“Sfinte Gherasim, podoaba a Kefaloniei si ocrotitorule al ortodocsilor, primeste putina mea rugaciune pentru (numele), care mult se chinuieste. Stiu ca ai primit darul de a-i ajuta pe cei chinuiti de duhurile necurate, si pentru aceasta te rog sa ii dezlegi de legaturile diavolesti cu care este legat. Arata-ti si acum puterea, sfinte, ajutand aceasta faptura care mult patimeste. Stiu ca pe tanarul care vroia sa isi curme viata, aruncandu-se din clopotnita, nu doar ca l-ai tinut in viata, ci l-ai si izbavit de diavolul care il chinuia. Stiu ca pe femeia pe care diavolul voia sa o inece ai tinut-o in chip minunat deasupra apei pana ce maicile au venit sa o ajute. Si nu numai ca nu a murit, dar prin rugaciunile tale a si scapat din ghearele diavolului care o chinuia.
Mare este durerea parintilor care sufera vazandu-si copiii patimind, mare este durerea rudelor cand un om este bantuit de duhurile necurate. Vezi durerea inimii mele, sfinte nu ma lasa. Stiu ca rugaciunea mea este slaba, dar nu pentru credinta mea, ci pentru iubirea ta fata de neamul crestinesc te rog cu inima zdrobita : indura-te, sfinte, si alunga de la (numele) toata lucrarea draceasca , pentru ca el, cunoscand puterea dumnezeiasca, sa duca o viata bineplacuta lui Dumnezeu pana la sfarsitul vietii sale, multumindu-ti pentru ajutorul primit si laudandu-l pe Dumnezeu, Cel ce este minunat intru Sfintii Sai. Amin.”
Sf. Gherasim din Kefalonia
Comments
No comments