Blog

header image
7 noviembre, 2022 @ 20:07 by admin

Rugăciune către Sfântul Arhanghel Rafail, paznicul cununiilor

Sfinte Arhanghel Rafail, biruitorul lui Asmodeu și paznicul cununiilor, aripa ta ocrotitoare întinde-o peste mine și peste casa mea, pune pe fugă răul care-mi dă târcoale, iar pe cele bune înleșnește-mi-le mie, ca unul ce ai putere dinaintea lui Dumnezeu și iubitoare milă pentru tot sufletul aflat în nevoie. 
Cela ce rugăciunile le porți dinaintea Tronului Slavei, poartă și rugăciunea aceasta a mea și mijlocește pentru mine la Hristos, Domnul îndurărilor, ca să mă scape de necaz, de tulburare, de îndoială, de deznădejde, de toată slăbiciunea și de toată neputința cea dinlăuntru sau cea din afară, să mă unească într-un duh de iubire și de pace cu toți cei apropiați mie, și binecuvântarea Lui să fie peste casa mea, în ceasul acesta și în toate zilele vieții mele. 
Așa, Voievoade al Puterilor Cerești, de veghea ta nu mă lipsi, și de la mine nu te depărta, și fii înțelegător nevredniciei mele, călăuzindu-mă spre îndreptare, dimpreună cu toți ai mei, ca bucurându-se inima mea întru cele de sus, cu îngerii să cante: Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Dumnezeul nostru; plin este cerul și pământul de mărirea Sa. Amin. 

About the author

Related posts

Comments

One response to this post

  1. Pingback: Rugăciune către Arhanghelul Rafail, păzitorul căsătoriei și a toate vindecătorul | LaTAIFAS

Comments are closed.