Învățătura creștină – izvor de lumină și comuniune
La începutul anului şcolar 2023-2024, îi felicităm şi binecuvântăm pe elevi, părinţi, bunici, învățători și profesori, îndemnându-i, cu dragoste părintească, să cultive învățătura creștină în viețile lor.
Sfânta Scriptură evidențiază importanța învățăturii pentru viața omului: „Ţine cu tărie învăţătura şi nu o părăsi, păzeşte-o, căci ea este viaţa ta” (Pildele lui Solomon 4, 13); „Ia aminte la tine însuţi şi la învăţătură; stăruie în acestea, căci, făcând aceasta, şi pe tine te vei mântui şi pe cei care te ascultă” (I Timotei 4, 16).
Sfântul Apostol Pavel arată folosul dobândirii învățăturii din Sfânta Scriptură: „Toate câte s-au scris mai înainte, s-au scris spre învăţătura noastră, ca prin răbdarea şi mângâierea, care vin din Scripturi, să avem nădejde” (Romani 15, 4).
Totodată, Apostolul neamurilor avertizează asupra pericolului învățăturii înșelătoare: „Ca să nu mai fim copii duşi de valuri, purtaţi încoace şi încolo de orice vânt al învăţăturii, prin înşelăciunea oamenilor, prin vicleşugul lor, spre uneltirea rătăcirii, ci ţinând adevărul, în iubire, să creştem întru toate pentru El, Care este capul – Hristos” (Efeseni 4, 14-15).
„Învățătorul” (Matei 23, 10) și „Lumina lumii” (Ioan 8, 12) este Domnul Iisus Hristos, Cel Care a spus: „Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi” (Ioan 11, 25).
Într-o societate tehnicizată și secularizată, în care valorile spirituale sunt neglijate, fiind promovate adesea nonvalorile și modelele efemere, este necesară reașezarea educației pe învățătura izvorâtă din Evanghelia iubirii smerite şi milostive a lui Hristos.
În Familie, în Biserică și în Școală, este relevantă valorificarea specificului formativ al educației religioase, care contribuie la afirmarea valorii eterne şi a demnității persoanei umane, precum și la reducerea efectelor negative ale crizei contemporane de identitate și de orientare.
Prin transmiterea cu înțelepciune, răbdare și iubire a valorilor perene ale credinței creștine, se descoperă sensul profund spiritual al vieții, se cultivă iubirea față de oameni și față de întreaga creație a lui Dumnezeu, se promovează comuniunea între generații.
În anul 2023, proclamat în Patriarhia Română ca An omagial al pastorației persoanelor vârstnice, menționăm cu recunoștință pe bunicii care susțin efortul copiilor în dobândirea învățăturii sănătoase, „că povaţa este un sfeşnic bun şi legea o lumină, iar îndemnurile care dau învăţătură sunt calea vieţii” (Pildele lui Solomon 6, 23).
Ne rugăm Preasfintei Treimi, Izvorul vieţii şi al iubirii veşnice, să lumineze şi să umple de pace şi bucurie sufletele elevilor, părinţilor, bunicilor, învățătorilor și profesorilor, spre a fi o binecuvântare pentru Biserică şi pentru poporul român.
Cu multă prețuire și părintească binecuvântare,
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
sursa:basilica.ro
Comments
No comments