Preacuviosului cin monahal, Preacucernicului cler şi preaiubiţilor credincioşi din cuprinsul Patriarhiei Române,

Har, pace și bucurie de la Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, iar de la noi, părinteşti binecuvântări!

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi, Preacuvioase maici,
Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Dăm slavă lui Dumnezeu Cel în Treime închinat, pentru că, în pofida tuturor încercărilor și ispitelor prin care a trecut și trece umanitatea întreagă, ne-a învrednicit și în acest an să pășim pe calea pocăinței, începând „călătoria virtuţilor […] încingându-ne cu nevoinţa cea bună a postului”[1], pentru „a vedea preacinstitele Pătimiri ale lui Hristos Dumnezeu şi Sfintele Paşti, duhovniceşte bucurându-ne”.[2]

Duminica de astăzi, numită a Ortodoxiei, prim popas în călătoria duhovnicească a Marelui Post, a fost instituită de Sfântul Patriarh Metodie al Constantinopolului, în urma Sinodului local de la Constantinopol din11 martie 843, care a consfințit oficial proclamarea definitivă a cinstirii sfintelor icoane.[3]

Această proclamare dogmatică vine însă în urma unei crize îndelungate, întinsă de-a lungul secolelor al VIII-lea și al IX-lea. Ea s-a manifestat prin lupta împotriva icoanelor și a cinstitorilor lor, fiind numită, din această cauză, criza iconoclastă sau iconoclasm.

Tulburările generate de criza iconoclastă s-au manifestat pe parcursul a două perioade, marcate de multe prigoane ale împăraților bizantini împotriva icoanelor, dar și de o puternică rezistență prin străluciți teologi și oameni sfinți, apărători și cinstitori ai sfintelor icoane.

Aceștia din urmă, luminați de Duhul Sfânt, au descoperit tuturor valoarea teologică, liturgică și catehetică a icoanei în viața Bisericii și a creștinului care cultivă comuniunea cu Dumnezeu și cu sfinții Lui.

În prima perioadă a războiului contra icoanelor (730-787), remarcăm între apărătorii Ortodoxiei pe Sfântul Patriarh Gherman I al Constantinopolului (715-730) și pe Sfântul Ioan Damaschin (675-749).

Cel dintâi a dat prima mărturie a Ortodoxiei împotriva iconoclasmului, afirmând că tradiția reprezentării în icoană a Domnului Iisus Hristos decurge din teofania Sa văzută, adică din întruparea, viața în trup, pătimirile și moartea Sa mântuitoare.[4]

La rândul său, Sfântul Cuvios Ioan Damaschin a reușit să rezume admirabil învățătura ortodoxă despre icoane, prin cele trei tratate ale sale despre icoane. În acest sens, el spune: În vremurile dinainte, Dumnezeu, fără trup sau formă, nu putea fi înfăţişat în niciun chip (în icoană). Dar astăzi, deoarece Dumnezeu S-a arătat în trup şi a trăit printre oameni, eu pot înfăţişa ceea ce este văzut în Dumnezeu. Eu nu cinstesc materia, ci Îl cinstesc pe Creatorul materiei, Care S-a făcut materie pentru mine, Care a luat asupră-Și viaţa în trup şi Care, prin materie, a săvârşit mântuirea mea.[5]

Prima perioadă iconoclastă se încheie cu Sinodul al VII-lea Ecumenic de la Niceea, din anul 787, inițiat de Sfânta Împărăteasă Irina, în cadrul căruia a fost exprimată precis distincția clară și neechivocă dintre venerarea sau cinstirea relativă a icoanei și adorarea care se cuvine numai lui Dumnezeu.

Cea de-a doua perioadă iconoclastă a izbucnit sub domnia secularizantă a împăratului iconoclast Leon al V-lea Armeanul (813-820) și a durat până în anul 843. Însă Dumnezeu a rânduit și acum oameni minunați, sfinți, precum Sfântul Cuvios Teodor Studitul (759-826) și Sfântul Patriarh Nichifor Mărturisitorul al Constantinopolului (806-828).

Sfântul Cuvios Teodor Studitul justifică practica zugrăvirii icoanei Domnului Iisus Hristos pe temeiul întrupării Fiului veșnic al lui Dumnezeu. Astfel, icoana Domnului Hristos este nu doar chipul omului Iisus din Nazaret, ci este chipul Ipostasului unic al Fiului și Cuvântului lui Dumnezeu, Care S-a făcut om, pentru mântuirea oamenilor.

A doua perioadă a crizei iconoclaste se încheie în timpul Sfintei Împărătese Teodora[6] și a Sfântului Patriarh Metodie al Constantinopolului, prin restabilirea cultului sfintelor icoane la Sinodul local întrunit la Constantinopol în anul 843. Acum se reafirmă hotărârile Sinodului al VII-lea Ecumenic de la Niceea din anul 787 și se condamnă definitiv iconoclasmul dimpreună cu toate ereziile de până atunci.

Datorită faptului că lucrările Sinodului din anul 843 s-au încheiat în sâmbăta dinaintea primei Duminici a Postului Mare (11 martie), documentul oficial, numit Synodiconul Ortodoxiei, a fost citit solemn în ziua următoare, în Duminica întâi a Postului. De atunci s-a luat hotărârea ca în fiecare an, începând cu anul 843, în prima Duminică a Sfântului și Marelui Post, numită Duminica Ortodoxiei, să fie celebrat Triumful sau Biruinţa Ortodoxiei în întreaga lume ortodoxă.

Iubiţi fii şi fiice duhovniceşti,

Cinstirea sfintelor icoane, așa cum a fost stabilită de Sfinții Părinți în Sfintele Sinoade, este un act de mărturisire a adevărului Întrupării Fiului veșnic al lui Dumnezeu, un act de comuniune cu Dumnezeu și cu sfinții Lui, dar și un îndemn la viață sfântă și la fapte ale iubirii milostive în orice  loc și în orice vreme.

Pentru mărturisirea credinței ortodoxe, suntem datori să ne curățim mintea, să ne despătimim și să săvârșim fapta cea bună și dreaptă, să ne înnoim și să ne luminăm cu virtuțile, luând aminte la cuvintele Sfântului Apostol Iacov: „credinţa fără fapte este moartă” (Iacov 2, 17). În acest fel, înaintăm spre asemănarea cu Chipul lui Dumnezeu Cel Sfânt, la îndumnezeirea prin har, despre care Sfântul Grigorie de Nyssa spune: „Fiecare dintre noi este pictorul propriei sale vieţi: sufletul este pânza, virtuţile sunt culorile, iar Hristos este modelul pe care trebuie să-L pictăm”.[7]

Prin sărbătoarea de astăzi, Duminica Ortodoxiei sau a Biruinţei Dreptei Credinţe, suntem chemați și noi să fim biruitori, cu ajutorul harului lui Dumnezeu, asupra patimilor lăcomiei, trufiei sau mândriei din noi, care ne pândesc mereu, punând în locul acestora virtuțile smereniei și ale iubirii milostive față de oamenii din jurul nostru, pentru a redescoperi în ei chipul lui Hristos cel smerit.

Dreptmăritori creştini,

Anul 2021, proclamat de Sfântul Sinod drept Anul omagial al pastoraţiei românilor din afara României și Anul comemorativ al celor adormiţi în Domnul; valoarea liturgică şi culturală a cimitirelor, oferă prilejul de a manifesta mai intens dragostea și dorul pentru frații români din afara granițelor țării, dar și ocazia de a arăta grija pentru cei trecuți din această viață.

În acest context, reamintim că în anul 2021 se împlinesc 150 de ani de la Prima Serbare a Românilor de Pretutindeni, eveniment misionar și cultural care a avut loc în anul 1871 la Mănăstirea Putna, inițiat de poetul Mihai Eminescu și care s-a bucurat de participarea unor personalități precum scriitorul Ioan Slavici sau istoricul Alexandru D. Xenopol.

Împlinirea unui secol și jumătate de la acest eveniment va fi marcată și în acest an la ctitoria Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, în ziua de 15 august, la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, în scopul afirmării și consolidării unității românilor din țară și din afara granițelor și pentru întărirea legăturilor frățești, a comuniunii de iubire și a împreună lucrării spre binele comun al poporului român.

Totodată, în vederea cultivării recunoștinței și a iubirii față de cei trecuți la Domnul, este datoria morală a fiecărui creștin ortodox de a pomeni la rugăciunea particulară, la Sfânta Liturghie și la celelalte sfinte slujbe pe cei care nu mai sunt printre noi, de a le cinsti memoria și de a ne aduce aminte de faptele lor bune, precum și de a îngriji și înfrumuseța mormintele lor, dar și monumentele eroilor români.

De asemenea, potrivit tradiției statornicite de Biserica noastră, în Duminica Ortodoxiei se inițiază colecta pentru Fondul Central Misionar, prin care sunt ajutate în mod special comunităţile parohiale din ţară şi de peste hotare aflate în dificultate şi sunt susţinute activităţile social-filantropice şi educaţionale prin care se păstrează identitatea spirituală şi culturală a creştinilor ortodocşi români.

Dărnicia, deschiderea cu generozitate spre cei aflați în nevoi, reprezintă un chip luminos al vieții creștine, al unei persoane, al unei comunități și al unui neam întreg. De-a lungul istoriei, românul creștin ortodox a învățat că numai dăruind va dobândi, ceea ce l-a determinat ca din puținul lui să dăruiască și celor lipsiți, pentru ca și el să fie ajutat în momente de grea încercare.

Astfel, bunătatea și dărnicia de care au dat mereu dovadă strămoșii și părinții noștri a devenit pentru popor un prilej binecuvântat de a spori spiritual în credință și fapte bune, de a păstra o legătură puternică de frățietate cu românii aflați printre străini, dar și de a păstra numele de buni creştini, arătând că iubirea față de Dumnezeu se împletește frumos cu iubirea față de semeni.

Avem convingerea și speranța că și în acest an veți răspunde cu dărnicie creștină chemării de ajutorare a celor aflați în nevoi, contribuind la continuarea lucrării misionare și social-filantropice a Bisericii, spre folosul credincioșilor ortodocși români de pretutindeni.

Dorindu-vă să aveți parte de post binecuvântat, cu mult spor și folos duhovnicesc, vă îmbrățișăm cu binecuvântare sfântă: „Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!” (2 Corinteni 13, 13).

Preşedintele Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

† Daniel

Arhiepiscopul Bucureştilor,
Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei, Locțiitorul tronului Cezareei Capadociei şi
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Note:

[1] Pr. Dumitru Stăniloae, Chipul nemuritor al lui Dumnezeu, în „Opere complete”, volumul 5, Editura Basilica, București, 2013, pp. 667-668.

[2] Ibidem, p. 668.

[3] Sfântul Ioan Damaschin, Cele trei tratate contra iconoclaștilor, traducere din limba greacă veche, introducere și note de Pr. Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2016, p. 26.

[4] Ibidem, p. 29.

[5] Ibidem, p. 30.

[6] Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2005, p. 214.

[7] Sfântul Atanasie cel Mare, Tratat despre Întruparea Cuvântului, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2010, p. 136.

[8] Pr. Dumitru Stăniloae, Chipul nemuritor al lui Dumnezeu…, pp. 26-27.