Blog

header image
28 abril, 2023 @ 10:07 by admin

Sfintele Femei Mironosițe – modele pentru femeile creștine

Hristos a înviat! 

În cea de-a treia Duminică după Praznicul Învierii Domnului, Biserica Ortodoxă le cinstește pe Sfintele Femei Mironosițe, primele persoane care au primit de la îngeri vestea că Hristos Cel răstignit a înviat din morți.

Femeile purtătoare de mir sau de aromate au devenit mărturisitoare curajoase ale Învierii Domnului, fiind numite în cântările Bisericii noastre „ucenițele Domnului” (Troparul Învierii, glasul al 4-lea).

Icoana acestei Duminici ne prezintă pe Maica Domnului, care este înconjurată de femeile mironosițe, și anume: Maria Magdalena, Maria lui Cleopa, Ioana, Salomeea, Suzana, Marta și Maria, surorile dreptului Lazăr.

Acestea sunt rugătoare pentru toate femeile creștine, care mărturisesc credința în Iisus Hristos, Cel care „ieri şi azi şi în veci, este acelaşi” (Evrei 13, 8).

Astfel, Maica Domnului, sfintele mironosițe, mucenițe, cuvioase, împărătese și toate celelalte femei sfinte, înscrise în calendarul Bisericii, reprezintă adevărate modele pentru femeile credincioase care se străduiesc, în familii sau în mănăstiri, în școli, spitale sau în alte instituții, să-și împlinească vocația sau misiunea lor de a fi adevărate lumini, aprinse din lumina lui Hristos Cel înviat.

De aceea, în anul 2020, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat a treia Duminică după Paști ca fiind Duminica Femeilor creștine, pentru a evidenția rolul și importanța femeilor creștine în viața și în misiunea Bisericii și a societății românești.

Prin urmare, le mulțumim mamelor și bunicilor, educatoarelor, învățătoarelor, profesoarelor de Religie și tuturor cadrelor didactice pensionare, care ne-au predat educația religioasă prin însăși viața lor, raportată la mărturisirea lui Hristos și ajutorarea aproapelui, atât acasă, cât și în grădiniţe, şcoli, licee şi universităţi.

În ziua de duminică, 14 mai 2023, Biserica Ortodoxă Română sărbătorește Ziua Națională a Familiei, pentru a sublinia că familia naturală, formată din bărbat și femeie, binecuvântată de Dumnezeu prin Taina Sfintei Cununii, este singura în măsură să-i nască, să-i crească și să-i educe într-un mod sănătos pe copii, cu multă credință, nădejde și iubire creștină.

De aceea, este necesară redescoperirea și reafirmarea reperelor autentice ale educației, împlinite armonios cu practica rugăciunii ca izvor de prietenie și de iubire statornică în familie, în școală și în societate, ca legătură permanentă între generații.

În anul 2023, proclamat în Patriarhia Română ca fiind An omagial al pastorației persoanelor vârstnice, le menționăm cu recunoștință pe toate femeile care lucrează în unităţi medicale, centre sociale, centre de zi și așezăminte rezidențiale, servicii de îngrijire la domiciliu, destinate persoanelor vârstnice, unde aduc alinare bolnavilor, încurajare celor săraci şi singuri.

Biserica este chemată să extindă programul ei pastoral cu privire la persoanele vârstnice, să implementeze metode misionare actuale, apropiindu-se mai mult de nevoile și așteptările bătrânilor.

Concomitent, trebuie continuată creșterea și educarea tinerilor, în vederea protejării persoanelor vârstnice, pentru a nu le abandona în centre de asistență, deoarece tinerii și persoanele în vârstă au nevoie unii de ceilalți: bătrânii au nevoie de o consolare și de un cuvânt de încurajare, iar tinerii au nevoie de înțelepciunea, răbdarea și puterea de rugăciune a bătrânilor.

Cu prilejul Duminicii Mironosițelor și al sărbătorilor închinate Femeilor creștine și Familiei, adresăm tuturor doamnelor și domnișoarelor cuvinte de binecuvântare și mulțumire pentru activitatea lor bogată și mult folositoare Bisericii și societății.

Totodată, le felicităm şi le dorim multă sănătate şi fericire, pace și bucurie, întru mulți și binecuvântați ani! 

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

sursa: Basilica.ro

About the author

Related posts

Comments

No comments