii că nu în zadar se ostenesc toţi acei ce fac voia Lui, ci mare plată s-a gătit lor întru Împărăţia cerurilor, a preamărit cetele de sfinţi ai Săi, care în tot chipul au slujit Lui pe pământ, ca şi noi să râvnim vieţii lor şi aceeaşi slavă cerească să o dorim, cântându-I Lui neîncetat: Aliluia!

Icosul al 7-lea:

Zis-a Domnul: „Aceste cuvinte ale Stăpânului sunt deosebit de potrivite vouă Sfinţilor toţi. Căci voi, deşi aţi murit pe pământ cu trupul, dar cu sufletele pururea sunteţi vii în locaşurile cele de sus şi multe minuni în lume săvârşiţi. Cu mijlocirea voastră cea fierbinte către Dumnezeu, ajutaţi-ne nouă, celor ce grăim către voi aşa”:

Bucuraţi-vă, cei ce cu mintea voastră cea înaltă pe Dumnezeu cel adevărat L-aţi cunoscut;

Bucuraţi-vă, cei ce cu credinţa voastră cea dreaptă în Sfânta Treime, fără de prihană aţi petrecut;

Bucuraţi-vă, cei ce pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu, adevărat Dumnezeu şi om desăvârşit L-aţi mărturisit;

Bucuraţi-vă, cei ce în mântuitoarele Lui patimi fără îndoială aţi crezut;

Bucuraţi-vă, cei ce cu credinţa cea dreaptă ca stelele străluciţi;

Bucuraţi-vă, căci cu trupul pe pământ aţi umblat, iar cu mintea în cer aţi vieţuit;

Bucuraţi-vă, că prin moartea cea vremelnică la viaţa cea fără de sfârşit aţi trecut;

Bucuraţi-vă, că prin calea cea strâmtă după cuvântul Domnului aţi mers;

Bucuraţi-vă, că prin porţile cele îngereşti în împărăţia cea cerească aţi intrat;

Bucuraţi-vă, moştenitorilor ai bunătăţilor celor veşnice;

Bucuraţi-vă, grabnici rugători pentru mântuirea noastră;

Bucuraţi-vă, Sfinţilor toţi, rugători fierbinţi către Dumnezeu, pentru toată lumea!

Condacul al 8-lea:

Cu ochii cugetului privind la locaşurile de sus, unde toţi Sfinţii după ostenelile cele pământeşti se odihnesc, noi cei ce pe pământ şi în trup îmbrăcaţi, măcar că nu putem cunoaşte fericirile cele de acolo, dar cu credinţă înţelegându-le, iar cu inima gustându-le, cântăm lui Dumnezeu Celui minunat întru sfinţii Săi: Aliluia!

Icosul al 8-lea:

Atotţiitorule, Doamne, Cel ce cunoşti multimile stelelor şi la toate le-ai dat nume, Tu singur şti pe nume pe toţi cei ce bine ţi-au plăcut ţie. Iar noi, lucrul mâinilor Tale fiind, precum nisipul mării a-l număra, aşa şi numărul tuturor sfinţilor a-I spune nu se poate, decât numai pe cei aleşi robi ai Tăi, care de la începutul lumii bine ţi-au plăcut, pe nume îi chemăm, zicând:

Bucuraţi-vă, Adam şi Eva, străbuni a tot neamul omenesc;

Bucuraţi-vă, Abel şi Set, cei dintâi din lume iubitori de dreapta credinţă;

Bucuraţi-vă, Noe, al doilea începător al neamului omenesc, şi Avraam, primitorul aşezământului lui Dumnezeu;

Bucuraţi-vă, Moise, de Dumnezeu văzătorul şi Aaron, întâiul preot în Legea cea veche;

Bucuraţi-vă, Enoh şi Ilie, cei ce cu trupul moarte nu aţi gustat şi la cer aţi fost luaţi;

Bucuraţi-vă, Isaie, David şi Daniel, văzători ai tainelor lui Dumnezeu;

Bucuraţi-vă, Ioachim şi Ana, care aţi născut pe Fecioara Maria, Maica lui Hristos, Dumnezeul nostru;

Bucuraţi-vă, Petru şi Pavel, Iacob şi Ioan, cei mai aleşi apostoli ai lui Hristos;

Bucuraţi-vă, Nicolae, Vasile, Grigorie, Ioan şi Atanasie, stâlpii cei neclintiţi ai Bisericii lui Hristos;

Bucuraţi-vă, Antonie, Pahomie, Eftimie, Ilarion şi Sava, mari povăţuitori ai călugărilor;

Bucuraţi-vă, Gheorghe, Dimitrie, Eustaţie şi Pantelimon, mari mucenici ai lui Hristos;

Bucuraţi-vă, Varvara, Irina, Paraschiva, Ecaterina şi toate muceniţele, care cu sângele vostru aţi adeverit biruinţa credinţei;

Bucuraţi-vă, Sfinţilor toţi, rugători fierbinţi către Dumnezeu, pentru toată lumea!

Condacul al 9-lea:

Toţi sfinţii Tăi, Doamne, urmând cetele îngereşti, neîncetat slăvesc în cer, Prea sfânt numele Tău: Sfănt, Sfănt, Sfănt! Împreună cu acestea şi noi păcătoşii, pe pământ, cu buze de taină cântăm: Aliluia!

Icosul al 9-lea:

Ritorii cei cu deşartă înţelepciune nu se pricep a spune: „Cum voi toţi Sfinţii, fiind asemenea nouă, oamenii în trup pătimaş, nu v-aţi biruit de patimi, ci, cu bărbăţia voastră, pe vrăjmaşii cei fără de trup aţi biruit?” Iar noi, preaslăvind pe Domnul, Cel ce v-a întărit pe voi, lăudăm vitejia voastră şi cu mulţumire grăim:

Bucuraţi-vă, Sfinţilor Toţi, că pentru dragostea lui Dumnezeu viaţa voastră nu aţi cruţat;

Bucuraţi-vă, cei ce lumea şi pe stăpânitorul ei aţi biruit;

Bucuraţi-vă, că toate mrejele şarpelui celui din vechime, ca pe nişte fire de păianjen, le-aţi rupt;

Bucuraţi-vă, cei ce sub mâna cea tare a prea bunei Pronii a lui Dumnezeu v-aţi smerit;

Bucuraţi-vă, cei ce cu voia voastră voii Tatălui ceresc v-aţi supus;

Bucuraţi-vă, cei ce în trupurile şi-n sufletele voastre pe Dumnezeu L-aţi prea slăvit;

Bucuraţi-vă, căci cu toate faptele voastre pe Dumnezeu L-aţi slăvit;

Bucuraţi-vă, că mâinile voastre la lucrarea faptelor bune le-aţi ridicat;

Bucuraţi-vă, că paşii voştri pe calea cea adevărată aţi îndreptat;

Bucuraţi-vă, cei ce nu v-aţi lipit inima către bogaţii, sau desfătarea lumească;

Bucuraţi-vă, că numai către bucuria cea veşnică aţi cugetat;

Bucuraţi-vă, Sfinţilor toţi, rugători fierbinţi către Dumnezeu, pentru toată lumea!

Condacul al 10-lea:

Pe calea mântuirii drept mergând şi despre judecăţile lui Dumnezeu învăţându-vă, Sfinţilor toţi, v-aţi arătat ca nişte pomi bine roditori la izvoarele apelor şi aţi adus la vreme lui Dumnezeu rod de fapte bune. Iar acum în Edenul cel de sus, în fericirea cea negrăită, desfătându-vă, pomeniţi-ne şi pe noi, fraţii voştri, care lăudăm grija voastră cea părintească pentru mântuirea noastră şi lui Dumnezeu cântăm: Aliluia!

Icosul al 10-lea:

Ca un zid tare, împotriva vrăjmaşului, sunteţi voi pentru noi, Sfinţilor toţi, şi fierbinte rugători către Hristos, pentru tot neamul creştinesc. Pentru aceasta de săgeţile nevăzuţilor luptători pururea fiind voi păziţi, cu bucurie grăim:

Bucuraţi-vă, frumuseţea cea mare a neamului omenesc;

Bucuraţi-vă, mântuirea cea de-a pururea în călătoria noastră cea pământească;

Bucuraţi-vă, că ne sunteţi nouă ajutători puternici, în luptă cu vrăjmaşii mântuirii noastre;

Bucuraţi-vă, că de sabia mâniei lui Dumnezeu cu rugăciunile voastre ne apăraţi pe noi;

Bucuraţi-vă, că, ispitiţi fiind, şi nouă ne ajutaţi când cădem în mrejele ispitelor;

Bucuraţi-vă, că de pocăinţa noastră a păcătoşilor vă bucuraţi;

Bucuraţi-vă, cei ce în tot locul şi în toată vremea pe pământ bine aţi vieţuit;

Bucuraţi-vă, cei ce chiar de aţi greşit, dar cu adevărată pocainţă şi cu lacrimi întinăciunea păcatului aţi spălat;

Bucuraţi-vă, cei ce de la Adam şi până acum întru nădejdea vieţii cele veşnice aţi adormit;

Bucuraţi-vă, cei ce de la apus şi de la răsărit aţi venit şi în sânul lui Avraam v-aţi odihnit;

Bucuraţi-vă, că ceaţa voastră pururea se măreşte cu cei noi de pe pământ veniţi;

Bucuraţi-vă, că prin voi locurile duhurilor celor căzute, în soborul îngeresc se împlinesc;

Bucuraţi-vă, Sfinţilor toţi, rugători fierbinţi către Dumnezeu, pentru toată lumea!

Condacul al 11-lea:

Cântările noastre cele de laudă, măcar de ar fi ca întunericul de multe la număr, nu vor fi de ajuns spre mărirea faptelor voastre celor bune, Sfinţilor toţi. Nouă neputincioşilor mai bine ar fi să iubim tăcerea; dar ca să nu ne arătăm leneşi şi nemulţumitori, pentru milele şi darurile lui Dumnezeu cele pentru voi primite, Stăpânului Celui ce v-a preaslăvit pe voi îi cântam: Aliluia!

Icosul al 11-lea:

Voi, Sfinţilor toţi, sunteţi făclii luminii celei nespuse, înaintea scaunului Preasfintei Treimi, împreună cu cetele îngerilor, căci în rugăciuni pentru noi neîncetat sunteţi şi pe cărarea cea luminoasă a mântuirii povăţuiţi pe cei ce grăiesc către voi aşa:

Bucuraţi-vă, făclii ale focului celui nematerialnic;

Bucuraţi-vă, locuitori ai locaşului Tatălui ceresc;

Bucuraţi-vă, strugurii viei lui Hristos;

Bucuraţi-vă, ale raiului flori bine mirositoare;

Bucuraţi-vă, râuri de viaţă curgătoare, care potoliţi setea noastră cea duhovnicească;

Bucuraţi-vă, nori de ploaie purtători, ce ne răcoriţi pe noi în zăduful ispitelor;

Bucuraţi-vă, căci cu suflarea voastră cea duhovnicească iarna mâhnirii de la sufletele noastre o alungaţi;

Bucuraţi-vă, privighetorilor, cu dulci cântări, care ne vestiţi nouă primăvara cea duhovnicească a veşnicei fericiri;

Bucuraţi-vă, punte închipuită, a cărei milă o vărsaţi peste noi;

Bucuraţi-vă, buni cârmaci, care de potopul păcatelor ne feriţi pe noi;

Bucuraţi-vă, povăţuitori credincioşi, care ne îndreptaţi pe noi la patria cea cerească;

Bucuraţi-vă, Sfinţilor toţi, rugători fierbinţi către Dumnezeu, pentru toată lumea!

Condacul al 12-lea:

Darul cel dat vouă de la Dumnezeu, ca o răsplată pentru mulţimea faptelor voastre cele bune, cine dintre pământeni poate să-l povestească, o Sfinţilor? Căci precum am socoti apa mării cu picătura, aşa şi ale voastre minuni şi faceri de bine, care prin voi ni se dau nouă, nu este cu putinţă a se numara. Pentru aceea, săvârşim mărită serbarea aceasta, cu bucurie şi cu umilinţă, iar lui Dumnezeu, Celui ce toate prin voi lucrează, îi cântăm: Aliluia!

Icosul al 12-lea:

Cântând ţie, Atotţiitorule Stăpâne, toţi lăudăm preasfânt numele Tău, că de la începutul lumii în diferite chipuri ai arătat pe pururea pomeniţii Sfinţii Tăi, care ţie unuia Dumnezeu, în Treime slăvit, ţi-au plăcut. Cu rugăciunile cărora de toate răutăţile izbăveşte pe cei ce grăiesc către dânşii:

Bucuraţi-vă, Sfinţilor toţi, plăcuţilor lui Dumnezeu, împreună cu pururea Fecioara Maria, cea mai prea sfântă decât toată făptură;

Bucuraţi-vă, şi voi îngerii cei fără de trup, păzitorii neamului omenesc;

Bucuraţi-vă, sfinţilor împăraţi ocârmuitori, care pe pământ cu bună cucernicie aţi condus şi Împărăţia cea cerească aţi câştigat;

Bucuraţi-vă, judecători care pe pământ aţi judecat cu nepărtinire, că aţi aflat milă şi îndreptarea de la Judecătorul cel mare al cerului şi pământului;

Bucuraţi-vă, ai oraşelor buni ispravnici, ca v-aţi învrednicit a locui în oraşul cel ceresc;

Bucuraţi-vă, păstorii cei râvnitori ai oilor celor cuvântătoare de Hristos, Începătorul păstorilor, că v-aţi preamărit;

Bucuraţi-vă, buni lucrători pe pământ, care întru bunătatea inimii şi în nerăutate Domnului aţi slujit;

Bucuraţi-vă, călătorilor răbdători, care aţi ajuns la patria cea cerească;

Bucuraţi-vă, cei nebuni pentru Hristos, care ocări şi dosădiri pentru El aţi suferit;

Bucuraţi-vă, cei fără de arginti, care în dar tămăduire bolnavilor aţi dat, iar plată din cer aţi primit;

Bucuraţi-vă, bărbaţi şi femei de toată vârsta, care la chemare aţi plăcut lui Dumnezeu;

Bucuraţi-vă, că voi întru Hristos una sunteţi sufletele voastre în mâinile Domnului sunt;

Bucuraţi-vă, Sfinţilor toţi, rugători fierbinţi către Dumnezeu, pentru toată lumea!

Condacul al 13-lea

(de trei ori)

O, preafericiţilor Părinţi, împlinitorii voii lui Dumnezeu, Sfinţilor toţi, cei ce aţi câştigat moştenirea veşnicelor bunătăţi, primiţi acastă cântare a noastră de laudă, şi prin rugăciunile voastre cele bine plăcute şi primite de către Dumnezeu, cereţi nouă iertarea păcatelor şi izbăvire de chinurile cele veşnice. Ca împreună cu voi în patria cea cerească să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Apoi se zice iarăși :

Icosul 1:

Soborul îngeresc, micşorat prin căderea îngerilor celor cu trufie, s-a împlinit iar de către voi, toţi Sfinţii. În ziua prăznuirii voastre, cetele îngereşti minunat vă prăznuiesc şi pe toată lumea o cheamă spre veselie duhovnicească. Iar noi, urmând lor, cu bucurie grăim către voi:

Bucuraţi-vă, sfinţilor din veac, de Dumnezeu aleşi şi asezaţi în slava cea cerească;

Bucuraţi-vă, că prin alegerea voastră, cu ostenelile cele bune credinţă aţi săvârşit;

Bucuraţi-vă, că prin faptele voastre cele cele bune, calea cea dreaptă către cer ne-aţi arătat-o;

Bucuraţi-vă, cei ce mai înainte de legea lui Dumnezeu cea scrisă, după legea cugetului aţi vietuit;

Bucuraţi-vă, că în urma Legii, cu evlavie viaţa aţi săvârşit;

Bucuraţi-vă, cei din Legea nouă, care luminat prin fapte bune aţi strălucit;

Bucuraţi-vă, cei ce în vremurile de pe urmă, bine aţi plăcut lui Dumnezeu, şi plata cu cei dintâi aţi primit;

Bucuraţi-vă, că de la necazurile cele pământeşti aţi trecut la odihna cea cerească;

Bucuraţi-vă, că v-aţi învrednicit a vedea slava lui Dumnezeu cea negrăită;

Bucuraţi-vă, cei ce pururea vă rugaţi pentru cei ce va cinstesc pe voi;

Bucuraţi-vă, Sfinţilor toti, rugători fierbinţi către Dumnezeu, pentru toată lumea!

Condacul 1:

Celor aleşi ai lui Dumnezeu, Tuturor Sfinţilor, care din veac au strălucit în toată lumea şi au primit în cer cununi de slavă, cântare de laudă aducem. Şi ca cei ce aveţi îndrăzneala către Dumnezeu, din toate nevoile sloboziţi-ne pe noi, ca să grăim către voi: Bucuraţi-vă, Sfinţilor toţi, rugători fierbinţi către Dumnezeu, pentru toată lumea!

După aceea zicem această rugăciune:

Rugăciunea întâi:

O, preafericiţilor, plăcuţilor lui Dumnezeu, Sfinţilor toţi, care staţi înaintea prestolului Sfintei Treimi şi va bucuraţi de fericirea cea negrăită! Iată acum, în ziua serbării voastre cea de obşte, fraţii voştri cei mai mici, care aducem vouă aceste cântări de laudă şi prin mijlocirea voastră cerem milă şi iertare de păcate de la preabunul Dumnezeu. Că ştim bine că toate câte voiţi puteţi cere de la Dânsul. Deci cu smerenie ne rugăm vouă ca să rugaţi pe Stăpânul cel milostiv să ne dea nouă duhul râvnirii voastre, spre paza sfintelor Lui porunci; ca, mergând pe urma voastră, să putem cu bună cucernicie şi fără prihană să săvârşim călătoria vietii celei pământeşti, învrednicindu-ne întru pocainţă a ajunge la locaşurile raiului cele preaslăvite şi acolo împreună cu voi să preaslăvim pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Duhul Sfânt, în vecii vecilor. Amin!

Rugăciunea a doua:

Către voi, Sfinţilor toţi, ca şi către nişte lumini povăţuitoare, care cu faptele voastre aţi luminat calea cerescului răsărit, cu smerenie îmi plec eu păcătosul genunchii inimii mele şi din adâncul sufletului strig: Rugaţi-vă pentru mine iubitorului de oameni Dumnezeu, ca să nu mă lase să rătăcesc prin răspântiile păcatului, ci să-mi luminezi mintea şi inima mea, cu lumina harului Său, ca întărit fiind cu acest har, să pot, cealaltă vreme, să umblu pe cărarea cea dreaptă. Ajutaţi-mă pe mine voi, cei cu învăţătura cea mântuitoare a lui Hristos, aţi luminat Biserica Lui şi cu sfintele şi de Dumnezeu înţelepţitele canoane neclintit aţi întărit-o, ierarhilor şi părinţilor ai turmei lui Hristos, care cu rugăciunile şi cu slujirea sfintelor dumnezeieştilor taine, pe toţi credincioşii aţi sfinţit şi i-aţi învăţat sa umble după poruncile lui Dumnezeu. Rugându-vă pe voi, pururea fericiţilor, răbdătorilor de patimi ai lui Hristos şi mucenicilor, care înaintea stăpânirilor pe Hristos Dumnezeu cu bună îndrăzneală L-aţi mărturisit, şi cinstit sângele vostru pentru El aţi vărsat, cuviosilor şi drepţilor, cei ce prin calea cea strâmtă şi cu necazuri viaţa v-aţi sâvârşit şi cu omorârea trupului şi a patimilor v-aţi răstignit lui Hristos, cereţi-ne nouă de la Hristos Dumnezeu iertarea păcatelor, îndreptarea vieţii şi toate bunătăţile cele trebuincioase, pentru viaţa cea vremelnică şi pentru cea veşnică. O, preacinstit şi preamărit Sobor al Sfinţilor lui Dumnezeu, cei ce ca îngerii fără de trup aţi vieţuit şi Domnului aţi plăcut, fiţi-ne mijlocitorii şi rugătorii noştri! Căutaţi cu dumnezeiască dragoste spre noi străinii şi călătorii si, cu puterea şi cu darul ce vi s-a dat vouă de la Dumnezeu, îndreptaţi-ne şi pe noi către patria cerească, întăriţi neputinţa noastră, apăraţi-ne pe noi de ispite şi de înşelăciuni, păzindu-ne de căderea în păcat. Treziţi în noi dragostea cea sfântă pentru Domnul şi râvna pentru mântuirea noastră. Sădiţi în inimile noastre frica cea dumnezeiască. Îndreptaţi paşii noştri spre lucrarea poruncilor lui Hristos şi spre împlinirea voii lui Dumnezeu-Tatăl. Faceţi ca să vieţuim noi viaţa aceasta întru dreptate. Pururea să ne aducem aminte de ceasul morţii şi de înfricoşătoarea a doua venire a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului Iisus Hristos. Ca prin darul şi iubirea Lui de oameni fiind păziţi şi mântuiti, să ne învrednicim şi noi păcătoşii şi nevrednicii, împreună cu voi, în împărăţia cea cerească a ne închina înaintea sfântului prestol al Domnului si, mulţumind cu bucurie, să slăvim pe preasfânta şi de viaţă făcătoarea şi nedesparţită Treime: pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Preasfântul Duh, în vecii vecilor. Amin!

About the author

Related posts

Comments

No comments