† TIMOTEI

Prin harul lui Dumnezeu, Episcop al Spaniei şi Portugaliei

Cuvânt pastoral la Naşterea Domnului
2016

Nașterea lui Hristos – înnoirea lui Adam

Către tot clerul şi poporul binecredincios
din Episcopia Spaniei şi Portugaliei

Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, iar din parte-mi, arhiereşti
binecuvântări!

„Pe cel după chip și asemănare văzându-l Iisus stricat din pricina călcării poruncii, plecând cerurile S-a pogorât și S-a sălășluit în pântecele Fecioarei fără schimbare, ca într-însul să înnoiască pe Adam cel stricat, care striga: slavă Arătării Tale, Izbăvitorul meu și Dumnezeu!”

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,
Preacuvioase maici și iubiţi credincioşi,

În fiecare an, Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos este, pentru întreg neamul omenesc, prilej de bucurie, pentru că Hristos, prin nașterea Sa, a rupt zidul cel despărțitor al vrajbei, a îndepărtat sabia cea de foc, heruvimul nu mai păzește pomul vieții, iar nouă ne-a dăruit putința de a ne împărtăși din dulceața cea din rai, după cum frumos ne învață prima stihiră a slujbei vecerniei praznicului pe care, cu ajutorul lui Dumnezeu, îl trăim azi.

Domnul, milostiv și iubitor de oameni fiind, S-a făcut om, S-a sălășluit între noi ca să vestească ziua Domnului, să ni Se descopere pentru ca noi să putem să-L redescoperim pe El și să restaureze ceea ce noi am stricat prin păcat. Dumnezeu ne-a creat după chipul Său și pe toate le-a făcut bune foarte, pentru ca noi, oamenii, prin păzirea poruncii, să ajungem la asemănarea cu El, iar prin păstrarea comuniunii cu El, să ajungem la nemurire.

Am fost creați pentru a trăi veșnic!

În tradiția noastră populară și, mai cu seamă, în poveștile pentru copii, se păstrează și se transmite acest adevăr. Omul a fost creat nemuritor și, cu toate că a ieșit, o dată cu săvârșirea păcatului, din rânduiala stabilită de Dumnezeu, năzuiește toată viața lui la tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte.

Învățătura despre Dumnezeu și darul înțelepciunii îl fac pe om să moștenească viața. Înțeleptul Solomon spune: „Ascultă, fiul meu şi primeşte cuvintele mele şi anii vieţii tale se vor înmulţi. Eu te voi învăţa calea înţelepciunii şi te voi purta pe căile dreptăţii. Când vei merge, paşii tăi nu vor şovăi şi, chiar de vei alerga, nu te vei poticni. Ţine cu tărie învăţătura şi nu o părăsi, păzeşte-o căci ea este viaţa ta”¹.

Dragii mei,

Anul din care ne pregătim să ieșim a fost declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca An omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox. Un rol important în educarea copiilor și a tinerilor la avut întotdeauna Biserica strămoșească. Primele școli românești au fost instituite de Biserică și au funcționat între zidurile ei. Prima școală românească este atestată istoric la 1495. Aceasta a funcționat în Șcheii Brașovului, în incinta bisericii voievodale care purta hramul „Sfântul Nicolae”. De asemenea, primii dascăli care s-au îngrijit de educarea copiilor au fost preoții, în marea lor majoritate țărani simpli dar cu carte, iar primele manuale folosite au fost Sfânta Scriptură, Ceaslovul, Psaltirea și alte cărți de cult, tipărite tot în incinta bisericilor și a mânăstirilor, în tiparnițe făcute prin strădania ierarhilor ortodocși. Prima tipografie din România datează încă din anul 1508 și a funcționat în cadrul Mânăstirii Dealu, iar prima carte tipărită a fost un liturghier editat de monahul Macarie. Încă dinaintea domniei lui Alexandru Ioan Cuza, majoritatea școlilor au fost construite cu ajutorul financiar al Bisericii, pe terenuri care au aparținut Bisericii, iar dascălii au fost plătiți tot din veniturile proprietăților bisericești².

Slujitorii Bisericii noastre strămoșești și-au dat seama că un popor demn este un popor învățat, care știe carte, iar un popor bine instruit și credincios nu poate fi manipulat. Îndemnul „crede și nu cerceta” nu aparține Bisericii. Dimpotrivă, atât Sfânta Scriptură, cât și părinții sfinți ai Bisericii, îi îndemnau pe credincioși să cerceteze și să-L caute pe Dumnezeu, sfătuindu-i să citească mai ales din cărțile sfinte. Și citirea cărților profane este folositoare pentru suflet, dacă scopul citirii acestora este descoperirea și cunoașterea lui Dumnezeu. Sfântul Grigore Palama spune: „este bine să te ocupi puţin cu studiul limbilor, cu retorica, cu istoria, cu tainele naturii, cu știința logicii și cu figurile geometrice. Și aceasta nu numai pentru a le putea întrebuința la ceva, ci și pentru că antrenează ochiul sufletului pentru a putea discerne lucrurile. Dar a rămâne atașat lor tot timpul, e rău”³. „Deci care ar trebui să fie lucrarea şi ţelul celor ce caută înțelepciunea lui Dumnezeu din zidiri? Oare nu dobândirea adevărului şi slăvirea Ziditorului? Aceasta este vădit tuturor”⁴. Întreaga creație și legile universului, toate ne vorbesc despre Dumnezeu: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu și facerea mâinilor Lui o vestește tăria”⁵.

Iubiți credincioși,

Familia este prima școală în care trebuie educați pruncii, iar primii dascăli trebuie să fie părinții. Sfaturile bune pe care părinții le sădesc în inimile copiilor îi vor călăuzi pe aceștia pe tot parcursul vieții. Ascultați ce sfat dă celui tânăr Înțeleptul Solomon: „Păzeşte, fiule, povaţa tatălui tău şi nu lepăda îndemnul maicii tale. Leagă-le la inima ta, pururea atârnă-le de gâtul tău. Ele te vor conduce când vei vrea să mergi; în vremea somnului te vor păzi, iar când te vei deştepta vor grăi cu tine. Că povaţa este un sfeşnic bun şi legea o lumină, iar îndemnurile care dau învăţătură sunt calea vieţii”⁶.

Nu trebuie să așteptăm nașterea pruncului pentru a începe educarea lui. Sfântul Paisie Aghioritul spune că: „dacă mama care poartă în pântece se supără şi se mâhneşte, atunci şi fătul se tulbură în ea. Iar dacă mama se roagă şi trăieşte duhovniceşte, copilaşul se sfințește”⁷.

Educarea copiilor trebuie să înceapă încă din pântecele maicii lor și se face printr-o viețuire cât mai duhovnicească a mamei și a tatălui, precum și a celor care trăiesc în aceeași casă cu ei. „Femeia când este însărcinată trebuie să rostească rugăciunea lui Iisus, să citească puţin din Evanghelie, să psalmodieze, să nu-şi pricinuiască nelinişti, dar şi cei din jur să caute să nu o mâhnească. Făcând astfel, copilul care se va naşte va fi sfinţit, iar părinţii nu vor avea probleme cu el, nici când este mic, nici când va creşte mare”⁸, spune tot Sfântul Paisie Aghioritul.

Părinții participă la creația lui Dumnezeu prin ducerea la îndeplinire a binecuvântării dată de Domnul lui Adam și Evei, de a crește, de a se înmulți și de a stăpâni pământul. Părinții trupești sunt împreună lucrători cu Dumnezeu după cuvântul Sfântului Apostol Pavel: „Căci noi împreună lucrători suntem cu Dumnezeu …”⁹, chiar dacă unul sădește și altul udă, ”nici cel ce sădeşte nu e ceva, nici cel ce udă, ci numai Dumnezeu care face să crească”¹⁰. Dumnezeu, Cel care face să crească și Cel ce este Dătătorul de viață, nu a încetat niciodată să creeze. Fiecare copil care se naște este o nouă creatură a lui Dumnezeu, iar părinții nu fac altceva decât să participe la creație devenind împreună creatori cu Dumnezeu. Noi nu ne aparținem nouă înșine. Toți suntem ai lui Dumnezeu. Datorită acestui lucru, părinții au datoria sfântă de a pune temelie bună și durabilă copiilor pe care îi primesc în dar de la Dumnezeu, iar dascălii trebuie să zidească la rândul lor, cu mare grijă și responsabilitate, învățătura cea bună și folositoare pe temelia pusă de părinți. Sfântul Apostol Pavel atrage atenția: „Fiecare să ia seama cum zideşte; Căci nimeni nu poate pune altă temelie, decât cea pusă, care este Iisus Hristos¹¹”.

Iubiții mei,

Având această credință și bazându-ne pe cuvintele Sfântului Pavel, amintite mai sus, trebuie să le cerem dascălilor să nu năruie sau să zdruncine temelia creștină pusă cu multă trudă în sufletele pruncilor noștri și să nu le întunece mintea cu învățături străine de credința, cultura și tradiția noastră creștin ortodoxă. Vă spun acest lucru datorită faptului că, în anumite școli ale Uniunii Europene, copiilor, încă de la vârste fragede, se încearcă să li se impună ideologia de gen sub pretextul nediscriminării. Trebuie să o spunem răspicat și cu fermitate. Nu avem nevoie de astfel de ideologii și învățături care îi fac pe copii să-și piardă identitatea. Noi, creștinii, suntem toleranți cu toți oamenii. Mai mult decât atât, Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne îndeamnă să ne iubim până și vrăjmașii. Ascultați ce zice El: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc, ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi”¹². Dumnezeu îl iubește și pe cel drept și pe cel păcătos și nu dorește ca păcătosul să moară în păcatele lui.

Dimpotrivă, Dumnezeu vrea ca omul să se întoarcă și să fie viu. El dorește înnoirea omului. Creștini fiind și următori ai lui Hristos, nu vom condamna și nu vom judeca omul care greșește sau pe acel care cade într-o neputință oarecare. Însă trebuie să condamnăm păcatul, să luptăm împotriva lui și să nu acceptăm neorânduiala ca fiind rânduială și păcatul ca fiind virtute.

Suntem datori, mai ales acum, în timpurile noastre, să ne cunoaștem bine credința noastră și să o trăim. Ortodoxia este o religie a iubirii, a toleranței, și propovăduiește egalitatea tuturor în Hristos. „Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus”¹³. Toți suntem fii ai lui Dumnezeu și rămânem în această demnitate atât timp cât fiecare ne vom păstra locul și rolul dat nouă de Dumnezeu încă de la facerea lumii. De aceea, bărbatul trebuie să rămână bărbat și femeia trebuie să rămână femeie, iar fiecare să se comporte ca atare. Ce este mai mult de atât este împotriva rânduielii așezată de Dumnezeu și este păcat împotriva firii. Fiecare este liber să aleagă pentru sine ce dorește, trebuie să respectăm alegerea acelora care nu cred ca noi și să-i tolerăm. Chiar mai mult decât atât, trebuie să ajungem să-i iubim. Hristos S-a născut pentru întreg neamul omenesc. Însă, cu toate acestea, trebuie să rămânem fermi în credința noastră, să facem diferența între bine și rău și să-i spunem binelui, bine, și răului, rău.

Dragii mei,

Adam s-a stricat datorită faptului că a dorit să cunoască binele și răul, lăsându-L pe Dumnezeu la o parte, alegând un alt învățător și sfătuitor și o altă cale, calea neascultării, sugerată prin ispită de către cel rău. Hristos Domnul S-a făcut om pentru ca El, adevăratul Învățător, care are cuvintele vieții, să ne învețe pe noi, oamenii, și să ne arate ce este bine și ce este rău, astfel încât săvârșind tot binele, să ne întoarcem la Dumnezeu pentru că „Cel ce face bine din Dumnezeu este”¹⁴.
.
În aceste zile de Praznic Luminos, bunul Dumnezeu S-a milostivit de întreaga creație înnoindu-l pe Adam și împreună cu el, pe tot omul. De aceea, cu multă bucurie, putem mărturisi și noi, aidoma străbunilor și bunilor noștri, cântând colindul sfânt, că:

„Raiul cel închis, azi iar s-a deschis,
Șarpelui cumplit capul s-a zdrobit
Și strămoșii iară, din Sfânta Fecioară
Iar s-au înnoit, iar s-au înnoit”.

Vă doresc tuturor Sărbători cu pace și un An Nou binecuvântat!
La mulţi ani!

Al vostru către Hristos-Domnul rugător,
† Episcopul Timotei

Madrid, Naşterea Domnului 2016

1 Pildele lui Solomon 4, 10 – 13.
2 Pr. Ionuţ-Gabriel Corduneanu, Domnia lui Alexandru Ioan Cuza și reglementarea legală a primelor forme moderne de sprijinire instituționalizată a Bisericii de către Stat, în volumul 150 de ani de la Unirea din 1859, 2009.
3 Dumitru Stăniloae, Viaţa și învățătura Sfântului Grigorie Palama, Ed. Scripta, București, 1993, p. 30.
4 Sfântul Grigorie Palama, Întâia Triada, Viața și nevoințele celui între Sfinți Părintelui nostru Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, Ed. Egumeniţa, p. 63.
5 Psalmi 18, 1.
6 Pildele lui Solomon, 6, 20-23.
7 Cuviosul Paisie Aghioritul, Viața de familie, Cuvinte duhovnicești, vol. IV, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 83.
8 Ibidem, p.88.
9 1 Corinteni 3, 9.
10 1 Corinteni 3, 7.
11 1 Corinteni 3, 10-11.
12 Matei 5, 44-45.
13 Galateni 3, 28.
14 3 Ioan 1, 11.