Blog

header image
12 julio, 2022 @ 08:51 by admin

Rugăciune Maica Domnului Prodromița

O, Împărăteasă Prealăudată a îngerilor și Acoperământul milostivirii neamului omenesc, Maică a Domnului, Ceea Ce întru minunată icoana Ta ne-ai dăruit nouă chipul frumuseții Tale, nu-Ți întoarce nici acum fața Ta de la robii Tăi cei cu gândurile plecate spre cele pământești. Cu cheia rugăciunii Tale descuie-ne ușa milostivirii Fiului Tău și ne primește și pe noi, nevrednicii, în cămara cea de nuntă a Înțelepciunii, ca împreună cu îngerii să-Ți aducem jertfa laudelor dumnezeiești.

Pe mine, cel nepriceput întru cuvânt și străin de tainele rugăciunii, care port în călătoria mea prin deșertul patimilor povara sufletului sărăcit de roua evlaviei și de tăria credinței, cu milostivirea Ta mă cercetează. Ca Una Ce vezi de aproape slava cea preaînaltă a Treimii și primești cununile laudelor din mâinile îngerilor, pleacă-Ți blânda privire pe care ai închipuit-o în icoana Ta și ai dăruit-o nouă spre mângâiere în necazuri. Vezi rănile sufletelor noastre Preacurată, vezi că untdelemnul pocăinței ne lipsește și pururea cădem în prăpastia păcatelor. Vezi inima noastră tulburată de gândurile cele rele și cu fulgerul rugăciunii Tale gonește de la noi toată neînțelepciunea. Ridică mintea noastră din adâncul patimilor și-i arată întru lumina Duhului pe Cuvântul Cel născut din Mintea Cea dintâi.

Iată, eu, cel lipsit de evlavie și cumplit rănit de fiarele păcatelor mele, plec genunchii inimii mele înaintea Ta și Te rog ca să îmi ierți îndrăzneala întru nepricepere și Însăți să zugrăvești în sufletul meu icoana tainelor Tale. Cu dumnezeiasca Ta înțelepciune închipuie și în icoana cea părăsită a inimii mele chipul celor trei virtuți, credința, nădejdea și dragostea, spre asemănarea Treimii. Mută dorirea mea cea stricată de la cele pământești spre cele cerești și cu focul râvnei după Adevăr aprinde inima mea cea de prea mult timp adormită în somnul păcatului. Împacă viața mea Stăpână, cu bogăția rugăciunilor Tale aduse la tronul Treimii și în locul neputinței mele de a mă ruga adu untdelemnul milostivirii Tale.

Osteneala iconarului Iordache ai primit și l-ai făcut pe el părtaș minunii Tale mai presus de cuget. Pe mine, cel neînțelept, mă primește sub acoperământul milei Tale și măcar că nu știu a-Ți zugrăvi icoana laudelor cerești ca mulțumire pentru mijlocirea Ta înaintea Domnului, nu mă lipsi pe mine de darurile Tale neîmpuținate. Ajuns-au în urechile Tale, Fecioară, glasul rugăciunii evreicei ce simțea apropierea morții și ai scăpat-o pe ea din prăpastia pierzării. Ba încă și ușile dreptei credințe i-ai deschis, ca să se facă ea biserică a Duhului Sfânt, lăudându-Te pe Tine, Biserica slavei dumnezeiești. Pe mine, cel ce deși am fost binecuvântat cu darul dreptei credințe, însumi îmi gătesc spânzurare cu legătura fărădelegilor mele, trage-mă din groapa pierzării, întinzându-mi scara rugăciunii Tale. Mustrat-ai pe învățătorul cel întunecat de necredință, dar vai, cât mă rușinez eu, care de prea multe ori am mâniat bunătatea Ta prin tulburarea din puținătatea credinței și prin neluarea aminte la păzirea chipului curat al evlaviei. Cerut-a învățătorul acela să vină icoana la el, dar te-ai împotrivit mândriei lui, însă eu cu nevrednicie stau în sfânt locașul Tău, find pustiit de nădejde, credință, evlavie, frică și dragostea cea după Dumnezeu. Întoarce-Ți fața Ta de maică și spre mine și fă să învieze și în sufletul meu credința cea tare întru milostivirea Ta.

Sfârșit binecuvântat cu pace ai dăruit robului Tău, schimonahul Inochentie, ca să arăți că pe robii Tăi, cei ce cu credință Îți slujesc până la apusul vieții lor nu îi lași în mâinile vrăjmașilor nevăzuți. Pe mine, smochinul cel neroditor, care nici o roadă de credință nu am adus Ție, fiind eu uscat de seceta patimilor, îndură-Te iar și mă stropește cu ploaia rugăciunilor Tale, ca să aduc rod însutit de fapte bune și să iau din mâna Ta prin mila Cuvântului cununa vieții celei veșnice.

Pe monahul Serghie, cel ce se prăbușise în prăpastia neascultării, cu starea Ta de față înaintea Cuvântului l-ai ridicat și i-ai dăruit iarăși auzul cel pierdut, ca să ia aminte la glasul Evangheliei lui Hristos și cu îngerii să-Ți aducă Ție totdeauna jertfa laudelor cerești. Pe mine, cel ce în toate zilele vieții mele am mers pe cărările neascultării de părinții cei duhovnicești și adesea am căzut în groapa deznădădjuirii, mă înțelepțește la ascultarea de Fiul Tău, ca să moștenesc și eu, nevrednicul, partea celor mântuiți.

Pe cel ce se îndoia de minunile revărsate prin icoana Ta l-ai îndreptat cu blândețe prin bogăția peștelui dăruit la praznicul Tău. Însăți, ca O Milostivă, adu la masa inimii noastre ca hrană bogată mai ales în ziua prăznuirii icoanei Tale înțelegerile cele dumnezeiești, care luminează sufletul și alungă toată negura patimilor.

Potolește viforul necazurilor pornite asupra noastră cu grabnica Ta rugăciune și întru ispite ne solește răbdare. Schitul Darvari minunat s-a împodobit cu icoana Ta, care ca o legătură a iubirii păzește unitatea între nevoitorii ei. Înaintea icoanei Tale toți plecăm genunchii inimii și căzând înaintea ei cu umilință cerem să se depărteze de la noi toată tulburarea vrăjmașului, ca pacea Mântuitorului nostru să odihnească pururea în sufletele noastre. Deci, ca Una Ce ai fost dăruită de Însuși Cuvântul și Fiul lui Dumnezeu spre păzirea obștii acesteia, împacă-ne pe noi toți, cei greșiți, iarăși cu Cel pe Care în pântecele Tău L-ai purtat ca pe un scaun al slavei. Ca la o iconoamă a tuturor darurilor Duhului la Tine alergăm în necazurile și întristările noastre și Te rugăm să mângâi inimile noastre cu vestirea izbăvirii, ca una Ce ai luat în auzul Tău glasul Arhanghelului, dezlegând blestemul cel pus asupra noastră prin glasul lui Dumnezeu. Înaintea icoanei Tale aducem lacrimile noastre cele de umilință și suspinurile inimilor noastre de la privirea feței Tale nu le tăinuim. Căci pe Tine Te știm Maică Milostivă a Cuvântului și pururea Apărătoare a noastră a credincioșilor, celor gârboviți de prea multe păcate. Știm mulțimea nelegiuirilor noastre cu care am mâniat bunătatea cea multă a Ziditorului, știm nevrednicia noastră, dar încă mai știm că milostivirea Ta este neasemănată și nu este păcat ca să Te împiedice pe Tine a ne zidi nouă iarăși podul împăcării noastre cu Dumnezeu.

Caută cu milă, Împărăteasă Prealăudată, Care stai pe scaunul slavei și primești cununile laudelor îngerești, și spre oștea schitului acestuia și ca o iconoamă înțeleaptă rânduiește toate spre mântuirea tuturor, căci în mâinile Tale s-a dat cârma mântuirii obștii acesteia, ca pe toți să-i primești cu bunăvoință în cămările cerești.
Celor ce își pleacă genunchii sufletelor și ai trupurilor înaintea icoanei Tale celei de minuni izvorâtoare, cerând grabnică izbăvire din adâncul necazurilor, le răsplătește cu bogatele Tale daruri, ca ieșind nerușinați din biserica Ta să ne facem și noi mărturisitori ai minunilor Tale, strigând: Bucură-Te, Împărăteasă a Luminii, Care prin arătarea strălucitului Tău chip în icoana Ta ai voit să ne chemi pe noi cu glasul cel tainic al Duhului la lucrarea cea duhovnicească, spre a preface inimile noastre stricate de păcat în icoane ce oglindesc slava Treimii.

About the author

Related posts

Comments

No comments