Parohia Ortodoxă Română Murcia

Rugăciune la începutul Postului Mare

Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce ai pus cea dintâi cunună a biruinţei pe creştetul firii omeneşti, după 40 de zile de post şi rugăciune în pustiul Carantaniei, şi ai dăruit lumii postul drept armă puternică împotriva demonilor, patimilor şi păcatelor de tot felul, pe Tine Te rugăm, binecuvântează postul care începe, ca să fie robilor Tăi început al nevoinţelor trupeşti şi sufleteşti, întărire a toată virtutea, luminător al sufletului şi al trupului, curăţie a rugăciunii, curmare a poftelor de tot felul, înmuiere a împietririi inimii, început şi învăţător al liniştirii, străjer al ascultării, sănătate a trupului, pricinuitor al nepătimirii, izvor al neprihănirii, rod al mântuirii, uşă a raiului, cunună a sfinţeniei şi înaintemergătorul tuturor faptelor bune.

Binecuvântează, Mult-Milostive Doamne, pe cei care se străduiesc să dobândească virtutea postirii şi fă ca niciunul dintre ei să nu amestece în postirea lui ceva din cele stricătoare de suflet; ajută-i să dobândească dragoste faţă de semeni, înfrânare de la plăcerile lumii acesteia, priveghere stăruitoare şi ostenitoare, îngenunchere recunoscătoare, rugăciune sporită, smerenie nemincinoasă, zdrobire neîncetată a inimii, tăcere chibzuită, răbdare în toate, pentru ca astfel împlinind, la vremea cuvenită să culeagă roadă multă în împărăţia cerurilor.

Că milostiv şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti şi Ţie slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Acatistul Cuviosului Gherasim din Kefalonia

Rugăciunile începătoare:

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni ești și toate plinești, vistieria bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doam­ne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vin­decă neputințele noas­tre, pentru numele Tău.

Doamne miluiește (de trei ori). Slavă… Şi acum…

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-Se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel viclean.
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse, Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Troparele de umilință

Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că, nepricepându-ne de niciun răspuns, această rugăciune aducem Ție, ca unui Stăpân, noi păcătoșii robii Tăi; miluiește-ne pe noi.

Slavă…

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri, că Tu ești Dumne­zeul nostru și noi suntem poporul Tău, toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.

Și acum…

Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Crezul

Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute. Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut; Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut. Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om. Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat; Și a înviat a treia zi după Scripturi; Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui; Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit. Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin Prooroci. Și într-Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică. Mărturisesc un botez întru iertarea păcatelor. Aștept învierea morților. Și viața veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește (de 12 ori).

Slavă… Și acum…

Veniți să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu.
Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu.
Veniți să ne închinăm și să cădem la Însuși Hristos, Împăratul și Dumne­zeul nostru (cu trei închinăciuni).

Apoi Psalmul 142:

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru adevărul Tău; auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu se va îndrepta înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Tins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu, ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-Ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se pogoară în groapă. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul cel drept. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta, scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Slavă… Și acum…

Aliluia, aliluia, aliluia, slavă Ție, Dumnezeule! (de trei ori)

Dumnezeu este Domnul și S-a arătat nouă, bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului (de trei ori).

Troparul, glasul al 4:

Viețuitor al pustiului, ocrotitor al ortodocșilor și înger în trup, vindecător și de Dumnezeu purtător te-ai arătat nouă. Pentru aceasta noi, credincioșii, te lăudăm pe tine, dumnezeiescule Gherasim, că în chip vrednic ai dobândit de la Dumnezeu tămăduiri și harul veșnic, și îi vindeci pe cei bolnavi, pe demoni îi alungi, iar celor ce te cinstesc pe tine le izvorăști tămăduiri. Vlăstar dumnezeiesc al Peloponesului și comoară neprădată a Kefaloniei, lauda cea mare a întregii Elade, Sfinte Gherasim de Dumnezeu purtătorule, ocrotește pe robii tăi!

Condacul 1

Pe robul lui Dumnezeu Sfântul Gherasim, care prin mulțimea nevoințelor sale a primit cununa cea nestricăcioasă, pe cel care prin sfintele sale moaște revarsă râuri de tămăduiri, veniți, credincioșilor, să-l lăudam într-un glas, zicând: Bucură-te, Sfinte Gherasim, zid nesurpat de uneltirile diavolești!

Icosul 1

Viața ta a fost o viață răstignită, Sfinte al lui Dumnezeu, că lepădând poftele lumești ai luat crucea lui Hristos asupra ta, iubind nevoința și defăimând trecătoarele desfătări. Învățându-ne de la tine să mergem pe calea Evangheliei și a rugăciunii, îți zicem cu inima smerită:
Bucură-te, că pământul Trikalei l-ai binecuvântat;
Bucură-te, că din copilăria ta ai mers pe calea virtuților;
Bucură-te, că în insula Zakintului te-ai îndeletnicit cu rugăciunea;
Bucură-te, că împreună cu sfinții aghioriți o lauzi pe Născătoarea de Dumnezeu;
Bucură-te, că te-ai învrednicit să te închini la Locurile Sfinte;
Bucură-te, că în Biserica Sfântului Mormânt ai primit mângâiere cerească;
Bucură-te, că, aprinzând acolo candele, ai aprins și candela inimii tale;
Bucură-te, că, fiind hirotonit preot, nu ți-ai împuținat nevoințele;
Bucură-te, că, întorcându-te în Zakint, în peșteră ai viețuit;
Bucură-te, că în Kefalonia ai fost trimis de Dumnezeu;
Bucură-te, Sfinte Gherasim, zid nesurpat de uneltirile diavolești!

Condacul 2

Ocrotitor al drept-credincioșilor te-ai arătat, Sfinte, risipind mrejele ereticilor apuseni, care căutau să atragă lumea în înșelare. Că prin tăria cuvântului și prin mulțimea minunilor ai închis gurile ritorilor multvorbitori, cântându-I lui Dumnezeu Cel în Treime lăudat: Aliluia!

Icosul 2

Și după moartea ta ai fost prigonit de cărturarii și preoții slujitori ai papei, care nu voiau să recunoască sfințenia ta și darul dat ție de Dumnezeu prin neputrezirea sfintelor tale moaște, care stătuseră în pământ mai mult de doi ani și fuseseră descoperite întregi și binemirositoare. Trupul tău binecuvântat a fost îngropat iarăși în pământ, spre mâhnirea credincioșilor, dar nu după multă vreme a fost pus în Biserică spre închinare, spre bucuria celor care te lăudau, zicând:
Bucură-te, că prigonitorii sfintelor tale moaște au fost rușinați;
Bucură-te, că prin neputrezirea trupului te-ai arătat templu al Duhului Sfânt;
Bucură-te, semn de netăgăduit al Învierii Mântuitorului Hristos;
Bucură-te, mustrătorule al celor care defaimă predaniile Sfinților Părinți;
Bucură-te, că prin minuni ai rușinat propovăduirea catolicilor;
Bucură-te, că pe hoțul care a spart geamul raclei tale l-ai pedepsit;
Bucură-te, cel ce îi pedepsești pe cei care batjocoresc Biserica lui Hristos;
Bucură-te, aprig dușman al schismelor și ereziilor;
Bucură-te, îndreptător al celor rătăciți pe calea adevărului;
Bucură-te, că pe mulți i-ai adus la cunoașterea dreptei credințe;
Bucură-te, povățuitorule al preoților pe calea mărturisirii adevărului;
Bucură-te, Sfinte Gherasim, zid nesurpat de uneltirile diavolești!

Condacul 3

Cine poate spune mulțimea minunilor tale, robule al lui Dumnezeu? Că poporul te laudă, mulțumindu-ți pentru grabnicul tău ajutor, că nu s-a pomenit să alerge cineva la tine și să rămână fără răspuns. Și, pentru aceasta, Îi cântăm Celui ce te-a încununat: Aliluia!

Icosul 3

Te-ai arătat omului care voia să aducă la mănăstirea ta zece capre, ca mulțumire pentru ajutorul primit de la tine, și i-ai arătat drumul, ca să nu se rătăcească. Și, când te-ai făcut nevăzut, el a înțeles purtarea ta de grijă, că și după moarte ai primit puterea de a fi călăuza creștinilor. Pentru aceasta ți-a cântat unele ca acestea:
Bucură-te, cel ce ne arăți calea spre Împărăția cerurilor;
Bucură-te, că primești laudele noastre precum Hristos cei doi bani ai văduvei;
Bucură-te, nădejde a celor ispitiți de deznădejde;
Bucură-te, lumină cerească ce luminezi viețile noastre;
Bucură-te, că alungi îndoiala de la cei slabi în credință;
Bucură-te, că pelerinii simt chemarea ta și se grăbesc să ajungă la tine;
Bucură-te, că mănăstirea ta, Noul Ierusalim, s-a arătat comoară duhovnicească;
Bucură-te, îndrumător al monahilor pe calea muceniciei fără de sânge;
Bucură-te, că împreună cu Sfântul Spiridon ești surpător al ereziilor;
Bucură-te, că împreună cu Dionisie ocrotitor ești al drept-credincioșilor;
Bucură-te, că ai binecuvântat pământul Zakintului;
Bucură-te, că nu doar insulele, ci tot pământul grecesc te cinstește;
Bucură-te, Sfinte Gherasim, zid nesurpat de uneltirile diavolești!

Condacul 4

Să alerge mulțimea bolnavilor spre ajutorul ceresc, să caute cei istoviți din pricina durerilor spre Sfântul Gherasim, care s-a arătat doctorie dumnezeiască, nou șarpe de aramă ridicat de Dumnezeul lui Moise în pustia sufletelor noastre, și să Îi cântăm Celui ce l-a acoperit cu mulțime de daruri: Aliluia!

Icosul 4

Pe negustorul cu mâna bolnavă nu l-ai lăsat să alerge prin țări străine după ajutorul doctorilor cu nume mare, ci l-ai chemat la mănăstirea ta din Kefalonia. Și, atingându-se de racla ta, după ce s-a rugat cu credință, a dobândit tămăduire. Și, împreună cu soția sa, I-a mulțumit lui Dumnezeu, pentru care noi îți zicem unele ca acestea:
Bucură-te, cel ce auzi rugăciunile bolnavilor;
Bucură-te, că ai primit de Sus darul tămăduirilor;
Bucură-te, far spre care se îndreaptă mulțimea celor suferinzi;
Bucură-te, cel ce vii în întâmpinarea celor apăsați de boală;
Bucură-te, doctor ceresc care îi cercetezi pe bolnavi;
Bucură-te, că îi păzești pe credincioși de doctorii cei nepricepuți;
Bucură-te, că gonești frica celor ce se tem de doctori;
Bucură-te, că stingi focul durerilor de nesuportat;
Bucură-te, că îi ajuți pe cei pe care nu îi vindeci să rabde fără să cârtească;
Bucură-te, scăpare a celor care nu mai așteaptă ajutor de la oameni;
Bucură-te, că în ceasul morții veghezi sufletele care părăsesc această lume;
Bucură-te, îngrijitor al celor care îi îngrijesc pe bolnavi;
Bucură-te, Sfinte Gherasim, zid nesurpat de uneltiri diavolești!

Condacul 5

Minune nemaiauzită s-a arătat prin tine, Sfinte, că pe femeia stăpânită de duhul necurat, care voia să o arunce în apă și să o înece, ai ținut-o prin rugăciunile tale deasupra apei. Și le-ai cerut maicilor să alerge să o ajute, iar ele, găsind-o stând deasupra apei ca pe uscat și văzând că se tămăduise, I-au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 5

„Gherasime, mă arzi ca un foc, voi pleca, căci m-au ajuns flăcările pe care le scoți din tine”, a strigat diavolul prin gura tinerei care fusese adusă la racla cu sfintele tale moaște, mărturisind darul dat ție de Dumnezeu. Și tânăra, tămăduindu-se, ți-a adus mulțumiri cu inima zdrobită, zicându-ți unele ca acestea:
Bucură-te, Cuvioase, că mare este darul dat ție de Sus;
Bucură-te, că cei chinuiți de diavol primesc ușurare prin tine;
Bucură-te, prigonitorule al duhurilor celor necurate;
Bucură-te, lumină care gonești întunericul;
Bucură-te, rugător pentru cei pentru care nu are cine să se roage;
Bucură-te, primind cuvintele de mulțumire de la cei pe care i-ai ajutat;
Bucură-te, că ai ținut-o deasupra apei pe femeia îndrăcită;
Bucură-te, că ai vindecat-o prin rugăciunile tale;
Bucură-te, că maicile au cunoscut puterea rugăciunilor tale;
Bucură-te, că prin această minune le-ai îndemnat să recunoască sfințenia ta;
Bucură-te, că atunci sfintele tale moaște au fost puse spre închinare;
Bucură-te, Sfinte Gherasim, zid nesurpat de uneltiri diavolești!

Condacul 6

Văzând cum unii creștini biruiți de deznădejde au fost ispitiți de gândul sinuciderii, ai venit în ajutorul lor în chip minunat, îndemnându-i să lepede cugetele demonice și să Îi cânte lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 6

Pe tânărul îndrăcit care vroia să-și pună capăt zilelor și s-a aruncat din clopotniță nu numai că l-ai ținut în viață, ci l-ai și tămăduit de suferința sa, izgonind pe diavol. Iar pe cei care s-au temut că, din pricina căderii, tânărul va muri i-ai întărit în credința în Dumnezeu, pentru care au zis către tine unele ca acestea:
Bucură-te, că strici urzelile diavolești;
Bucură-te, că tânărul care s-a aruncat din clopotniță nu a murit;
Bucură-te, că l-ai scos nevătămat din gura iadului;
Bucură-te, că îi ferești pe creștini de păcatul sinuciderii;
Bucură-te, Sfinte care te rogi pentru toată lumea;
Bucură-te, că nu te scârbești de patimile noastre;
Bucură-te, că ne arăți calea lepădării de patimi;
Bucură-te, că ne chemi la războiul duhovnicesc;
Bucură-te, mustrătorule al leneviei și al iubirii de sine;
Bucură-te, că aduci lumina în mințile întunecate;
Bucură-te, că cei pe care i-ai scăpat din ghearele iadului îți mulțumesc;
Bucură-te, apus al disperării și răsărit al nădejdii;
Bucură-te, Sfinte Gherasim, zid nesurpat de uneltirile diavolești!

Condacul 7

„Crucea este armă nebiruită, sabie cu două tăișuri”, striga copilul chinuit de diavol, mușcând crucea ta, pe care o ținea preotul care citea rugăciuni în fața sfintelor tale moaște. Și diavolul, strigând că nu poate suferi puterea ta, a plecat, iar copilul I-a cântat Domnului: Aliluia!

Icosul 7

Mult au suferit părinții lui Spiridon, când copilul lor, stăpânit de diavol, îți spunea cuvinte hulitoare. Dar, având în sufletele lor nădejdea în Dumnezeu și știind mulțimea minunilor tale, au stăruit în rugăciune și rugăciunea le-a fost ascultată. Iar noi, crezând că vii în ajutorul tuturor celor care se roagă ție cu credință, îți aducem aceste puține laude:
Bucură-te, cel ce lui Spiridon i-ai luminat copilăria;
Bucură-te, că ai împlinit rugăciunile părinților lor;
Bucură-te, cel ce ai șters mulțimea lacrimilor lor;
Bucură-te, că prin nevoința ta ai primit putere împotriva demonilor;
Bucură-te, că puterea crucii ți-a fost pavăză în ispite;
Bucură-te, că cei ce sărută crucea ta iau binecuvântare;
Bucură-te, chemarea pe calea cea îngustă a mântuirii;
Bucură-te, pildă de nevoință și îndreptar de rugăciune;
Bucură-te, că ne înveți să iubim nevoința;
Bucură-te, că te-ai asemănat pustnicilor din vechime;
Bucură-te, că împreună cu aceștia te rogi pentru noi păcătoșii;
Bucură-te, că ne călăuzești spre Ierusalimul cel de Sus;
Bucură-te, Sfinte Gherasim, zid nesurpat de uneltiri diavolești!

Condacul 8

Prin gura femeii paralitice din Etolia s-a auzit duhul necurat zicându-ți: „Nu am putere asupra ta, căci prin rugăciune te faci foc pe deplin”. Iar tu i-ai dat tămăduire bolnavei și, împreună cu părinții săi, aceasta I-a adus Domnului cântarea de mulțumire: Aliluia!

Icosul 8

Nu te-ai scârbit de femeia îndrăcită, care te blestema în fel și chip, ci ți-a fost milă de ea, că mult pătimise din lucrarea diavolului. Și, plecând urechile la rugăciunea îndureratului ei bărbat, ai vindecat-o, pentru care au plecat din mănăstirea ta mulțumindu-ți pentru ajutor și zicându-ți unele ca acestea:
Bucură-te, foc ceresc care îi arzi pe diavoli;
Bucură-te, că pe cei care ajung la sfintele tale moaște îi binecuvântezi;
Bucură-te, că pe cei care nu pot ajunge la tine îi ajuți după credința lor;
Bucură-te, tămâie cu bun miros care alungi demonii;
Bucură-te, că risipești puterea farmecelor;
Bucură-te, cel ce ne ferești de răutățile dușmanilor;
Bucură-te, că în fața ta vrăjitorii se arată neputincioși;
Bucură-te, că până la sfârșitul vremurilor vei lupta împotriva lor;
Bucură-te, că întărești în răbdare rudele celor îndrăciți;
Bucură-te, că în ispite aduci alinare sufletelor lor;
Bucură-te, glas care cântă laude Dumnezeului Celui viu;
Bucură-te, că pomenirea numelui tău le este rană demonilor;
Bucură-te, Sfinte Gherasim, zid nesurpat de uneltirile diavolești!

Condacul 9

Doi ani de zile au pătimit cei doi frați îndrăciți din Mavrata, și prin rugăciunile tale cu îngerii întunericului au plecat, zicând: „Ne-ai ars, nu mai putem să rămânem mai mult”. Iar noi, cunoscând puterea dată ție de la Dumnezeu, Îl lăudăm și cu mulțumire Îi cântăm: Aliluia!

Icosul 9

„Mamă, dezleagă-mă”, a zis către mama sa tânărul care fusese legat pentru tulburarea făcută din pricina demonului care îl stăpânea. Căci, căutând ajutor de la doctori, a rămas neajutorat, dar, cerând ajutor de la tine, a aflat izbăvire și, tămăduindu-se, ți-a cântat unele ca acestea:
Bucură-te, cel ce ai vestit bucuria mamei credincioase și fiului ei;
Bucură-te, cel ce ai adus liniștea în sufletele lor chinuite;
Bucură-te, că pe tatăl cel necredincios l-ai chemat spre lumina adevărului;
Bucură-te, că mulți părinți se roagă ție pentru copiii lor;
Bucură-te, că nu au rămas rușinați cei care au nădăjduit în ajutorul tău;
Bucură-te, că pe frații din Mavrata nu i-ai lăsat să se chinuiască;
Bucură-te, că ai dezlegat legăturile cu care îi legaseră diavolii;
Bucură-te, că rudeniile care îi legaseră cu lanțuri și funii s-au minunat;
Bucură-te, că, dezlegându-i pe frați, L-au slăvit pe Dumnezeu;
Bucură-te, că părinții acestor frați mult au postit pentru a-i ajuta;
Bucură-te, că îi povățuiești pe părinți să stăruie în rugăciune;
Bucură-te, că prin rugăciunile părinților îi ajuți pe copiii lor;
Bucură-te, Sfinte Gherasim, zid nesurpat de uneltirile diavolești!

Condacul 10

Ajungând în fața judecătorului, creștinul cel nevinovat nu s-a lăsat biruit de deznădejde, ci a așteptat lucrarea ta, ocrotitorule al celor năpăstuiți. Și, având loc în vremea judecății un cutremur de pământ, cel care îl nedreptățise a fost cuprins de frica morții și și-a recunoscut păcatul, iar creștinul I-a mulțumit Domnului, zicând: Aliluia!

Icosul 10

Ne-a cerut Mântuitorul Hristos să îi binecuvântăm pe cei care ne blestemă și să îi iubim pe cei care ne fac rău, dar suntem slabi în credință și răutățile vrăjmașilor noștri ne covârșesc. Pentru aceasta cădem către tine, Sfinte Gherasim, cerând să vii în ajutorul celor nedreptățiți și te lăudăm așa:
Bucură-te, că pe creștinul cel nevinovat l-ai ajutat;
Bucură-te, că judecătorul i-a făcut dreptate celui năpăstuit;
Bucură-te, că stai împotriva pârâșilor care nu au frică de Dumnezeu;
Bucură-te, judecător ceresc care împarți dreptatea;
Bucură-te, că ne înveți să biruim răutatea prin bunătate;
Bucură-te, că ne îndemni să alegem iubirea în locul urii;
Bucură-te, împăciuitorule al celor care se vrăjmășesc;
Bucură-te, că aduci pacea în casele creștinilor;
Bucură-te, că pe părinți îi împaci cu fiii lor;
Bucură-te, că alungi tulburarea din mănăstiri;
Bucură-te, că pe cei prigoniți pentru credința lor îi întărești;
Bucură-te, că și noi mărturisim harismele tale;
Bucură-te, Sfinte Gherasim, zid nesurpat de uneltirile diavolești!

Condacul 11

Ajungând la mănăstirea ta, soldatul Decaneos nu a vrut să ți se închine, ci te-a batjocorit, disprețuindu-i pe cei care se rugau ție pentru ajutor. Dar degrabă l-a ajuns mânia lui Dumnezeu, că a murit de moarte năprasnică, fără să îți mai ceară iertare și fără să Îi cânte Celui ce poartă de grijă tuturor: Aliluia!

Icosul 11

Lumea aceasta, iubitoare de desfrâu și de apostazie, îi prigonește pe iubitorii de Dumnezeu, batjocorindu-i pentru credința lor. Și mulțimea ispitelor i-ar doborî la pământ, dacă nu ar fi ocrotiți de Dumnezeu și dacă nu ar fi călăuziți de ajutorul Maicii Domnului și al tuturor sfinților. Iar noi, cei care știm minunile tale, îți cântăm:
Bucură-te, că prin mustrarea celor necredincioși ne ferești de păcatul necredinței;
Bucură-te, primind rugăciunile celor ce se roagă ție pentru rudele lor;
Bucură-te, că îi ajuți pe copii pentru rugăciunile părinților lor;
Bucură-te, că îi ajuți pe părinți pentru rugăciunile copiilor credincioși;
Bucură-te, mustrătorule al celor care au mințile întunecate de păcat;
Bucură-te, că, în viață fiind, ai chemat oamenii să se spovedească;
Bucură-te, că și acum ne îndrepți pașii spre Taina Spovedaniei;
Bucură-te, că cei ce se roagă ție leapădă frica de spovedanie;
Bucură-te, împreună-rugător cu duhovnicii pentru îndreptarea ucenicilor lor;
Bucură-te, chip al povățuitului desăvârșit;
Bucură-te, biruitorule al patimilor, că îi ridici pe cei căzuți;
Bucură-te, călăuzitorule al păstorilor pentru rugăciunile celor păstoriți;
Bucură-te, Sfinte Gherasim, zid nesurpat de uneltirile diavolești!

Condacul 12

Vrând soldații italieni să distrugă mănăstirea ta, te-ai arătat într-un nor mare, alungând dușmanul, spre bucuria călugărilor și a creștinilor drept-credincioși. Ai făcut de rușine puterea celor puternici și i-ai înălțat pe cei smeriți, care I-au cântat lui Dumnezeu cu evlavie: Aliluia!

Icosul 12

Necazuri de tot felul ne împresoară și furtuna ispitelor se abate asupra noastră, Sfinte Gherasim. Dar credem că nu ne vei lăsa singuri, ci vei veni în ajutorul nostru, cerând de la Dumnezeu pentru noi cele ce ne sunt cu adevărat de folos. Și pentru aceasta îți zicem:
Bucură-te, cel ce păzești mănăstirea ta din Kefalonia de toate relele;
Bucură-te, că ai stat împotriva soldaților rău-credincioși;
Bucură-te, că prin arătarea ta ai umplut sufletele lor de teamă;
Bucură-te, că prin rugăciunea ta au fost biruiți;
Bucură-te, trâmbiță care vestești înfrângerea dușmanilor;
Bucură-te, armă aducătoare de biruință ostașilor drept-credincioși;
Bucură-te, că și acum păzești casele creștinilor care te cinstesc;
Bucură-te, liman al celor greu încercați de primejdii;
Bucură-te, scut al celor care prăznuiesc pomenirea ta;
Bucură-te, risipitorule al duhurilor care ne ispitesc;
Bucură-te, că dai cele de trebuință celor ce se roagă ție;
Bucură-te, rugător neobosit în fața tronului Sfintei Treimi;
Bucură-te, Sfinte Gherasim, zid nesurpat de uneltirile diavolești!

Condacul 13

O, Sfinte Gherasim, lauda Kefaloniei și cunună a Bisericii lui Hristos, vino degrabă în ajutorul nostru, al celor necăjiți, întristați și deznădăjduiți, și roagă-te pentru noi ca Bunul Dumnezeu să ne ridice povara încercărilor care ne apasă și să ne dea tărie în credință, ca să Îi cântăm: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Icosul 1

Viața ta a fost o viață răstignită, Sfinte al lui Dumnezeu, că lepădând poftele lumești ai luat crucea lui Hristos asupra ta, iubind nevoința și defăimând trecătoarele desfătări. Învățându-ne de la tine să mergem pe calea Evangheliei și a rugăciunii, îți zicem cu inima smerită:
Bucură-te, că pământul Trikalei l-ai binecuvântat;
Bucură-te, că din copilăria ta ai mers pe calea virtuților;
Bucură-te, că în insula Zakintului te-ai îndeletnicit cu rugăciunea;
Bucură-te, că împreună cu sfinții aghioriți o lauzi pe Născătoarea de Dumnezeu;
Bucură-te, că te-ai învrednicit să te închini la Locurile Sfinte;
Bucură-te, că în Biserica Sfântului Mormânt ai primit mângâiere cerească;
Bucură-te, că, aprinzând acolo candele, ai aprins și candela inimii tale;
Bucură-te, că, fiind hirotonit preot, nu ți-ai împuținat nevoințele;
Bucură-te, că, întorcându-te în Zakint, în peșteră ai viețuit;
Bucură-te, că în Kefalonia ai fost trimis de Dumnezeu;
Bucură-te, Sfinte Gherasim, zid nesurpat de uneltirile diavolești!

Condacul 1

Pe robul lui Dumnezeu Sfântul Gherasim, care prin mulțimea nevoințelor sale a primit cununa cea nestricăcioasă, pe cel care prin sfintele sale moaște revarsă râuri de tămăduiri, veniți, credincioșilor, să-l lăudam într-un glas, zicând: Bucură-te, Sfinte Gherasim, zid nesurpat de uneltirile diavolești!

și această

Rugăciune către Cuviosul Gherasim Kefalonitul

Cuvioase Gherasim, robule al lui Hristos, cel ce ai strălucit înaintea oamenilor ca lumină în întuneric, care ai călăuzit poporul spre cunoașterea adevăratului Dumnezeu, primește de la noi această puțină rugăciune. Vezi, Cuvioase, durerile noastre. Vezi necazurile care ne apasă. Vezi mulțimea ispitelor care ne învăluiesc neîncetat. Roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, așa cum te-ai rugat pentru mulțimea credincioșilor care mărturisesc minunile tale. Mare dar ne-a făcut nouă Domnul prin neputreziciunea sfintelor tale moaște. Că ne-am întărit în credință auzind că bolnavii care s-au atins de racla ta au fost vindecați și că i-ai alungat pe diavoli de la cei îndrăciți.

O, Cuvioase Gherasim, precum ai scăpat insula Kefaloniei de jugul agarenilor și de multe necazuri, tot așa ajută-ne și pe noi. Am căutat ușurare prin puterile noastre, dar nu am aflat. Am căutat ajutor de la oameni, dar am rămas nemângâiați. La tine venim, Cuvioase, nădăjduind că nu ne vei rușina. Ci ne vei da cele de trebuință, arătându-ne care este calea pe care trebuie să mergem. Știm că dacă în viață alegem după voia noastră cea rea, rămânem lipsiți de ajutorul dumnezeiesc. Roagă-te pentru noi, Cuvioase, să cunoaștem și să facem voia lui Dumnezeu, ca să ajungem în raiul cel preadulce, în care tu Îl lauzi pe Dumnezeu cu toți sfinții și cu toate puterile cerești, în vecii vecilor. Amin.

Paraclisul Sfântului Nicolae Planas – ocrotitorul celor căsătoriți


În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi. (de trei ori cu trei închinăciuni)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește. (de 3 ori)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin.

Doamne, miluiește. (de 12 ori)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Veniți să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu!
Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu!
Veniți să ne închinăm și să cădem la Însuși Hristos, Împăratul și Dumnezeul nostru! (cu trei închinăciuni)

Psalmul 142:

1. Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi‑mă, întru dreptatea Ta.
2. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu‑i drept înaintea Ta.
3. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu‑m‑a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri.
4. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu.
5. Adusu‑mi‑am aminte de zilele cele de demult; cugetat‑am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m‑am gândit.
6. Întins‑am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat.
7. Degrab auzi‑mă, Doamne, că a slăbit duhul meu, nu‑Ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt.
8. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine îmi este nădejdea; arată‑mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu.
9. Scapă‑mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne.
10. Învață‑mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu; Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății.
11. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește‑mi viață, întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu.
12. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule!
Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule!
Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie! (cu trei închinăciuni)

Dumnezeu este Domnul și S-a arătat nouă. Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului. (de trei ori)

Tropar, glasul al 4-lea:

Săltați acum popoare bătând din palme cu tărie și primiți pe Sfântul cel vestit între Sfinți, pe Nicolae Naxiotul, pe primitorul cel călduros al tuturor celor ce i se roagă și pârga cea dumnezeiască a tuturor preoților; pe cel care în vremurile din urmă a bineplăcut lui Dumnezeu.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Săltați acum popoare bătând din palme cu tărie și primiți pe Sfântul cel vestit între Sfinți, pe Nicolae Naxiotul, pe primitorul cel călduros al tuturor celor ce i se roagă și pârga cea dumnezeiască a tuturor preoților; pe cel care în vremurile din urmă a bineplăcut lui Dumnezeu.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Nu vom tăcea, Născătoare de Dumnezeu, pururea a spune puterile tale, noi nevrednicii. Că de nu ai fi stat tu înainte rugându-te, cine ne-ar fi izbăvit din atâtea nevoi? Sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi? Nu ne vom depărta de la tine, Stăpână, că tu izbăvești pe robii tăi pururea din toate nevoile.

Psalmul 50:

1. Miluiește‑mă, Dumnezeule, după mare mila Ta.
2. Și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea.
3. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește.
4. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea.
5. Ție Unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu.
6. Că iată, întru fărădelegi m‑am zămislit și în păcate m‑a născut maica mea.
7. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi‑ai arătat mie.
8. Stropi‑mă‑vei cu isop și mă voi curăți; spăla-mă‑vei și mai vârtos decât zăpada mă voi albi.
9. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se‑vor oasele mele cele smerite.
10. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge‑le.
11. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele.
12. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău Cel Sfânt nu‑L lua de la mine.
13. Dă‑mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește.
14. Învăța‑voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce.
15. Izbăvește‑mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura‑se‑va limba mea de dreptatea Ta.
16. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta.
17. Că de ai fi voit jertfă, Ți‑aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi.
18. Jertfa lui Dumnezeu, duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi.
19. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului.
20. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.

Cântarea 1, glasul al 8-lea:

Irmos: „Apa trecând-o ca pe uscat…”

Stih: Sfinte Părinte Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Vlăstarul cel ales al Naxului și moștenitorul cel sfințit al Raiului, sădit fiind de mic, Părinte, în curțile Domnului cele sfinte, ai adunat cu îmbelșugare, belșug de roade nemuritoare.

Chemat ai fost din pruncie, spre a Domnului slujire, și fără murmur ai purtat, ca un preot adevărat, jugul cel ușor și bun al preablândului Stăpân.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Dăruiește-mi harul tău, Părinte, înțelepciune și luminare minții, ca să laud în cântări ale tale îndurări.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Fiind bun și milostiv, Părinte Nicolae, roagă-te neîncetat de Dumnezeu Născătoarei, să ridice de pe sufletele noastre, sarcina mulțimii de păcate.

Cântarea a 3-a:

Irmos: „Doamne, Cel ai făcut cele de deasupra…”

Făcându-te asemenea Serafimilor prin slujba privegherilor, și trăind ca un neagonisitor, te-ai îmbogățit cu rodul ostenelilor.

Umplându-te de dumnezeiască râvnă, ai săvârșit Liturghia cea sfântă, pe care în fiece zi vreme de cincizeci de ani neîncetat o ai înălțat.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Pâraie de lacrimi vărsând, și văpaia patimilor tale stingând, ai ajuns la limanul cel lin, de unde te roagă, Cuvioase, pentru sufletele noastre.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Stăpână de Dumnezeu născătoare, mângâierea celor ce sunt în întristare, nu înceta a te ruga pentru noi, cei cufundați în nevoi, ca să dobândim prin tine, sufletelor mântuire.

Următoarele stihiri se zic după Cântarea a 3-a și a 6-a:

Părinte Nicolae, Cuvioase, primind Har de la Dumnezeu, cere nouă îndreptare și sufletelor luminare.

Dumnezeiescule Părinte, a Naxului odraslă sfântă, caută spre întinăciunea inimii mele și șterge urâciunea păcatelor mele.

Cântarea a 4-a:

Irmos: „Am auzit Doamne, taina rânduielii Tale…”

Toată mâhnirea ai alungat când Dumnezeu te-a încercat, căci rămânând fără soție, ai ales alta-nsoțire, a monahilor viețuire.

Lepădând întinăciunea cea trupească, împreună și pe cea sufletească, petrecut-ai viață îngerească, și te-ai ridicat mai presus de lume, pe care nu o uita în rugăciune.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Umblând prin ropot de ape multe, neudat ai ajuns la biserica ta, Sfinte, unde te-ai înălțat prin rugă sfântă, ca un vultur ce spre ceruri se avântă.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Milostivește-te spre robii tăi, o, Maică a milostivirii, și ne scoală pe noi din somnul cel greu al nesimțirii, și roagă-te cu îndrăznire pentru a noastră mântuire.

Cântarea a 5-a:

Irmos: „Luminează-ne pe noi. Doamne…”

Pentru multa ta smerenie și mai multa osteneală, dobândit-ai către Domnul minunată îndrăzneală; De aceea nu-nceta din sfințita rugăciune pentru pace între oameni și bunăvoire-n lume.

N-ai dat somn ochilor tăi, nici genelor dormitare, până ce n-ai adunat vistierii nemuritoare. De care ne-mpărtășește și pe noi cei sărăciți, care suntem în păcate și de patimi istoviți.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Dreptar te-ai făcut, Părinte, prin învățăturile tale, care s-au făcut tuturor făclii spre luminare. Arată-mi și mie calea, care, prin ascultare, nerătăcit să mă conducă, la veșnica cămară.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

De râvna cea bună, Stăpână, umple inima mea, ca să mă ostenesc și eu pentru mântuirea mea. Și-mi întărește sufletul, cu buna sprijinire, ca să mă ridic și eu din multa lenevire.

Cântarea a 6-a:

Irmos: „Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul…”

Slujind înaintemergătorului și lui Elisei Proorocul, te-ai învrednicit de harul și binecuvântarea lor, iar mie celui ce îndrăznesc în laude să te cinstesc, dăruiește-mi cu-ndurare a ta binecuvântare.

Rogu-te pe tine, Sfinte, ca prin rugăciunile tale, de cursele vrăjmașului cele multe, degrab să aflu ușurare. Și mă păzește nevătămat de ele, cu a ta apărare.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Slobozește-mă de patimi. Sfinte, și de a ispitelor felurime, de bolile cele ce mă chinuiesc, de moarte și de stricăciune, dăruindu-mi sănătate trupului și a sufletului nepătimire.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, cu rugăciunile tale, cere nouă de la Fiul tău, iertare de greșale și dumnezeiască întărire, să scăpăm de a lumii împătimire.

Apoi troparele de după Cântarea a 3-a:

Părinte Nicolae, Cuvioase, primind Har de la Dumnezeu, cere nouă îndreptare și sufletelelor luminare.

Dumnezeiescule Părinte, a Naxului odraslă sfântă, caută spre întinăciunea inimii mele și șterge urâciunea păcatelor mele.

Doamne miluiește (de 3 ori)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

glasul al 6-lea:

Părinte de trei ori fericite, slujitor neobosit al Tainelor celor sfinte, priveghetor neobosit la rugăciune și liturghisitor plin de râvnă al Jertfei celei fără de sânge, stâlp al răbdării și al sărmanilor părinte, pildă de smerenie și pentru lume rugător fierbinte, nu înceta Nicolae Sfinte milostiv a-L face pe cerescul Părinte, pentru sufletele noastre cele prihănite.

EVANGHELIA

1. Și erau de față în acel timp unii care-I vesteau despre galileienii al căror sânge Pilat l-a amestecat cu jertfele lor.
2. Și El, răspunzând, le-a zis: Credeți, oare, că acești galileieni au fost ei mai păcătoși decât toți galileienii, fiindcă au suferit aceasta?
3. Nu! zic vouă; dar dacă nu vă veți pocăi, toți veți pieri la fel.
4. Sau acei optsprezece inși, peste care s-a surpat turnul în Siloam și i-a ucis, gândiți, oare, că ei au fost mai păcătoși decât toți oamenii care locuiau în Ierusalim?
5. Nu! zic vouă; dar de nu vă veți pocăi, toți veți pieri la fel.
6. Și le-a spus pilda aceasta: Cineva avea un smochin, sădit în via sa și a venit să caute rod în el, dar n-a găsit.
7. Și a zis către vier: Iată trei ani sunt de când vin și caut rod în smochinul acesta și nu găsesc. Taie-l; de ce să ocupe locul în zadar?
8. Iar el, răspunzând, a zis: Doamne, lasă-l și anul acesta, până ce îl voi săpa împrejur și voi pune gunoi.
9. Poate va face rod în viitor; iar de nu, îl vei tăia.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

glasul al 2-lea:

Pentru rugăciunile Cuviosului Tău, Nicolae. Milostive, curătește mulțimea greșalelor noastre.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curătește mulțimea greșalelor noastre.

Stih: Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta…

glasul al 6-lea:

Din fragedă copilărie ți-ai afierosit inima lui Dumnezeu pe care L-ai iubit, și dorind să petreci viață îngerească ai primit slujirea preoțească, și covârșind pe mulți în nevoința privegherii, la Cer te-ai ridicat prin virtutea răbdării. Pe Dumnezeu roagă-L preabunule Părinte, să ne păzească de nevoi și ispite.

Cântarea a 7-a:

Irmos: „Tinerii cei ce au mers din Iudeea în Babilon…”

Celor ce te lăudăm pe tine, purtătorule de Dumnezeu, Părinte, fă-te grabnic ajutător și din primejdii izbăvitor, ca să cântăm noi, păcătoșii: Bine ești cuvântat Dumnezeul Părinților noștri.

Lepădându-te de bogățiile vieții, Părinte, ai umblat pe urmele Domnului cele sfinte, Căruia cu credință i-ai cântat: Dumnezeule, bine ești cuvântat.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Inima ta cea curată de dragostea Domnului învăpăiată, ca o făclie în întuneric s-a arătat și cu vrednicie a cântat: Dumnezeule, bine ești cuvântat.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Stăpână de Dumnezeu născătoare, roagă-te împreună cu Sfântul Nicolae, lui Hristos bine să-I plac și să-I cânt neîncetat: Dumnezeule, bine ești cuvântat.

Cântarea a 8-a:

Irmos: „Pe împăratul ceresc…”

Smerindu-ti trupul tău, Părinte, prin posturi, privegheri și pătimiri multe, ai ajuns prin văzduh mergător și cu îngerii împreună-vorbitor.

Cum nu ne vom minuna noi smeriții, de credința ta cea mare, Sfinte? Căci închinându-te Sfinților din biserica ta și ale lor picioare neajungând a le săruta, aceia cu dragoste spre tine coborau.

Binecuvântăm pe Tatăl…

Pe cei ce se închină în biserica ta și pe toți cei ce-ți cinstim pomenirea, nu ne trece cu vederea, Părinte, ci ne dăruiește binecuvântare și-ntărire.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Caută Fecioară de Dumnezeu născătoare spre duhovniceștii fii ai Părintelui Nicolae și te roagă Fiului tău, să-i păzească de ispita celui rău.

Cântarea a 9-a:

Irmos: „Cu adevărat, născătoare de Dumnezeu,…”

Împreună-locuitor cu îngerii te-ai făcut când cu moarte cuvioasă către Domnul ai trecut, pe Care roagă-L, Părinte Nicolae, să ne dăruiască iertare de greșale.

A credincioșilor aleasă mulțime ce de pretutindeni aleargă la tine, îți cântă și te laudă neîncetat, ca pe un prieten al lui Hristos adevărat.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

În toată latura drept-slăvitoare a ajuns vestea isprăvilor tale, pentru aceasta cu toții aleargă la tine mișcați de dragoste fiiască, ca de mângâiere dumnezeiască să se învrednicească.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

O, Maică Preacurată, primește-mi ruga cea săracă și o du pe ea Fiului tău, rugându-L să mă izbăvească de înșelăciunea celui rău.

Apoi: Cuvine-se cu adevărat…

Și acestea:

Pe cel minunat între preoți și neobosit între slujitori, pe cel care vreme de jumătate de veac, Jertfa cea fără de sânge o a înălțat, pe Nicolae cel nou, toți să-l lăudăm.

Pe vlăstarul cel nou al Naxului și liturghisitorul cel sfințit al atenienilor, pe Nicolae Planas, părintele nostru și bineplăcutul lui Dumnezeu, cu laude și cântări acum să-l întâmpinăm.

Pe păstorul cel dumnezeiesc, pe prietenul săracilor, pe iubitorul de privegheri, pe împreună-vorbitorul cu îngerii, toată obștea dreptcredincioșilor cu dragoste să-l lăudăm.

Pe râvnitorul cel nou, pe tăinuitorul Domnului, pe cel ales între preoți, pe liturghisitorul cel neobosit, pe mijlocitorul păcătoșilor, pe Sfântul cel de curând arătat, cu dragoste lăudându-l să-l cinstim.

Cu născătoarea de Dumnezeu, cu înaintemergătorul Domnului, cu Apostolii, cu Mucenicii, cu Cuvioșii și cu toți Sfinții, roagă-te lui Dumnezeu, Părinte Nicolae, pentru sufletele noastre.

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin.



Canon de rugăciune la Sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur

Troparul Sfinților Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, glasul al 4-lea:

Ca cei ce ati fost întocmai la obicei cu Apostolii și lumii învățători, rugați-vă Stăpânului tuturor să dăruiască pace lumii și sufletelor noastre mare milă.

Troparul Sfinților Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, glasul 1:

Pe cei trei preamari luminători ai Dumnezeirii Celei de trei ori mai strălucitoare decât soarele, pe cei ce învăpăiază lumea cu Razele Dumnezeieștilor dogme; pe râurile cele cu miere curgătoare ale înțelepciunii, care adapă toată făptura cu apele cunoștinței de Dumnezeu; pe Marele Vasile și pe Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul, împreună cu Strălucitul Ioan cel cu limbă de aur, toți cei iubitori de cuvintele lor, adunându-ne, cu cântări să-i cinstim; că aceștia pururea se roagă Treimii pentru noi.

Cântarea 1, glasul al 8-lea. Irmos: Pe prigonitorul Faraon…

Stih: Sfinților Ierarhi, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Nu este lucru potrivit cu râvna omenească ceea ce încerc să fac acum; ci, Înțelepciunea Care șade pe Scaunul Tău, Iubitorule de oameni, să-mi ajute mie, dându-mi har de cuvânt; ca prin el să pot mări pe aceia, pe care Ea Însăși, mai înainte, bine i-a mărit.

Stih: Sfinților Ierarhi, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Bunătatea Ta și multa bogăție a iubirii Tale de oameni, Stăpâne, s-a revărsat ca un pahar plin și a curs, spre a arăta și acum pe cei ce sunt puși înainte spre laudă, ca pe alți îngeri în trup.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Făpturilor cerești laude se cuvine; iar celor Dumnezeiești numai cântarea îngerească le este potrivită; că îndumnezeiți au fost, prin împărtășire, ca cei ce au avut întru sine viețuind și grăind pe Dumnezeu Cel Adevărat și după fire Unul.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pomenirea drepților cu laude o săvârșește de Dumnezeu insuflata adunare, cu care și Maica lui Dumnezeu, ca o Conducătoare Tare a lor, cu cuviință împreună se preamărește; fiind mai presus de rânduiala cea de la sfârșit și de cea de la început și de cea de la mijloc și împărtășindu-se de bună laudă.

Catavasie, glasul al 3-lea:

Pământul cel roditor de adâncime uscat l-a trecut, oarecând, soarele; căci ca un zid s-a închegat apa de amândouă părțile, trecând poporul marea pedestru și lui Dumnezeu cu plăcere cântând: să cântăm Domnului căci cu Slavă S-a preaslăvit.

Cântarea a 3-a. Irmos: Cel Ce ai întărit cerurile…

Stih: Sfinților Ierarhi, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Îndreptătorii obiceiurilor și chivernisitorii sufletelor; izbăvitorii cei de obște ai oamenilor, care și chipurile faptelor și ale cuvintelor ne-au arătat nouă; învățătorii cei străluciți ai vieții cu strălucire să fie lăudați.

Stih: Sfinților Ierarhi, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Duhul lui Dumnezeu a umplut pe Sfântul Vasile de știință; din limbile cele de foc Sfântul Grigorie a avut una și foc de cuvinte înalte a suflat; iar gura lui Hristos în Sfântul Ioan a grăit.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Pe înțelepciunea veacului de acum, nimicită cu adevărat, nebunia propovăduirii o are supusă sieși și ca o roabă slujindu-i, că darul înțelepciunii pe învățători, ritori îi arată.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel Ce S-a Sălășluit în pântecele Preacuratei Fecioare, face sufletele Sfinților celor purtători de Dumnezeu, locaș Luiși; și ne tâlcuiește nouă, prin gurile lor, Tainele cele cu privire la Maica Sa.

Catavasie:

Întărirea celor ce nădăjduiesc spre Tine, întărește Doamne, Biserica Ta, pe care ai câștigat-o cu Scump Sângele Tău.

Cântarea a 4-a. Irmos: Tu ești Tăria mea, Doamne…

Stih: Sfinte Ierarhe Vasile, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Stâlp de foc povățuitor poporului credincios și arzând pe vrăjmașii credinței, mântuind neamurile cele ce-l urmau cu tărie, Marele Vasile așa s-a arătat; deci să îndrăznească și să biruiască Biserica lui Hristos, îmbogățită fiind cu un apărător ca acesta.

Stih: Sfinte Ierarhe Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Desfătare limbii și dulceață la tot auzul a ajuns cuvântul tău, Sfinte Grigorie; mana vieții, roua dulceții, mierea din piatră, îngerilor cerească pâine; care îndeamnă a se sătura de nesățioasa ei dulceață și care umple de desfătare pe cei ce se împărtășesc cu ea.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Râul darurilor Duhului s-a umplut până la revărsare și fața cea frumoasă a pământului se udă ca dintr-un izvor de desfătare, din gura cea de aur; veselind și îngrășând toată cetatea lui Hristos, cu săltările Dumnezeieștilor valuri.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fire simplă, îngăduind împreunarea și arătându-se mai presus de amestecare, cei trei de Dumnezeu purtători învățători au mărturisit în Fiul tău, Stăpână, două voințe și două lucrări, cunoscând pe Cel Ce este în două firi.

Catavasie:

Acoperit-a cerurile bunătatea Ta, Hristoase; că ieșind din Chivotul Sfințirii Tale, din Maică Nevătămată, în Biserica Slavei Tale Te-ai arătat ca Prunc în brațe purtat; și s-au umplut toate de lauda Ta.

Cântarea a 5-a. Irmos: Pentru ce m-ai lepădat…

Stih: Sfinților Ierarhi, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Pe înțelepții cunoscători ai lucrurilor celor Dumnezeiești și omenești, care cu iubire de adevăr firile celor ce sunt ni le-au lămurit nouă și ne-au făcut cunoscut tuturor pe Ziditorul acestora, precum se cuvine, cu glasuri de mulțumire să-i răsplătim.

Stih: Sfinților Ierarhi, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Amărăciunea și gustul cel rău al leacurilor celor spre mântuire le-au îndulcit Dumnezeieștii tămăduitori ai sufletelor, cu farmecul, cu meșteșugirile și cu darurile înțeleptelor cuvinte; îndulciți-vă toți dreptcinstitorii de Dumnezeu și veselindu-vă, mântuiți-vă.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Tace tot cuvântul, când propovăduitorii de Dumnezeu grăiesc de cele Dumnezeiești; și Legea cea nouă se ridică mai presus de cea veche, punând înainte cinstitele tăblițe ale celor legiuite în ea; după care se îndrumează toată adunarea credincioșilor.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe făpturile cele nemuritoare le-a întrecut firea muritoare, întru sfințenie; și Fecioara a covârșit pe Îngerii cei fără de trup, ca Una ce a născut pe Dumnezeu, Împăratul Îngerilor; către Acela a privi nu le este cu putință.

Catavasie:

Când a văzut Isaia, în vedenie, pe Dumnezeu pe Scaun Preaînalt, de Îngerii Slavei înconjurat, a strigat: vai mie, ticălosul! că am văzut mai înainte pe Dumnezeu Întrupat, pe Cel Ce stăpânește pacea și lumina cea neînserată.

Cântarea a 6-a. Irmos: Curățește-mă, Mântuitorule…

Stih: Sfinților Ierarhi, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Treimea în Unime, Dumnezeu a O numi ne-am învățat; și Unimea, Treime a O lăuda am primit de la părinți; și am învățat a ne închina unei Firi în Trei Ipostasuri.

Stih: Sfinților Ierarhi, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cuvântul era întru început la Tatăl, împreună fără de început; și Duhul împreună cu Fiul era, dar din Tatăl; O Dumnezeire Neamestecată și de aceeași Fire, precum grăiesc Dumnezeieștii propovăduitori.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Unesc și despart pe cele ce cu unire sunt despărțite: Unul Nedespărțit înțeleg și Trei îmi închipui; pe trei dascăli de Dumnezeu purtători primesc, care așa m-au învățat să cred.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fără maică mai înainte de trup a fost și fără de tată după Întrupare; și este Fiu al Tatălui și al Maicii, Cel Ce se cheamă așa; amândouă acestea sunt mai presus de minte; că la Dumnezeu sunt cu putință cele mai minunate dintre lucruri.

Catavasie:

Strigat-a Ție bătrânul, văzând cu ochii mântuirea, care a venit popoarelor de la Dumnezeu: Hristoase, Tu ești Dumnezeul meu.

CONDAC, glasul al 2-lea. Podobie: Pe propovăduitorii cei tari…

Pe Sfinții propovăduitori și Dumnezeiești vestitori, pe căpetenia învățătorilor Tăi, Doamne, i-ai primit întrudesfătarea și odihna bunătăților Tale. Că ai primit ostenelile acelora și moartea mai vârtos decât arderile de tot; Cel Ce Însuți preamărești pe Sfinții Tăi.

Cântarea a 7-a. Irmos: De pogorârea lui Dumnezeu…

Stih: Sfinților Ierarhi, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Stâlpi de fapte bune și de înțelepciune, văzuți și auziți, care tac și strigă, au fost grăitorii de Dumnezeu, în cuvânt și în faptă, îndemnându-ne a striga: Binecuvântat este Dumnezeul părinților noștri.

Stih: Sfinților Ierarhi, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Graiurile lui Dumnezeu care tună de sus, în chip minunat, strălucirile fulgerelor și cuvintele voastre, înțelepților, primind, cântăm laolaltă cu voi și împreună cu voi grăim: Binecuvântat este Dumnezeul părinților noștri.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Din limbile cele de piatră va fi aruncată grindina, care va sfărâma învățăturile cele putrede, de va îndrăzni cineva să stea în mijlocul grăitorilor de deșertăciune, negrăind cu dreptate: Binecuvântat este Dumnezeul părinților noștri.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Întru tine, Fecioară, S-a Sălășluit și după naștere Fecioară te-a lăsat Cel Ce schimbă stihiile și preface firile, precum voiește. Către Care strigăm, împreună cu tine, cea cu totul fără prihană: Binecuvântat este Dumnezeul părinților noștri.

Catavasie:

Pe Tine, Cel Ce ai răcorit în foc pe tinerii cei ce Dumnezeu Te-au numit și în Fecioară Nestricată Te-ai Sălășluit, Dumnezeu Cuvântul, Te lăudăm, cântând cu dreaptă credință: Binecuvântat este Dumnezeul părinților noștri.

Cântarea a 8-a. Irmos: De șapte ori cuptorul…

Stih: Sfinților Ierarhi, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Pe care Dumnezeu i-a împreunat într-o unire deopotrivă de cinstită, cei ce îi laudă să nu-i despartă; ci, socotindu-i întocmai întru aceleași daruri, întocmai să-i și învrednicească de laude, dulce cântând: tineri binecuvântați, preoți lăudați, popoare preaînălțați pe Hristos întru toți vecii.

Stih: Sfinților Ierarhi, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Puternicii și nebiruiții ostași ai Dumnezeirii și adevărații apărători ai adevărului, cercetând bine adâncurile Duhului, au scos de acolo minunatele cunoștințe despre Dumnezeu și au învățat a cânta: popoare preaînălțați pe Hristos întru toți vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh Domnul.

De pe cer doi luminători preamari luminează unul după altul partea de sub soare; iar de pe pământ mai luminat luminează toată lumea trei preamari luminători: Sfinții Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul și Ioan Gură de Aur; aceștia strălucesc deopotrivă unul cu altul și cântând împreună: popoare preaînălțați pe Hristos întru toți vecii.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pentru noi a fost Întruparea și Cinstitele Patimi; pentru noi Dumnezeu împreună cu morții a fost; dar, ca Cel Ce a fost liber de patimi, moarte n-a gustat; ci, numai cu trupul cel muritor s-a împărtășit și de Patimi și de moarte. Pe Acesta Îl preaînălțăm întru toți vecii.

Catavasie:

Să lăudăm, bine să cuvântăm și să ne închinăm Domnului, cântându-I și preaînălțându-L pe Dânsul întru toți vecii.

În focul cel mistuitor uniți fiind tinerii, cei ce au fost cei dintâi în cinstirea de Dumnezeu, dar de văpaie nefiind vătămați, cântare Dumnezeiască au cântat: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul și preaînălțați-L întru toți vecii.

La Cântarea a 9-a. Irmos: Spăimântatu-s-a de aceasta…

Stih: Mărește, suflete al meu, pe cei trei păstori ai Preasfintei Treimi.

Virtutea Treimii s-a Înălțat și toate le-a umplut de Slavă: o altă văpaie a strălucit nouă cu întreite lumini, ca o răsfrângere de lumină a Ei, pe cereștii povățuitori în Taine. Prin care ne îndreptăm către Dumnezeiasca cugetare cea înaltă, noi, cei drept cinstitori de Dumnezeu.

Stih: Mărește, suflete al meu, pe cei trei mari luminători, de trei ori mai luminoși decât soarele.

Nu este un al doilea între aceștia trei; că fiecare își poartă vrednicia lui, nimeni întâiul părând și pe cei deopotrivă cu cinstirea înfrângând; ci, mai vârtos își împart unul altuia biruința, cu mare bucurie. Că nu încape între dânșii îndrăzneala pizmuirii, care strică buna înțelegere.

În loc de: Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Stih: Mărește, suflete al meu, Stăpânia Dumnezeirii Celei în Trei Ipostasuri și Nedespărțită.

Dreapta cinstire de Dumnezeu care a arătat pe părinți fii ai Săi întâi-născuți, naște printr-înșii fii, după Lege, fără prihană și desăvârșiți prin Duhul, Cel Ce a grăit întru dânșii; aceștia cer să se păzească pacea până în sfârșit, pe care de la dânșii au moștenit-o.

În loc de: Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Stih: Mărește, suflete al meu, pe cea mai Cinstită și mai Preamărită decât Oștile cele de sus.

Fiu al Dumnezeului Celui Viu a propovăduit pe Fiul tău, Maică Fecioară, căpetenia înțelepților dascăli, nu de trup și de sânge fiind povățuită în această Taină, ci de descoperirea Tatălui. Pentru aceasta, învățând să te cunoaștem pe tine Fecioară și Maică și Născătoare de Dumnezeu, te-a mărit

Catavasie:

Stih: Născătoare de Dumnezeu, Nădejdea creștinilor, acoperă, apără și păzește pe cei ce nădăjduim în tine.

În Lege, în umbră și în Scriptură închipuire vedem noi credincioșii; toată partea bărbătească ce deschide pântecele Sfânt lui Dumnezeu este. Deci pe Cuvântul Cel mai înainte Născut, pe Fiul Tatălui Celui fără de început, Cel Întâi-Născut din Maică, fără ispită bărbătească, Îl slăvim.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înțelepciunea și Cuvântul…

Pe marii luceferi cei purtători de lumină, turnurile Bisericii cele neclintite, într-un glas să-i lăudăm noi, cei ce ne îndulcim laolaltă de bunătățile, de cuvintele și de darul lor. Pe Înțeleptul Ioan Gură de Aur și pe Marele Vasile, împreună cu Sfântul Grigorie, strălucitul teolog; către care să și glăsuim, strigând din inimă: Preamăriților Trei Ierarhi, rugați-vă lui Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de greșeli celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea voastră.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înțelepciunea și Cuvântul…

Luând înțelepciune de la Dumnezeu ca niște alți trei Apostoli ai lui Hristos, cu cuvântul cunoștinței ați întocmit dogmele, pe care mai înainte de cuvinte meșteșugite le-au așezat pescarii, întru cunoștință, cu Puterea Duhului. Că așa se cădea credinței noastre celei drepte să ajungă la întocmire. Pentru aceasta toți strigăm către voi: rugați-vă lui Hristos Dumnezeu, iertare de greșeli să dăruiască celor ce prăznuiesc, cu dragoste, sfântă pomenirea voastră.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înțelepciunea și Cuvântul…

Sufletul meu cel smerit, care, ca o corabie fără cârmaci, se afundă în zbuciumul valurilor ispitelor vieții și sub povara păcatelor se vede în primejdie să ajungă în adâncul iadului, întâmpină-l Fecioară, de Dumnezeu Născătoare, cu mireasma rugăciunilor tale, liniște dându-i și din primejdii smulgându-l. Că tu ești Liman Neînviforat; roagă-te Fiului tău și Dumnezeu să-mi dăruiască mie iertare de greșeli, că pe tine te am Nădejde eu, netrebnicul, robul tău.

Rugăciune către Sfânta Muceniță Chiriachi

O, prea sfântă și întru tot lăudată mare muceniță Chiriachi, care pentru Hristos ai pătimit, ca pildă să ne fii de adevărată credință și răbdare, primește acum această smerită rugăciune, de la noi nevrednicii robii tăi, căci către tine, ca la un adevărat izvor de tămăduiri grabnic folositor alergăm, cinstind sfintele tale moaște și chipul icoanei tale, în genunchi, care cu credință, cu adâncă evlavie și cu lacrimi te rugăm:

Înalță cugetul tău, Sfântă muceniță Chiriachi, către Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, pe Care Roagă-L, iertare de păcate și mare milă să ne dăruiască nouă și poporului cel binecredincios, ploaie la bună vreme, roade îmbelșugate pământului, și bună stare întregii lumi.<

Roagă-L să ne dăruiască viață lină și fără de păcat, credința ortodoxă să o întărească, întărâtările ereticilor să le nimicească, pe vrăjmașii noștri să-i îmblânzească, ura să o stingă, dragostea să o înmulțească, războaiele să le oprească și pace lumii să dăruiască.

Sfântă Muceniță, dăruiește bună înțelegere soților, căsătorie binecuvântată tinerilor, iubire de fii părinților, copiilor ascultare față de părinți.

Sfântă Muceniță mult pătimitoare, cere de la Hristos – Domnul, pentru noi îndurare și tuturor păcătoșilor îndreptare; înțelepciune ierarhilor, râvnă duhovnicească preoților, împodobire cu virtuți călugărilor, sănătate, iertare de păcate și mântuire, tuturor credincioșilor; fii mijlocitoare înaintea Dreptului Judecător, pentru noi smeriții robii tăi, împreună cu Sfânta de Dumnezeu Născătoare și pururea Fecioara Maria și cu toți sfinții cei bineplăcuți lui Dumnezeu, preamărind pentru toate binefacerile revărsate asupra noastră: pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Dumnezeu, zicând: Slavă Ție, Dumnezeule cel prea mărit întru Sfinții Tăi, în vecii vecilor! Amin.

Rugăciune către Preasfânta Treime

Preasfântă Treime, Stăpânire de o ființă, pricinuitoare a tot binele; ce vom răsplăti Ție pentru toate câte ne-ai dat nouă, păcătoșilor și nevrednicilor, pe care mai înainte de a ne naște noi în lume le-ai rânduit, și pentru toate cele ce ne dai fiecăruia din noi în toate zilele și pentru cele ce ai gătit nouă tuturor în veacul cel viitor?

Deci se cuvenea pentru atâtea binefaceri și îndurări, să mulțumim Ție nu numai cu cuvintele, ci mai ales cu faptele, păzind și împlinind poruncile Tale; iar noi cu patimile noastre și cu obiceiurile cele rele în nenumărate păcate și fărădelegi ne-am aruncat.

Pentru aceasta, ca cei ce suntem întinați, nu numai că nu îndrăznim a ne arata înaintea preasfintei feței Tale celei întreit strălucitoare, ci nici preasfânt numele Tău a-l chema, de nu ai fi binevoit Însuți Tu spre a noastră mângâiere a ne vesti nouă; că pe cei drepți și curați iubești, iar pe păcătoșii care se pocăiesc îi mântuiești și cu milostivire îi primești.

Deci, caută, o Dumnezeiască Treime, din înălțarea sfintei slavei Tale asupra noastră, mult păcătoșilor; și bunăvoința noastră în loc de fapte bune o primește, și ne dă nouă duhul pocăinței celei adevărate; ca, urând tot păcatul, întru cuvioșie și dreptate până la sfârșitul vieții noastre să petrecem, făcând voia Ta cea sfântă și slăvind cu cuget curat și cu fapte bune preadulcele și preaîncuviințat numele Tău. Amin.

Rugăciune către Domnul Nostru Iisus Hristos la Sărbătoarea Înălțării Domnului

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, pogorându-Te din înălțimile cerești pentru a noastră mântuire și hrănindu-ne cu bucurie duhovnicească în sfintele și prealuminoasele zile ale învierii Tale și, iarăși, după săvârșirea slujirii Tale pământești, Te-ai înălțat cu slavă de la noi la ceruri și ai șezut de-a dreapta lui Dumnezeu și Tatălui! În această senină și atotluminoasă zi a Dumnezeieștii Tale Înălțări la ceruri, pământul prăznuiește și saltă, cerul se bucură astăzi de Înălțarea Ziditorului făpturii, oamenii slavoslovesc neîncetat văzând firea noastră cea rătăcită și căzută, pe umerii Tăi, acum, Mântuitorule, luată și înălțată la ceruri. Îngerii se veselesc zicând: Cine este acesta, care a venit cu slavă puternic în lupte și tare în războaie? Acesta este cu adevărat Împăratul Slavei? Învrednicește-ne și pe noi, neputincioșii, care gândim încă la cele pământești și săvârșim neîncetat cele plăcute trupului, să cugetăm la înfricoșătoarea Ta înălțare la cer, grijile cele trupești și cele lumești să le lepădăm și împreună cu Apostolii Tăi să privim acum la cer și, cu toată inima și cu tot cugetul nostru, să ne amintim că acolo sus, în ceruri, este sălașul nostru, iar aici pe pământ suntem doar străini și călători, plecați din casa Părintească în țara îndepărtată a păcatului. Pentru aceasta Te rugăm cu osârdie Doamne, ca prin preaslăvită înălțarea Ta, să însuflețești conștiința noastră, să ne scoți din robia acestui trup și a acestei lumi păcătoase și să ne învrednicești să cugetăm la cele înalte, nu la cele pământești; că nu se cuvine să ne fie nouă pe plac, ci Ție, Domnului și Dumnezeului nostru, să-Ți slujim și să lucrăm, până când dezlegându-ne de legăturile trupului și trecând vămile văzduhului, să dobândim cereștile Tale locașuri, unde stând de-a dreapta Slavei Tale, împreună cu Arhanghelii și Îngerii și cu toți Sfinții, vom proslăvi Preasfânt Numele Tău, împreună cu Părintele Tău Cel fără de început și cu Preasfântul și Bunul și de Viața Făcătorul Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.