Blog

header image
3 febrero, 2023 @ 08:21 by admin

Acatistul Sfântului și Dreptului Simeon

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin!

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi. (de trei ori cu trei închinăciuni)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește. (de 3 ori)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin.

Apoi Troparele de umilință, glasul al șaselea:

Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi, că nepricepându-ne de niciun răspuns, această rugăciune aducem Ţie, ca unui Stăpân, noi păcătoşii robii Tăi, miluieşte-ne pe noi.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Doamne, miluieşte-ne pe noi că întru Tine am nădăjduit, nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută şi acum ca un milostiv şi ne izbăveşte pe noi de vrăjmaşii noştri, că Tu eşti Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul Tău, toţi lucrul mâinilor Tale şi numele Tău chemăm.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

A Născătoarei de Dumnezeu:

Uşa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne izbăvim prin tine din nevoi, că tu eşti mântuirea neamului creştinesc.

Apoi Crezul:

Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor.
Şi întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toţi vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.
Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om.
Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat şi a pătimit şi S-a îngropat.
Şi a înviat a treia zi, după Scripturi.
Şi S-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui.
Şi iarăşi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii, a Cărui Împărăţie nu va avea sfârşit.
Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă făcătorul, Care de la Tatăl purcede, Cela Ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin prooroci.
Întru una, sfântă, sobornicească şi apostolească (apostolică) Biserică.
Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor.
Aştept învierea morţilor.
Şi viaţa veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește. (de 12 ori)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Veniți să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu!
Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu!
Veniți să ne închinăm și să cădem la Însuși Hristos, Împăratul și Dumnezeul nostru! (cu trei închinăciuni)

Psalmul 142:

1. Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi‑mă, întru dreptatea Ta. 
2. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu‑i drept înaintea Ta. 
3. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu‑m‑a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. 
4. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. 
5. Adusu‑mi‑am aminte de zilele cele de demult; cugetat‑am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m‑am gândit. 
6. Întins‑am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. 
7. Degrab auzi‑mă, Doamne, că a slăbit duhul meu, nu‑Ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. 
8. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine îmi este nădejdea; arată‑mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. 
9. Scapă‑mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. 
10. Învață‑mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu; Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. 
11. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește‑mi viață, întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. 
12. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău. 

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule!
Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule!
Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie! (cu trei închinăciuni)

Dumnezeu este Domnul și S-a arătat nouă. Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului. (de trei ori)

Doamne, miluiește. (de 12 ori)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Psalmul 50:

1. Miluiește‑mă, Dumnezeule, după mare mila Ta. 
2. Și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. 
3. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. 
4. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. 
5. Ție Unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. 
6. Că iată, întru fărădelegi m‑am zămislit și în păcate m‑a născut maica mea. 
7. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi‑ai arătat mie. 
8. Stropi‑mă‑vei cu isop și mă voi curăți; spăla-mă‑vei și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. 
9. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se‑vor oasele mele cele smerite. 
10. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge‑le. 
11. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. 
12. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău Cel Sfânt nu‑L lua de la mine. 
13. Dă‑mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. 
14. Învăța‑voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. 
15. Izbăvește‑mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura‑se‑va limba mea de dreptatea Ta. 
16. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. 
17. Că de ai fi voit jertfă, Ți‑aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. 
18. Jertfa lui Dumnezeu, duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. 
19. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. 
20. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței. 

Condacul 1 

Ca un lăcaș minunat, sfințit de lumina Duhului, te-ai arătat în mijlocul poporului ales, așteptând cu dor venirea Mântuitorului în trup, cu Care vorbeai neîncetat în cămara inimii tale, aducându-i jertfa cântării de: Aliluia! 

Icosul 1 

Primind la urechea inimii tale șoaptele Duhului, ca pe o comoară ai socotit cuvintele dumnezeiești și le-ai păstrat în vistieria inimii tale, aprinzând tot mai mult focul iubirii cerești și întraripându-te cu nădejdea vederii Celui Nevăzut; pentru aceasta, minunându-ne de dar dat ție de sus, cu cuviință îngerească îți aducem flori de cântări ca acestea:
Bucură-te, primirea nădejdii mântuitoare;
Bucură-te, flacără a înțelepciunii dumnezeiești;
Bucură-te, cunoscător al adâncurilor Duhului;
Bucură-te, sălaș al binecuvântărilor dumnezeiești;
Bucură-te, încredințare a tainei minunate;
Bucură-te, vederea Celui Nevăzut cu ochii sufletului;
Bucură-te, sălaș al sfințeniei luminătoare;
Bucură-te, așteptarea mângâierii lui Israel;
Bucură-te, casă sfințită a darurilor Duhului;
Bucură-te, cunună a îngereștii înțelepciuni;
Bucură-te, turn neclintit al faptelor bune;
Bucură-te, așteptare roditoare de vederi minunate;
Bucură-te, Sfinte și drepte Simeoane, mărturisitorule al întrupării Cuvântului! 

Condacul 2 

Ca o stea prea luminoasă străluceai în mijlocul celor șaptezeci de înțelepți ai lui Israil, fiind însetat de lumina înțelepciunii Celui Ce primește, din multa Sa milostivire, din nevrednicele noastre guri lauda îngerească: Aliluia! 

Icosul 2 

Adâncul judecăților dumnezeiești prea înfricoșător l-ai socotit, Sfinte Simeoane, și încercând să-l cuprinzi între hotarele minții omenești, ai gândit că e cu neputință ca o fecioară să ia în pântece, neștiind de bărbat; dar te-ai învrednicit mai apoi a vedea cu ochii tăi mântuirea lui Israel gătită prin Fecioara și Născătoarea de Dumnezeu, pentru care primește cuvinte de cinstire ca acestea:
Bucură-te, pătrunderea tainelor înalte;
Bucură-te, vederea celor mai presus de minte;
Bucură-te, cercetare întru înțelepciune a Scripturilor;
Bucură-te, așteptarea celor nemaivăzute;
Bucură-te, împărtășire din izvorul înțelepciunii;
Bucură-te, primirea cuvântului mântuitor;
Bucură-te, oglindă a darurilor dumnezeiești;
Bucură-te, cort sfințit al Treimii;
Bucură-te, adăpare din cuvintele Scripturii;
Bucură-te, luminare cu razele proorociilor;
Bucură-te, plinitor al legii dumnezeiești;
Bucură-te, vederea rânduielii Stăpânului;
Bucură-te, Sfinte și drepte Simeoane, mărturisitorule al întrupării Cuvântului! 

Condacul 3 

Voind a cuprinde taina nașterii Fecioarei în oglinda minții omenești, te-ai grăbit a șterge tălmăcirea cuvintelor proorocului Isaia, dar, luând îndreptare prin înger, ai cântat Stăpânului: Aliluia! 

Icosul 3 

Îngerul Domnului a fost trimis ca să te oprească de la fapta ce voiai să o săvârșești din îndoiala inimii și ți-a vestit că vei vedea plinirea celor proorocite, de care minune veselindu-te, te învrednicești acum de cinstirea noastră:
Bucură-te, primirea făgăduinței mântuitoare;
Bucură-te, îndreptare minunată prin înger;
Bucură-te, ascultarea cuvântului dumnezeiesc;
Bucură-te, îndulcire de purtarea de grijă a Ziditorului;
Bucură-te, tâlcuirea tainei mai presus de minte;
Bucură-te, împărtășire de lumina înțelepciunii;
Bucură-te, descoperirea adâncului judecăților dumnezeiești;
Bucură-te, ascultarea glasului îngeresc;
Bucură-te, lămurirea tainei străine înțelegerii omenești;
Bucură-te, buna mireasmă a sfințeniei;
Bucură-te, făclie nestinsă în ceata drepților;
Bucură-te, așteptarea vederii celor proorocite;
Bucură-te, Sfinte și drepte Simeoane, mărturisitorule al întrupării Cuvântului! 

Condacul 4 

Cuvintele îngerului păstrându-le în cartea inimii tale ca pe niște daruri înaintemergătoare vederii Cuvântului, ți-ai împodobit sufletul cu aripile îngerești ale rugăciunii, strigând către Dătătorul tuturor darurilor: Aliluia! 

Icosul 4 

Viața ta a fost ca o oglindă a viețuirii îngerești, întru toate împrejurările ferindu-te de orice răutate și curățindu-ți ochii sufletului cu roua rugăciunii; noi, minunându-ne de râvna ta de împodobire cu virtuți în așteptarea Adevărului, îți aducem stâlpările noastre de gând cinstitor de viață curată:
Bucură-te, îndemnător spre viețuire îngerească;
Bucură-te, vas purtător de daruri cerești;
Bucură-te, suflet îmbrăcat în haina curăției;
Bucură-te, mireasmă tainică a darurilor Duhului;
Bucură-te, ocrotitor tainic al pruncilor;
Bucură-te, scară a virtuților dumnezeiești;
Bucură-te, lucrător osârdnic în pământul mântuirii;
Bucură-te, curățirea minții în râurile umilinței;
Bucură-te, așteptarea Luminii neapuse;
Bucură-te, carte a cugetărilor dumnezeiești;
Bucură-te, făclie sfințită a dreptății;
Bucură-te, stâlp neclintit al virtuții;
Bucură-te, Sfinte și drepte Simeoane, mărturisitorule al întrupării Cuvântului! 

Condacul 5 

Biserică a Cuvântului te-ai făcut, mai înainte de arătarea Acestuia cu trupul pe pământ, sălășluindu-te în preajma templului și aducând rugăciuni neîncetate pentru mântuirea lumii de sub robia celui viclean, dar și laudă milostivirii Stăpânului: Aliluia! 

Icosul 5 

Ascultând îndemnul Duhului, te-ai grăbit să ajungi la templu, ca să îmbrățișezi pe Cel Ce toată lumea îmbrățișează cu însuși gândul Său desăvârșit de iubire; iar noi, prin îmbrățișarea rugăciunii, îți aducem șoaptele gândurilor de evlavie:
Bucură-te, plinirea nădejdii luminoase;
Bucură-te, îmbrățișarea Celui Necuprins cu mintea;
Bucură-te, primirea mângâierii Duhului;
Bucură-te, pas sfințit spre templul încăpător al Darului;
Bucură-te, răspunsul dorit la rugăciuni stăruitoare;
Bucură-te, îndulcire de vederea Celui Nevăzut;
Bucură-te, foc al rugăciunii la jertfelnicul inimii;
Bucură-te, primirea razelor nădejdii mântuitoare;
Bucură-te, cercetare iubitoare a Duhului;
Bucură-te, îndemnător spre limanul Cuvântului ;
Bucură-te, călătorie în corabia rugăciunii;
Bucură-te, vederea celor mai presus de înțelegere;
Bucură-te, Sfinte și drepte Simeoane, mărturisitorule al întrupării Cuvântului! 

Condacul 6 

Ochii tăi însetați de vederea Izvorului vieții s-au umplut de lacrimile bucuriei, văzând ca într-o icoană, purtându-Se în brațele Fecioarei, pe Cel Ce a luat trup pentru noi, Căruia I-ai cântat: Aliluia! 

Icosul 6 

Cunoscut-ai că Pruncul ținut în brațe de Maica Sa cu dragoste este Mesia Cel făgăduit și brațele ți-ai deschis ca să cuprinzi pe Cel Necuprins în ceruri; pentru aceasta, mărind evlavia și dragostea ta față de Cel Ce S-a îmbrăcat cu haina smeritului nostru trup, te împodobim cu laude ca acestea:
Bucură-te, vederea Mântuirii lui Israel;
Bucură-te, dragoste nestinsă pentru Adevăr;
Bucură-te, izvor de laude dumnezeiești;
Bucură-te, întâmpinarea Celui tăinuit sub haina trupului smerit;
Bucură-te, îmbrățișarea celui Ce cuprinde toată zidirea;
Bucură-te, vestirea Mângâierii lui Israel;
Bucură-te, împodobirea Pruncului cu gânduri iubitoare;
Bucură-te, îmbrățișarea Celui Ce cu mâna Sa te-a zidit;
Bucură-te, adăpare din smerenia Cuvântului;
Bucură-te, vederea Pruncului vechi de zile;
Bucură-te, întâmpinarea Celui de pe scaunul heruvimilor;
Bucură-te, odihna gândurilor dumnezeiești;
Bucură-te, Sfinte și drepte Simeoane, mărturisitorule al întrupării Cuvântului! 

Condacul 7 

Recunoscut-ai pe Fecioara Cea proorocită de Isaia ca fiind Maică a Celui mai presus de ceruri și i te-ai închinat ei, cântând Stăpânului: Aliluia! 

Icosul 7 

Văzut-ai pe Cea fără prihană înconjurată de cerească lumină și de dumnezeieștile raze strălucită și te-ai veselit cu duhul, mărind smerenia Celui Ce nu S-a rușinat a cerceta nevrednicia noastră, luând chip de Prunc; Acestuia închinându-ne, pe tine te cinstim cu cântări ca acestea:
Bucură-te, vederea Fecioarei născătoare de prunc;
Bucură-te, laudă adusă Treimii;
Bucură-te, minunare de înțelepciunea Ziditorului;
Bucură-te, vederea plinirii proorociei lui Isaia;
Bucură-te, mărturisirea judecăților dumnezeiești;
Bucură-te, întâmpinarea Celei pline de dar;
Bucură-te, adăpare din vasul milei dumnezeiești;
Bucură-te, vederea Celei închipuite în cuvinte de prooroci;
Bucură-te, îndulcire de tainele înalte;
Bucură-te, bucurie revărsată în pământul inimii;
Bucură-te, lauda Altarului sfințeniei;
Bucură-te, stea mărturisititoare a tainelor înalte;
Bucură-te, Sfinte și drepte Simeoane, mărturisitorule al întrupării Cuvântului! 

Condacul 8 

Luând în brațe pe Ziditorul Tău, cu smerenie ți-ai plecat gândul înaintea Lui și i-ai cerut să te slobozească, pentru a-i cânta neîncetat cu îngerii: Aliluia! 

Icosul 8 

Văzând mai dinainte patima și răstignirea lui Hristos cu ochii proorocești ai sufletului și sabia mâhnirii ce rănea inima Fecioarei, nu i-ai tăinuit Celei Preafericte întristarea care avea s-o cuprindă la vederea Fiului Ei răstignit pe Cruce; minunându-ne de plinirea cuvintelor tale, te cinstim cu evlavie așa:
Bucură-te, împărtășire de darul proorociei;
Bucură-te, glas prin care s-a făcut vestirea Duhului;
Bucură-te, înțelegerea tainei necuprinse de minte;
Bucură-te, vederea în oglinda minții a Răstignirii lui Hristos;
Bucură-te, vestitor al Patimilor Cuvântului ;
Bucură-te, mângâierea Fecioarei prin cuvânt;
Bucură-te, adăpare din durerea Celei fără prihană;
Bucură-te, văzător al celor ascunse;
Bucură-te, sălășluire în cămara proorociei;
Bucură-te, împărtășire de slava dreptății;
Bucură-te, casă luminată de Soarele dreptății;
Bucură-te, cunună a tainelor dumnezeiești;
Bucură-te, Sfinte și drepte Simeoane, mărturisitorule al întrupării Cuvântului! 

Condacul 9 

Împreună cu proorocița Ana ai lăudat pe Cel mai presus de heruvimi, Care a binevoit să se înfățișeze înaintea ochilor omenești ca Un Prunc Smerit, aducându-i în dar ca o legănare a Duhului cântarea: Aliluia! 

Icosul 9 

După plinirea nădejdii celei luminate ai ajuns la apusul vieții și luând binecuvântare de la Răsăritul Cel de sus, te-ai mutat din pământul acestei lumi, așteptând revederea Soarelui dreptății întru odihna vieții veșnice; noi, cei lipsiți de înțelepciunea cea de sus, te rugăm să ne aduci la limanul Vieții, ca să te cinstim cu credință cu stâlpări de cuvinte ca acestea:
Bucură-te, ajungere la apusul vieții;
Bucură-te, plinirea voinței gândului dumnezeiesc;
Bucură-te, împărtășire de binecuvântarea Cuvântului;
Bucură-te, sălaș sfințit al Înțelepciunii;
Bucură-te, comoară a tainelor dumnezeiești;
Bucură-te, îngrădirea minții cu sabia rugăciunii;
Bucură-te, îndemnător spre slujirea Cuvântului;
Bucură-te, sălășluire întru odihna cea neînserată;
Bucură-te, primire întru bucurie Vieții;
Bucură-te, îndulcire de privirea Soarelui veșnic;
Bucură-te, purtător al cuvintelor dumnezeiești;
Bucură-te, moștenitor al darului mântuirii;
Bucură-te, Sfinte și drepte Simeoane, mărturisitorule al întrupării Cuvântului! 

Condacul 10 

În corabia nădejdii ai călătorit în râul curgerii anilor vieții tale și nu te-ai înspăimântat, așteptând să ajungi la limanul vederii lui Mesia și să-I aduci cântarea de mulțumire: Aliluia! 

Icosul 10 

Casa sufletului ți-ai zidit cu pietrele virtuților în așteptarea Celui Ce venea să înnoiască cămările inimilor pustiite de păcate și ai adus Lui jertfa neîncetată a rugăciunii, pentru care primește de la noi raze de cuvinte ca acestea:
Bucură-te, hotar al sfințeniei înalte;
Bucură-te, templu al darurilor Cuvântului;
Bucură-te, împodobirea minții cu laude cerești;
Bucură-te, gătirea sufletului cu podoabele faptelor bune;
Bucură-te, împărtășire de darul vederii Celui Preaslăvit;
Bucură-te, oglindă a Luminii neapuse;
Bucură-te, grăitor al tainelor Împărăției;
Bucură-te, primirea Ziditorului a toată făptura;
Bucură-te, umplere de lumina bucuriei;
Bucură-te, întâmpinarea Celui Nevăzut;
Bucură-te, vederea Vârfului doririlor cerești;
Bucură-te, munte înalt al vestirilor Cuvântului;
Bucură-te, Sfinte și drepte Simeoane, mărturisitorule al întrupării Cuvântului! 

Condacul 11 

Pe Îngerul Cel de mare sfat văzându-L în brațele Fecioarei, ți-ai întraripat gândul luminat cu zborul laudelor dumnezeiești de: Aliluia! 

Icosul 11 

Binevoit-a gândul înțelepciunii Tatălui să Te arate pe tine mărturisitor al întrupării Fiului Său, și, străbătând veacurile cu nădejde și întru lumina Duhului, ai slujit tainei înfricoșătoare, făcându-te vrednic de cinstiri ca acestea:
Bucură-te, glas mărturisitor al Cuvântului;
Bucură-te, arătarea deschiderii porților mântuirii;
Bucură-te, propovăduirea lui Mesia Cea adevărat;
Bucură-te, ședere pe scaunul înțelepciunii;
Bucură-te, luminarea gândurilor noastre;
Bucură-te, întâmpinarea Celui slujit de îngeri;
Bucură-te, odihnirea Cuvântului în templul inimii;
Bucură-te, alergare cu pașii Duhului;
Bucură-te, priveghere întru lumina înțelepciunii;
Bucură-te, arătarea Celui Ce stăpânește veacurile;
Bucură-te, odihnirea sufletului în mâinile Celui îmbrățișat;
Bucură-te, mărturisire neștearsă a Aducătorului mântuirii;
Bucură-te, Sfinte și drepte Simeoane, mărturisitorule al întrupării Cuvântului! 

Condacul 12 

Slujind tainei Celui vechi de zile Care ți S-a arătat ca un Prunc de curând născut, plin de zile te-ai mutat din această viață, cântând Stăpânului: Aliluia! 

Icosul 12 

Acum veselindu-te în corturile îngerești și îndulcindu-te de cântarea întreit sfântă, adu-ți aminte și de noi, cei ce cu evlavie, rostim în cămara inimii gânduri luminoase ca acestea:
Bucură-te, zbor îngeresc pe treptele laudelor;
Bucură-te, mergător pe cărările Luminii;
Bucură-te, aflarea odihnei binecuvântate;
Bucură-te, adăpare din izvoarele Vieții;
Bucură-te, sălășluire la limanurile Raiului;
Bucură-te, ajutător al celor împovărați de necazuri;
Bucură-te, vestirea mântuirii către toți;
Bucură-te, stâlp al înțelepciunii Cuvântului;
Bucură-te, aprinderea făcliei evlaviei în inimile noastre;
Bucură-te, apărător al celor prigoniți de patimi;
Bucură-te, mijlocitor tainic către Hristos;
Bucură-te, rugător neîncetat pentru mântuirea lumii;
Bucură-te, Sfinte și drepte Simeoane, mărturisitorule al întrupării Cuvântului! 

Condacul 13 

O, Sfinte și drepte Simeoane, cel ce din negura vremurilor ai fost chemat în zilele cele din urmă, ca să vezi strălucind pe Soarele dreptății în brațele Cerului înțelegător, Preacurată Maica Sa, roagă-L pe Acesta, Cel pe Care L-ai întâmpinat cu bucurie, să ne întâmpine și pe noi cu față milostivă în ceasul judecății, ca să-I cântăm împreună cu îngerii: Aliluia! (de trei ori) 

Icosul 1 

Primind la urechea inimii tale șoaptele Duhului, ca pe o comoară ai socotit cuvintele dumnezeiești și le-ai păstrat în vistieria inimii tale, aprinzând tot mai mult focul iubirii cerești și întraripându-te cu nădejdea vederii Celui Nevăzut; pentru aceasta, minunându-ne de dar dat ție de sus, cu cuviință îngerească îți aducem flori de cântări ca acestea:
Bucură-te, primirea nădejdii mântuitoare;
Bucură-te, flacără a înțelepciunii dumnezeiești;
Bucură-te, cunoscător al adâncurilor Duhului;
Bucură-te, sălaș al binecuvântărilor dumnezeiești;
Bucură-te, încredințare a tainei minunate;
Bucură-te, vederea Celui Nevăzut cu ochii sufletului;
Bucură-te, sălaș al sfințeniei luminătoare;
Bucură-te, așteptarea mângâierii lui Israel;
Bucură-te, casă sfințită a darurilor Duhului;
Bucură-te, cunună a îngereștii înțelepciuni;
Bucură-te, turn neclintit al faptelor bune;
Bucură-te, așteptare roditoare de vederi minunate;
Bucură-te, Sfinte și drepte Simeoane, mărturisitorule al întrupării Cuvântului! 

Condacul 1 

Ca un lăcaș minunat, sfințit de lumina Duhului, te-ai arătat în mijlocul poporului ales, așteptând cu dor venirea Mântuitorului în trup, cu Care vorbeai neîncetat în cămara inimii tale, aducându-i jertfa cântării de: Aliluia! 

Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și prea nevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi. (de trei ori cu trei închinăciuni)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește. (de 3 ori)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin. 

Doamne, miluiește. (de 40 de ori)

Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.

About the author

Related posts

Comments

No comments