Acesta a trăit pe vremea împărăției lui Maximian Galeriu, de neam din cetatea Nicomidiei, din tată închinător la idoli, care, mai pe urmă, s-a făcut creștin, prin învățăturile fiului său, și din mână, Evula, care credea în Hristos, iar, de la naștere, se numea Pandoleon, nume, care tălmăcit, însemnează: “Cel în toate puternic, ca un leu.” N-a avut parte multă vreme de povățuirea creștină a mamei sale, deoarece, curând, ea s-a mutat la cele veșnice. Sub îndrumarea tatălui său, copilul a uitat repede învățătura creștină a mamei sale și a ajuns, ca și tatăl său, închinător la idoli. 

La vârsta cuvenită, Pandoleon a fost trimis de tatăl său la școlile vremii, unde a învățat multă filosofie, iar, mai apoi, s-a făcut ucenic la un doctor, cu mare slavă, din cetate, Eufrosin cu numele, de la care a deprins cu temeinicie, meșteșugul tămăduirii bolilor. În vremea aceasta, Pandoleon a cunoscut și pe bătrânul preot Ermolae, care a început a-i lumina mintea, învățându-l credința în Hristos, iar meșteșugul duhovnicesc al tămăduirii în Domnul l-a învățat, rugându-se împreună cu dânsul. Deci, au înviat astfel un copil mușcat de viperă, care zăcea mort în drum. Drept aceea, Pandoleon a fost botezat de către bătrânul Ermolae, luând numele de Pantelimon, adică: “cel cu totul milostiv”, primind, totodată, și, darul facerii de minuni, ca doctor fără de plată. Venind, deci, la el un orb, pe când și tatăl său era de față, fericitul Pantelimon, cu puterea lui Hristos, l-a făcut pe orb să vadă, aducând astfel și pe tatăl său la dreapta credință. Iar mucenicia Sfântului Pantelimon de aici a venit, căci, întrebat fiind, cel ce fusese orb, la judecată, cine a fost pricina tămăduirii lui, acesta a răspuns: “Pantelimon, doctorul, m-a tămăduit, iar numele lui Hristos, în care a spus că și el crede.” Deci, îndată, împăratul a poruncit de i-a tăiat orbului capul. Între timp, a fost adus și Pantelimon la împărat și, fiind întrebat, a răspuns, fără să se clatine din credința lui Hristos, nici la făgăduințe, nici la înfricoșări. Drept aceea, a fost bătut cumplit și ars cu făclii. Și îl îmbărbătă pe el Domnul Hristos, arătându-Se lui sub chipul bătrânului Ermolae, încât i se părea, că împreună cu el, a intrat în clocotul plumbului topit, în care fusese aruncat Sfântul. De asemenea, și din mare, după ce l-au aruncat, a ieșit cu totul sănătos. A fost dat și la fiare și a rămas nevătămat de ele. A fost, în sfârșit, legat de o roată cu colți de fier, aruncată, de la un loc înalt, în jos, la vale, ca să-l sfâșie, dar roata s-a sfărâmat în bucăți, iar Sfântul a rămas nevătămat.

Deci, împăratul rămânând uimit, de toate aceste minuni, pe care le făcea Dumnezeu, pentru Sfântul Său, a zis către el: “Cine te-a învățat să faci atâtea farmece?” Sfântul a răspuns: “Nu sunt farmece, ci dreapta credință creștinească, pe care am învățat-o de la Sfântul Ermolae, preotul”. Și, prinzând pe bătrânul Ermolae și pe cei doi ucenici ai lui, Ermip și Ermocrat, i-a chinuit cu multe răni și, nevrând ei să se lepede de Hristos, i-a osândit la tăiere cu sabia. De asemenea, văzând împăratul că și fericitul Pantelimon nu se pleacă, cu nici un chip, la păgânătatea lor, l-a osândit, și pe el, la moarte, tăindu-i-se capul cu sabia.

Deci, după ce Sfântul s-a rugat, și-a întins grumazul, de bună voie, și i-au tăiat capul. Și a venit un glas de sus, întărind schimbarea numelui său în Pantelimon, ca o chemare vădită a Sfântului milostiv, ca să miluiască pe toți cei ce aleargă la el cu credință, în nevoile lor.